Gânduri la revenirea din Georgia

Număr vizualizări 542 ori

De curând m-am întors din Georgia. Am fost la Tbilisi cu treburi, un sejur de nici trei zile.

Odată întors acasă, într-un moment de pauză bine meritată, mi-am dat seama că rar am ocazia să revăd locuri demult uitate. De obicei drumurile mele peste hotare se împart în două categorii. Una e turismul: mergi, vezi, ești impresionat și apoi te întrebi dacă să te mai întorci (doar ți-a plăcut!) sau să cauți alte proiecte turistice, gândindu-te că nu ți-a prea rămas timp și energie pentru asemenea călătorii devenite, de la o vârstă, adevărate escapade. A doua categorie este cea a călătoriilor cu scop precis: întâlniri profesionale sau conferințe la congrese (cât timp mai ești invitat). Manifestările științifice se desfășoară de obicei în același loc, deci anual revii în locurile unde ai mai fost.

Recentul meu voiaj la Tbilisi nu se încadrează în categoriile de mai sus. Ultima oară când am mâncat haciapuri la sursă a fost în deceniul trecut. Cum spațiul afectat memoriei în neuronii cerebrali e limitat și volumul său mai scade și cu vârsta (o știu din proprie experiență!), în avionul care mă purta într-acolo nu prea reușeam să-mi amintesc imagini, peisaje, clădiri, totul era dèjà vu, dar foarte vag. Faptul că am aterizat noaptea a accentuat problema, dar mi-am zis că totul se va elucida a doua zi, când urma să fim luați (eram doi) la un spital pentru prima ședință. Și surprizele nu au întârziat să apară.

În primul rând zăpada! De când nu am mai văzut zăpadă? Luna trecută am fost la Tg. Mureș, unde am găsit de toate în afară de zăpadă! Acum două luni, în noiembrie, am fost la Sinaia, dar și acolo zăpadă ioc! Șoferul care ne-a luat de la aeroport, un tânăr de 30-35 de ani, spunea că demult nu a mai fost atâta zăpadă la Tbilisi, înălţimea nămeților era complet inedită pentru el. Eu m-am întors cu gândul la celebrul viscol din București, din ianuarie 1954, când timp de 3-4 zile nimic nu mai mișca în capitală, nu circulau nici tramvaie, nici autobuze, nici măcar căruțe. (Mașini particulare nu existau, Bucureștiul anului 1960 avea… 200 de mașini particulare.) Cum să uit acele zile de izolare, fiecare la casa lui? Numai pe mine, la nici 15 ani, mama m-a trimis la vreo 2-3 km de casă cu o săniuță, ca să schimb butelia de aragaz!

Dar să ne întoarcem la oile noastre.

Ajunși la hotel și îndreptându-ne spre intrare, am fost întâmpinați de doi bărbați de vreo 60 ani, fiecare cu țigara în gură, cu bruhim habaim! (bine ați venit – în ebraică). Am rămas trăsniți. De unde știau că suntem israelieni? Simplu: arătam ca israelienii! Abia a doua zi am înțeles. Cine altcineva ajunge după miezul nopții la un hotel frecventat de israelieni? Cei doi erau și ei turiști israelieni, știau când aterizează avionul din Tel Aviv, deci nu era greu de ghicit.

A propos, Tbilisi e plin de turiști israelieni și nu e de mirare. Oamenii sunt extrem de prietenoși, viața nu e scumpă, o masă la restaurant costă cam jumătate cât ceva similar la Tel Aviv… În plus, Georgia a fost dintotdeauna un leagăn pentru comunitatea evreiască, instalată acolo de 2600 ani, înainte de căderea primului templu la Ierusalim. De atunci și până astăzi, niciun evreu nu a fost prigonit, alungat sau ucis pe pământul Georgiei. Aș dori să aflu dacă mai există un asemenea loc în lume.

A doua zi am cerut vechilor mele cunoștințe câteva informații despre situația politică din Georgia, dar ei s-au făcut că nu înțeleg și au schimbat subiectul. Recunosc că sunt un păcătos care se bagă în treburile altora! Ce dracu’ trebuie să știe un israelian despre problemele unui georgian?! Adică israelianul nu are destule probleme la el acasă? Dar așa sunt eu și cui nu-i place… Adevărul este că georgienii nu se pot lăuda cu situația de la ei. (Da’ eu?! Eu mă pot lăuda cu ce se întâmplă în țara mea?! Dar asta e o altă poveste.)

