Am trecut pe fusul orar al liliecilor. Dormim ziua şi suntem activi noaptea. Doar că ceasul deșteptător ni-l fixează iranienii. Omul negru a venit de data asta la miezul nopții. Auzim bubuiturile. Trebuie să stăm totuși 30 de minute în buncăr, poate mai apare vreo rachetă rătăcită ori vreun șrapnel împrăștiat. 30 de minute e timp suficient ca să mă mai informez de pe site-uri ori să discut online cu alți ”lilieci”.
Aflu nume noi, care nu sunt trecute pe harta turistică şi pe care nu le voi vizita niciodată – Natanz, Bushehr, Fordo. Sunt locațiile unde e dispersat programul nuclear iranian. Aflu că au deja destul uraniu îmbogățit pentru 15 focoase, rămâne doar să le asambleze. Poate că am întârziat trenul?
Între timp citesc că o rachetă balistică a lovit o localitate în apropiere de Haifa.
Văd cum pe site-urile islamiste cum lumea jubilează. Sunt dezgustat. La ce le folosește lor moartea unor oameni? Îmi amintesc că odată un supraviețuitor al Holocaustului de la Budapesta mi-a povestit: ”În timp ce jandarmii unguri ne duceau la Dunăre să ne împuște, am văzut pe stradă o toaletă publică. Mama m-a luat de mână şi am alergat înspre acea toaletă. Din fericire, jandarmii nu ne-au văzut. Toți din acel convoi au fost împușcați, în afară de noi doi şi când am ieşit, am avut un gând care m-a urmărit totă viaţa: Toţi cei de acolo m-ar fi vrut mort. Aveam doar 12 ani, dar toată lumea mă voia mort…”
Acuma am și eu aceeași senzație ca băiatul acela de 12 ani. Îi explic asta Olimpiei, prietena mea de suflet, ”liliac” cu suflet de hasida . “Da’ poate că și guvernul tău te vrea mort,” îmi spune ea şi poate că are dreptate.
Între timp s-a anunțat că cele patru victime din localitatea de lângă Haifa erau de arabi israelieni. Arabi din ‘48, cum le spun musulmanii. Anunț asta pe câteva site-uri islamiste, cu gândul că poate vreunul din pakistanezii, maleiezienii, turcii ori egiptenii ăia care jubilează, spălați pe creier, vor încerca un sentiment de remușcare. Aștept degeaba. Între timp văd multe postări israeliene cu mesaje de condoleanțe. Moartea vine cu rachete care nu ştiu să deosebească între evrei şi arabi. Dar văd și un filmuleț care mă dezgustă, cu câţiva kahaniști bucuroși de cele întâmplate.
Merg din nou să mă culc – până la viitoarea alarmă.
Şi a fost noapte şi a fost dimineață… Ziua a patra.
George Uri Schimmerling
12 Comments
Cei care se bucură cel mai mult de atacurile israeliene asupra iranienilor islamiști care au împânjit Orientul Mijlociu cu răutate, teroriști și războaie sunt arabii suniți din Saudia, Emirate, Egipt, etc. Mă cam surprinde pasivitatea președintelui Trump. Oare și el vrea să fie onorat cu premiul Nobel? Ar fi și în interesul americanilor să scape de pericolul nuclear iranian. Americanii ar putea termina povestea în câteva zile.Fiindcă israelienii nu pot distruge centrala nucleară Fordo, aflată adânc în munți, treaba ar putea fi făcută de câteva avioane B52 care poartă proiectile, fiecare cântărind 14 tone. Cu puțin testosteron s-ar putea rezolva problema.
Îmi e foarte greu să-mi imaginez cum e când “faci naveta” între adăpost şi locuinţă… Şi, din păcate, de câteva zile asta e realitatea din Israel. Eu, norocoasa care se bucură de tihnă şi pace, nu pot decât să mă gândesc la ei şi să doresc din rărunchi să se încheie asaltul rachetelor şi să înceapă negocierile. Nu cred că se poate face ceva fără ele. Deşi, cine mai are încredere în promisiuni?!
Bine si repede se poate referi exclusiv la calitatea celui care a scris acest Articol umoristic care face haz de necaz, dar in realitate, după părerea mea cel puțin, hazul e unul grotesc, iar necazul este de ordinul apocaliptic.
Afirmațiile încurajatoare, sunt bine venite oricând, Cu toate acestea precum spunea astăzi la TV un fost general (ulterior s-a dovedit ca face parte dintr-un partid de extrema stângă) planurile nucleare ale unui stat in care conducerea este fundamentalista si roasa in profunzime de către ura împotriva Israelului si dorința de a-l face sa dispară, nu pot fi desființate prin forță militara, oricât de geniala, avansată tehnologic si super motivata ar fi. aceasta si brațele umane excelente care o poarta cu un devotament si o pricepere demne de toata prețuirea.
Nici BINE si nici REPEDE nu sunt atribute relevante in situația de fata, nu in desfășurarea si luarea hotărârilor si cu atât mai puțin in rezolvarea pericolului iranian.
Veronica , dacă ai găsit in articol un iz de umor, te asigur că a fost neintenționat
You are kidding, aren t you? 🙂
Tu esti un umorist innascut, umorul e o poate o parte instinctiva a scrierilor tale, asa cred eu cel putin. Sunt > 1 puncte umoristice in articol, or fi fost ele neintentionate, dar…
Râsu-plânsu e o trăsătură tipic evreiască, o terapie de supravieţuire.
Cu gândul la toti cei care trăiesc sub amenințarea exploziilor. să se termine cât mai repede. mulțumesc pentru articol.
Sunt cu toată inima alături de voi și vă doresc siguranță și pace grabnică.
În gând cu toți din Eretz Să se termine repede și bine.
Vă împărtășesc îngrijorarea, domnule George Uri Schimmerling! Până mai deunăzi credeam că pacea vine doar oprind războiul! 😢 Mult noroc să aveți cu toții! 🙏
Sper că nu am întârziat trenul. Oare de ce mă gândesc la bancul acela unde cineva întreabă la Radio Erevan ce să facă în caz de atac nuclear…
Și eu am Hava, aceași speranță .Pentru Iran și anexele lui, distrugerea Israelului este pe primul plan.Din păcate și distrugerea civilizației neislamiste. .Dar și asta se va înțelege prea târziu.
David va reuși să-l înfrângă pe Goliat ?
Încă o noapte cu avertizări și alarmă ? Încă câte ?