Era în 1977. Trecusem prin două locuințe închiriate. De fiecare dată gazda putea să întrerupă contractul. Trebuia să ne luăm inima în dinți și să cerem un împrumut de la Sochnut ca să ne putem stabili într-o locuință definitivă. Eram la începutul carierei noastre în Israel și ne temeam că nu vom face față. Dar cei veniți înaintea noastră ne încurajau, spunând că numai așa vom putea avea locuința proprie. Am ales o locuință într-un bloc aflat în construcție; trebuia să fie gata peste doi ani.

Lucram amândoi de dimineața până seara târziu – eu la Institut și la biroul particular, Eva la Kupat Holim și în cabinetul particular. Uneori eram atât de obosiți, încât nu aveam puterea să schimbăm câteva cuvinte. Mama avea grijă de copii și de gospodărie. Dar eram tineri, aveam putere și voință și am trecut cu bine această perioadă. În toamna 1979 am intrat în locuință. Cel mai mult îmi lipsea pianul.

Muzica

La Tel Aviv, în Centrul Dizengoff, era un mare magazin de instrumente muzicale, cu o sală întreagă destinată numai pianelor și pianinelor. De fiecare dată când eram prin preajmă intram și cântam câteva note la fiecare. Vânzătorul spera să ne convingă să cumpărăm. Eu mă delectam cu pianele Steinway, Yamaha, Blüthner, Kawai, Bechstein… Ani de zile aveam obiceiul să intrăm în magazinul cu piane.

Într-o zi, plimbându-ne printre piane, vânzătorul ne-a întrebat ce dorim. Noi am răspuns că ceea ce dorim nu putem cumpăra. Atunci el ne-a arătat un pian Yamaha nou, dar care fusese expus ca reclamă un an întreg și de aceea se vindea la preț redus cu peste 50%. Avea numele Yamaha scris cu litere de-o șchioapă, dar asta nu ne deranja. În scurt timp pianul a fost adus în locuința noastră. Îl avem și acum.

Eu continuam să exersez și mi-am găsit o profesoară din Rusia. Copiii au învățat și ei, dar nu aveau mare talent și în scurt timp au renunțat. Și nepoții au luat lecții. Uneori cântam împreună cu Eva.

Profesoara mea avea mulți elevi, mai ales copii și adolescenți, dar și câțiva adulți. Printre ei se aflau și pensionari care încercau să învețe să cânte la pian. Uneori reușeau, dar mult mai greu decât copiii.

În fiecare vară profesoara organiza în locuința noastră un concert al elevilor ei, însoțiți de părinți și uneori de bunici. Eu cântam ultimul și întotdeauna eram nervos, de parcă aș fi dat concert în sala filarmonicii. Toți mă linișteau, dar în zadar. Oricum, nu renunțam.

Iată-mă la unul din aceste concerte, interpretând Étude révolutionnaire op. 10, nr. 12 de Chopin: https://www.youtube.com/watch?v=2FMkRFuZbjo

Cu o zi înainte pregăteam salonul, care era încăpător. Scoteam mobila de care nu era nevoie și aduceam toate scaunele din casă, ba aduceam și de prin vecini. Copiii stăteau pe taburete sau chiar pe jos. Fiecare familie aducea gustări și băuturi. După concert mâncam, beam și ne veseleam.

Așa am continuat ani de zile. Între timp ne-am împrietenit cu părinții și cu copiii. Unii au intrat în armată, dar exersau mai departe și veneau la noi să cânte la concerte.

Aminitiri frumoase am de la Concursurile Internaționale Rubinstein pentru pian, ținute o dată la trei ani. În perioadele concursurilor ne luam concediu și mergeam zilnic, de la început și până la concertul final, unde se decernau premiile.

Concursurile internaționale de pian A. Rubinstein au fost fondate de Jan Jakob Bistritzky, care a imigrat în Israel din Polonia în 1971. Ele au început în 1974. La primele două concursuri în juriu a participat însuși A. Rubinstein (1887-1982). Începând de la al treilea concurs am luat parte și noi de fiecare dată. Concurenții, artiști tineri care doreau să reușească în cariera muzicală, aduceau cu ei tradițiile muzicale ale țării natale și ale școlii muzicale de care aparțineau. Ambițiile, entuziasmul, sentimentele, curajul și talentul lor ofereau concursului o atracție deosebită.

Cu această ocazie am cunoscut mulți tineri pianiști, precum și profesori de pian din juriu. Printre ei era vestita pianistă poloneză Halina Czerny-Stefanska, Valentin Gheorghiu pe care l-am audiat încă în România și Prof. Nádor György de la Academia Liszt din Budapesta. Ultimul a devenit prieten, mai târziu ne-am vizitat reciproc.

Am primit în găzduire doi elevi ai profesorului Nádor György: pe Kovács Kriszta și pe Balázs Fülei. Pe pianistul Fülei Balàzs l-am găzduit un an universitar, până și-a dat doctoratul la Universitatea din Tel Aviv. Avea 25 de ani. Mai târziu a devenit și el profesor la catedra de muzică de cameră a Academiei Liszt din Budapesta și a fost invitat la o serie de concerte în Budapesta și în lume, inclusiv în Israel.

P

Pentru mine muzica în general și pianul în special a fost una din revelațiile sufletești, o sursă de a învăța continuu și a înțelege ce exprimă muzica. Tot de aici a pornit încă un hobby: colecționarea timbrelor cu subiect muzical, care a devenit ți ea o ocupație de viață. Împreună cu Eva am făcut călătorii pe urmele compozitorilor celebri și a marilor săli de operă și concerte din lume. Din păcate nu am apucat să le vedem pe toate. Pentru soția mea și pentru mine muzica a fost întotdeauna o plăcere comună.

Filatelia

Încă de când locuiam la Timișoara am vizitat rudele soției mele, familia Feldmann Tibi și Klari și fiica lor Erzsike. Tibi Feldmann era un filatelist entuziasmat. Tema colecției lui era Holocaustul și Antifascismul, el însuși fiind unul din supraviețuitorii lagărului de concentrare din Theresienstadt. Luase parte și la o expoziție filatelică din Israel.

Văzând că sunt interesat în filatelie, Tibi mi-a propus să colecționez timbre. Ideea mi-a plăcut și ca temă a colecției am ales muzica. Pentru început el mi-a procurat o mică colecție de timbre pe teme muzicale. Ea a stat la baza colecției pe care am dezvoltat-o și o am până astăzi. Timbrele mi-au oferit multe ore interesante. Ele m-au ajutat să-mi dezvolt cultura muzicală la un nivel la care nu aș fi ajuns fără această preocupare.

În Israel i-am reîntâlnit pe Tibi și Klari Feldman. Am petrecut multe ore împreună, sfătuindu-ne în ce privește colecțiile fiecăruia.

Colecția mea se îmbogățea. Am luat legătura cu Federația Filatelică Israeliană și l-am cunoscut pe secretarul Tibi Janiv. El mi-a propus să mă concentrez pe o anumită perioadă a muzicii și m-a sfătuit să vizitez o expoziție, ca să văd cum se organizează și se prezintă o colecție tematică.

M-am întrebat care sunt compozitorii și piesele muzicale pe care le iubesc și pe care le cânt la pian? Beethoven, Chopin, Liszt, Ceaikovski, Verdi… Concertele și operele apropiate de sufletul și de temperamentul meu aparțin romantismului. „Muzica și muzicienii din perioada romantică” a devenit astfel tema colecției mele. Mă refer aproximativ la perioada de dinaintea Revoluției Franceze și până după Primul Război Mondial, cu toate că de fapt elemente romantice se găsesc în toate perioadele muzicii. Materialul este bogat: momente din viața compozitorilor, fundalul istoric, literatura, teatrul, arta care au inspirat piesele și operele muzicale etc.

De-a lungul anilor pe lângă colecția filatelică mi-am format și o bibliotecă pe teme muzicale: biografii, enciclopedii, cărți profesionale muzicale. Am învățat cum se preprezintă o expoziție filatelică. M-am înscris în cercul german de filatelie, care editează revista Muzikus și în cercul italian de filatelie care editează revista Podium.

Prima expoziție la care am participat a fost în 1993, în foaierul sălii de concerte a filarmonicii Tel Aviv, cunoscută pe vremuri ca Mann Auditorium. Eram foarte emoționat. Cu chiu și vai am primit o medalie de argint și am înțeles că trebuie să-mi îmbunătățesc colecția. Expoziția mea urma temele muzicale, de la Prolog până la Finale și Coda. Cunoașterea notelor muzicale m-a ajutat mult în explicațiile date pe paginile expuse.

Prima mea expoziție în străinătate a fost în 2002, la Bad Griesbach, în Germania. Era o stațiune frumoasă, aproape de granița cu Austria. Juriul era format din germani, italieni și belgieni. Dintre ei, colecția mea i-a plăcut în special lui Valeriano Genovese. Originea lui italiană nu s-a dezmințit – văzând timbre cu diferite arii din opere, a început să le fredoneze! Aici am primit prima medalia Vermeil, bronz aurit. (În ordinea medaliilor urmează Large Vermeil, Gold și Large Gold. Cele mai bune expoziții pe teme muzicale primesc premiul special Augusto Massari (1887-1970). El este acordat începând din 1980, în cinstea compozitorului și filatelistului italian cu același nume.)

Am mai participat la expoziții la Mondorf-les-Bains din Luxemburg, în Tailanda, Coreea de Sud, la Tel Aviv și Ierusalim. La unele am trimis colecția cu un delegat.

Cea mai mare medalie pe care am primit-o a fost Gold. Criteriile erau foarte severe și conta nu numai partea artistică, a prezentării și a cunoștiințelor, ci şi raritatea exemplarelor expuse. În cazul meu exista o limită în această privință, dar și așa am fost mulțumit. Ocupația în sine mi-a făcut dintotdeauna o mare plăcere. Din păcate nici copiii, nici nepoții nu au răbdare și nu sunt interesați cu colecționarea timbrelor, dar au venit uneori la expoziții.

Eva a fost pentru mine un sprijin în această ocupație. Erzsike (Elisheva Ezri) a venit la toate expozițiile mele din țară. Nu voi uita niciodată că tatăl ei a fost inițiatorul acestei preocupări.

Iată o prezentare realizată de Eva Grosz, intitulată „Flautul fermecat în timbre”. Aria lui Papageno din opera Flautul fermecat de W. A. Mozart este interepretată de Bryn Terfel și ilustrată cu timbre din colecția autorului. https://www.youtube.com/watch?v=jtDkFq2qZcg

Frideric (Frici) Grosz