Nu sunt un om religios . Nu am fost niciodată și nici nu cred că voi deveni în viitorul apropiat. Dar există o pericopă cu care mă identific: Pericopa Vayera. Acolo este relatată povestea Sodomei. Sodoma a fost un oraș biblic ai cărui locuitori au căzut in păcat. Textul biblic nu ne spune ce fel de păcate făptuiau, dar gama e așa de largă încât fiecare își poate construi propria narațiune.
Și atunci Dumnezeu îşi propune să distrugă orașul în care se cuibărise păcatul. Patriarhul Abraham însă, fiind un om milos, se împotriveşte pedepsei colective şi îi cere lui Dumnezeu să le mai acorde o șansă. Şi Dumnezeu îi spune: Găsește-mi, te rog, zece oameni drepți și voi cruța orașul. Dar în Sodoma nu există 10 oameni drepţi. Există doar unul singur, pe nume Lot.
Si atunci Dumnezeu îl avertizează pe el şi pe soția sa să părăsească orașul, prevenindu-i să nu privească în urmă. Soţia soția lui Lot nesocotește această poruncă şi priveşte către orașul distrus, motiv pentru care este transformată într-un stâlp de sare.
Există multe interpretări ale acestei pedeapse divine. Eu vreau să consemnez aici doar pe cea care spune că soția lui Lot a fost pedepsită pentru că este indecent să privești suferința altora, chiar dacă sunt ticăloși.
Zilele acestea, un om politic din România este pe moarte şi internetul se umple de chiote de bucurie. Cu siguranță omul acela a făcut şi greșeli, dar mie îmi repugnă puseurile de satisfacție emise atunci când viața se scurge din trupul său. Îmi amintesc de puhoiul de târgoveți din Evul Mediu care se strângeau în piața publică pentru a asista la execuția condamnaților la moarte. Era o plăcere necrofilă de a te desfăta în fața morții. Şi acum, la fel ca atunci, nu este vorba despre cel care agonizează, ci despre tine. Nu îți freci mâinile când cineva – care a crezut sincer într-un ideal, chiar şi eronat – părăsește această lume.
În aceste momente, indiferent ce părere ai avut despre președintele Ion Iliescu, s-ar impune doar tăcere. Pe mine mă înfioară dopurile de șampanie care zboară la poarta morții și mă intreb: oare câți dintre noi am merita să fim transformați în stâlpi de sare?
George Uri Schimmerling
8 Comments
Ion Iliescu a fost printre puținii politicieni pursânge. A fost șef de stat într-o perioadă de tranziție foarte greu de gestionat. În zilele imediat următoare evenimentelor din Decembrie 1989, circula această reflecție: „Ion Iliescu a ieșit pe scenă, în bătaia reflectoarelor, iar în culise se bea șampanie.” Felicitări pentru articol, domnule George Uri Schimmerling!
Ion Iliescu a decedat astăzi 5 august 2025, la vârsta de 95 de ani.
https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/a-murit-ion-iliescu-fostul-presedinte-al-romaniei-2449687.html
Presa online din România e plină de articole critice (scrise la cald ca să nu piardă audienţa), privind acţiunile lui Ion Iliescu imediat după revoluţia din 1989, în care e acuzat de tot ceea ce s-a petrecut în România anilor 1990. Partidul USR a decis să nu participe la funeralii, circulă chiar şi o petiţie onşine care cele anularea funeraliilor naţionale (care sunt deja decise). Lumea uită foarte repede. Cred că peste decenii Ion Iliescu îşi va căpăta locul meritat în istorie. În ceea ce mă priveşte consider că a fost o figură foarte importantă în istoria de după 1989, un om politic raţional şi echilibrat. De fapt, cred că a fost cel mai bun preşedinte al României (care în decembrie 1989 ieşea din paradigma nord-coreană) şi chiar de mai târziu. În câţiva ani a reuşit să se transforme dintr-un fost comunist stalinist, într-un preşedinte care a înţeles că opţiunea euro-atlantică e esenţială şi a făcut tot posibilul pentru a pune România pe acest făgaş. Cât despre clasa politică lacomă şi coruptă pe care ” ar fi adus-o la putere”, după cum s-a dovedit ea este profund neaoşă. De unde să fi luat alta?!
Foarte bine scris/argumentat. Nu sînt convins că afirmația – “… a crezut sincer într-un ideal, chiar şi eronat” – e corectă și neapărat necesară.
De acord.
Asta este și deosebirea dintre majoritatea israelienilor care glorifică viața și teroriștii Hamas, care sfințesc moartea.
Nu cred ca se poate vorbi de o comparatie, pentru ca nu este vorba de un POPOR, ci de niste figuri dubioase si penibile, pe care autorul le urmareste pe acest mediu de comunicare. Ei se reprezinta pe ei insisisui, , sper ca nu reprezinta poporul roman.
Oamenii sunt feluriti si de aceea sper ca intentia articolului, nu era sa se traga concluzii asupra unei natiuni.
In plus, cum ar fi fost acelasi FB, daca ar fi existat, iar politicianul era Ceausescu?
Da. În momentul revoluţiei din 1989, toată suflarea spera că cel care va lua frâiele ţării va fi Iliescu, unul dintre puţinii politicieni disidenţi, opozanţi ai lui Ceauşescu, de care şi Radio Europa Liberă vorbea cu admiraţie. A urmat o perioadă tulbure, cu tensiuni pe diferite paliere (între comuniştii vechi şi ariviştii noi, între partidele istorice reînviate şi Frontul Salvării Naţionale. După cinci decenii de regim totalitar, lumea nu mai cunoştea democraţia adevărată. Nimeni nu trecuse, până atunci, printr-o revoluţie inversă: de la comunism la capitalism. Mai ales că revoluţia nu s-a desăvârşit. S-au făcut greşeli, desigur, dar nu erau fatale. Nu cred că e cazul ca Ion Iliescu să fie demonizat şi nici tratat cu ură în ultimele sale zile de viaţă.
inspirat și semnificativ articol poate ca ar trebui mai mult sa ne gândim și la acest aspect al situațiilor care apar în viata noastră a tuturor