Mi-e dor să fiu răcită cobză

Ochiurile din farfurie par prinse într-un dans. Se apropie, se îndepărtează, se leagănă, se rotesc. Am pus un miez de pâine în mijlocul gălbenușului, dar n-am putere să întind mâna și să-l bag în gură. Durerea de gât de ieri seară a devenit insuportabilă. Nu pot înghiți deloc și mă simt sfârșită. Sunt convinsă că de la Vecinu’ Costică mi se trage. El mi-a dat ieri o bucățică de covrig uscat, care m-a zgâriat pe gât. Zgârietura aia e de vină. Tot pe masă în fața mea e cocoșul jumulit de pene și pârlit la flacăra gazierei. Așteaptă să fie băgat în oală la fiert. Cu el așteaptă și Tanti Neculina să termin de mâncat. Mă tot îndeamnă să mestec mai repede, dar vocea ei ajunge la mine ca un murmur îndepărtat. Nu-mi place să stau la Tanti Neculina, deși din când în când ai mei mă îndeamnă să dorm la ea o noapte sau două ca să-i țin de urât. Când se deschide ușa și în bucătărie intră Bunică-mea, un val de căldură recunoscătoare mă cuprinde. Îmi spun că atâta o să plâng și o să jelesc până când o să i se facă milă și-o să mă ia acasă. Read more…

Adloiada – Carnavalul de Purim din Tel Aviv

Purim este în esență o sărbătoare din diaspora. Ea comemorează o întâmplare petrecută în diaspora, fără nicio legătură cu Ereț Israel. De aceea populației evreiești stabilite în Palestina i-a fost greu să găsească o temă principală pentru această sărbătoare. Unii intelectuali, cum ar fi poetul național Haim Nahman Bialik, au propus chiar ca în Israel această sărbătoare să fie desființată și să se serbeze numai Hanuca, care este o sărbătoare pur israeliană. În 1912, profesorul de desen Avraham Aldema de la Gimnaziul Ebraic din Tel Aviv a propus ca de Purim să aibă loc o paradă pe strada principală a orașului, strada Herzl, care să continue pe „Bulevard”, cea mai somptuoasă stradă de atunci. În propunere el include și deghizarea elevilor. Tel Aviv avea pe atunci doar 3 ani. Gimnaziul era mai vechi. El a fost înființat în 1905 la Iafo și în 1910 a trecut în Tel Aviv, pe locul unde se află astăzi Migdal Șalom. Din păcate în 1958 clădirea a fost demolată, școala mutându-se în nordul orașului, unde a rămas până astăzi.Read more…

Eșecul unui scenarist amator

Am achiziționat un automobil nou. Compania de asigurare mi-a cerut să completez echipamentul dedicat împiedicării furtului de mașină (ca și cum asta ar ajuta la ceva, la noi în sud se fură mașini de o manieră foarte organizată și eficientă), drept pentru care m-am adresat unui cunoscut garaj din apropiere, la care mai fusesem în trecut cu probleme similare. A doua zi m-am prezentat proprietarului garajului, am fost primit imediat și mi s-a spus că totul va fi gata într-o oră, așa că am fost sfătuit să rămân în micuța sală de așteptare, adiacentă pupitrului secretarei. Sălița cu pricina avea nu mai mult de 7-8 m2, câteva scaune metalice, deloc comode, un recipient de apă rece (important pentru lungile luni de vară sudică israeliană) și un televizor care rula unul din filmele vechi al lui Clint Eastwood. Un amănunt mi-a atras privirea. Unul din scaune era ”tapisat” cu două pernuțe, una pentru șezut și una pentru spate și purta o notă, în ebraică, cu următorul conținut: ”Rezervat pentru dl Mordechai”. Am mai fost eu prin diverse locuri publice, am mai stat eu prin câteva săli de așteptare, am mai văzut eu de-ajuns de multe anunțuri bizare, dar cu așa ceva încă nu mă întâlnisem. Curiozitatea nu-mi dădea pace, m-am așezat pe un scaun în fața celui cu pricina, zgândărit de anunț…Read more…

Odiseea penicilinei

Dacă aș face un sondaj printre cititori, probabil că cea mai mare parte dintre ei vor ști că penicilina a intrat în uz în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Poate unii își vor aminti că Fleming a primit Preminul Nobel pentru descoperirea ei. Dar descoperirea și mai ales folosirea penicilinei pentru binele umanității a fost un proces mult mai complicat, o adevărată odisee. rimul care a stabilit că bolile molipsitoare sunt provocate de microbi (sau virusuri) a fost Robert Koch în 1884. Pentru a găsi o modalitate de a lupta împotriva lor, microbii trebuiau întâi identificați, cultivați și studiați. Culturile se făceau la început în sticle cu mediu nutritiv – lichidul transparent din sticlă se tulbura, semn că înăuntru s-au înmulțit microbi. Mai târziu au intrat în uz niște farfurioare acoperite cu capac, farfuriile Petri, umplute cu agar (un fel de gelatină) – fiecare microb care se înmulțește pe suprafața gelului formează o colonie vizibilă cu ochiul liber. Încă din anii 1870(!) au început să apară observații că mucegaiul împiedică înmulțirea unor microbi. Poate cea mai interesantă a fost teza de doctorat a medicului militar francez Ernest Duchesne, din 1897.Read more…

