Proiectul colhozurilor evreiești din Crimeea și Ucraina avea multe avantaje, dar și un defect fundamental: pământul era revendicat de alte populații, ceea ce crea tensiuni. Din punctul de vedere al conducerii sovietice ar fi fost de preferat un pământ pustiu sau aproape pustiu, de exemplu în Siberia. Oricum voiau să dezvolte Siberia, de ce să nu-i trimită încolo pe evrei, mai ales că astfel ar închide și gura sioniștilor. Vreți o patrie? Poftim! Așa a apărut ideea de a crea Regiunea Birobidjan Autonomă Evreiască. (Nu întâmplător îmi amintește de Regiunea Mureș Autonomă Maghiară – ambele au fost create de același sistem și în același scop: să dea unei minorități iluzia libertății. Chiar numele Birobidjan e bazat pe două râuri locale, Bira și Bidjan, la fel ca în cazul nostru Mureș.) Așadar, începând din 1928, sprijinul acordat la început colhozurilor evreiești a fost îndreptat înspre Birobidjan.
Nu mi-a fost ușor să găsesc locul pe hartă, e cu adevărat la capătul lumii. Noroc că e pe linia Transsiberianului. Pornind din stația terminus, Vladivostok, (vezi linia roșie de pe hartă), ar trebui să mergem cu trenul vreo 12 ore spre nord, la Habarovsk, și de acolo încă vreo două ore spre vest, în total aproape 1000 km. (Până la Moscova sunt vreo 10.000.) Teritoriul se află la granița cu China și chiar a aparținut Chinei până în 1860. Nu numai izolarea îl face extrem de neatrăgător. Iarna durează șase luni pe an și când se topesc zăpezile apar țânțarii – nici nu știu ce e mai rău. Condițiile nu prea sunt prielnice pentru agricultură, în schimb există bogății minerale, printre care și aur, precum și păduri întinse.
Sunt numai două lucruri pozitive pe care le pot spune despre această inițiativă. Primul, că au încredințat plănuirea capitalei, Birobidjan, unui arhitect elvețian, la vremea lui director la Bauhaus și într-adevăr, după câte se vede în imagini și în filme, orașul arată bine. Dar mai important, evreii nu au fost aduși cu forța, nu au fost „deportați în Siberia”, ci s-a procedat prin convingere. De exemplu, în așezările agricole a fost permisă proprietatea privată asupra pământului, un lucru de neînchipuit în restul Uniunii Sovietice (dar care a atras și mulți ruși). În plus a fost sprijinită cultura evreiască: teatru idiș, ziar idiș, limba idiș era oficială alături de limba rusă, în spațiul public au apărut simboluri evreiești… Însă conform ideologiei comuniste, religia era interzisă și odată cu ea și limba ebraică.
În aceste condiții nici nu e de mirare că nu s-au găsit prea mulți amatori. Pământul Siberiei nu are nicio semnificație spirituală care să-i atragă pe evrei. Cei care păstrau o legătură cu iudaismul erau în general religioși și de religie nici nu putea fi vorba; cei progresiști, atei, preferau să se asimileze, deci tot nu îi atrăgea o regiune evreiască. Și din puținii care veneau, o bună parte plecau, descurajați de condițiile grele. Cei mai mulți au venit în anii 1940 – întâi refugiați din fața armatei germane, apoi supraviețuitori ai Holocaustului, oameni care pierduseră totul și căutau un nou început. La apogeu, evreii abia dacă au ajuns la 50.000 de suflete (față de cca 3 milioane în întreaga URSS înainte de război) și au rămas întotdeauna o minoritate, reprezentând cel mult un sfert din populația regiunii.
Dezvoltarea Regiunii Autonome Evreiești a fost preluată de aceleași organizații care activau și în Crimeea, KOMZET și OZET – cel puțin până în 1938, când Stalin le-a dizolvat. Și aici a existat sprijin din străinătate, dar nu din partea Joint-ului, ci din partea organizației ICOR (Yidishe Kolonizatsiye Organizatsiye in Rusland) a evreilor comuniști din SUA și Canada – rivala mișcării sioniste. Aceasta a strâns fonduri în favoarea colonizării Birobidjanului și propaganda lor s-a dovedit atât de eficientă, încât s-au găsit chiar unii evrei din SUA sau Canada care au decis să emigreze în Birobidjan. Evident că după război, toate aceste activități au încetat – pe de o parte ca urmare a politicii anticomuniste din epoca McCarthy și pe de altă parte, după întemeierea statului Israel, emigrarea în Birobidjan nu mai avea rost.
(Emigrarea unor evrei americani în Birobidjan are un post-scriptum interesant: George Koval. Acesta era inginer, cetățean american, născut în SUA – părinții erau din Belarus – și a emigrat în Birobidjan. Acolo a fost recrutat de agenția sovietică de spionaj și trimis înapoi în SUA. Surprinzător, l-au primit să lucreze în proiectul Manhattan și el a transmis rușilor informații pentru construcția bombei atomice. Ei îi sunt recunoscători până astăzi – Putin l-a decorat postum.)
Și atunci se pune întrebarea: proiectul Birobidjan a fost o reușită sau un eșec? Depinde, desigur, pe cine întrebi. Pe de o parte a fost primul „stat” evreiesc, complet cu un steag în toate culorile curcubeului, o stemă reprezentând un tigru, un imn… Numai legătura cu iudaismul lipsește cu desăvârșire.
Imnul Regiunii Autonome Evreiești (cu textul tradus în engleză)
Cei cca 50.000 de locuitori ai regiunii s-au împuținat treptat, iar când Gorbaciov a permis evreilor să emigreze liber, a avut loc un adevărat exod. În întreaga regiune au rămas mai puțin de 1000 de evrei sau cca 0,6% din populație. Totuși, ceva s-a schimbat: în ultimii ani organizația Chabad sprijină comunitatea: a construit o sinagogă nouă, o școală religioasă și un centru comunitar, a adus un rabin… Dar asta nu schimbă realitatea: Regiunea Autonomă Evreiască este practic lipsită de evrei!
Nu aș putea spune că am vizitat-o, dar am vizionat mai multe filme documentare realizate de ziariști străini (desigur numai vara!) și am rămas cu o impresie de-a dreptul bizară. E adevărat, menora tronează în piața publică, strada principală se numește Șalom Alehem, inscripțiile sunt în rusă și idiș, ziarul Steaua Birobidjanului are o pagină în idiș (dar conținutul amintește mai degrabă de Pravda), la școală se învață două ore pe săptămână idiș, copiii cântă melodii evreiești – dar ei sunt ruși care din întâmplare trăiesc într-o regiune cu tradiții deosebite și ei le urmează fără să știe prea bine de ce, doar așa, ca pe o ciudățenie…
Și atunci se poate spune că proiectul Birobidjan a avut succes? Eu cred că nu.
Va urma.
Hava Oren
Bibliografie:
Sursa imaginilor:
1. https://as-the-orb-turns.fandom.com/wiki/Judaism?file=6a00d83451b71f69e20120a4c9c565970b-400wi.jpg PremierBlake CC-BY-SA
2. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Trans-Siberian_railway_map.png Stefan Ertmann & Lokal Profil, CC BY-SA 2.5 <https://creativecommons.org/licenses/by-sa/2.5>, via Wikimedia Commons
3.https://commons.wikimedia.org/wiki/File:%D0%91%D0%B8%D1%80%D0%BE%D0%B1%D0%B8%D0%B4%D0%B6%D0%B0%D0%BD,_%D0%B2%D0%BE%D0%BA%D0%B7%D0%B0%D0%BB_(cropped).jpg Zightsev, CC BY-SA 4.0 <https://creativecommons.org/licenses/by-sa/4.0>, via Wikimedia Commons
.jpg){kind=link}
4. https://en.wikipedia.org/wiki/File:Icor-pamphlet-1938.jpg Published in USA with no notice of copyright, public domain.
One Comment
Am citit despre Birobidjan şi totuşi fiecare articol nou pe care-l citesc mă uimeşte. Cum au găsit tocmai acel loc de la capătul lumii, când majoritatea evreilor din Imperiul Ţarist au trăit în Galiţia unde aveau rădăcini, istorie, cultură?! Cred că ideea era să-i îndepărteze cât mai mult de tradiţiile lor. Şi totuşi au existat evrei care şi-au pus speranţa în această republică de carton (de propagandă). Pe de altă parte, mi-ar fi plăcut să ajung acolo să văd cu ochii mei ce a mai rămas din Ievreiskaia Respublica. Merită ascultate cuvintele imnul de pe videoclip.