Georgia are 3,5 milioane locuitori, într-un teritoriu de două ori și jumătate mai mare decât al Israelului și primește peste 100.000 de imigranți pe an. Destinele Georgiei sunt conduse de un partid (întemeiat de multimiliardarul Ivanișvili) cu orientare spre Rusia și China și care a întors spatele Comunității Europene, suspendând negocierile de aderare până în 2028. Opoziția e tratată ca în orice țară totalitară, oricine se opune regimului este considerat agent străin. Dar turistul nu simte nimic, pe stradă totul pare normal. Georgia are o altă limbă, un alt alfabet, toate posturile de televiziune sunt în limba locală și CNN nu consideră că Georgia este un subiect care merită tratat la știri.

(Sursa mea de informații nu se află nicidecum printre interlocutorii mei georgieni. Cu ei am discutat orice, medicină, meniul la restaurant, vinurile georgiene… Datele de care aveam nevoie mi le-a pus la dispoziție ”Dr. Google”.)

În ultima zi a șederii noastre la Tbilisi am luat un tur cu ghid. Am fost purtați peste tot. Am fost la bazarul în stil turcesc, am văzut și o nuntă, mirii s-au fotografiat în fața bisericii, catedrala era plină de vizitatori, ambuteiajul pe străzi e la fel ca în orice alt oraș modern. Și totuși…

Se pare că georgianul posedă toate instrumentele necesare pentru a compara situația sa cu cea a cetățeanului lumii libere. Am văzut că în lumea medicală se știe foarte mult despre sistemul israelian de îngrijire a bolnavului. Tot mai mulți medici georgieni se îndreaptă spre spitalele israeliene și chiar dacă nu toți se întorc, știrile și informațiile ajung acolo unde trebuie. Și totuși, comunicarea e greoaie, accesul la informații e dificil și străinul nu se simte în largul său.

Dar Tbilisi rămâne un punct turistic demn de luat în seamă. Peisajul, arhitectura, vinul și haciapuri, toate sunt pe măsura așteptărilor. Și dacă ești invitat la o masă oficială sau la un eveniment familial, ai unica șansă se te întâlnești cu… Tamada (de data asta noi i-am vizitat doar statuia, aflată în centrul turistic al orașului).

Statuia lui Tamada

Tamada este tradiționalul maestru de ceremonii care se ocupă de organizarea oricărei eveniment festiv cu mai mulți participanți. El răspunde de ordinea discursurilor, el prezintă personajele principale ale evenimentului, el decide în ce ordine se aduc bucatele, el e adevăratul șef al situației. Statuia de care vorbeam datează din secolul al VII-lea î.e.n.(!) și simbolizează tradiționala ospitalitate georgiană.

În urmă cu ani am asistat la asemenea evenimente și am înțeles perfect rolul tradiționalului Tamada. Într-una din serile festive ale unui congres medical, fiind considerat cel mai în vârstă oaspete chiar mi s-a încredințat pentru o oră sarcina să fiu Tamada și să conduc programul mesei festive. Și cum se spunea pe vremea mea, „nu ne-a fost ușor!”, dar până la urmă mi-am făcut datoria. Dar în ce limbă?

Iată că am ajuns la ultimul subiect pe care doream să-l ating. Nevorbind limba locului, am cerut permisiunea să conduc ”treburile” în engleză, amestecată cu puținele cuvinte pe care le știu în rusește, pentru respectarea culorii locale. Mi s-a spus (exact ca președintele Bayden în octombrie 2023 în Israel): Don’t!! Georgianul de rând îi urăște pe ruși, dar vorbește rusa și se bucură că în ultimii ani oligarhii ruși transferă sume uriașe în băncile georgiene și că în timpul sezonului Georgia e asaltată de zeci și sute de mii de turiști din țara condusă odinioară de cel mai cunoscut (și urât) georgian din ultimul secol.

Și la urmă un amănunt care mi-a amintit de povestea cu pisica care pândea un șoricel care nu mai ieșea din gaura lui. Soluția: în loc de miau-miau a făcut hau-hau. Șoricelul, crezând că pericolul a trecut, a ieșit și a fost înghițit pe loc. Iar pisica s-a convins că e bine să știi o limbă străină!

La întoarcere, avionul era El Al, dar cu personal din Spania. Iar eu, cu bine-cunoscutul meu tupeu, i-am adresat stewardesei câteva cuvinte în limba lui Don Quijote și ea, impresionată, mi-a adus încă câteva punguțe de covrigei, singurul fel de mâncare pe „meniul” companiei El Al în zborurile spre Georgia. Așa se confirmă opinia generală că e bine să mai știi încă o limbă, chiar dacă totul se rezumă la hau-hau.

