Trei sute optsprezece

În textul biblic există relatarea unei acțiuni de comando condusă de patriarhul Avraam, în centrul ei fiind salvarea din captivitate a nepotului său, Lot. Este primul comando biblic, iar numărul 318 este legat de această acțiune.

Context biblic

Lot este nepotul lui Avraam: Iar spiţa neamului lui Terah este aceasta: lui Terah i s-au născut Avram, Nahor și Haran; lui Haran i s-a născut Lot. (Geneza 11:27).

Atât Avraam, cât și Lot, erau oameni bogați, ambii aveau mulți slujitori păstori, care îngrijeau de mulțimea de cirezi de vite și turme de oi.

Când Terah, Avram şi Sara au plecat către Țara Făgăduită, Lot împreună cu soția și cele două fiice i-au însoțit de la Ur la Haran, apoi au continuat drumul împreună cu Avram şi Sara în Canaan[1]. Mai târziu, din cauza secetei și foametei, au coborât în Egipt, după care au revenit în „părţile de miazăzi ale Canaanului” (Geneza 11:31; 12:4-5; 13:1).

Abraham se desparte de Lot

Dar suprafețele necesare pășunatului pentru turmele celor doi erau insuficiente și păstorii se tot certau între ei. În acest context, cei doi – Avraam și nepotul său Lot – au hotărât să se despartă: Avram a rămas să locuiască în pământul Canaan, iar Lot s-a sălășluit în cetăţile din ţinutul Iordanului (zonă deosebit de fertilă) şi şi-a întins corturile până la Sodoma (Geneza 13:12). Deci Lot s-a stabilit în cetatea Sodoma, loc rău famat.

Cum a ajuns Lot prizonier și cum a fost eliberat.

Sodoma și Gomora făceau parte dintr-un grup de cinci cetăți aliate, situate la sud de Marea Moartă. Această alianță a pornit război împotriva grupului de patru cetăți aliate, condus de regele Kedarlaomer (Geneza 14:1-2). În disputa armată dintre cele două tabere, Kedarlaomer a ieșit învingător și ca pradă de război a luat toate bogățiile Sodomei și Gomorei, precum și prizonieri, printre care se afla și Lot.

Aflând că Lot a fost făcut prizonier, Avraam a constituit un grup de comando, format din 318 oameni (Geneza 14:14) și l-a urmărit pe regele Kedarlaomer până l-a prins într-o capcană. Toate bogățiile prădate din cetatea Sodoma au fost înapoiate, iar Lot și ai săi s-au întors la casa lor. (Geneza 14:15-16).

318: prima semnificație

Referitor la 318, respectiv numărul de oameni din grupul de comando instituit de Avraam pentru a-l elibera Lot, în Bereșit Raba (43: 2)[2], citat de Rași[3], există următoarea interpretare interesantă:

Înainte de a porni pe urmele regelui Kedarlaomer, Avraam le-a cerut celor 318 oameni ai săi ca cei ce consideră că au păcate să părăsească tabăra, să rămână doar cei ce se consideră curați. Drept care a rămas unul singur, pe nume Eliezer. Descumpănit în fața situației create, Avraam nu îndrăznea să plece doar cu un singur luptător și să spere într-un miracol. Însă Dumnezeu l-a liniștit, spunând-i că Eliezer de unul singur valorează cât forța celor 318. Urmând îndemnul lui Dumnezeu, Avraam și Eliezer au pornit să-i salveze pe Lot cu ai săi și au izbândit!

Lupta pentru a-l elibera pe Lot

În limba ebraică, fiecare literă are și o valoarea numerică, în funcție de locul pe care îl ocupă în alfabet (A=1, B=2 etc.) (vezi și https://baabel.ro/2022/11/care-este-originea-numerelor/). Iar dacă literelor care compun numele ebraicאֱלִיעֶזֶר (Eliezer) li se aplică valorile numerice corespunzătoare, suma rezultată este 318.

[א] =          1

[ל] =        30

[י] =        10

[ע] =       70

[ז] =          7

[ר] =      200

200 + 70 + 30 + 10 + 7 + 1 = 318.

318: a doua semnificație

Ideea de a scrie prezentele rânduri are un substrat. În ziua de luni, 19 august 2024 s-au împlinit 318 zile (peste zece luni) de la ”Sâmbăta neagră” din 7 octombrie 2023: în zorii acelei zile, o haită imensă de bipezi sălbatici, aparținând de gruparea teroristă Hamas din fâșia Gaza, a atacat așezări evreiești situate la graniță. Nu intru în amănunte referitoare la bestialitățile săvârșite (vezi și https://baabel.ro/2024/03/va-aduceti-aminte-de-amalec/), dar un aspect important este că și aici, la fel ca în relatarea biblică, sunt ostatici. Nu se știe câți dintre ei mai sunt în viață, dar ei se află de 318 zile (și nopți) în subteranele Hamasului.

