Monica Noveanu: DAR în PRAG de SĂRBĂTORI

În zilele de 12 și 13 decembrie 2014, catedra de vioară a Colegiului de Muzică ,,Sigismund Toduță” din Cluj – Napoca s-a bucurat de cursurile violonistei Delia Iacob Bodea, de la Conservatorul din Tel Aviv, în cadrul parteneriatului creat cu un an înainte. Este de remarcat interesul elevilor și a profesorilor din catedră față de această activitate generoasă. Au beneficiat de aceste ore doisprezece elevi violoniști de la clasele a cinci profesori, iar sala de curs a devenit neîncăpătoare pentru cei ce eu dorit să asiste. Delia Iacob a fost impresionată de capacitatea de adaptare a elevilor la cunoștințele nou însușite, dar și de valoarea și temeinicia școlii clujene de vioară.

Poate cel mai important rol al muzicii este acela de a reuni oamenii, indiferent de colţul de lume din care provin sau de limba pe care o vorbesc. Pentru Colegiul de Muzică ,,Sigismund Toduţă” din Cluj-Napoca, anul şcolar 2013 – 2014 a adus o deschidere inedită către şcoala muzicală israeliană, prin intermediul parteneriatului realizat cu Conservatorul de Muzică din Tel Aviv.

Stabilită în Israel de 30 de ani, violonista Delia Iacob Bodea a avut ocazia fericită de a lua contact cu o situaţie unică: împletirea tradiţiilor și valorilor muzicale ale unor culturi, provenind din diferite colţuri ale lumii. Experienţa acumulată ca membră a orchestrei simfonice din Haifa unde a cântat sub bagheta unor dirijori de mare valoare, a fost în permanenţă valorificată, pedagogia reprezentând o pasiune majoră în viaţa muzicienei. Ideea parteneriatului între şcoala care a format-o ca violonistă şi cea care i-a dat ocazia de a se desăvârşi și a se afirma este mai mult decât un simplu schimb de experiență. Este, înainte de orice, dragoste ! Dragostea pentru muzica de calitate a făcut-o să dorească împărtăşirea cunoştințelor, dar și a ideilor acumulate, în scopul uşurării sarcinii dificile de a forma generaţia tânără.

Elevii israelieni la Liceul de muzică din Cluj, noiembrie 2013

Parteneriatul a debutat cu un ,,schimb dublu” între cele două şcoli muzicale. Un grup de elevi de la Conservatorul de Muzică de la Tel Aviv, însoțit de doi profesori au fost oaspeții clujenilor (noiembrie 2013) care, în luna iunie (2014), le-au întors vizita. Mai mult decât mirajul celor două țări, atât de diferite, și totuși, atât de apropiate, precum și legăturile create între oameni, întâlnirile au fost un succes pe plan profesional, ceea ce înseamnă o dorință de continuare.

Oră de vioară cu prof. Delia Iacob

În zilele de 12 și 13 decembrie 2014, catedra de vioară a Colegiului de Muzică ,,Sigismund Toduță” din Cluj – Napoca s-a bucurat de cursurile violonistei Delia Iacob Bodea, în cadrul parteneriatului creat cu un an înainte. Este de remarcat interesul elevilor și a profesorilor din catedră față de această activitate generoasă. Au beneficiat de aceste ore doisprezece elevi violoniști de la cinci profesori, iar sala de curs a devenit neîncăpătoare pentru cei ce eu dorit să asiste. Delia a oferit două zile pline, oboseala nefiind luată în considerare. Ea a fost impresionată de capacitatea de adaptare a elevilor la cunoștințele nou însușite, dar și de valoarea și temeinicia școlii clujene de vioară. Profesorii s-au arătat foarte interesați și deschiși la sugestiile primite. Ei au apreciat preocuparea Deliei pentru eliberarea brațelor, a întregului corp, ceea ce conduce către o exprimare muzicală deschisă, sinceră. Îndrumările privind calitatea sunetului, frazarea și construcția formelor, desăvârșesc realizarea generală a întregului. Entuziasmul cu care li s-au dăruit toate sfaturile i-a impresionat.

Cursurile Deliei pot fi considerate ca un dar special, de iubire, oferit cu generozitate, în prag de sărbători. Parteneriatul continuă !

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *