Curând după întemeierea Imperiului Austro-Ungar, în 1867, evreii au fost emancipați prin Legea XVII, devenind cetățeni cu drepturi egale, civile și politice. De atunci, populația evreiască a Clujului a sporit an de an, astfel între 1900 și 1941, numărul a crescut de patru ori, iar ponderea în totalul populației cu 60%. Creșterea a continuat și în perioada interbelică, când Clujul a devenit parte integrantă a României Mari. În 1941, în oraș trăiau 16.173 de evrei sau 15,1% din populație. Acestea au fost cifrele maxime din istoria zbuciumată a evreimii clujene.

În paralel a sporit și aportul evreilor la dezvoltarea economică și socială a urbei. În teorie, Constituția liberală din 1923 prevedea drepturi egale pentru evrei, dar în realitate aceștia au fost admiși doar în economie (industrie, meserii, comerț și alimentație publică), profesii liberale (medici, farmaciști, avocați, arhitecți, contabili etc.) și, bineînțeles, artă și cultură. Evreii nu aveau acces la administrația locală și centrală, poliție, jandarmerie, armată, justiție, învățământ de stat, transport, comunicații etc.

Așa se explică numărul și ponderea mare a evreilor clujeni în economie și în profesiile liberale. În anul 1939, în județul Cluj, în proprietate evreiască se aflau cca 50 de întreprinderi industriale (uzine, fabrici, ateliere), 450-500 de ateliere de mici meseriași și întreprinzători, peste 60 de magazine în zona centrală a orașului, numeroase restaurante, cârciumi și băcănii. (1, 2) Numai pe teritoriul orașului Cluj am identificat peste 400 de ateliere unde se practicau cca 30 de meserii ca: croitori / croitorese, blănari, modiste, pălărieri, pantofari, bijutieri, ceasornicari, instalatori, mecanici, tinichigii, tâmplari, tapițeri etc. Numărul persoanelor angrenate în aceste activități a crescut continuu, ajungând la câteva mii.

La începutul secolului XX, odată cu numărul mare de meșteșugari și diversificarea activității lor, au apărut probleme legate de lipsa unor servicii de asistență socială în caz de boală, accidente de muncă, pierderea capacității de muncă, bătrânețe, pierderea familiei, imposibilitatea de a-și duce traiul singur, toate pe fondul unei situații financiare modeste. În acea perioadă, în Ungaria existau deja unele asigurări sociale pentru angajații statului (funcționari publici din administrație, armată, poliție, învățământ, căi ferate etc.), pentru muncitorii industriali și în mai mică măsură pentru restul populației.

În aceste condiții, în 1914, micii meseriași evrei clujeni au înființat asociația profesională Poalei Țedek (Lucrătorii Dreptății), având ca scop declarat întrajutorarea membrilor și asigurarea practicării religiei. Asociația avea deviza sugestivă Muncă și Tora. Pe parcurs, asociația și-a schimbat denumirea, în documentele oficiale de la sfârșitul anilor 1930 figura ca „Reuniunea meseriașilor evrei pentru ajutorarea bolnavilor și funerară”.

Fondatorii Asociației au fost Jakab Klein (tinichigiu) și Ignácz  Schwartz (tipograf și unul din membrii fondatori ai cotidianului sionist Uj kelet în 1918). Acesta a fost și primul președinte important. În timpul mandatului său a fost achiziționat terenul de pe str. Barițiu nr. 16 (pe atunci Malom utca), pe malul Someșului Mic, și a început construcția Sinagogii ortodoxe Poalei Țedek, inaugurată în 1922.

În jurul sinagogii s-a construit o adevărată curte evreiască tradițională, similară cu cea de la Sinagoga ortodoxă de pe str. Paris sau Sinagoga neologă de pe str. Horea. Acest spațiu adăpostea instituțiile comunitare: rabinatul, birourile administrației, făbricuța de azimă, dispensarul medical, precum și locuința cantorului și alte spații de locuit. Pe linie de cult, Asociația era îndrumată de rabinul șef ortodox, mai exact rabinii Glasner (tatăl și apoi fiul), dar financiar era independentă, se finanța din cotizațiile membrilor și, mai ales, din donații. Asociația avea ca angajați personalul religios, medici, avocați etc. Pe parcurs, Asociația s-a apropiat de mișcarea sionistă.