Gabriel Ben Meron

Februarie 2026

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

20 Comments

  • Veronica Rozenberg commented on March 3, 2026 Reply
  • Steluța Manolache commented on February 27, 2026 Reply

    Mulțumesc mult domnului profesor Gabriel Ben Meron, care ne-a prezentat atât de frumos impresiile dumnealui de călătorie în Georgia.
    Eu am o fostă colegă, care a ajuns acolo prin căsătorie. A vorbit la început în limba engleză cu soțul ei, dar acum știe limba georgiană ”la perfecție”, cum spunem noi, când nu știm o limbă străină, dar vedem pe cineva care o vorbește. Am făcut ”greșeala ” să o rog să îmi scrie câteva cuvinte în limba georgiană și mi-am dat seama că semnele acelea sunt tare complicate, de aceea cred că numai spre a învăța literele este nevoie de ceva timp…
    Lectura impresiilor de călătorie ale renumitului profesor Gabriel Ben Meron mi-a făcut o mare plăcere. Relatarea este ca la o ceașcă de ceai, într-o zi de iarnă, când asculți pe cineva, cu talent la povestit, care ne împărtășește gândurile, la întoarcerea dintr-o țară unde este destul de greu de ajuns. Unde a întâlnit oameni ospitalieri.
    Cred că a fost tare inspirat condeierul, când a scris, la finalul povestirii, anecdota despre pisica aceea, care își dăduse seama că trebuie să învețe și limbile ”străine” ale altor animale!
    Am călătorit virtual pe plaiurile din nordul Georgiei, prin linkul transmis de doamna Hava Oren și am ascultat și Tbiliso, cântecul celor din grupul Basiani, prin cel de-al doilea link transmis tot de dumneaei.
    În atmosfera acestei călătorii încântătoare în Georgia, m-am gândit că ar trebui să menționez, legat de această țară, numele lui Antim Ivireanul, un mare sfânt al nostru, al românilor.
    Iviria, adică Georgia, este țara unde a văzut lumina zilei Sfântul Antim, adus la noi în țară de către Constantin Brâncoveanu. Aici sunt câteva cuvinte despre Sfântul Antim Ivireanul: https://ro.wikipedia.org/wiki/Antim_Ivireanul.

    • Hava Oren commented on February 27, 2026 Reply

      Sigur că știam despre Antim Ivireanul, doar am învățat la școală!

      • Steluța Manolache commented on February 27, 2026 Reply

        Din nefericire, eu fac parte din generația celor care nu au făcut religie în școală. Suntem mulți cei care am descoperit comorile ortodoxiei, cu ajutor divin, în diverse momente ale existenței noastre, dar nu la școală, la ora de religie.
        Mă bucur sincer că dumneavoastră ați apucat.

        • Hava Oren commented on February 27, 2026 Reply

          Nu era la ora de religie – eu am făcut școala în anii 1960 – ci la ora de română.

          A prpops: am o ghicitoare: pe ce hartă se găsește Albania lângă Iberia?