Chiar dacă în textul biblic există și erori, ”erori sacre”, totuși Avraam a reușit să-și elibereze nepotul în scurt timp.

Raportat la situația actuală, fără intenția de a politiza, totuși o întrebare: 318 zile în subteranele morții hamasnice e totuși credibil?

Strul Moisa


[1] Între timp, Terah a murit în Haran.

[2] Bereșit Raba (בְְּרֵאשִׁית רַבָּה) este un text religios din perioada clasică a iudaismului, scris între anii 300 – 500 d.Hr, cu unele adăugiri ulterioare. Este o colecție de interpretări omiletice rabinice ale Cărții Genezei (în ebraică Bereșit).

[3] Rabinul Șlomo Yițhaki (1040 –1105), cunoscut sub acronimul Rași (רש”י), este autorul unui comentariu cuprinzător la Talmud, precum și comentarii la Tanakh (Biblia Ebraică).

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

11 Comments

  • Rodin Savescu commented on August 31, 2024 Reply

    In baza prieteniei ns. îmi permit sa-ți spun Draga Strul,
    In primul rând, mulțumiri pentru toate articolele tale din aceasta revista. Pana acum m-am rezumat a te felicită personal pentru aceste articole, f. bine documentate și in care se simte sufletul și munca pe care le pui in crearea lor.
    In al doilea rând, este remarcabil cum faci legătura cu evenimentele actuale. Printr-o gândire proprie, f. interesantă, aduci poveștile biblice și istorice in actualitate și prin asta, dai voie și provoci, chiar, ca și alții sa participe la continuarea gândirii tale și chiar sa ajungă la polemici.
    In altreilea rând, ești de felicitat pentru stilul tău, care mie personal, îmi face mare plăcere citindu-ți articolele.
    Putere și cap sa-ți poți continua munca creativa.

  • Marica Lewin commented on August 26, 2024 Reply

    Partea 2- a articolului descrie o monstruoasă fărădelege priintr- o simpla intrebare:
    ” Oare ciți din ostatici mai supraviețuiesc dupa 318 zile, ascunṣi la adîncime in tunele din Gaza?”

    • Strul Moisa commented on August 26, 2024 Reply

      Identic titlului scurt, 318, însă incitant: un număr format din trei cifre

      • Marica Lewin commented on August 29, 2024 Reply

        Deocamdata a fost gasit doar un ostatec viu, intr- un tunel, la adincime de 46 m.
        46 m, inaltimea unui bloc de aproape 20 etaje , de data aceasta săpat in subterană.

  • Marina+Zaharopol commented on August 25, 2024 Reply

    Uite asa am aflat despre un episod premergator celui mult mai cunoscut care incepe cu transformarea sotiei lui Lot intr-o coloana de sare.
    Uimitoare si remarcabila deductia ta,cu simbolismul numeric care lamureste afirmatia lui Dumnezeu ca un om curat face cat 318. Limbajul biblic e concentrat si criptic si are nevoie de un Strul sa-l descifreze! Felicitari!

    • Strul Moisa commented on August 25, 2024 Reply

      Stimată Doamnă Zaharopol, cu toată sinceritatea mulțumiri pentru aprecieri.

  • Veronica Rozenberg commented on August 22, 2024 Reply

    Srul cultura ta enciclopedica privind Tanahul trezeste intotdeauna admiratia, iar asocierile pe care le faci in acest articol sunt deosebit de interesante si pertinente.

    Din pacate nimeni nu stie daca nu vom ajunge la 365, sau sper sa nu se intample la 613. Lovitura destinului si a lipsei de responsabilitate este dureroasa si intepatoare.
    Pentru mine povestea ta este noua, iti multumesc si te felicit 🙂

    • Strul Moisa commented on August 22, 2024 Reply

      Veronica dragă,
      Referitor la ”cultura ta enciclopedica privind Tanahul” aprecierea ta onorează, însă cine știe mai bine decât mine cât e de discutabilă.
      Referitor la partea a doua, am subliniat că nu intenționez a politiza. Totuși, din fraza ta ”(1)Lovitura destinului si a (2)lipsei de responsabilitate”, opinez cu nr 2

  • Andrea Ghiţă commented on August 22, 2024 Reply

    Un articol foarte, foarte interesant, care validează calitatea autorului de a găsi alte şi alte aspecte şi conexiuni ale celor relatate în Biblie.

  • Hava Oren commented on August 22, 2024 Reply

    De fiecare dată mă minunez din nou de interpretările pe care le găsești pentru poveștile biblice!

    • Strul Moisa commented on August 22, 2024 Reply

      Dragă Hava,
      Și eu mă bucur oridecâteori izbutesc să ”prind” o punte interesantă între textul biblic și actualitate.
      Doar că partea a doua a articolului prezintă, din păcate, o realitate cam cenușie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *