Este începutul lui decembrie. Stau pe un fotoliu pe iarbă, lângă piscină, cu o cafea în mână și mă bucur de soarele blând. Iarna încă nu se arată. E sâmbătă dimineața, nu e multă lume, e liniște, oamenii conversează în surdină. De departe se aude bătaia mingilor de tenis de pe terenul apropiat. Din difuzor se aude o muzică plăcută, șlagărele anilor 60-70-80.

Simion (nu e numele lui adevărat, de fapt nu știu cum îl cheamă) se așază nu departe de mine. E un bărbat înalt, zdravăn, de vreo 60-70 de ani. Precis că a făcut sport de performanță, îmi spun. Nu știu nimic despre el, decât că e vorbește limba rusă. E client vechi al piscinei, dar se ține departe de ceilalți. Mă roade curiozitatea să aflu cine e acest Simion, dar nu îndrăznesc să intru în vorbă cu el.

Pe iarbă, pe un prosop, stă lungit un înotător în costum de baie și cască. E nemișcat, dar respiră, îi văd mișcările cutiei toracice. Pe un fotoliu, în mijlocul peluzei, șede comod o femeie arătoasă de vreo 30-40 de ani, într-un bikini galben care captează privirile bărbaților, indiferent de vârsta lor. Nu departe de ea stă Zoli (clujean de-al meu), cel mai bronzat client al piscinei, care o soarbe din ochi.

Într-un colț, lângă un mic bazin cu pești roșii, e o statuie a lui Ben Gurion, în costum de baie, bronzat și stând în cap. (Se știe că lui Ben Gurion îi plăcea să stea în cap.) O fetiță de vreo 5-6 anișori privește nedumerită statuia și o întreabă pe bunica ei:

– De ce stă nenea acesta în cap?

– Știi cine e nenea acesta? – o întreabă la rândul ei bunica.

– Da, răspunde fetița. E Ben Gurion, cel care a creat Statul Israel. Dar nu mi-ai spus de ce stă în cap.

– Așa putea să se gândească mai bine, improvizează bunica.

Îmi place răspunsul ei.

În timp ce mă desfăt la soarele prietenos, reflectez la anul care e pe terminate. În nord e armistițiu cu Hezbollah, în drum spre o înțelegere politică cu Libanul, care ar duce la încetare ostilităților pentru o perioadă mai îndelungată.

Cea mai importantă consecință este că nu se mai trag rachete asupra nordului țării. Organizația teroristă șiită a fost lovită puternic, slăbită, conducerea organizației a fost lichidată inclusiv Nasrallah, șeful organizației teroriste. În Siria, Assad a fost alungat, aviația israeliană a nimicit practic tot arsenalul Siriei, inclusiv sistemul modern de apărare antiaeriană made in Russia. Armata israeliană a intrat în Siria, până la 30 de kilometri de Damasc, pentru a preîntâmpina un nou atac ca cel din 7 octombrie al forțelor jihadiste siriene ale căror intenții nu sunt previzibile deocamdată. În Gaza, Hamasul a fost distrus aproape total, a rămas doar un război de guerilă. 100 de ostatici se mai află în mâinile Hamasului. Negocierile indirecte între Israel și Hamas, chiar dacă au progresat în ultima vreme, încă nu au dat rezultate.

În mare, acțiunile militare ale armatei israeliene au fost încununate de succes. Ea a reușit să slăbească semnificativ rețeaua Iran – Hezbollah – Hamas, al cărei obiectiv principal este distrugerea Israelului. Din păcate, victoria militară nu este însoțită de planuri strategice clare ale guvernului. Președintele ales Trump, așteptat cu mari speranțe în Israel, nu va putea rezolva toate problemele.

Conflictele din interiorul societății se accentuează. Guvernul de extremă dreaptă s-a reîntors la intenția de a efectua reforma judiciară care, în caz de reușită, practic va aboli democrația în țară. Începe să se vorbească de recolonizarea Gazei și anexarea teritoriilor ocupate, iar legea cu privire la scutirea de recrutare a religioșilor habotnici e din nou pe ordinea de zi. Scindarea societății israeliene este tot mai evidentă, există pericolul real al unui război civil.

A mai trecut un an, un an trist, în care am pierdut mulți prieteni dragi. Nici pentru restul lumii nu a fost un an bun. Instabilitatea politică în Europa a fost ilustrată și de căderea guvernelor din Franța și Germania. Războiul dintre Rusia și Ucraina continuă de peste doi ani fără vreo perspectivă de rezolvare a conflictului pe cale diplomatică. Au avut loc alegeri în America, România a fost la un pas de o rebeliune legionară etc., etc.

De pe coperta revistei Time mă privește cu zâmbetul lui caracteristic “Omul anului 2024”, președintele ales al Americii, Donald Trump.

Plecând de la piscină m-am oprit lângă statuia lui Ben Gurion și m-am gândit: Ce bine ar fi fost dacă și lui Netanyahu i-ar fi plăcut să stea în cap. Așa s-ar fi gândit mult mai bine la tot ce s-a întâmplat și se întâmplă în ultimul timp în Israel.

În curând intrăm în 2025. Să avem un an mai bun. La mulți ani!

Andrei Schwartz
17/12/2024