Croaziera

– Ți-am spus să nu luăm oferta acesta de croazieră, spuse Iair, vorbind cu Ilana, soția lui. E prea lungă și am presimțiri sumbre. – Probabil că-ți lipsesc prietenii și meciurile de fotbal, îi răspunse Ilana. Eu sunt încântată, vom avea atât de multe lucruri interesante am văzut! Erau plecați de șaisprezece zile într-o excursie în Orientul Îndepărtat, pe bordul vaporului italian Perla Asiei, împreună cu încă trei mii de turiști din toate colțurile lumii. Erau singurii israelieni. Repartiția cabinelor la același preț s-a făcut în ordine alfabetică a țării de origine și astfel Ilana și Iair au ajuns vecini cu o familie iraniană și cu una din Islanda. În ziua a șaisprezecea ajunseră la Yokohama, dar în loc să coboare pentru a vizita orașul, la bordul vasului s-au urcat mai mulți japonezi îmbrăcați în haine de protecție și i-au anunțat că toți pasagerii vasului Perla Asiei sunt în carantină pentru o perioadă de paisprezece zile, nu au voie să părăsească vasul și sunt rugați să stea în cabinele lor. Ilana și Iair n-au prea urmărit emisiunile de știri și nu știau despre proporțiile epidemiei cu noul tip de coronavirus CoViD 19.Read more…

O candelă pentru Tania

Candela arde lângă fotografia Taniei, mama soţului meu. Ne-a părăsit acum trei săptămâni. În ultima vreme viaţa din trupul ei împuţinat şi fragil pâlpâia asemeni unei flăcărui firave, de candelă. Ochii ei care îşi păstraseră albastrul luminos şi pătrunzător, timp de peste 92 de ani, s-au înceţoşat. „Nu mai am mult de trăit…” ne-a spus de Crăciun, dar noi nu bănuiam cât de aproape era ceasul rău al unei căderi nefericite…Protezarea a scutit-o de durere, dar n-a mai avut putere să se ridice din pat. Avea să părăsească această lume peste doar câteva săptămâni…Era ultimul nostru părinte în viaţă şi a făcut maximul posibil să nu ne lase orfani. În ultimii ani o lăsaseră puterile şi avea tot mai multe goluri în memorie, rolul amfitrionului fiind preluat de Reli, sora soţului meu şi cumnata mea, care a îngrijit-o cu devotament şi dragoste, până la capăt. Viaţa Taniei s-a stins. O candelă pentru sufletul ei arde lângă fotografia din care mă priveşte o femeie tânără şi elegantă, cu bucle blonde şi privire senină. Îmi povestise că această poză a fost făcută curând după primirea cetăţeniei române care-i permitea să-şi scoată paşaportul şi să plece să-şi vadă familia din Cernăuţi, după 14 ani de la despărţirea precipitată din primăvara lui 1944. Read more…

De ce a câștigat Benjamin Netanyahu alegerile din Israel?

Când scriu acest articol, chiar atunci când va apărea, rezultatele oficiale ale alegerilor din Israel încă nu vor fi cunoscute, se pare că ele vor fi date publicității în 9 martie. Dar potrivit numărării a 99 la sută din voturi, blocul de dreapta al premierului Benjamin Netanyahu (Likud, Shas, Iudaismul Unit al Torei și Yamina) a câștigat 58 de mandate, cu trei mai puține ca majoritatea plus unu necesare pentru votarea unui guvern format de premier. Chiar dacă îi lipsesc cele trei locuri în Knesset, pe care speră să-l obțină atrăgând deputați din tabăra opoziției, Netanyahu a declarat că va începe negocierile pentru formarea unui guvern ”naționalist” și a inițiat dialoguri cu partidele religioase. Totuși, demersurile pentru un cabinet de dreapta nu sunt o certitudine, principalul obstacol constituind acuzațiile de corupție aduse lui Netanyahu, procesul urmând să înceapă în 17 martie. Este posibil ca președintele Reuven Rivlin, care ar dori să se formeze în sfârșit un guvern pentru a pune capăt ciclurilor electorale care durează de aproape un an, să nu-i încredințeze lui Netanyahu formarea cabinetului, tocmai din cauza situației lui juridice. Există speculații că el ar putea prelungi perioada de așteptare până în 17 martie și ar fi de-a dreptul ridicol să numească atunci un premier care stă pe banca acuzării. Se așteaptă și intervenția Curții Supreme, care trebuie să se pronunțe dacă cineva acuzat de corupție poate deveni premier. Curtea a mai fost întrebată, dar a amânat decizia, afirmând că nu era cazul înaintea celui de-al treilea tur de scrutin. În sfârșit, este vorba și de cele trei mandate lipsă, care dacă nu vor fi obținute și Netanyahu nu găsește vreun subterfugiu legal și nicio persoană – lider de partid sau membru al Knessetului nu va puta forma un guvern, să se treacă la un al patrulea tur de scrutin.Read more…

Bucuria, pacea interioară şi tone de marketing

În acest început de an şi de deceniu, căutarea bucuriei şi păcii interioare pare că a devenit mai trendy decât o pereche de bascheți Off White, mai prețioasa decât o rochie haute couture. E o stare de fapt care pare pozitivă pe hârtie, dar care mie îmi strânge stomacul. Pentru că, contrar stării de împăcare pe care oamenii o căutau cândva în liniștea unei biserici, în timpul unei plimbări solitare, în orele petrecute în compania unei cărți bune sau în efortul curat şi simplu al câtorva asane făcute pe un covoraș decolorat de yoga, vânătoarea care ni se propune astăzi vine însoțită de un altfel de cost. Şi nu mă refer doar la cel financiar… Costul este cel al vieții trăite în lipsa unor repere interioare, pe care le compensam cu ușurința prin achiziții, la propriu. Pentru că, nu-i așa? Cum să te învinovățești când cheltui 150 lei pe un covoraș de yoga din plastic reciclat, dacă e posibil ca el să îţi aducă entuziasmul şi fericirea pe care nu le mai trăiești în relația de cuplu? Cum să nu dai 500 lei pe suplimente alimentare care iți injectează bucurie direct în venă?
Read more…

Urări de bine pe hârtie (II). Cărţile poştale

Cărţile poştale au un istoric mai scurt şi oarecum mai puțin impresionant ca felicitările clasice (mai spectaculoase: o foaie împăturită, cu mesajul personal în interior, cu imagini, culori şi ornamente, trimisă într-un plic). Din câte ştim acest suport de comunicare există doar din secolul XIX şi s-a născut din considerente pur economice: serviciile poştale percepeau taxe mult mai reduse pentru o singură bucată rectangulară de carton, decât pentru corespondenţa expediată în plic. Iar când cineva dorea să transmită doar un mesaj scurt, fără detalii personale, nu avea neapărată nevoie de toate avantajele unei scrisori – la preţul pe măsura ofertei. Oficialităţile din diferite ţări și perioade istorice au promovat cu sârg cărţile poştale. Mesajul era scris direct pe bucata de carton, la început pe verso, primele cărţi poştale fiind neilustrate, iar odată cu apariţia ilustratelor, textul a ajuns într-un chenar alături de adresa destinatarului. Acest tip de corespondenţă era incomparabil mai uşor de cenzurat. Aşa s-a întâmplat că uneori cartea poştală a fost singura modalitate permisă de a comunica cu cei dragi, de exemplu în cazul soldaţilor de pe front sau al celor închişi în tabere de muncă sau de reeducare. Read more…

Centenar Ţicu Goldstein – avanpremiera unui eveniment ştiinţific

Centrul de cercetări Interdisciplinare în Științe umaniste și Sociale (Centre de Recherches Interdisciplinaires en Sciences Humaines et Sociales (C.R.I.S.E.S.) de la Universitatea « Paul Valéry » din Montpellier (Franța), Centrul de Istorie a Evreilor și Ebraistică « Dr. Alexandru Șafran » de la Universitatea « Alexandru Ioan Cuza » din Iași, Centrul pentru studiul Istoriei Evreilor din România « Wilhelm Filderman » al Federației Comunităților Evreiești din România – Cultul Mozaic organizează un simpoziona dedicat lui Ţicu Goldstein, la centenar. Evenimentul va avea loc duminică 8 martie 2020 între orele 10.00-14Read more…

Ne internăm “la stat” sau “la privat”?

Recenta “Ordonanţă de Urgenţă privind accesul spitalelor private la fondurile publice” ridică numeroase semne de întrebare, cel puţin până la emiterea instrucţiunilor de aplicare, probabil mai lămuritoare. Principiul de la care pleacă – asigurarea de sănătate urmează asiguratul – mi se pare logic şi sănătos. Când este vorba despre sănătate, la fel ca majoritatea cetăţenilor României, am trecut şi eu prin momente mai plăcute sau mai puțin plăcute. Iată câteva mărturisiri pe această temă. În urmă cu vreo trei ani soţia mea devenise posesoarea unui diagnostic oarecum sever: coxartroză bilaterală (articulațiile șoldurilor), ceea ce presupunea implantarea în fiecare membru inferior a unei noi articulații coxofemurale. (Pentru cei care încă nu au aflat este bine să știe că cea mai dificilă categorie de pacienți este cea a medicilor. Ei știu de toate, poate chiar mai mult decât trebuie și își dau cu părerea chiar și unde nu se pricep. (În treacăt fie spus că nici eu nu fac excepție).Read more…

Brain drain – părăsind patria sau nu!

Brain drain – scurgerea inteligenței sau extragerea de capital uman este un fenomen care se observă şi în Israel unde aproape 6% dintre absolvenții universităților părăsesc țara, la cel puțin trei ani de la terminarea studiilor, ducând cu ei pregătirea și expertiza proprie. Printre absolvenții de doctorat, cifra este aproape de două ori mai mare. Conform “ScienceAbroad non-profit”, economia israeliană pierde aproximativ 20 milioane şekeli pentru fiecare universitar care rămâne în străinătate, calculul fiind bazat pe know-how-ul pierdut și contribuțiile potențiale de care ar fi beneficiat statul. Realitatea este mult mai gravă.Read more…

Frânturi de amintiri. Primii ani la Timișoara

După terminarea războiului, tatăl meu a primit un post la Timișoara, iar ca urmare, la sfârșitul anului 1944 ne-am mutat și noi, mama, bunica și cu mine. Pe vremea aceea Timișoara avea aproximativ 100.000 de locuitori și era centrul cultural, economic și social din vestul României. Orașul era împărțit în patru cartiere istorice: Centrul (Belváros), Iosefin (Jozsefváros), Elisabetin (Erzsebetváros) și Fabric (Gyárváros). Trăiau aici români, maghiari, nemți, sârbi și evrei. În oraş funcționau mai multe instituții de învățământ, printre care şi Institutul Politehnic, înființat în 1920. Instituțiile culturale ale orașului asigurau o viață culturală bogată: opera de stat, trei teatre: român, maghiar și german și filarmonica. Am trăit la Timişoara până la plecarea în Israel în 1975. Părinții au subînchiriat o locuință pe malul Canalului Bega, în Palatul Ancora (Horgonypalota). Eu terminasem primul trimestru al școlii primare la Lugoj. Am fost înscris la Școala Israelită Ortodoxă din Iosefin. Eram obligați să avem capul acoperit cu șapcă. Diminețile stăteam în picioare cu fața spre răsărit și spuneam rugăciunea Șaharit. Cei mai mulți dintre elevi învățau la Heder, unde se preda Tora și rugăciuni. La Lugoj învățasem limba ebraică modernă, cu pronunțare sefardă, dar m-am obișnuit și cu accentul aşkenaz.Read more…

La vita è bella – amintiri de nou-imigrant în Israel

România este țara în care m-am născut, am crescut, am fost educat, am devenit medic, m-am îndrăgostit, m-am căsătorit, mi s-a născut primul copil și mi-am început cariera de medic. Oare nu era destul? Ce-mi mai lipsea? Nu pot să explic de ce, dar de când mă știam, în adâncurile mele doream cu ardoare să fiu împreună cu familia mea din Israel. Îmi închipui că și românii născuți în diaspora au gânduri asemănătoare. La dorința mea de a emigra în Israel au contribuit mai mulți factori. Izul îndepărtat al țării strămoșilor mei l-am primit mai ales de la cei doi bunici ai mei. Amândoi erau supraviețuitori ai Holocaustului, deși au scăpat fără să fie trimiți în lagăre de concentrare. Bunicul din partea tatălui, Sigismund (Zsiga-Jiga) a găsit de lucru la București înainte de dictatul de la Viena și prin asta a scăpat, și el șin tatăl meu, doar cu muncă forțată la o fabrică de armament de lângă București. Iar bunicul din partea mamei, Izidor, a reușit să fugă împreună cu cei cinci copii ai lui (inclusiv mama mea) din Toplița la Budapesta, unde aproape toți au supraviețuit în ghetou și în casele ocrotite de Raoul Walleberg. Scriu aproape toți, fiindcă unchiul meu Alexandru (Sanyi), fratele mamei, a fost deportat din tabăra de muncă la Auschwitz, unde a fost ucis de către bestiile naziste. Cei doi bunici nu se cunoșteau – unul era din Toplița, iar celalalt din Sălăcea, în județul Bihor. Amândoi însă, fără să știe unul de altul, au emigrat în Israel după declararea independenței Israelului, Zsiga în 1948 și Izidor în 1950.Read more…