Eu nu prea mă plictisesc în viața mea de pensionar: ba scriu la Baabel, ba citesc, pregătesc o prezentare pentru medici, asistente medicale, studenți la medicină sau la școala de asistente medicale, îmi vizitez nepoții sau ei ne vizitează pe noi și chiar vizionez unele programe TV (o dată pe zi știrile, programe de gătit la televiziunea româna sau maghiară, nelipsitele seriale de la ProTV International Inimă de țigan și Regina, pe care le văd poate pentru a zecea oară, sau concursul Românii au talent. Mai rămâne timp și pentru scurte plimbări în oraș și cumpărături, “răsfoitul” prin Facebook și corespondența prin e-mail sau Whatsapp. Nu lipsește nici Sudoku pe care încerc să-l rezolv de 3-4 ori pe zi.  

Totuși, îmi amintesc de trei spectacole surprinzător de plictisitoare pe care nu am avut răbdare să le vedem până la capăt: celebrul film de fantezie Hobbit pe care l-am vizionat împreună cu mezinul nostru la cinematograful din Rehovot, și două spectacole pe care le-am vizionat împreună cu soția: opera Cosi fan tutte de Mozart, interpretată de cântăreți de mâna a treia la Las Palmas și un spectacol de muzică zarzuela de Manuel de Falla la opera din Valencia.

Pe vremuri, când mai inventam câte un banc (eu sau mezinul nostru), soția ne ironiza spunând în limba maghiară pihent agy (creier odihnit). Și când ne odihnim creierii? În somn (în cazul meu somnul e scurt și cu multe vise neplăcute, deci creierul nu prea se odihnește) și mai ales când ne plictisim, adică nu facem nimic, nu plănuim nimic și nimic nu ne preocupă.

Plictiseala este un fenomen complex și uneori dinamic, adică ea poate crește cu timpul în frecvență, durată și intensitate și ea nu este neapărat legată de lipsa de activitate. Sunt oameni care au întotdeauna mutre acre și dacă îi întrebi cum se simt, dau din umeri sau cască. Asta nu înseamnă că ei ar suferi de vreo boală organică. Plictiseala cronică este un mod de viață. Ea se deosebește de plictiseala întâmplătoare (atunci când nu ai ce face), la fel cum depresia cronică se deosebește de cea care urmează unui eveniment traumatic în viață (de exemplu divorț, pierderea unei persoane iubite etc.). Plictiseala cronică are un impact negativ în viața celui afectat și se pare că produce efecte negative asupra stării mintale și fizice. Persoana nu are interes pentru nimic. Plictiseala cronică a devenit o problemă și mai mare în timpul pandemiei de COVID-19.

Se pare totuși că unii dintre cei care suferă de această problemă manifestă o creativitate crescută (vorba soției mele despre “creierul odihnit”). Plictisiții pot fi împărțiți în două categorii: cei fără și cei cu cu inițiativă; cei din urmă folosesc momentele de plictiseală pentru idei și pentru creativitate. (1)

În cadrul activității lor, anesteziștii sunt adesea puși în situația de a lupta împotriva plictiselii, de exemplu la operații foarte lungi făcute unor pacienți care nu suferă de boli cronice, cu parametri fiziologici constanți și normali pe tot parcursul anesteziei, deci când nu apar situații de urgență. În asemenea cazuri, unii anesteziști se așază pe scaun și adorm, ceea ce poate periclita viața bolnavului. Eu nu am adormit niciodată în timpul unei operații. Cel mai simplu era să rămân în picioare, dar este foarte greu să stai în picioare atâtea ore fără să faci aproape nimic, doar să asculți bipul pulsului și sunetul monoton al mașinii de ventilat. La început spuneam bancuri chirurgilor și asistentelor, dar am observat că unii pacienți, cam 1:1000, chiar dacă par anesteziați foarte bine, aud totuși ce se vorbește în jurul lor, așa că am preferat să mă abțin. Adevărul este că orice activitate care distrage atenția anestezistului poate fi periculoasă, pentru că el nu va putea interveni imediat în situații imprevizibile, de exemplu un rezident la chirurgie face o greșeală sau apare o defecțiune tehnică la aparatul de anestezie.

Atunci ce să facem noi ca anesteziști pentru a ne alunga plictiseala fără a periclita viața pacientului și fără a-i deranja pe chirurgi? În atâția ani de activitate nu am găsit un răspuns la această întrebare. Poate că inteligența artificială ne va ajuta cu un răspuns creativ.

Dar unii plictisiți pot avea idei geniale, pot fi inspirați să compună muzică, să scrie romane sau să picteze. S-a demonstrat științific că unele activități plictisitoare, care nu cer o concentrare mintală intensă, cum ar fi timpul petrecut la spălătoria publică, până ce rufele sunt spălate și uscate, pot fi o ocazie de avea idei creative, de a rezolva unele probleme pentru care în mod normal nu avem timp sau de a reflecta asupra noastră și a celor apropiați. (2,3)

Deci, este rău să fim plictisiți sau poate că nu? Este o întrebare filosofică la care aș răspunde că în general nu e bine, dar dacă aparținem de categoria plictisiților creativi, putem folosi perioadele de plictiseală spre binele nostru și al celor din jur.

Bibliografie:

1.Brosowsky NP, Barr N, Mugon J, Scholer AA, Seli P, Danckert J. Creativity, Boredom Proneness and Well-Being in the Pandemic. Behav Sci (Basel). 2022 Mar 2;12(3):68.3-13.

2.https://www.bbc.com/culture/article/20200522-how-boredom-can-spark-creativity

3.https://www.globalleadersinstitute.org/blog-post/the-surprising-power-of-boredom-unlocking-creativity-and-problem-solving/#:~:text=The%20Connection%20Between%20Boredom%20and,laundry%20or%20taking%20a%20walk.

Sursa imaginii:

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Souvenir_Seller_-_Moscow_-_Russia_cropped.JPG Adam Jones Adam63, cropped/retouched by User:Dcoetzee, CC BY-SA 3.0 <https://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0>, via Wikimedia Commons