După fluviile de fiere, umori, frustrări și ură deversate pe platformele sociale, încerc cu modestele mele mijloace și lecturi aplicate să încropesc un crochiu al unuia din ultimii scriitori autentici ai Europei de Răsărit, un self made man, un om deosebit de talentat care și-a clădit în timp o personalitate artistică uriașă.
Bineînțeles nu sunt naiv, Premiul Nobel are întotdeauna, pregnant în ultimele două decenii, o conotație politică de actualitate: Krasznahorkai provine pe linie paternă dintr-o familie evreiască convertită de frica regimului horthyst, numele lor inițial fiind Korin. După mamă are origini ardelenești, posibil românești, mama fiind născută Haiduc. Este originar din Gyula, o provincie săracă și cam uitată de lume la frontiera ungaro-română. Este un opozant vocal al regimului lui Viktor Orbán, practic un ungur devenit european, multicultural, trăindu-și o bună parte a vieții în străinătate.
Cu toate că continuă să scrie doar în maghiară, Krasznahorkai este emblematic pentru multiculturalitate, liberalism și chiar postmodernitate, criterii care evident au contat în decernarea Premiului Nobel.
Câteva date biografice esențiale
Nume complet: László Krasznahorkai
Data nașterii: 5 ianuarie 1954
Locul nașterii: Gyula, Ungaria (regiunea Békés, aproape de granița cu România)
Naționalitate: maghiară
Ocupație: romancier, eseist, scenarist, traducător, conferențiar itinerant
Limbă de creație: maghiară
Premii majore:
Man Booker International Prize (2015, pentru întreaga operă)
Best Translated Book Award (SUA, 2019, pentru Baron Wenckheim’s Homecoming)
National Book Award for Translated Literature (SUA, 2022)
Austrian State Prize for European Literature (2021)
Premiul Kossuth (Ungaria, 1993).
Origini și formare intelectuală
Familie: provine dintr-o familie de profesori; mediul a fost marcat de cultură umanistă și rigoare morală.
Educație: Liceul din Gyula.
Studii universitare la Universitatea József Attila din Szeged (litere și drept). Urmează apoi filologie și estetică la Universitatea Eötvös Loránd din Budapesta, unde se specializează în literatura germană și teoria artei.
Lucrare de licență: Kafka și problema vinovăției existențiale – încă din tinerețe îl interesa raportul dintre religie, ruină și limbaj.
În timpul studenției frecventează cercuri literare independente (în special cele asociate revistei Mozgó Világ), apropiate de gândirea filozofică antitotalitară și de estetica modernistă.
Perioada de formare (1977–1985)
Lucrează o vreme ca redactor la editura Magvető și ca bibliotecar, timp în care își definește vocea stilistică.
Începe redactarea romanului Sátántangó (Tangoul Satanei)(1977–1984), care îi va aduce recunoașterea.
În această perioadă citește intens Kafka, Dostoievski, Musil, Thomas Bernhard, Blanchot și mistici evrei și creștini (Gershom Scholem, Meister Eckhart).
Caută o formă de „literatură escatologică fără teologie”, ceea ce va deveni semnul distinctiv al operei sale.
Debut și afirmare (1985–1989)
1985: publică Sátántangó la editura Magvető – debut considerat imediat un eveniment literar major în Europa Centrală.
Devine rapid asociat cu noul val al prozei maghiare postmodern-apocaliptice.
1989: publică Az ellenállás melankóliája (Melancolia rezistenţei), romanul care îl consacră internațional.
În același an, începe colaborarea cu Béla Tarr, care va adapta ulterior ambele romane în filme-cult.
Anii ’90 – itineranță și deschidere internațională
După căderea comunismului, devine o figură literară nomadă, călătorind între: Berlin (unde beneficiază de o bursă DAAD), Kyoto și Tokyo (studiind cultura și estetica japoneză), New York, China și Anglia (ca scriitor rezident). Această perioadă îi formează dimensiunea orientală și mistică a viziunii: „În Japonia am descoperit ce înseamnă liniștea sacră a lumii după sfârșitul ei.”
În această etapă scrie Háború és háború (Război şi război) (1999), romanul obsesiv despre salvarea unui manuscris, inspirat din experiența exilului și a comunicării prin Internet (pe care îl consideră „un nou Babel”).