(La nici 200 m de Sinagoga Poalei Țedek, pe str. Barițiu nr. 8, exista casa de rugăciuni Beth Avraham pe lângă care funcționa Asociațiunea Caritativă Israelită Gmilut Hasidim. Aceasta era foarte populară în rândul evreimii sărace, pentru că acorda împrumuturi fără dobândă, ajutoare de boală, lemne de foc și mese calde. După 1945, clădirea a fost demolată.)

Sinagoga Poalei Țedek a avut o istorie zbuciumată. În anul 1922, curând după inaugurare, sinagoga a fost inundată de apele Someșului Mic, care au produs stricăciuni fundaţiei. În 7 decembrie 1927 sinagoga a fost vandalizată de studenții legionari întorși de la congresul lor de la Oradea – la fel ca celelalte lăcașuri de cult și magazine evreiești din Cluj. Studenții au forțat ușile sinagogii, au invadat-o scoțând urlete, au extras din chivot cinci Suluri Sfinte și au făcut din ele un rug căruia i-au dat foc în stradă. Familiile de evrei care locuiau în curtea sinagogii s-au refugiat în pod sau în pivniță. Jandarmii chemați să mențină ordinea au fost depășiți de situație, relatează presa vremii.

Construirea sinagogii, precum și reparațiile după inundații și vandalizări s-au datorat unor președinți deosebit de capabili: Géza Janovitz, Rudolf Fischer și Goldberger.

După construcția sinagogii, cea mai mare realizare a Asociației, a fost în anul 1928, darea în folosință a azilului de bătrâni cu în jur de 25 de locuri (bărbați și femei). În amintirea acestui eveniment la intrarea de vest a sinagogii Poalei Ţedek s-a amplasat o placă (existentă și astăzi) cu numele celor 15 donatori.

După ce de al Doilea Arbitraj de la Viena din 30 august 1940, administrația Clujului a revenit Ungariei, dar sinagoga a funcționat în continuare. Abia după ce trupele germane au ocupat Ungaria (19 martie 1944), s-a dat ordinul ca toate sinagogile din Cluj (și Transilvania de Nord-Vest) să fie închise și transformate în depozite.

După război, Asociația Poalei Țedek și-a reluat activitatea, desigur cu un număr incomparabil mai mic de membri, dar a fost desființată odată cu toate organizațiile, asociațiile, fundațiile și așezămintele evreiești care prestau servicii de cult, sociale, filantropice, de cultură sau sport, conform decretului Ministerului de Justiție nr. 589/1949 (nepublicat). Patrimoniul acestora a fost preluat de Federația Comunităților Evreiești din România sau de comunitățile locale, nou înființate conform aceluiași decret.

Sinagoga Poalei Țedek a mai funcționat până prin anii 1960. Odată cu emigrarea masivă a populației evreiești, lăcașurile de cult din oraș s-au închis treptat; din anii 1970, în Cluj mai funcționează doar Templul Memorial al Deportaților Evrei (fosta Sinagogă neologă) de pe str. Horea. Clădirea Sinagogii Poalei Țedek a fost utilizată de administrația locală întâi ca depozit pentru materialele de propagandă folosite la defilări, iar din 1974 ca magazie de decoruri a Operei Maghiare de Stat din apropiere. Toate construcțiile din jurul sinagogii aparțin Comunității Evreilor din Cluj care le închiriază ca locuințe sau spații comerciale.

Situația a rămas neschimbată și după 1990. Trecând destul de des pe celălalt mal al Someșului, vis-à-vis de sinagogă, vedeam cum clădirea se degrada treptat (geamuri sparte, tencuială scorojită și căzută, probleme la acoperiș, curtea neîngrijită etc.). Singurul acces de pe str. Barițiu era foarte greoi, imposibil pentru vehicule mai mari, deci nu se prea găseau soluții de utilizare. Sinagoga părea sortită pieirii.

