Un om a mușcat un câine. Pe marginea scandalului de la Spitalul Sf. Pantelimon

Titlul de mai sus e clasic, el prezintă adevărata față a presei din toate timpurile. Niciun ziar, niciun post de radio sau de televiziune nu se ocupă de un incident în care un câine a atacat un om, dar situația inversă este întotdeauna un subiect care ”se merită” difuzat și dezbătut.

Înainte de toate aș dori să avertizez cititorul: de aici, de la peste 1500 de kilometri distanță, nu mă încumet să prezint un punct de vedere personal privitor la cele întâmplate (sau nu) în secția ATI a susnumitului spital. În cele ce urmează aș dori să prezint anumite aspecte ale activității specialității de anestezie-terapie intensivă în general, bineînțeles referindu-mă la campania de presă care se ocupă intens de acest episod.

Ideea titlului de mai sus mi-a apărut instantaneu, dar deloc întâmplător.

În ochii opiniei publice, munca medicului ATI nu prezintă nicio importanță deosebită. Întrebați câțiva cunoscuți care au trecut o intervenție chirurgicală cine a fost medicul ATI care i-a anesteziat și veți înțelege la ce aspect grav mă refer.

În naivitatea mea, aveam certitudinea că recenta pandemie de COVID 19, care a pus în evidență rolul major, de neînlocuit, al profesiunii ATI în salvarea de vieți omenești, va avea ca ”efect secundar” o mai bună înțelegere a locului pe care îl ocupă medicul ATI în comunitatea medicală și în lupta pentru menținerea în viață a pacientului grav. Ei bine, m-am înșelat!

E de-ajuns ca o declarație – încă neverificată – a unei asistente medicale să arunce o umbră asupra unor medici anesteziști, ca opinia publică să ceară pedepsirea pe loc, sub forma cea mai gravă, a unor doctori a căror vină e departe de a fi dovedită.

Pe vremea mea, sub acel regim de care nimeni nu mai vorbește, dar pe care nu-l pot uita, se spunea: nimic nu e întâmplător! După umila mea părere, nu întâmplător actuala campanie de denigrare, de împroșcare cu noroi, de defăimare este dusă împotriva profesiei care este și a mea.

Lista motivelor pentru care disciplina ATI e pusă la zidul execuției e lungă și dureroasă.

Nu întâmplător, în crâmpeiele de presă care mi-au parvenit se vorbește de ”intenția” de a elibera paturi de terapie intensivă pentru a interna pacienți care au nevoie de o îngrijire specială pe care numai o unitate de terapie intensivă (UTI) o poate oferi.

Lipsa de paturi UTI e una din problemele grave cu care se confruntă sistemul medical (dar și personalul secțiilor de terapie intensivă) în multe țări ale lumii. Studii devenite clasice arată că în orice spital, numărul paturilor UTI trebuie să se apropie de 10% din total. Nu cunosc situația din spitalul Sf. Pantelimon, dar pun mâna în foc că acest procentaj e departe de cel recomandat. De aceea, personalul medical este adesea obligat să transfere într-o secție obișnuită un pacient care nu e definitiv în afara pericolului, pentru a face loc unui ”candidat” mult mai grav și în nevoie acută de un tratament intensiv. Și atunci e de mirare că nu de puține ori auzi acea frază cu care nu m-am putut obișnui în peste 50 ani de activitate clinică: ”l-au omorât, că l-au trimis pe secție”?

Citind materialele trimise de mai mulți prieteni în legătură cu cele întâmplate în susnumitul spital, m-am întrebat în ce măsură organele legislative din România s-au ocupat de situația pacientului aflat deasupra oricăror resurse terapeutice (fără șanse de supraviețuire). Întrebarea nu e fără rost. În țările cu o legislație avansată, care ține seamă de realitatea de zi cu zi, în cazul unui pacient considerat (după toate criteriile acceptate de literatura de specialitate) că se află într-un punct fără posibilitate de întoarcere, e permis de a evita luarea unor măsuri care în mod normal prelungesc viața, dar care în situația respectivă devin complet inutile.

Una din aceste măsuri este do not resuscitate (DNR): în cazul unui stop cardiac manevrele de resuscitare sunt considerate inutile și în acest caz nu vor fi aplicate.

Altă măsură este withholding: decizia de a nu începe un tratament care – teoretic – ar putea îmbunătăți starea pacientului, dar în situația respectivă ar fi complet lipsit de valoare terapeutică.

În aceeași categorie se include și withdrawal, adică permisiunea de a opri un tratament la un pacient considerat definitiv pierdut.

Aceste măsuri au un caracter etic: tratamentul inutil este întrerupt, iar patul UTI este eliberat în folosul altui pacient care ar putea beneficia de tratamentul eroic oferit în această unitate specială.