Perioada matură (2000–2016)
Trăiește între Berlin, Kyoto și Pilisszentlászló (Ungaria, la poalele munților Pilis – loc cu reputație mistică în tradiția maghiară).
Publică Seiobo járt odalent (Seiobo a trecut prin infern) (2008), operă de mare rafinament estetic, alcătuită din 17 povestiri interconectate, despre întâlnirea omului cu sacrul în artă.
Báró Wenckheim hazatér (Întoarcerea acasă a baronului Wenckheim – apărut şi în limba română, la Editura Trei, în 2021) (2016) încheie ciclul apocaliptic început cu Sátántangó: o „comedie a sfârșitului”, care transformă viziunea tragică într-o farsă cosmică.
În interviuri, afirmă că vede aceste romane ca părți ale unei singure Cărți, o „Divină Comedie postmodernă”.
Stil de viață și filozofie personală
Refuză viața publică și interviurile convenționale; trăiește retras. Nu folosește tehnologie modernă (nu are telefon mobil, evită Internetul). Este preocupat de meditație, tăcere, exercițiu spiritual.
A studiat îndelung Zen-ul japonez, Taoismul chinez, mistica evreiască (Kabbala), și escatologia creștină occidentală.
Consideră literatura un act sacral și scrisul o formă de asceză. „Scrisul e o rugăciune făcută unei divinități care nu mai răspunde.”
Tematică și stil
Teme: degradarea morală, disperarea metafizică, sfârșitul civilizației, căutarea sensului.
Stil: fraze foarte lungi (adesea o pagină întreagă), un flux continuu al conștiinței, o voce narativă profetică, ritm de incantație.
Influențe: Kafka, Gogol, Dostoievski, Thomas Bernhard, dar și mistica iudaică și taoismul.
Ton: apocaliptic, ironico-metafizic, uneori grotesc.
Textele sale sunt populate de figuri profetice deformate, comunități decăzute și peisaje postapocaliptice. Timpul este adesea neclar, ciclic sau suspendat, iar limbajul devine un mijloc de revelație sau distrugere.
Krasznahorkai folosește o proză de rezistență la citire, în care dificultatea devine formă de ascetism intelectual.
Este adesea considerat un scriitor al viziunii, nu al intrigii.
Context cultural și estetic
Krasznahorkai este considerat cel mai important romancier maghiar postbelic și unul dintre marii autori europeni ai „crizei modernității”.
Opera sa poate fi plasată la intersecția a trei mari tradiții: modernismul central-european târziu (Kafka, Musil, Broch, Gombrowicz), Postmodernismul metafizic (Thomas Bernhard, W.G. Sebald), mistica și apocaliptica iudaică și orientală (Kabbala, taoism, budism zen).
Scrisul său reunește structura de coșmar moral a Europei Centrale cu o căutare spirituală de tip universalist, apropiindu-l de Kafka sau Beckett prin sentimentul de a fi „la capătul istoriei”.
Scrisul său reunește structura de coșmar moral a Europei Centrale cu o căutare spirituală de tip universalist, apropiindu-l de Kafka sau Beckett prin sentimentul de a fi „la capătul istoriei”.
Colaborări artistice
Béla Tarr: colaborare cinematografică excepțională – Sátántangó (1994), Werckmeister harmóniák (2000), A torinói ló (Calul din Torino, 2011). Scenariile sunt scrise de Krasznahorkai; dialogul filmic traduce fraza lui literară în imagine temporală lentă.
Tarr a spus despre el: „Krasznahorkai e singurul scriitor care gândește în durată, nu în acțiune.”
A avut legături intelectuale strânse cu Péter Esterházy, Imre Kertész, Péter Nádas. Împreună definesc „epoca de aur a prozei maghiare contemporane.
Receptare și importanță culturală
A fost tradus în peste 25 de limbi și recunoscut ca una dintre cele mai importante voci ale literaturii europene postbelice.
În Occident este considerat urmașul lui Kafka și Beckett și „profetul apocalipsei lente. „Dacă ar exista un Nobel pentru profunzime, Krasznahorkai l-ar merita de mult.” (Susan Sontag).
În Germania este văzut ca „scriitorul central-european al ruinei morale”.