Și totuși…

Anul 1996 a adus mari schimbări în istoria acestui loc. Soții Csilla Kőnczei și Péter Eckstein-Kovács au închiriat (prin licitaţie) spațiul fostei sinagogi, care era atunci într-o avansată stare de degradare, pentru a întemeia un centru de cultură, artă și gândire contemporană. Împreună cu un grup de artiști și intelectuali din oraș, în 1997 au pus bazele Fundației Tranzit (https://tranzithouse.ro/hu).

Treptat, clădirea a fost renovată, reabilitată, devenind un centru cultural multifuncțional. Cu sprijinul unor granturi, clădirea a fost consolidată, s-a schimbat acoperișul, instalația electrică și de încălzire, a fost reabilitată pictura murală interioară. În ultimii ani s-a refăcut curtea și peretele exterior spre nord. În vara anului 2025 s-a inaugurat fațada vestică (de intrare), reabilitată artistic. Toate lucrările s-au efectuat păstrându-se memoria locului. La parter a luat naștere o sală mare de spectacole, iar prin închiderea balconului cu sticlă s-au creat spații pentru funcționarea Fundației Tranzit.

După Holocaust numeroase sinagogi din Europa au fost transformate în centre culturale și muzee. Casa Tranzit a fost primul proiect de acest fel din România, urmând crearea unor spații culturale multifuncționale la sinagogile din Bistrița, Oradea (la faimoasa sinagogă neologă Sion), Botoșani, și acum la cea din cartierul Fabric din Timișoara.

Fundația Tranzit este cea mai veche fundație independentă din municipiul Cluj, cu o activitate susținută de aproape treizeci de ani. De-a lungul întregii perioade, președinta Fundației a fost conf. univ. dr. Csilla Kőnczei. În 2009, Fundația Tranzit a primit recunoașterea oficială de spațiu vital pentru renașterea vieții culturale evreiești în spațiul est-european, fiind inclusă în lista Compass Europe a Westbury Group, iar în 2018, la după douăzeci de ani de activitate, i s-a acordat distincția Rezistența în Cultură din partea Administrației Fondului Cultural Național. 

Proiectele și programele derulate aici au cunoscut o mare diversitate: conferințe, simpozioane, spectacole, concerte, proiecții de film, expoziții, lansări de carte, mese rotunde și multe altele, la care au contribuit sute de profesioniști și au participat mii și mii de spectatori. Câteva proiecte semnificative au fost: Cine îi recunoaște? (prelucrarea fotografiilor unor evrei clujeni din perioada interbelică, adunate în două albume imediat după război), Zilele Tranzit, Arhiva Tranzit, festivaluri de teatru și film, programe de rezidențe, retrospective de arte plastice și muzică, etc. În ultimii ani, la reușita organizatorică a acestor multiple proiecte a contribuit directorul general al Fundației, Lorand Maxim.

Modul alternativ de abordare a diversității culturale, ținând cont de multietnicitatea și plurilingvismul populației clujene, practicat la Casa Tranzit, este de mare succes.

Andrei Zador

Sursă imagini

1. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Casa-Tranzit-Cluj.jpg Mngck, CC BY-SA 4.0 https://creativecommons.org/licenses/by-sa/4.0, via Wikimedia Commons
2. Planul sinagogii. Direcția Județeană Cluj a Arhivelor Naționale, Fondul 1 (Primăria Municipiului Cluj)
3. Casa Tranzit. By courtesy Claudiu-Lorand Maxim, Fundaţia Tranzit

Bibliografie:

[1] Zador Andrei, Prezențe evreiești în Clujul de altădată, Cluj, Editura Mega, 2023

[2] Dalea, Virgil, Ghidul Orașului Cluj, Cluj, Editura Fraternitas, 1939