Sirenele au tăcut, rachetele nu mai amenință, camerele-adăpost stau cu geamurile deschise. Este liniște, cele 65.000 de persoane adunate în Piața Ostaticilor stau cu sufletul la gură, urmărind ce se întâmplă în Gaza cu ostaticii. Dacă Hamas se răzgândește după ce a acceptat schimbul? Dacă niște teroriști neafiliați atacă coloana? După experiențe îndelungate, totul este posibil. Uralele au izbucnit în clipa în care prima coloană cu șapte ostatici a trecut granița și a fost preluată de militarii israelieni, iar bucuria a fost deplină când și cel de-al doilea grup cu 13 ostatici, a ajuns în Israel. Multe persoane aveau lacrimi în ochi.

Dar uralele au continuat. Mulțimea, care de doi ani era prezentă în fiecare weekend în acest loc, cerând ca ostaticii să fie aduși acasă, l-a salutat pe președintele Donald Trump, cel datorită căruia minunea s-a întâmplat. Fără el, războiul ar mai fi durat luni bune, cu multe victime de ambele părți.

Meritele lui Donald Trump au fost recunoscute și de premierul Netanyahu, de guvernul israelian, de aproape toți membrii Knesset care, ridicându-se în picioare de nenumărate ori, l-au aplaudat minute în șir (standing ovation), mai ales când vorbea de pace în Gaza și în întreg Orientul Mijlociu care va intra într-o nouă epocă.

A fost frumos pentru israelieni, pentru familiile ostaticilor și familiile deținuților palestinieni eliberați. Nu discutăm acum consecințele acestei măsuri pentru Israel, fără ea nu ar fi fost eliberați ostaticii, acest demers nu trebuie cântărit cu un cântar de farmacie. Evenimentele au culminat la Sharm el Sheik, cu semnarea planului de pace al președintelui Trump, negociat împreună cu Qatar, Egipt și Turcia și cu consultarea unor importante state arabe. Ceremonia s-a desfășurat în prezența a 27 de lideri ai țărilor arabe, musulmane și europene, a reprezentanților ONU, UE și Ligii Arabe. Acordul de 20 de puncte a fost considerat de președintele Trump ”istoric”, un răspuns la rugăciunile pentru pace ale milioanelor de locuitori din Orientul Mijlociu și care va aduce pacea pentru Gaza și locuitorii ei.

Acum, a doua zi după entuziasmul aproape general pe care l-am descris, urmează trezirea la realitate, când ne punem întrebarea: cele prevăzute în acel document pot fi reale sau sunt doar un vis? În ce măsură statele care au fost prezente la Sharm el Sheik vor reuși să respecte etapele, să pună în aplicare restul punctelor, după ce prima etapă, eliberarea ostaticilor, s-a realizat.

De unde scepticismul meu și al altora? În primul rând, principalii actori, Israel și Hamas, au lipsit de la summit deși aici se decidea viitorul lor. Prezența lui Mahmud Abbas, președintele Autorității Palestiniene, era probabil gândită să reprezinte interesele palestinienilor din Gaza, care ar urma să aibă un rol în administrarea enclavei, dar Israelul se opune, probabil nu crede în reformarea Autorității, așa cum este prevăzută în planul de pace. Apoi, nici palestinienii din Gaza nu o agreează, dovadă pierderea alegerilor din Gaza în favoarea Hamas. E adevărat, s-a întâmplat în urmă cu aproape două decenii, dar nu cred că orientarea majorității s-ar fi schimbat. Faptul că Israelul, după ce a fost invitat în ultima clipă și a refuzat invitația s-a datorat, au explicat analiștii, poziției unor state musulmane care nu recunosc statul evreu. În aceste condiții, colaborarea cu Israelul în implementarea celor decise este obligatorie, iar lipsa recunoașterii este o mare piedică.

Prima etapă la care s-au angajat Israel și Hamas a trecut cu bine și urmează cea de a doua. Numai că există un precedent. În martie a existat un scenariu asemănător. au fost eliberați ostatici, deținuți palestinieni și trebuia să se treacă la etapa a doua: situaţia din Gaza după terminarea războiului. Dar nu a mai fost o a doua etapă. Acuzând Hamas de încălcarea înțelegerilor și având în fața ochilor necesitățile de securitate, Israelul a reluat războiul. Cine garantează că acum nu se va întâmpla același lucru, mai ales că, așa cum am văzut, semnăturile Israelului și Hamas nu figurează pe acordul de pace?

Există mari incertitudini cu privire la dezarmarea Hamas și renunțarea la orice rol administrativ, puncte pe care organizația teroristă le contestă. Dar, în lipsa unor noi organisme de securitate care urmează să fie furnizate de țările arabe, Hamas s-a reinstalat în teritoriile din care armata israeliană s-a retras și „face ordine”, arestând și executând așa-zișii colaboratori cu Israelul. Pe teritoriul Gazei s-au înregistrat de-acum confruntări între Hamas și diferite forțe opuse acestuia vor și ele să facă ordine.

Am enumerat doar câteva dintre obstacolele care stau în calea păcii mult visate. Există o mare incertitudine administrativ-organizatorică, aceasta ar trebui să reprezinte un instrument pentru revenirea ordinii, pentru începerea reconstrucției într-un teritoriu în ruine. Paradoxal, problema care ar trebui să fie cea mai dificilă și mai complexă pare să-și găsească cel mai repede soluția. Bani sunt, în primul rând statele arabe bogate au promis ajutoare, poate să mai scape de mustrările de conștiință privind atitudinea lor față de frații lor musulmani din Gaza pe care i-au lăsat de izbeliște. O mare donatoare va fi Uniunea Europeană. Statele Unite au la rândul lor interese. Numai că, cel puțin deocamdată, sunt slabe speranțe că se va crea cadrul economic și politic care să garanteze securitatea necesară introducerii celor prevăzute și menținerii păcii, atât în Gaza cât și în Israel.

Eva Galambos