          • Steluța Manolache commented on March 3, 2026 Reply

            Este adevărat că în manualul de limba și literatura română pentru clasa a IX-a era un capitol dedicat primilor autori, care au scris în limba română. Acei truditori întru ale scrisului erau monahi sau preoți. Acel capitol însă nu era – probabil – obligatoriu sau făcea parte din programa analitică, dar nu era nimeni care să se plângă de neparcurgerea lui. Cine mai știe?
            În liceul tecucean pe care îl frecventam eu, profesoara de română s-a axat pe alte capitole din manual, începând cu Școala ardeleană, pentru că era important să cunoaștem bine ceea ce putea fi subiect la proba scrisă sau orală a examenului de bacalaureat. S-a vădit că a avut dreptate, deoarece ”Școala ardeleană” a fost unul dintre subiectele de la examenul scris de la bacalaureat în 1971. Absolventul putea să aleagă între ”Școala ardeleană” și ”Viața satului zugrăvită în opera lui George Coșbuc”.
            În vacanța dintre clasa a IX-a și clasa a X-a, eu am răsfoit manualul și, dând peste capitolul cu primii români dedicați activității de traducători, editori și tipografi de pe plaiurile mioritice, am scris pe un caiet de teme despre acești primi condeieri. Am scris, de fapt, ceea ce era în carte, uneori la fel, alteori în versiune mai scurtă, gândind că, dacă nu aș mai avea manualul, măcar cu acel caiet voi rămâne… Așa s-a și întâmplat.
            Eu cred că dacă am fi făcut ore de religie, cu un absolvent al uneia dintre facultățile de teologie, acela ar fi putut să ne ajute în minunatul demers de descoperire a oamenilor și a valorilor care se află în cărțile apărute în primele tipografii, prin osteneala unuia precum Diaconul Coresi sau a Sfântului Antim Ivireanul. Ei au avut o intensă activitate în special pe linia traducerii și tipăririi cărților sfinte, pentru a fi de folos în ținerea slujbelor, pentru poporul nostru de creștini. Manualul arăta că traducătorii cărților sfinte au contribuit la formarea limbii române. Dar pe autorii manualului nu i-a interesat intrarea noastră în spiritul acelor prime scrieri, ori poate că cenzura a tăiat această menire. Osârdia acelor oameni, care au contribuit la răspândirea în Țările Române a traducerilor necesare ținerii slujbelor în limba română, nu a fost comentată. Viața lor nu a fost în atenția autorilor. (Probabil că tot din cauză că nu s-a îngăduit.) Un regim care a avut ca ”religie” ateismul, nu a avut în vedere dorința cadrelor didactice și a elevilor de a ști cine au fost cei care au lăsat în urma lor rodul unei munci titanice. Viața și moartea martirică a Sfântului Antim, provenit din teritoriul Georgiei de azi, nu era subiect al uneia dintre materiile din curricula școlii din vremea adolescenței și studenției mele și a atâtor oameni din generația noastră. Manualul de română nu a scris că Antim Ivireanu a fost și condeier, muncind nu doar ca traducător. Acum știu că a avut și preocupări asemănătoare celor ale Sf. Grigorie Teologul și ale altor ierarhi. Nu ne-a spus nimeni nimic despre activitatea omiletică a Sfântului Antim. Nu aveai cum să afli nimic nici dacă încercai să te documentezi, fără îndrumarea unui teolog.

            Răspunsul la ghicitoare acum. Iberia și Albania sunt pe vecine pe harta a statelor caucaziene.

            • Hava Oren commented on March 3, 2026 Reply

              Aplauze pentru răspunsul corect la ghicitoare!

              Se pare că suntem colege de promoție – 1971 – dar eu am uitat demult care au fost subiectele de bacalaureat. În schimb îmi amintesc foarte bine de Antim Ivireanul, pentru că începuturile literaturii române a fost un subiect care m-a interesat.

              • Steluța Manolache commented on March 4, 2026 Reply

                Eu am fost la o clasă specială de matematică, organizată în capitala județului Galați, începând cu clasa a x-a. Așa am început să stau mai mult în Galați, decât în Tecuci, unde sperasem că mama mă va trece pe lista dirigintei noastre la profilul uman. Dar mama, fiind încântată de ceea ce i s-a spus cu privire la acea ocazie, de a fi printre cei mai buni elevi de la toate liceele din Galați, Tecuci, Tg.Bujor și T.Vladimirescu mi-a descris în roz o perspectivă ce nu mi se potrivea, după cum credeam eu. Dar am plecat la Galați…
                În vacanțe și în unele finaluri de săptămână, când ajungeam la Tecuci, aveam de lucru: rezolvarea de probleme și exerciții cu un grad mare de dificultate, să apar la rubrica de rezolvitori din Gazeta matematiceă. Asta ne cerea Heron, cum i se spunea profesorului de mate, care ne convoca și duminica la liceu.
                Am pierdut legătura cu unii colegi de liceu, din cealaltă parte a orașului Tecuci. Pe cei de lângă casa părintească îi mai vedeam pe fugă…
                Mult timp după ce am ajuns studentă în București, mă întrebam cum o voi regăsi pe una dintre colegele din clasa a noua, care locuia în centru. (Eu într-un cartier cu oameni harnici, onești, dar de condiție mai modestă. )
                Nici când a apărut FaceBook nu am mai avut cum să sper să dau de ea, fiindcă fetele își schimbă numele de familie, nu-i așa? Avea numele de familie Schwarz, prenumele Sevilla. Ne plăcea să citim, să schimbăm impresii…. Beletristica pentru cei/ cele ca noi a fost inventată. Venea la noi, mergeam la ea, ultima dată în vara dintre clasa a IX-a și a X-a. Nu știu dacă a emigrat sau a rămas în România. Așa e viața uneori. Am amânat să mai iau legătura cu ea în vacanțe…
                La Galați doar la o etapă a Olimpiadei de la română mi s-a permis să particip. A doua era în aceeași zi cu cea de la mate. Am avut la română ”Viața satului în opera lui George Coșbuc”. Profesoara de română a decis să merg la prima etapă. Nu citisem ce au scris exegeții despre scriitorii din programa de atunci. Am scris ce mi-a venit… De aceea nu nu am uitat subiectele de la bac.
                La istorie am învățat să nu iau notă mică, dar nu se învață așa. Nu aveam când să aprofundăm cunoștințe de la alte materii. Cred că dumneavoastră sunteți ”tare”, cum se spune, la istorie. Pasiunea pentru istorie v-a determinat să vă aplecați asupra începuturilor scrierilor de aici.