Oare aceste măsuri, absolut obligatorii în cazul unui pacient socotit pierdut, sunt legiferate în România?

Am citit și am recitit, în presa care se ocupă de ”cazul” de la spitalul Sf. Pantelimon, plângerile unor aparținători, privitor la lipsa de transmitere a informațiilor legate de situația unui pacient grav. Bineînțeles, nu mă pot referi în mod specific la un caz sau la altul, dar cred că acest punct nu poate fi subestimat ca importanță.

În marea majoritate a cazurilor internate în UTI comunicarea cu pacientul e practic imposibilă, acesta fiind de cele mai multe ori sedat și ventilat mecanic. De aceea, legătura cu familia devine o sarcină primordială pentru personalul unei asemenea secții. Comunicarea cu familia are multiple scopuri. În primul rând e vorba de o atitudine umană, obligatorie, privitor la orice pacient internat, dar mai ales la cel grav, la care de multe ori șansele ca tratamentul să dea rezultate sunt minime. Acest proces presupune un dialog, nu o simplă transmitere de informații. Echipa terapeutică va oferi informații, iar familia va pune întrebări, uneori în aparență nejustificate, dar orice întrebare trebuie luată în considerare, orice întrebare trebuie să primească răspuns, orice doleanță trebuie discutată și, dacă e posibil, rezolvată.

În această direcție rolul managerului spitalului și al directorului secției de terapie intensivă e decisiv. Comunicarea cu familia trebuie să aibă loc în mod obligatoriu, organizat, zilnic, sau chiar de mai multe ori pe zi, dacă starea pacientului e instabilă.

Am lăsat la urmă un aspect nu mai puțin important, sau cum zice englezul: last but not least: setea presei pentru cazuri de scandal.

În lumea în care trăim, orice știre e publicabilă, fără nicio legătură cu gradul ei de veridicitate. Responsabilii pentru difuzarea știrilor de scandal dovedesc, de cele mai multe ori, o crasă lipsă de atitudine civică.

Instituția medicală e mânjită cu ”noroiul” cernelii de pe ziar sau cu tonul acuzator, deseori zeflemitor, prezent în emisiunile de radio sau televiziune, care are drept scop atragerea atenției unei opinii publice dornice de știri de tipul ”un om a mușcat un câine”.

Îmi voi permite să aduc aici o expresie din folclorul israelian.

La acuzația:”sora ta e prostituată”, dacă răspunzi ”eu nu am soră”, reacția imediată va fi: ”dovedește!!”

Cum poți dovedi că nu ai micșorat – cu rea intenție – doza unui medicament care în mod obișnuit are menirea de a salva vieți omenești? Oare cineva te (se) întreabă dacă pacientul respectiv avea vreo șansă, chiar minimă, de a supraviețui stării extrem de grave în care se afla?

La publicarea declarațiilor unui membru al personalului medical, oare nu trebuie întâi verificate relațiile din acel colectiv? Poate că este o situație care conduce la defăimare?

Și cum stăm cu celebrul dicton după care un om e nevinovat până în momentul când i se dovedește vinovăția?

O campanie de presă ca cea din aceste zile în România se poate întoarce ca un bumerang împotriva interesului public. În imensa majoritate a țărilor lumii, specialitatea ATI nu este printre cele mai căutate de absolvenții facultăților de medicină. Oare scandalul de la spitalul Sf. Pantelimon va ușura sau va îngreuna procesul de recrutare a tinerilor medici români spre o specialitate care e defăimată cu atâta ușurință?!

În încheiere, câteva cuvinte despre specialitatea ATI în România.

Personal, urmăresc evoluția profesională a colegilor mei români în ultimii 34 ani și sunt impresionat de ritmul în care anestezia și terapia intensivă au evoluat în acești ani și de aportul adus de cei care conduc destinele acestei profesii în țara în care m-am născut. Fără doar și poate, azi specialitatea ATI în România se află la nivel egal cu cea din toate țările dezvoltate, nu numai în ceea ce privește îngrijirea de zi cu zi a bolnavului în sala de operații, în UTI sau care trebuie sedat pentru o procedură invazivă nechirurgicală. Mă refer și la progresul permanent în ceea ce privește aspectele organizatorice, educative și științifice pe care îl observ în desele mele vizite.

Nu cunosc ce s-a petrecut în alte specialități medicale în acest răstimp, îmi închipui că nici ele nu au rămas pe loc, dar România se poate mândri cu nivelul la care a ajuns specialitatea de anestezie și terapie intensivă în această țară. ATI românească se află în mâini destoinice, cei aflați la conducerea SRATI (Societatea Română de Anestezie și Terapie Intensivă) posedă toate calitățile necesare pentru a asigura progresul continuu al specialității, un fapt dovedit de nenumărate ori în ultimii ani.

Cât despre scandalul de la Spitalul Sf. Pantelimon, sunt convins că până la urmă adevărul va ieși la iveală și că acest incident va fi o bună ocazie pentru a verifica sistemul de îngrijire în unitățile de terapie intensivă, pentru că (și experiența mea în acest subiect e de-ajuns de largă) întotdeauna și peste tot e loc de a îmbunătăți calitatea activității prestate la patul pacientului.

Specialitatea ATI în România e suficient de puternică și de bine organizată pentru a face față unei probleme ca cea la care m-am referit în acest articol.

Gabriel Ben Meron

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

20 Comments

  • Marica Lewin commented on August 17, 2024 Reply

    Dureros comportamentul fata de cele 2 doctorite.
    Dar oare avem dreptul sa hotărîm cine sa trăiasca si cine să fie lâsat sa moarâ?

    • Hava Oren commented on August 17, 2024 Reply

      Tocmai asta spuneam: nimeni nu trebuie pus în situația să ia asemenea hotărâri! E nevoie de o legislație clară!

    • gabriel+gurman commented on August 18, 2024 Reply

      Fără discuție, e nevoie de legislație,si ea deja exista in multe țări ale lumii
      GbM

  • Simona Fuchs commented on August 17, 2024 Reply

    In Romania nu exista de zeci de ani o legislație privind „end-life-decision“, nu există „Do not resuscitate“, „allow natural death“ sau discuțiile în „team“ despre schimbarea scopului terapeutic.
    Nu există nici terapie paliativa, nici posibilitatea unei persoane de a declara scris, la un notar, dorințele de limitare a terapiei în situații terminale, acte care ar trebui documentate intr-un registru național. Ma miră ca în România niciun medic cu funcții de conducere din minister, clinici universitare sau camera medicilor nu are o inițiativa privind crearea unei legislații corespunzătoare. Ce-i drept, această inițiativă nu aduce un venit suplimentar, ca în cazul achizițiilor de medicamente, deci nu interesează factorii de răspundere.

  • tiberiu ezri commented on August 17, 2024 Reply

    Sistemul în Israel lucrează în felul următor:
    1. Cazurile care ajung direct la poliție și de acolo la procuratură:
    1.1 Crimă (în acest caz este vorba de protocol, așa cum au explicat Prof. Bubenek și Prof. Gurman și nu de crimă premeditată), otrăvire sau infectare intenționată cu virusuri sau microbi a bolnavilor (vezi cazul “Dr” Puntus din Israel), violuri sau alte agresiuni sexuale, atacuri fizice de către personal medical față de alt personal, față de bolnav sau față de familia lui.
    1.2 Furtul de droguri de la spital pentru uz propriu sau vânzare.
    1.3 Practicarea mediciniei fără diplomă/permis.
    1.4 Practicarea nu după protocol și cu complicații a unor proceduri fără permis, de exemplu asistarea sistematică (nu în caz de urgență) a unei nașteri acasă.
    1.5 Relații sexuale interzise între medic/asistent care îl tratează și pacient.

    2. Cazurile de moarte sau complicații grave, în aparență neexplicabile, din eroare umană, neglijentă sau malpraxis sunt reclamate de pacient, familie, spital, media, Ministerului Sănătății reprezentat de Ombudsman. Acesta denumește o comisie de profesioniști în domeniul specific (în cazul acesta medici recunoscuți ca lideri în domeniul ATI). Gabi și cu mine suntem membri în asemenea comisii. Depinzând de evidențe, personalul / spitalul în cauză poate fi găsit nevinovat sau poate ajunge la comisia disciplinară alcătuită dintr-un procuror, judecător și trei medici specialiști. La fel că la apariția în fața comisiei inițiale de specialiști și la comisia disciplinară, persoana are dreptul la apărare juridică și de către alți specialiști. Comisia disciplinară poate decide anularea permisului de a practica medicina pe un termen limitat sau permanent, depinzând de gravitatea neglijentei sau a malpraxisului. Foarte rar, cazul este predat poliției și procuraturii.

    În cazul de față s-a procedat greșit, doctorițele fiind acuzate și arestate fără să se cerceteze cazul în profunzime.

    • gabriel+gurman commented on August 17, 2024 Reply

      Corect
      GbM

  • Peter+Szmuk commented on August 17, 2024 Reply

    Un articol excelent care ar merita sa fie citit de cit mai multi cetățeni romani. Sper ca vei fi invitat sa iti prezinți punctul de vedere si pe rețelele de televiziune.
    Nu cunosc cazul in amanunt, dar cind am povestit la citva din colegii mei din Dallas, TX care lucreaza la ATI cazul, au ramas stupefiati.
    Din ceea ce am vazut la congresele noastre de anestezie/ATI din Romania, colegii romani sint pregatiti la nivelul celor din vest si sper ca daunele cauzate medicilor in general si ATIului din Romania in special , sa fie de cit mai scurta durata.

  • Aurel Rotaru commented on August 16, 2024 Reply

    Eu cred ca în situația asta cînd un procuror și un judecător terfelesc și distrug reputația și viața unor oameni care își fac datoria acuzându-l de crime cu premeditare, fără să ceară o fundamentare a unei comisii cit mai extinse de specialiști e de neiertat. O formă de protest în masă a medicilor față de așa nedreptate cred că se impune…. Fără ea..

    • gabriel+gurman commented on August 17, 2024 Reply

      În lumea junglei capitaliste omul important e cel cu bani si nu cel cu stiință de carte…
      GbM

  • Tiberiu Ezri commented on August 16, 2024 Reply

    Acest articol are o valoare obiectivă nu numai pentru că e scris de un medic-profesor care și-a dedicat cariera tratamentului în terapia intensivă, dar și fiindcă el cunoaște de aproape nivelul ridicat al ATI din România.
    Bravo Gabi!

    • gabriel+gurman commented on August 17, 2024 Reply

      Mulțumesc Tibi
      GbM

  • gabriel+gurman commented on August 16, 2024 Reply

    Cei doi profesori sunt marii apărători și purtători ai drapelului ATI in România!
    GbM

  • Hava Oren commented on August 16, 2024 Reply

    Aceasta este una din cele mai grave dileme etice cu care se confundă medicul ATI: în lipsa unei legislații clare, să hotărască el însuși care pacient ar putea beneficia mai mult de îngrijirea lui. Nimeni nu ar trebui pus în fața unei asemenea dileme!! Și dacă el încearcă să aducă cel mai mare ajutor celui mai mare număr de pacienți, e scos din spital cu cătușe. Cred că vina sistemului este mult mai mare decât a celor două doctorițe.

    • Marica Lewin commented on August 17, 2024 Reply

      Aveti dreptate, decizia de prelungire sau de sistare a ajurorului dat unui bolnav terminal trebuie stabilită clar de sistemul medical, nu de doctori ATI, oricît de calificați sunt

  • Andrea Ghiţă commented on August 16, 2024 Reply

    Probabil că presa are partea ei de vină. Dar justiţia? Judecătorul care dispune arestarea preventivă a celor două doctoriţie sub acuzaţia că:”și-au atribuit, în mod inuman, dreptul de a decide cine trăiește și cine moare în secția de Terapie Intensivă. Iar probele strânse până acum de procurori sunt suficiente pentru a contura suspiciunea că cele două au avut intenția directă de a lua viața unui pacient”. (https://www.digi24.ro/stiri/motivarea-arestarii-celor-doua-doctorite-de-la-spitalul-df-pantelimon-judecator-au-decis-cine-trebuie-sa-moara-in-sectia-ati-2894405). În cazul de faţă terapia intensivă TOCMAI că prelungea viaţa unui pacient care altfel nu avea nicio şansă să trăiască. Eventual, puteau fi acuzate că nu au prelungit viaţa nu că au curmat-o!. Şi sunt arestate ca şi cum ar constitui un pericol social.

    • Anca Laslo commented on August 16, 2024 Reply

      Exact! Au fost scoase din spital cu cătușe la mâini, pur și simplu de neînțeles. Eu una tot nu pricep care putea sa fie mobilul? Paturi goale? de asta lucrează medicii, pentru paturi goale?!

      • Andrea Ghiţă commented on August 16, 2024 Reply

        Cred că scandalul este rodul uneltirilor şi a putut să aibă loc pentru că, pe de o parte, nu există protocoale clare privind menţinerea într-un pat de la UTI a unui pacient terminal care nu-şi mai poate reveni şi, pe de altă parte, e vorba incompetenţa procuraturii şi a organelor judecătoreşti.

    • gabriel+gurman commented on August 16, 2024 Reply

      Justiția e influențată de procuratură
      GbM

    • Marica Lewin commented on August 17, 2024 Reply

      Datorită linkului atașat de dvs, mi- am dat seama si eu despre ce este vorba in decizia luată de a aresta cele 2 doctorițe
      Mulrumesc

  • Anca Laslo commented on August 16, 2024 Reply

    Vă mulțumesc d-le profesor că ați scris acest articol.Sunt foarte revoltată de modul grețos in care se face aici medicină și justiție la televizor, e inacceptabil! Voci autorizate(profesorii Bubenek și Sandesc) care iau apărarea celor două tinere dr.ATI sunt acoperite de vuietul presei transformată într-o haită de hiene.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *