În 1995, când am vizitat-o pentru prima oară, Norvegia mi-a apărut ca țara cu cel mai splendid peisaj din lume: o combinaţie perfectă de lacuri, munți, fiorduri, cascade și ghețari. Această părere mi-a rămas imprimată în minte și astăzi, chiar după ce am vizitat numeroase țări de pe mapamond. Oamenii erau primitori. Încă nu aveau obsesia de a face dreptate în Orientul Mijlociu…
Interesant cum popoare și mai ales guverne își schimbă atitudinea față de evrei și mai ales față de Israel. Un exemplu elocvent este Norvegia.
La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, Norvegia a fost neutră, dar după ocupația germană, țara a fost condusă de nazistul norvegian Vidkun Abraham Lauritz Jonssøn Quisling.
Din populația evreiască din Norvegia, cam două treimi s-au refugiat în Suedia neutră, iar cei 795 care au rămas au fost deportați la Auschwiz și dintre ei numai 25 au supraviețuit. 45 de norvegieni au primit titlul de “Drept între popoare” pentru salvarea unor evrei și 7 au fost onorați de către Yad Vashem pentru salvarea a 12 copii ajutându-i să treacă hotarul în Suedia neutră. În general, populația era împotriva regimului nazist.(1)
La 11 mai 1949, Israel a fost recunoscut oficial ca membru al ONU. Printre statele care au votat pentru Israel a fost și Norvegia.(2)
Articolul recent publicat de Hava Oren (https://baabel.ro/2025/01/copiii-din-oslo-o-fila-din-istoria-statului-israel/) evidențiază atitudinea umanistă a unor cetățeni norvegieni față de un grup de copii evrei.
În epoca modernă, Norvegia a adoptat și continuă să adopte o politică multiculturală și de diversitate. Aceasta a dus la o creștere de-a dreptul fenomenală a numărului de musulmani din țară, de la 1.000 în 1980 la 182.000 în 2020.
Mainstreamul politic al Norvegiei respinge antisemitismul și totuși școlile, media, lumea artistică și sistemul judiciar sunt puternic influențate de extremiștii antisemiți norvegieni, mai ales de islamiști. În 2009 la Oslo au avut loc demonstrații și acte violente antisemite conduse de islamiști, asemănătoare cu atacurile recente de la Amsterdam împotriva israelienilor. Procurorul General al Norvegiei a definit sloganul Fuck the Jews! drept o expresie împotriva Israelului, pe care 38% din populația Norvegiei îl consideră o țară nazistă.
Se pare că spălarea de creier islamistă își face efectul și în Norvegia. Unul dintre imamii din Oslo încurajează crimele împotriva evreilor. Deși în toată țara sunt doar 1.400 de evrei, ei sunt țapii ispășitori pentru toate relele care se întâmplă în Norvegia. (3) Copiii evrei sunt tracasați la școli, iar sacrificarea rituală a animalelor (pentru evreii care doresc să respecte regulile caşrutului) a fost interzisă.(4)
Norvegia este considerată cea mai antisemită țară din Scandinavia. Guvernul norvegian a recunoscut “Statul Palestinian”.(5) În 2009 un grup de personalități universitare norvegiene au propus boicotarea unor universități din Israel, dar personalițăți ale lumii academice mondiale, printre care și un număr de laureați ai premiului Nobel, s-au împotrivit boicotului susținând că nu poți pedepsi întreaga academie a unei țări.(6,7)
După părerea mea, această atmosferă anti-israeliană este rezultatul naivității populației autohtone și mai ales al spălării de creier islamiste. Și totuși, în Norvegia mai există o “insulă” de logică și chiar prietenie față de evrei și Israel. Se cheamă Sokndal, o comună din sudul țării, care se întinde pe aproape 300 km2, dar cu o populație de numai vreo 3.000 de suflete, răspândită în mai multe sate. Peisajul din jur este fermecător.
Fiecare a doua casă este împodobită cu drapelul Israelului. Locuitorii admiră Ierusalimul, deși nu l-au văzut niciodată și se află la 3.000 de kilometri distanță. Ei admiră atât poporul evreu care le-a adus Biblia, cât și Israelul, țara modernă și democratică, cea care apără lumea de teroarea islamistă. Ce i-a făcut să aibă convingeri diferite de cele ale multor compatrioți? Greu de spus. Dar fapt este că sunt foarte religioși și cum religia lor este evangelistă luterană (8), este de așteptat ca atitudinea lor față de Israel să semene cu cea a evangeliștilor americani.
Oameni ca aceștia să tot fie! Israel are nevoie de prieteni.
În fond, majoritatea dintre noi ne dorim să trăim și să ne creștem odraslele în pace, indiferent de religie sau de apartenența politică.
Tiberiu Ezri
Bibliografie
- https://www.norway.no/en/israel/norway-israel/jewish-history-and-culture-in-norway/new-norwegian-jews-and-the-holocaust-norwegian-righteous-among-the-nationspage/#:~:text=T%20hese%20Jews%20were%20transported,to%20Sweden%2C%20which%20was%20neutral.
- https://en.wikipedia.org/wiki/International_recognition_of_Israel#:~:text=Those%20that%20voted%20in%20favour,New%20Zealand%2C%20Nicaragua%2C%20Norway%2C
- https://www.timesofisrael.com/norwegian-imam-who-has-led-interfaith-dialogue-said-jews-should-be-killed
- https://en.wikipedia.org/wiki/Antisemitism_in_Norway#:~:text=Antisemitism%20in%20Norway%20refers%20to,may%20privately%20hold%20antisemitic%20views
- https://www.regjeringen.no/en/aktuelt/norway-recognises-palestine-as-a-state/id3040194/
- https://www.academics-for-israel.org/index.php?page=v8n10
- http://www.spme.net/cgi-bin/display_petitions.cgi?ID=19
- https://en.wikipedia.org/wiki/Sokndal_Church
Sursa imaginilor:
- https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Jossingfjord_20220716_8.jpg Helmut Seger, CC BY-SA 4.0 https://creativecommons.org/licenses/by-sa/4.0, via Wikimedia Commons
- https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Aana-Sira.jpg mathias hentschke from BRD, CC BY 2.0 https://creativecommons.org/licenses/by/2.0, via Wikimedia Commons
7 Comments
Foarte interesant… Aproape incredibil! Mă întreb cine, cum şi când a inspirat această atitudine? Dincolo de accentul puternic propagandistic e un fenomen care încălzeşte inimile.
Nu știam că dacă prezint un adevăr, chiar surprinzător despre prieteni ai Israelului înseamnă că fac propagandă. Acum știu. Atunci tot ce am scris despre prietenii Israelului în Japonia (Makuya și Beit Shalom) și alți prieteni ai Israelului au fost articole de propagandă în favoarea Israelului. Nu mi-e rușine de acest lucru. Rușinea este de partea tuturor guvernelor israeliene care au neglijat propaganda internațională în favoarea Israelului și au permis propagandei islamismului radical să se infiltreze în universitățile americane, candiene, europene și australiene și practic în toate păturile sociale ale statelor democratice, în defavoarea Israelului.
Îmi pare foarte rău că nu m-am exprimat destul de limpede în comentariul anterior NU mă refeream la articol, ci la filmul de pe youtube.
Într-una din cele mai triste zile ale Israelului, este o binefacere de învățat , că o “insulă” pe lume este alături de țara ta.
Face bine la suflet.
De acord cu ambele fraze.
Foarte ciudat! Mi se pare clar că motivele sunt religioase. Dar oricare ar fi explicația, prietenia este preferabilă urii.