Când scriu acest articol, chiar atunci când va apărea, rezultatele oficiale ale alegerilor din Israel încă nu vor fi cunoscute, se pare că ele vor fi date publicității în 9 martie. Dar potrivit numărării a 99 la sută din voturi, blocul de dreapta al premierului Benjamin Netanyahu (Likud, Shas, Iudaismul Unit al Torei și Yamina) a câștigat 58 de mandate, cu trei mai puține ca majoritatea plus unu necesare pentru votarea unui guvern format de premier. Chiar dacă îi lipsesc cele trei locuri în Knesset, pe care speră să-l obțină atrăgând deputați din tabăra opoziției, Netanyahu a declarat că va începe negocierile pentru formarea unui guvern ”naționalist” și a inițiat dialoguri cu partidele religioase. Totuși, demersurile pentru un cabinet de dreapta nu sunt o certitudine, principalul obstacol constituind acuzațiile de corupție aduse lui Netanyahu, procesul urmând să înceapă în 17 martie. Este posibil ca președintele Reuven Rivlin, care ar dori să se formeze în sfârșit un guvern pentru a pune capăt ciclurilor electorale care durează de aproape un an, să nu-i încredințeze lui Netanyahu formarea cabinetului, tocmai din cauza situației lui juridice. Există speculații că el ar putea prelungi perioada de așteptare până în 17 martie și ar fi de-a dreptul ridicol să numească atunci un premier care stă pe banca acuzării. Se așteaptă și intervenția Curții Supreme, care trebuie să se pronunțe dacă cineva acuzat de corupție poate deveni premier. Curtea a mai fost întrebată, dar a amânat decizia, afirmând că nu era cazul înaintea celui de-al treilea tur de scrutin. În sfârșit, este vorba și de cele trei mandate lipsă, care dacă nu vor fi obținute și Netanyahu nu găsește vreun subterfugiu legal și nicio persoană – lider de partid sau membru al Knessetului nu va puta forma un guvern, să se treacă la un al patrulea tur de scrutin. Aici un rol important ar urma să joace Avigdor Liberman, liderul partidului Israel Beytenu (Israel-Casa noastră). Cu mandatele obținute, el ar putea înclina balanța într-o parte sau alta a spectrului politic. Deși a declarat că nu va fi un al patrulea tur de scrutin, încă nu s-a pronunțat ce demers va face. Potrivit declarațiilor lui anterioare, el nu dorește o alianță cu partidele religioase (blocul de dreapta), dar nici nu va colabora cu Lista Comună arabă care ar fi sprijinit alianța Alb-Albaștrilor. Deci, deocamdată sunt foarte multe probleme în suspensie.

Dar marele semn de întrebare este altul. Cum a reușit Benjamin Netanyahu să câștige aceste alegeri, despre care a spus că reprezintă cea mai mare victorie a carierei sale politice, Likud obținând un număr neașteptat de mandate – 35, când la celelalte tururi de scrutin a avut fie același număr ca Alb-Albaștri, fie mai puțin? Analiștii au încercat să găsească elementele determinante în schimbarea orientării alegătorilor și au ajuns la concluzia că principalul motor al victoriei a fost însuși Benjamin Netanyahu. Chiar și inamicii lui recunosc că premierul este o personalitate carismatică, asemănătoare cu o serie de lideri politici de succes (de care de-altfel se simte apropiat) – președintele Donald Trump sau premierul britanic Boris Johnson. Discursul lui politic este direct și concret și știe cum să se adreseze diferitelor categorii sociale. În plus, el are o mare experiență de a duce campanii electorale, după unii chiar îi place, se simte bine în această postură. Adevărul este că în ultimele săptămâni a făcut un adevărat tur de forță, adresându-se electoratului său într-o serie de localități și îndemnându-i să vină să voteze, altfel, se arăta în mesajul său, va veni la putere stânga în coaliție cu arabii. A fost o practică pe care a căpătat-o cu trei luni în urmă, când, pentru a câștiga alegerile preliminare din Likud, a făcut o campanie reușită, obținând o majoritate copleșitoare. Pe de altă parte, alegătorii doreau să se termine ciclul electoral și tocmai de aceea, contrar previziunilor, au venit într-un număr neașteptat de mare la vot (71 la sută), inclusiv cei suspectați de infecția cu coronavirus, cărora li s-au făcut corturi separate unde puteau vota. (Potrivit ultimelor informații, încă nu se știe cine le va număra voturile).

Mulți alegători au opinat că în condiții de criză, de pericole iminente la adresa Israelului, Netanyahu este un premier mai bun decât Gantz, chiar dacă acesta a fost general.

Netanyahu a profitat și de slăbiciunile alianței Alb-Albaștrilor. Benny Gantz este o pesoană lipsită de carismă, un orator mediocru și nici el, nici staff-ul lui nu au reușit să-și mobilizeze alegătorii. În plus, Gantz a trebuit să facă față și unor atacuri, fără temei dar vehemente ale premierului care l-a acuzat de corupție. Lipsa de ideologie a alianței, care este compusă din formațiuni reprezentând tot spectrul politic, de la stânga la dreapta, a adus confuzie în rândul susținătorilor lui. Alb-Albaștrii nu au reușit să elaboreze un program atractiv, altul decât al Likud, multe lucruri erau comune, Singurul numitor comun al componentelor coaliției lor a fost ”ne-am săturat de Netanyahu”.

Și dacă pe termen scurt lozinca a avut succes, pe termen lung a eșuat. Gantz nu a avut curajul să refuze planul de pace al lui Trump, respectiv anexarea coloniilor evreiești din Cisiordania, diferența față de abordarea lui Netanyahu a fost că trebuie să existe o implicare internațională. Gantz a reușit să-i înstrăineze și pe alegătorii arabi care votau cu stânga israeliană, refuzând să ia în calcul colaborarea cu Lista Comună, de aceea partidele arabe l-au etichetat drept „rasist”. (În schimb în ultimele săptămâni Netanyahu a încercat să-i apropie, dând interviuri la două site-uri arabe).

Dar cea mai mare lovitură de imagine a lui Netanyahu a fost renunțarea la cererea adresată Knessetului de a-i acorda imunitate. Dacă nu ar fi făcut acest lucru, ar fi trebuit să se constituie o comisie și problema acuzațiilor și procesului lui Netanyahu ar fi ținut săptămâni de zile paginile presei, iar opoziția putea să se folosească de această situație. Prin decizia premierului, acest glonț a fost anihilat. Analiștii au constatat de altfel că israelienii sau o mare parte dintre ei nu au acordat atenție acestui aspect, deciziile lor nu au fost influențate de perspectiva procesului, ba unii au considerat că Netanyahu este victima judiciarului. Interesant este, afirmă analiștii, că planul de pace al lui Trump nu a jucat un rol prea mare în succesul premierului.

Dacă ne place sau nu, Netanyahu s-a dovedit încă o dată un om politic remarcabil și foarte abil, care a reușit să obțină din nou susținerea unei mari părți a israelienilor. Dar dacă, în pofida perspectivei procesului, până la urmă va reuși să formeze un guvern acceptat de Knesset și va pune în aplicare măsurile politice pe care le-a anunțat, mai ales planul de anexare a coloniilor din Cisiordania, el va trebui să se confrunte cu o opinie publică internațională ostilă, ceea ce va izola Israelul și va stimula manifestările antiisraeliene. Din păcate, până nu se modifică legea alegerilor, este puțin probabil ca problemele Israelului să fie soluționate în cel de-al patrulea tur de scrutin care se conturează la orizont.

Eva Galambos