S-a născut în anul de grație 1944 în Ciceu-Mihăilești, județul Bistrița-Năsăud.

Deși în 1973 a absolvit Facultatea de Filologie la Iași, după un an „magnetul” locurilor natale și al artei meșteșugărești tradiționale, a atras-o înapoi pe meleagurile maramureșene, așezându-se la Botiza unde numele ei e astăzi sinonim cu arta țesătoriei și a vopsitoriei autentice.

Vopsirea naturală a covoarelor presupune folosirea florilor și a frunzelor. Astfel, pentru a obține culoarea galben și crem, dna Victoria folosește ghiocelul; pentru culoarea brun-roșcat, coaja de frasin iar pentru culoarea olive, dropșorul și coaja de nucă.

Sunt secrete profesionale pe care dna profesoară Victoria nu le păstrează doar pentru sine ci le transmite tinerilor locului sau turiștilor care poposesc la pensiunea familiei Berbecar din Botiza.

 Pe unde n-a expus dna Berbecar minunatele sale covoare: în marile muzee ale României („Brukenthal” din Sibiu, „Muzeul Satului” din București, „Muzeul de Etnografie” din Cluj) și în „Palatul Parlamentului” din București.

Domnia sa nu s-a limitat doar la granițele românești, artista fiind cunoscută și invitată în străinătate, la „Das Museum fur Volkerkunde” din Hamburg (1994), la Târgul de Turism din Berlin (2002), la Viena (2004) și la Strasbourg (2006).

De asemenea, în expoziții personale de profil la Washington, SUA (“La Maison Francaise”), la castelul din Parma-Italia, la „Peruwelz Cultural Centre” în Belgia și la „Muzeul Țăranului Român” din București, ca să nu mai vorbim de covoarele țesute de artistă care înfrumusețează biserica din Botiza.

Arta domniei sale a răsplătit-o cu numeroase premii și diplome de participare, diploma „Margareta de Aur”, diploma omagială „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și diploma de excelență „pentru excepționala contribuție adusă în promovarea moștenirii artei populare tradiționale maramureșene”.

Dna Berbecar a primit și diploma de „Membru al Academiei Artelor Tradiționale din România” (Sibiu, 1994).

În numărul 51/1983 al „României Literare”, Ana Blandiana a numit-o pe Victoria Berbecar „o artistă a neuitării”.

Locuitorii din Botiza se pot mândri cu un preot ca Isidor Berbecar care a rămas demn în fața autorităților atee sau a unor oameni care nu i-au înțeles misiunea și cu artistă ca dna Victoria Berbecar care și-a pus talentul și gustul pentru frumos și tradițional în slujba concetățenilor.

Artista, vorbind despre propria creație, o numește „învierea  unei comori ascunse și uitate”.

Florile pe care le folosește pentru vopselele covoarelor sale, i-au inspirat pe preot și pe dna preoteasă în alegerea numelor celor trei fiice ale lor: Narcisa, Brândușa și Margareta.

Într-unul dintre covoarele artistei, executat în anul 2007, apar îngeri și avioane. Aceste motive nu sunt întâlnite pe covoarele tradiționale românești. Artista a împletit pentru prima oară două ralități: cea vizibilă și cea invizibilă, aspect care ne duce cu gândul la poveștile orientale cu covorul zburător și la idealul dintotdeauna al omului de-a zbura, de-a traversa spațiul.

Frecvent este și motivul păsărilor și al fluturilor pornit din ideea libertății de mișcare.

Impresionante în arta Victoriei Berbecar sunt echilibrul compoziției ornamentale, respectarea riguroasă a proporțiilor dar mai ales, bogăția de motive geometrice, florale sau animaliere.

În luna februarie a anului acesta, 2020, am vizitat Universitatea „Ben-Gurion” din orașul israelian Beer Sheva la invitația prietenului meu, dr. ing. Strul Moisa. Unde credeți că ne-a condus domnul profesor Moisa în timp ce elogia o anume expoziție pe care noi trebuia musai s-o vedem? În Galeria Senatului acestei universități pentru a vedea expoziția „Covoarele vorbesc” („Talking Layers”) unde a expus și dna Berbecar.

Galeria Senatului este concepută ca o sală de spectacole spațioasă din “Sherut Visitor Centre”, în care spațiul expozițional este chiar scena sălii. Galeria găzduiește de obicei expoziții temporare – de grup, personale, dar și ale studenților Diviziei de creație din cadrul Departamentului de Arte – considerate a fi din prima ligă.

În cadrul vizitei mele la această expoziție, am fost însoțit de o prietenă, turistă din România care, ca și mine, a rămas uimită în fața frumuseții exponatelor și mândră de originea sa românească.

Expoziția despre care scriu, cuprinde un spectru larg de lucrări ale mai multor artiști contemporani din România și Israel și care exprimă un proces pozitiv de mediere interculturală într-o epocă a izolaționismului național și religios.

Profesorul Haim Maor, șeful Departamentului de Arte din cadru Universității și cel care și deschis expoziția, a prezentat covoarele ca pe un limbaj vizual de culori și forme, de mărimi și modele, de materiale, de semne și de simboluri.

De la stânga la dreapta: Nora Stanciu (expozantă-curator secund), av. Mina Calman-Hadad (de la Primăria municipiului Beer Sheva), prof. Nachum Finger (ex-Rector al Universității), familia Victoria și Isidor Berbecar, prof. Haim Maor (șeful Departamentului de Arte și curatorul expoziției), prof. Haim Haims (Rectorul universității) și dr. ing. Strul Moisa.

Artiștii moderni care văd covorul și imaginea lui ca pe-un simbol al identității lor naționale și religioase, aleg să-și spună poveștile personale, familiale, religioase sau etnice prin tapiserii sau covoare. Ei transpun imaginea covoarelor în medii dure (vitralii sau sculptură în lemn), ceea ce schimbă contextul, perturbându-le sensul anterior, cel inițial.

Iată câteva din nestematele pe care dna Berbecar le-a prezentat în această expoziție:

Arhitect Mattes Eduard, Israel

(iunie 2020)