În Japonia este citit ca „romancier zen”, datorită Seiobo járt odalent.
În SUA a devenit o figură cult în mediile academice, mai ales prin traducerile lui George Szirtes și Ottilie Mulzet.
Semnificația universală a lui Krasznahorkai
László Krasznahorkai oferă una dintre cele mai coerente și radicale viziuni apocaliptice ale epocii postmoderne. El rescrie condiția umană în termeni de ruină, obsesie și speranță mistică, într-un univers unde lumea s-a sfârșit deja, dar limbajul continuă să existe
.
Opera sa este punctul de contact dintre romanul modern european și meditația filozofică asupra sfârșitului civilizației. Astfel, el apare ca moștenitorul final al modernismului central-european, dar cu o formă nouă de misticism narativ — o religie a ruinei și a rezistenței prin viziune.
Krasznahorkai este sinteza și depășirea lui Kafka, Bernhard și Sebald. De la primul preia legea opacă și vinovăția metafizică, de la al doilea monologul claustrant și dezgustul existențial, iar de la al treilea melancolia ruinelor și estetica memoriei. Toate acestea se reunesc într-o cosmologie a sfârșitului, unde limbajul devine instrumentul mântuirii prin dezastru.
László Krasznahorkai este un scriitor al escatologiei moderne, un vizionar al ruinei, care traduce marile teme teologice — sfârșitul, mântuirea, tăcerea divină — în forme literare seculare.
Prin fraza sa monumentală și prin viziunea totală, el se înscrie în linia marilor profeți estetici ai Europei Centrale, alături de Kafka, Musil și Kertész.
Câteva citate semnificative
„Lumea nu se destramă brusc. Se destramă cu o infinită tandrețe, pas cu pas, cu o răbdare divină.”— Sátántangó (1985)
„Apocalipsa nu este o catastrofă. Este o stare.”— Interviu, Berlin, 2002
„Totul se sfârșește, dar în feluri care cer o infinită atenție.”— Az ellenállás melankóliája (Melancolia rezistenței, 1989)
„Am simțit dintotdeauna că trăim nu înaintea, ci după sfârșitul lumii.”— Interviu, Der Spiegel, 1999
„Sfârșitul nu e un eveniment, ci o atmosferă care a pătruns peste tot.”— Conferință, Tokyo, 2008
„Oamenii nu mai cred în nimic, dar continuă să vorbească despre sens. Iar acesta e cel mai profund semn al ruinei.”— Sátántangó
„Ruina nu este distrugere, ci forma de existență a lumii după ce Dumnezeu a plecat.”— Interviu, New York, 2000
„Trăim printre resturile unei ordini divine care nu mai are centru, dar încă produce umbre.”— Az ellenállás melankóliája.
„Există o frumusețe tăcută în fiecare ruină: e semnul că lumea nu a murit, ci s-a oprit din creștere.”— Notiță din jurnal, Kyoto, 2006.
Ediții și opere
Krasznahorkai, László. Sátántangó. Budapest: Magvető, 1985.
Krasznahorkai, László. The Melancholy of Resistance. New Directions, 2000.
Krasznahorkai, László. War and War. New Directions, 2006.
Krasznahorkai, László. Seiobo There Below. New Directions, 2013.
Krasznahorkai, László. Baron Wenckheim’s Homecoming. New Directions, 2019.
Studii critice și eseuri
Sontag, Susan. “The Apocalypse According to Krasznahorkai.” The New Yorker, 1995.
George Szirtes. “The Melancholy of Resistance.” The Guardian, 2016.
Kovács, András Bálint. Screening Modernity: Béla Tarr and László Krasznahorkai. Routledge, 2015.
Peternák, Miklós. The Cinematic Metaphysics of Béla Tarr and László Krasznahorkai. Budapest: CEU Press, 2013.
Boyd Tonkin (ed.). Man Booker International Anthology: Krasznahorkai Essays. London: Granta, 2015.
James Wood. “The Death of the World: Krasznahorkai’s Vision.” The New Yorker, 2019.
Dyer, Geoff. “A Novelist of Infinite Sentences.”The New York Review of Books, 2020.
Sursa fotografiei
Miklós Déri, CC BY-SA 4.0 https://creativecommons.org/licenses/by-sa/4.0, via Wikimedia Commons
George Vigdor
23 Comments
Mi-a placut mult acest articol plin de miez care merge la esenta.
Citatele sunt bine selectate si contribuie la delectarea cititorului.
:Ș mie mi-a plăcut articolul ,de când mă știu că citesc, mereu m-a interesat premiul Nobel pentru Literatură . Cineva își amintește când Sartre a refuzat premiul Nobel ? De altfel, când a fost înștiințat de premiu, și Laszlo Krasznahorkai a spus că Premiul Nobel e o catastrofă pentru el.
O fi…dar nu l-a refuzat. .
George Vigdor, așa cum știu eu te afli în Ungaria. Acolo se citește mult Hrabal. Poți să ne spui părerea ta dacă vezi sau nu influența lui Hrabal,care din păcate a murit, “căzâmd din geamul” unei case de bărtâni ,uitat de lume.Așa cum a făcut și Primo Levi .
Fraza care mi-a plăcut la Laszlo K. luată dintr-un interviu: “I wish for everybody to get back the ability to use their fantasy ; to read books to be richer because the reading give us more power to survive this very difficult time on the earth”
Dragă, Eva Grosz, întrebai care sunt dovezile că acest scriitor care se declară cu rădăcini evreieşti ( care ar fi fost ascunse din cauza Holocaustului) nu este evreu. Dovezile sunt registrele de botez ale Bisericii Luterane din localitatea natală, în care sunt trecuţi străbunicul (născut în 1857)şi bunicul lui (născut în 1895) fiind menţionată şi schimbarea de nume din 1934. Ele au fost menţionate în comentariul lui Paul Dancu, cel care descoperit documentele pe internet, dar le recopiez aici:
Botezul bunicului în 1895, cu mențiunea schimbării numelui din 1934:
https://www.familysearch.org/ark:/61903/3:1:3Q9M-CS6Z-GKNC?view=index
Decesul străbunicului Korim György de confesie luterană în 1924, având părinții Korim György și Adamik Maria.
https://www.familysearch.org/ark:/61903/3:1:33S7-9GBW-8R8?view=index
De ce vrea un scriitor bine cotat “să se dea evreu” în secolul XXI? Asta e întrebarea pe care mi-am pus-o, mai ales că informaţia a fost luată de bună de Wikipedia şi câteva publicaţii cunoscute, precum New York Times, Smithoniana Magazine, Britannica.com, Times of Israel, JTA, Szombat, etc.
Ultima frază postată în facebook a cărui link îl dai tu Andrea sună așa :”And he is a Hungarian writer entirely. Our Hungarian writer. If anyone likes this – even for themselves – if not.”
Mi-a ajuns să citesc acest rând ca să-mi aduc aminte de expresii asemeănătoare :OUR HUNGARIA WRITER.
Cât despre datele de familie date de Paul Dancu, nu am reușit să deschid site-ul. dar pentru mine ele nu spun mare lucrur. Pentrucă ce a fost ascuns a fost ascuns până la moarte.
Toată povestea s-a născut din nou din teama ca rasa evreiască să nu întinească pe cea curată.
Ultima frază e dovadă. Nu e de lăudat că se nasc asemenea controverse.
De altfel în Totkomlos au trăit rudele soțului meu exportați în lagăre. Orașul a avut o serioasă comunitate evreiască. Am o carte despre evreime din Totkomlos. Deocamdată o caut in talmeș balmeșul dintre cărțile mele.
Am încredere în cuvântul autorului.
Ar fi timpul ca în Europa, unde avem deja un mozaic etnic atât de divers și amestecat, să prevaleze cetățenia și nu etnicitatea sau confesiunea. Altfel, vom ajunge din nou să ne decimăm reciproc.
Nu cred că e util să purecăm originea etnică a personalităților şi în general a oamenilor, mai ales în Europa centrală și răsăriteană. Discuțiile sterile despre originea evreiască a vreunui celebrități sunt contraproductive și nu duc decât la animozități și ură inutile.
Sunt de aceeaşi părere, numai că e vorba de o afirmaţie au autorului însuşi. Şi mă întrebam de ce i s-a părut mai inteersant să-şi revendice origini evreieşti, fabricându-şi un fals trecut de prigonire.
Asta îmi aduce aminte de o poveste scrisă de Szerb Antal în cartea lui : Istoria Literaturii Universale .
Se spune că Lord Byron 1788-1824 un mare poet din perioada romantică a rugat un renumit sculptor să-l sculpteze. Când artistul a terminat munca , Byron s-a uitat la expresia propriei fețe sculptate și a exclamat :
“Dar eu sunt mult mai trist decât cum m-ai creat.”
Există în internet Digitális Irodalmi Akadémia , unde se poate citi proza scriitorului. Am încercat….
M-am abținut de la subiectul asupra etnicității/religiei dar mă întreb și eu :
Am auzit multe cazuri inclusiv în biografiile oamenilor de seamă că s-a renegat apartenența lor iudaicăde ei sau de alții. Dar nu am auzit niciodată că cineva ar declara mincinos că are rădăcini evreiești . E vorba totuși de un intelectual care deja trăia din scris și călătorea în lume, pentru ce ar fi făcut asta? Și care sunt dovezile. Declarații ale oficialităților? Doar știim bine că deobicei persoanele cu cetățenie maghiară și religie mozaică sunt prezentați de oficialități ca unguri și nu evrei. Eu nu îl citesc mai mult sau mai puțin dacă e evreu, e un nonsens ca omul să născocească rădăcini care nu ii aparțin. Și eu am citit în diverse locuri în internet despre originea evreiască a tatălui. Dar nu am auzit autorul declarând acest lucru deși am ascultat multe interviuri. Și de când ai avantaje pentrucă ești evreu ?
Ma gandeswc daca declaratia falsa a autorului despre originea sa eveiasca nu este un gest de apreciere si recunostinta fata de Kafka, care exercita o influenta dominanta in opera sa. “Opera mea nu ar fi existat fara Kafka” afirma László Krasznahorkai intr-un interviu
As dori sa mai mentionez muzicalitatea deosebita a frazarii din scrierile lui Krasznahorkai mentioneaza pasiunea lui pentru muzica ca un alt factor determinant din creatia lui.
Tot ce e posibil. Vă admir că l-aţi citit pe Krasznahorkai şi admir foarte mult traducătorul care a reuşit să redea în engleză caracteristicile scrisului său. Eu sunt de părere că orice om are dreptul să se declare de ce naţionalitate şi religie doreşte şi că, teoretic, opera unui scriitor ar trebui să fie judecată independent de viaţa şi caracterul autorului. Totuşi, lucrurile se întrepătrund, iar în acest caz îmi displace profund subita descoperire a unei origini, al cărui fals poate fi probat cu acte datând din 1857, la îndemâna tuturor. Această origine arogată este preluată în spaţiul public şi nu-i găsesc raţiunea. Să fie doar o provocare?!
Marina, e posibil că ce spui cu “gestul de apreciere”, dar nici atunci nu te dai altceva decât ești , teză în care ANDREA are DREPTATE
În legătură cu influența muzicii, am auzit și eu în inerviurile date de el, că muzica a influențat mult cuvintele.Fiind el însuși un pianist bun…așa îmi amintesc că e și pianist.
De ce m-a impresionat : pentrucă și eu cred că muzica este limbajul cel mai autentic cel mai comun.
Eu mai cred că e influențat și de scriitorul ceh Bogumil Hrabal, căruia după mine i se cuvenea premiul Nobel Și Hrabal are fraze lungi, uneori o poveste e o singură frază, o idee se continuă cu alta în aceași frază. Dar ce simț al umorului , ce bunătate a sufletului ,ce modestie, omul înfricoșat de regimul dictatorial comunist , trist și râzând de sine însuși în același timp. Cine l-a citit sau a văzut filme făcute după scrierile lui …e de-a dreptul genial. Ceaace înseamnă pentru mine că : orice om îl poate înțelege.
Nu l-am citit pe Bohumil Hraval. Nu stiam ca e asa bun. Am vazut numai un film dupa romanul lui “I Served the King of England.” Voi cauta sa-mi procur o carte sau doua de el Multumesc mult! Pentru mine literatura ceha consta din Jaroslav Hasek, Karel Capek si Vlacav Havel.
Marina, Hrabal este urmașul lui Hasek și .Capek .Din I served the King of England și din Closely observed trains vestitul regizor Jiri menzel a făcut filme excelente. Îți recomand să citești Cosely watched trains, Harlekin’s Million’s , una din ultimele scrieri , care se petrece îmtr-un castel transformat în casă de bătrâni… e minunat ,Letters to Dubenka , dar mai ales Too Loud Solitude . Poate cu asta să începi.E scriitorul meu preferat astăzi.
Multumesc pentru recomandari! Le voi urma ad litteram.
Acum ca ai mentionat filmul “Closely Watched Trains,” imi dau seama ca l-am cazut si pe el, dar nu stiam ca e o ecranizare a unei nuvele de Hrabal. Minunat film!
“Maestrul Apocalipsei” se spune despre el.
Am ascultat câteva interviuri cu el la You Tube. Un om inteligent, cu simțul umorului, curiozitate intelectuală, răzvrătit împotriva dictaturii, minciunii, în căutarea suferinței omului de rând. Fără speranță.
În alte vremuri aș fi încercat să-l citesc. Nu acum.
Oare care au fost criteriile juriului când au ales acest scriitor pesimist pentru premiul Nobel ?
Probabil au apreciat originalitatea scrierilor, subiectele complexe şi spiritul său liberal. Sper că originea evreiască (care s-a dovedit falsă) nu a contat.
Un Kafka Modern ! Până la utrmă voi citi.
Altfel cum se poate spune ceva?
Nu l-am citit deși se pare că are traduceri bune unele făcute de d-na Anamaria Pop din Oradea dar, aflând că e de aici de la Gyula ( foarte aproape de arealul nostru) am zis cu mândrie nejustificată și exagerată ”e de-al nostru…” Asta desigur în ideea că înțelege perfect lumea acestei zone bântuită de aceleași neliniști.
Foarte utilă și completă prezentarea ta Gyuri!
Un articol foarte important: m-a avertizat să nu îndrăznesc să mă apropii de acest scriitor. Mulțumesc!
Categoric, Premiul Nobel pentru Literatură este acordat pentru operă, în cazul de faţă pentru originalitatea ei. Scrierile lui Krasznahorkai sunt greu de citit, dar asta nu scade calitatea lor literară în valoare absolută. Totuşi, vrând-nevrând interesează şi biografia autorului, originea familiei, copilăria, educaţia, etc. În sursele oficiale.
https://en.wikipedia.org/wiki/L%C3%A1szl%C3%B3_Krasznahorkai, sunt menţionate originile evreieşti ale lui Karsznahorkai pe care – după propria declaraţie – nu le-a cunoscut până la anii adolescenţei când a aflat de la tatăl său că în perioada lui Horthy, bunicul evreu şi-ar fi schimbat numele de Korin, în Krasznahorkai (după localitatea de baştină a familiei). Aceste informaţii sunt preluate şi de Times Of Israel care conchide că Krasznahorkai este cel de al 17-lea scriitor laureat al Premiului Nobel, cu origini evreieşti. https://www.timesofisrael.com/hungarian-writer-whose-father-hid-jewish-roots-is-awarded-nobel-prize-in-literature/
Numai că s-a dovedit că această afirmaţie este falsă. Ascendenţii pe linie paternă ai autorului au fost ţărani slovaci de confesiune luterană, din generaţie în generaţie. Într-adevăr, în 1934 bunicul slovac pe nume Korim, şi-a modificat numele în Krasznahorkai. Cunoscătorii de limbă maghiară pot citi un text în acest sens, pe Facebook https://www.facebook.com/gyuracz.ferenc/posts/krasznahorkai-l%C3%A1szl%C3%B3-sz%C3%A1rmaz%C3%A1s%C3%A1r%C3%B3legy-id%C5%91re-kil%C3%A9pek-innen-majd-hogy-nyugodtan-ol/25063968453234025/. Nu prea pot înţelege motivul pentru care şi-a creat Krasznahorkai legenda originilor evreieşti…
Botezul bunicului în 1895, cu mențiunea schimbării numelui din 1934:
https://www.familysearch.org/ark:/61903/3:1:3Q9M-CS6Z-GKNC?view=index
Decesul străbunicului Korim György de confesie luterană în 1924, având părinții Korim György și Adamik Maria.
https://www.familysearch.org/ark:/61903/3:1:33S7-9GBW-8R8?view=index