  • Florentino Himelbrand commented on February 21, 2026 Reply

    Sub conducerea „celui mai urât dintre gruzini” Armata Roșie a parcurs traseul Stalingrad – Berlin și Viena în circa doi ani.

    Astăzi Armata Rusă bate pasul pe loc de patru ani…

    Atunci cine-i Conducătorul?

    • gabriel+gurman commented on February 23, 2026 Reply

      Cred că deosebirea constă nu în conducător ci în motivația pe care o are sau nu armata.
      Acum 80 ani era vorba de urmărirea unui dușman care cotropise țara, distrusese tot ce găsise în calea lui, și ucisese în dreapta si-n stânga.
      Azi rușii au atacat o țară fără să fie provocați! Din câte înțeleg soldatul rus nu e dispus să lupte, si de aceea Putin e nevoit să aducă ceceni, nord-coreeni, etc pentru a putea face față nevoilor de zi cu zi.
      GbM

  • Eva Grosz commented on February 20, 2026 Reply

    O călătorie binevenită într-un loc unde oaspeții sunt bineveniți !
    Nu e de la sine înțeles.
    Nici eu nu am fost în aceste meleaguri, dar știu că israelienii iubesc Georgia și Georgia le întoarce prietenia, cu renumita ei ospitalitate.
    Adaug, că ei sunt mari iubitori de muzică, aproape în fiecare casă există un pian și nu puțin georgieni au câștigat premii în Israel la concursurile de pian Artur Rubinstein. . Sunt deosebit de muzicali.
    Frumos articol !Mulțumim !

  • Andrea Ghiţă commented on February 20, 2026 Reply

    Georgia sau Gruzia e un tărâm pitoresc cu oameni foarte primitori. Părinţii mei au fost la Tbilisi în 1974, la un congres de mecanisme şi au fost primiţi regeşte. Gruzia era un fel de stat în stat şi în timpul URSS, unde era belşug de mâncare (furnizau fructe şi legume pentru toată ţara), unde la restaurant erai omenit pe gratis dacă erai turist şi unde s-a petrecut următorul eveniment relatat de tata. Un coleg de la Universitatea din Tbilisi i-a dus la gară pe părinţii mei. Erau în întârziere şi a depăşit viteza legală, motiv pentru care l-a oprit un miliţian de circulaţie. Profesorul Akopian (armean de origine) a încetinit şi, zâmbind larg către miliţian, a spus: “Îi duc la gară pe aceşti profesori din România şi vin înapoi să mă amendaţi!”. Miliţianul i-a răspuns, zâmbond la rândul lui,: “Vă aştept cu amenda”. Acum situaţia politică e mai tensionată, dar ţara funcţionează, lucru dovedit şi de premiile obţinute zilele acestea la Olimpiada de Iarnă. Nu ştiu care a fost situaţia evreilor de-a lungul istoriei, dar ştiu că evreii georgieni constituie una dintre comunităţile cele mai vechi, înfiinţată după exilul babilonian.

    • gabriel+gurman commented on February 20, 2026 Reply

      Asa cum am scris, comunitatea evreiască datează de acum 2600 fără cea mai mică manifestare antisemită.
      De necrezut.
      GbM

  • Tiberiu Ezri commented on February 19, 2026 Reply

    O descriere picturesca a acestei tari interesante unde Inca nu am ajuns.
    Imi plac mult dansurile si muzica lor polifonica.

    • gabriel+gurman commented on February 20, 2026 Reply

      Merită un tur de o saptamână, vara.
      GbM

  • gabriel+gurman commented on February 19, 2026 Reply

    Să zic drept, Georgia nu are multe turnuri, în schimb are ….haciapuri si un vin excelent!!!
    GbM

  • Hava Oren commented on February 19, 2026 Reply

    Nu am fost niciodată în această parte a lumii, dar ea mă atrage, mai ales datorită cântecului „Tbiliso” https://www.youtube.com/watch?v=fK9fsAexSxE

    • gabriel+gurman commented on February 19, 2026 Reply

      Indic cu insistență Georgia ca un punct turistic vrednic de a fi luat in seamă.
      GbM

      • Hava Oren commented on February 19, 2026 Reply

        De fapt, mai este un lucru care mă fascinează: turnurile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *