În iarna lui 1959 am petrecut mai multe săptămâni la Moscova, în vizită la tata, care îşi făcea doctoratul în inginerie la Institutul Baumann[1]. Am locuit în căminul pentru doctoranzii străini, unde am fost primită cu multă simpatie, fiind singurul copil (poposit vremelnic) în anturajul lor. M-am împrietenit repede cu Munir Mohamed Hillel din Egipt, Jas’ha din Indonezia şi Li din China. În ajunul plecării mele au organizat o mică petrecere, mi-au dat cadouri şi au scris câteva rânduri în jurnalul meu[2]. Cel mai bine m-am înţeles cu Li care m-a învăţat să salut în limba chineză. Aveam să mă folosesc de noua achiziţie lingvistică la întoarcerea în ţară, în Gara de Nord, unde ne-a ieşit în cale un chinez pe care l-am abordat cu un Ni-hao[3] plin de voioşie. N-o să uit niciodată zâmbetul larg, prietenos, al acelui chinez necunoscut, uimit că o fetiţă de șase ani din România îl saluta în limba lui maternă.
Cred că atunci mi-am dat seama pentru prima oară ce mult înseamnă salutul, contactul paşnic cu celălalt, fie el şi necunoscut. De altfel, potrivit antropologilor, salutul este „un pact tacit de neagresiune”: îți arăt că te recunosc, nu te ignor, nu te atac. De aceea, aproape toate culturile au formule de salut prietenoase, binevoitoare. Mai mult, în majoritatea limbilor vorbite pe planetă[4], formula de salut e aceeaşi: Bună ziua (şi variantele ei: bună dimineaţa, bună după-amiaza, bună seara, noapte bună).
Cred că pentru cititorii Baabel (care cunosc foarte bine formulele de salut din principalele limbi de circulaţie internaţională) e interesant de aflat cum se dă bună ziua în finlandeză – Hyvää päivää, în armeană – Բարև ձեզ (Barev dzez), malteză – Bongu, inuită – ᐊᒐᓇᖅᑐᖅ (Agnaiqtuq), în bască – Egun on, în albaneză – Mirëdi.
Există şi alte formule de salut care urează sănătate şi noroc (precum cunoscutele formule ale romanilor – Ave şi Salve – dar şi cel din în limba romani – Sastipe baxtale şi coreeană – 안녕하세요 (Annyeong haseyo), dar şi urarea de Pace (în ebraică Şalom שלום şi în arabă Salam سلام).
Dar să revin la Bună ziua, acest salut quasi-universal care a inspirat una dintre zicalele româneşti cele mai înţelepte: Să laşi loc de bună ziua.
Este un sfat care te îndeamnă (probabil, pe baza unei experienţe străvechi) să nu rupi definitiv o relaţie (de prietenie, vecinătate, colaborare sau afaceri), chiar dacă apar neînţelegeri sau conflicte, să nu împingi duşmănia până la punctul de rupere, fără nicio posibilitate de împăcare, când şi salutul (semnul ancestral de minimă atenţie şi bunăvoinţă) va fi anulat, spulberându-se şansele de reînnodare a legăturii, cândva în viitor.
Când mânia îţi întunecă judecata, nu-ţi mai pasă dacă vei încheia relaţia, dacă ruptura va fi definitivă, ba chiar îţi doreşti acest lucru, declarând cu năduf: „Cu tine am terminat-o! Piei din faţa mea! Să nu te mai văd în faţa ochilor! Niciodată nu voi mai schimba vreo vorbă cu tine!” După un răstimp, însă, când vei fi cumpănit în linişte asupra situaţiei, poate că vei dori să te împaci, dar reconcilierea e mult mai dificilă, uneori chiar imposibilă, dacă cearta a fost definitivă… Este tocmai ceea ce te povăţuieşte zicala ancestrală, bazată pe învăţămintele trase în urma unui şir lung, foarte lung, de certuri şi împăcări: să laşi loc de bună ziua.
Proverbe sau zicale similare se întâlnesc şi la alte popoare. Dau doar câteva exemple: Don’t burn your bridges (Să nu-ţi arzi punţile) spun englezii, Man sieht sich immer zweimal im Leben (În viaţă te poţi întâlni de două ori cu acelaşi om) spun germanii, Deja siempre una puerta abierta (Lasă întotdeauna o ușă deschisă) zic spaniolii, dar eu cred că zicala românească e mult mai plastică.
Pentru mine acel „loc de bună ziua” este un spaţiu ferit de valurile vrăjmăşiei, alocat viitoarei împăcări, unde cele două părţi vor putea pătrunde pentru a-şi lepăda duşmănia, cu condiţia de a rosti parola: Bună ziua.
Mi-am amintit de această zicală acum, în răstimpul dintre Roş Haşana şi Iom Kipur, Zilele Căinţei, când – potrivit preceptelor iudaismului – trebuie să găsim căile împăcării, reconcilierii, să cerem iertare celor cărora le-am greşit, să reînnodăm legăturile deteriorate de neînţelegeri. Nu este un proces uşor, pentru că presupune empatie, smerenie, flexibilitate. Nu poţi porni pe calea reconcilierii fără să faci primul pas… în locul lăsat pentru bună ziua.
Mi s-a întâmplat de câteva ori să mă simt lovită în rărunchi într-atât, încât am fost paralizată de supărare. Am încremenit, buzele mi-au rămas ferecate şi mi-a fost imposibil să mai salut vreodată persoana care m-a ofensat. Duşmănia a invadat locul de bună-ziua şi risipirea ei nu avea sorţi de izbândă. A lăsa loc de bună ziua înseamnă a preveni cronicizarea unor conflicte, a-ţi cumpăni acţiunile şi a-ţi struni pornirile. Uşor de zis şi, uneori, foarte greu de făcut. Probabil că există şi situaţii când nu poţi lăsa niciun loc de bună-ziua… Nu-ţi permite vrăjmaşul.
Andrea Ghiţă
[1] https://en.wikipedia.org/wiki/Bauman_Moscow_State_Technical_University
[2] Jurnalul (pe care l-am inaugurat la vârsta de cinci ani şi jumătate) era dictat de mine şi scris de tata. A fost ideea lui şi s-a dovedit de mare ajutor pentru educaţia şi formarea mea.
[3] 你好 (Nǐ hǎo).
[4] Informaţie furnizată de AI
15 Comments
Pentrucă nu odată mi-am exprimat sentimentele și emoțiile în Revista Baabel și membri ei au devenit pentru mine oameni apropiați în gânduri și emoții , doresc să-mi exprim bucuria cu ocazia acceptării din toate părțile a programului de încetare a războiului a lui Trump.
Știu că veți spune că aveți multe îndoieli.
Și eu le am.
Dar faptul că există un început , care pare serios și promițător , că soldații noștri au luat o poziție defensivă și nu de atac, că ostaticii care au mai rămas au șanse serioase de a fi eliberați îmi produce o bucurie incomensurabilă, poate prea devreme, dar consider această zi , începutul sfârșitului unei calamități.
Sper cu voi laolaltă, pentru o lumea în care toţi oamenii șă aibă dialog !
Shalom se spune la noi…acum poate deveni o realitate !
Mi-a plăcut. Mi-a conștientizat un gest pe care ne-am obișnuit să-l facem din primii ani de viață ca ceva de la sine înțeles. Într-adevăr când saluți și ești salutat se produce o energie luminoasă pozitivă. Cu atât mai mult te derutează când nu primești răspuns. Să lași loc de „Bună Ziua” este într-adevăr înțelept pentru că în primul rând te absolvă de sentimentul de vinovăție, cel mai coroziv după părerea mea
Mulțumim frumos pentru foarte interesanta postare din care am aflat cât de important este să știm să adresăm un salut care poate contribui la buna dispoziție și relația de prietenie al celor care își adresează un salut venit din suflet. Bună să îți fie ziua, dragă Andreea.
Și în Israel se spune Boker Tov adică Bună Ziua, dar salutul folosit în general este Shalom adică Pace .
Viața e plină de paradoxuri….
În zicala la care fac referire, doresc să accentuez cuvântul loc, locul de bună ziua, adică acea rezervă de ne-agresiune care poate evita cearta definitvă, poate uşura împăcarea.
Pentru mine, un foarte plăcut articol, doamnă Andrea Ghiță! Dacă la cunoscutul/consacratul “Bună ziua!” adaugi la vocativ și un nume, atunci ai spus multe și despre sentimentele cu care abordezi conversația sau cu care răspunzi salutului!
Asadar, cantecul lui Naomi Shemer are un talc.
Subiect bine ales, bine tratat.
E intr-adevar ceva magic in urarea de “Buna ziua.” Ea face parte din grupul de exprimari care nu sunt descriptive, nu constata un fapt (de ex., “El a avut o zi buna.”), ci este o expresie care contine o actiune. In lingvistica asemenea rostiri sunt denumite “performative utterances” sau “speech-acts.” Urarea de “Buna ziua” chiar poate contribui la o zi mai buna in viata celui adresat, cum o dovedeste chinezul din articol cand fetita de sase anisori ii ureaza o zi buna in limba lui materna si ii provoaca un zambet larg, prietenos.
Salutul, de dimineață, dar chiar de oricând este intr-adevar o punte care poate lega oamenii, chiar daca si pentru secunde. Si răspunsul la acest salut, precum îmi amintesc din copilărie poate fi de exemplu, “Buna sa-ti fie inima”. Astfel arăți respect si chiar înțelegere pentru recunoașterea celui pe lângă care îți trece drumul.
Completez cu salutul Marhaba in limba araba care de asemenea este un salut de Shalom mai popular neconventional 🙂
Frumos și sugestiv explicată această însușire umană de a saluta și care, dacă salutul nu este oferit sau este refuzat, devine o ofensă.
De mic copil am fost invățat de răposatul meu părinte să respect orice ființă umană, și de aceea eu salut pe portar (de ex. zeci de ani de zile la intrarea în spital), dar și pe omul care curăță străzile din jurul casei mele în mica urbe în care locuiesc.
A te adresa cu ”bună ziua” celui pe care il întâlnești e o dovadă că nu trăiești singur în junglă și că îți respecți semenii. Nimic mai mult, dar nici mai puțin.
Mulțumesc mult pentru această aducere aminte.
GbM
O lecție plăcută de filologie și una instructivă cu morală.
Expresia în engleză “Don’t burn your bridges” este folosită destul de des în medicina acută: urgențe, terapie intensivă și anestezie, la bolnavi cu rezerve limitate, la care trebuie luate toate măsurile preventive ca să găsească o portiță de supraviețuire în anumite proceduri invazive dificile cum ar fi tubajul traheal dificil cauzat de malformațiile căilor aeriene sau o patologie dobândită: trauma fetei, arsuri, tumori, etc.
Cred că acesta este unul din principiile de bază fără de care omenirea nu ar putea să funcționeze. El este valabil nu numai de Yom Kippur și nu numai în cadrul iudaismului, ci întotdeauna și peste tot.