Pe urmele unei parabole

Pentru a evidenția cu ușurință punerea în relație a elementelor necunoscute cu cele cunoscute (care alcătuiesc parabola) dezvoltarea subiectului ce urmează este realizată utilizând scenete, a căror succesiune s-a făcut gradat. Sceneta întâi: Eva, prima doamnă biblică Redau textul biblic, respectiv crearea primei femei, cu intenția de a introduce anumite noțiuni de interes: Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu şi … a luat una din coastele lui şi a plinit locul ei cu carne. Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om ( Gen 2:21-22). Sceneta a doua: premiere medicale pe scena biblică. Citind printre rânduri textul anterior, se remarcă trei noțiuni medicale distincte: narcoza, chirurgia plastică și clonajul…Read more…

Când spui „Covoare tradiționale”, spui Botiza și Victoria Berbecar

S-a născut în anul de grație 1944 în Ciceu-Mihăilești, județul Bistrița-Năsăud. Deși în 1973 a absolvit Facultatea de Filologie la Iași, după un an „magnetul” locurilor natale și al artei meșteșugărești tradiționale, a atras-o înapoi pe meleagurile maramureșene, așezându-se la Botiza unde numele ei e astăzi sinonim cu arta țesătoriei și a vopsitoriei autentice. Vopsirea naturală a covoarelor presupune folosirea florilor și a frunzelor. Astfel, pentru a obține culoarea galben și crem, dna Victoria folosește ghiocelul; pentru culoarea brun-roșcat, coaja de frasin iar pentru culoarea olive, dropșorul și coaja de nucă. Sunt secrete profesionale pe care dna profesoară Victoria nu le păstrează doar pentru sine ci le transmite tinerilor locului sau turiștilor care poposesc la pensiunea familiei Berbecar din Botiza.Read more…

Unde sunt meniurile de altădată?

Cu prilejul primei Zile a Femeii din cariera mea jurnalistică, am fost invitată la emisiunea pentru femei de la Radio Cluj, difuzată în direct. Gazda emisiunii, colega mea simpatică, volubilă şi…mămoasă, m-a prezentat ca pe o proaspătă colegă ( pe atunci radioul şi televiziunea coexistau în aceeaşi instituţie) şi a început interviul propriu-zis. Mi-a pus întrebări despre mine, despre carierea mea anterioară despre motivele care mă determinaseră să mă orientez către jurnalistică (după 15 de muncă în alte domenii), despre femeile deosebite pe care le-am cunoscut şi care mi-au influențat viaţa. Totul a mers strună şi colega mea zâmbea încurajator, dându-mi de înţeles că e mulţumită, până în momentul fatidic în care m-a întrebat: Care crezi că e calitatea cea mai importantă a unei femei? Răspunsul meu a venit instantaneu, ca şi cum gura ar fi vorbit fără mine: să fie o bună gospodină. Zâmbetul larg a dispărut brusc, de pe faţa gazdei emisiunii care m-a privit mustrător,Read more…

O bătălie care a pecetluit soarta Orientului Mijlociu

Pentru a înțelege situația politică și militară a Israelului, este absolut necesar să-i cunoaștem vecinii, cu istoria lor și atitudinea față de Israel. Acum o sută de ani, în 23 iulie 1920, la Mayssaloun (la 20 de km spre vest de Damasc) a avut loc o bătălie care a schimbat soarta Orientului Mijlociu. Ea s-a dat între două armate inegale: trupele Regatului Arab Sirian, o armată nedotată și neinstruită, formată din felahi (țărani) și armata franceză a levantului, dotată cu cel mai nou armament și cu militari excelent instruiți. Siria s-a predat, iar Franța a instaurat mandatul care i-a fost acordat la Congresul din San Remo în aprilie 1920, în urma acordului Sykes-Picot din 1916. Sirienii au încercat să se opună, mai ales pentru că francezii intenționau să înlăture guvernul existent, dar fără succes. În fruntea Siriei se afla regele Faisal I, dar el nu a domnit nici măcar patru luni, fiind înlăturat de francezi. Era al treilea fiu al lui Hussein Bin Ali, Șeriful și apoi emirul orașului Mecca, numit de otomani. El aparținea tribului Hașem. Read more…

Orbán – 10 ani de “ domnie “. Bile negre. Bile albe.

În aprilie 2020, s-au împlinit 10 ani de când Orbán Viktor a recâștigat puterea politică la alegerile generale din 2010, pentru 4 ani, după opt ani de guvernare socialist-liberală. De atunci, impetuosul premier a mai câștigat în serie 2 alegeri cu o majoritate de două treimi, performanță unică în Europa democratică. O incontestabilă bilă albă. În acest deceniu, Orbán a devenit dintr-un om politic local, una dintre personalitățile de seamă ale arenei politice europene, liderul coaliției antiimigrație, conducătorul necontestat al mișcării antiliberale de pe vechiul continent, mai mult un campion al apropierii cu marile puteri răsăritene China, Rusia și Turcia, respectiv cu statele central asiatice și din Balcani. În ultimul deceniu, Orbán a îmbunătățit relațiile Ungariei cu vecinii, în special cele economice. Raporturile cu Serbia și Slovacia sunt excelente, Orbán renunțând la retorica și micii pași iredentiști, aplicând un “real politik” conciliant, adaptat la prezent. Bilă albă. Singura excepție regretabilă o constituie tocmai România, unde după modesta mea opinie, partea română este cel puțin în egală măsură responsabilă, folosind contraproductiv cartea manipulării cu veșnicul conflict româno-maghiar și al pericolului iredentist ungar…Read more…

Dacă nu-mi port singur de grijă

Într-o vară am făcut o călătorie în Austria și am poposit lângă lacul Wolfgangsee. Minunat peisaj! Pe plajă era foarte puțină lume. Stăteam la umbra copacilor, când la un moment dat o pereche care stătea cu câțiva metri mai încolo ne-a chemat să lângă ei. Erau nemți de vreo 60-65 de ani, foarte sociabili. Auzindu-ne vorbind limba maghiară, erau curioși să afle de unde venim. Le-am răspuns că suntem din Israel, originari din România. Am schimbat câteva fraze în germana noastră care șchiopăta. Atmosfera era plăcută. La un moment dat femeia ne-a spus: – Vreți să vă prelungiți concediul? Veniți la noi. Avem o vilă frumoasă, cu grădină. Copiii sunt plecați. Vă punem la dispoziție un întreg apartament. – Și unde stați? – Noi stăm la Dachau, a răspuns femeia. E foarte frumos la noi. O să vă placă. Read more…

Aproape toate se potrivesc perfect, dar din păcate nu toate…

Cu un cuvânt: nu avem dreptul să ne plângem! E drept, situația e cu totul anormală, dar aș dori ca cineva să mă ajute să definesc noțiunea de ”situație normală”. E adevărat, umblăm cu mască pe față, nu ne mai întindem mâna unul altuia, ne ținem prietenii și rudele mai la distanță, călătorim mult mai puțin, iar cât despre zboruri în străinătate, ce să mai vorbim! Și uite așa, deodată nu mai am nevoie de agenda mea zilnică. Mă bucur că pot ține minte puținele date de care am nevoie, cum ar fi un mers la bancă sau un zoom cu cei cu care trebuia să mă întâlnesc pe undeva pe mapamondul care azi pare fiecăruia de neatins. Cercul vicios e cel care-ți conduce viața: nu pleci la congres, deci nu trebuie să pregătești diapozitive. Nu ai întâlniri pentru proiecte deja începute, deci nu e cazul să pui la punct documente care în mod normal ar trebui distribuite peste mări și țări. Și atunci cum îți umpli timpul? Read more…

Ceferistul și legionarii

La începutul lunii septembrie 1940, la câteva zile după Dictatul de la Viena și cedarea Transilvaniei de Nord Ungariei, Peter Frank era în drum spre București, cu un tren plind de cetățeni români care se refugiau în regat. La gara de la Câmpia Turzii au urcat câțiva legionari în uniforme negre. Unul a rămas pe peron, împreună cu șeful de gară. Peter auzise multe despre actele sălbatice comise de acești fanatici. Era clar că trenul nu va porni până nu îi vor găsi pe cei pe care le căutau. Au început să controleze vagon cu vagon, cușetă cu cușetă…Câteva persoane au fost coborâte cu brutalitate din tren și stăteau înspăimântate pe peron. Peter spera ca legionarii să nu se lege și de el. Trenul era gata de plecare, o parte din legionari au coborât, când deodată doi dintre ei s-au îndreptat cu repeziciune spre locomotivă. Ajutorul lui, Mihai, un băiat tânăr i-a strigat: – Domnu Peter, coborâți repede pe partea dinspre linii, ăstora nu le plac evreii! Era prea târziu și oricum Peter nu voia să dea bir cu fugiții. Doi oameni în uniforme negre stăteau în fața lui, privindu-l cu curiozitate. Pe unul din ei îl cunoștea. Era Radu, care îi fusese câtva timp ajutor de mecanic. Read more…

La Budapesta, în octombrie 1956

La mijlocul lunii octombrie 1956 străbunica şi bunica au primit permisiunea de a pleca la Budapesta pentru a o vizita pe fiica mijlocie a străbunicii. Ultima oară se văzuseră în urmă cu 15 ani, când sora bunicii şi soţul ei, tineri absolvenţi de facultate, hotărâseră să plece în capitală (pe atunci Transilvania de Nord era parte a Ungariei) pentru a-şi face un rost în învăţământ, respectiv în avocatură. Părinţii mei lucrau şi neavând cine să aibă grijă de mine câtă vreme bunica şi străbunica aveau să fie plecate, s-a decis ca şi copilul să plece la Budapesta. Ĩn prima săptămână m-am jucat toată ziua până spre înserat cu copiii din curtea imensă a imobilului. Mă simţeam în elementul meu şi petreceam excelent alături de noii mei prieteni budapestani. Din păcate în 23 octombrie joaca noastră s-a încheiat brusc, când strada s-a umplut cu mii de oameni…Read more…

Prin înlocuirea premierului Edouard Philippe, Macron vrea să scape de singurul său rival politic la viitoarele alegeri prezidențiale

”Proiectul cu care m-am prezentat în 2017 și pe baza căruia francezii m-au ales, rămâne în continuare politica mea. Dar trebuie să se adapteze tulburărilor internaționale și crizelor prin care trecem: trebuie schițată o nouă cale”. Sunt cuvintele pe care președintele Franței le-a scris pe Twitter în ajunul schimbării premierului și guvernului francez. Sigur, ce a spus Macron este adevărat. Franța trece de cel puțin un an și jumătate prin multiple crize politice, sociale și economice, la care s-a adăugat și epidemia de coronavirus și țara a fost puternic afectată. Dar toate acestea nu ar justifica schimbarea celui mai popular om politic francez, premierul Edouard Philippe. Schimbarea lui Philippe cu noul premier Jean Castex, primarul unei mici localități din Pirinei, un tehnocrat, apropiat dar nu membru al puterii, cu calități organizatorice indubitabile, dar lipsit de carismă, se explică de către o parte din analiști prin temerea președintelui, a cărui popularitate este în scădere vertiginoasă, de a avea lângă el în persoana premierului la prezidențialele din 2022 un viitor concurent susținut de francezi. Read more…

„Întâlnirea” mea cu cenzura comunistă

S-a întâmplat într-o dimineață din noiembrie 1953, când mă socoteam de-acum ca un fel de veteran al secției de știri la România Liberă, cu vreun an și jumătate de experiență. Cel puțin așa credeam eu! Abia se terminase Festivalul Tineretului, (denumit de mulți “Festivalul Foametei”, din cauza lipsurilor de alimente de peste un an, ca să existe un “belșug” artificial pentru ochii vizitatorilor străini) și revenisem la rutina noastră normală, la culegerea de știri și publicarea de reportaje de interes local sau național. Venisem mai devreme la redacție, curios să văd unde îmi fusese plasat articolul scris cu o zi înainte. Eram convins că va fi pe pagina întâi, rezervată știrilor mai importante. În ziua precedentă fusesem la secția de presă a Ministerului Industriei Ușoare, unde un funcționar pe care îl cunoșteam avea pentru mine o informație deosebit de interesantă. În colaborare cu Ministerul Chimiei, ei dezvoltaseră un proiect pentru construirea unei fabrici de produse chimice specializate. După cum mi se spusese, era prima asemenea fabrică din lagărul socialist şi urma să fie construită într-un anumit orășel din sudul Moldovei. Știrea urma să fie inclusă într-un comunicat de presă al ministerului din dimineața următoare. Aveam astfel ceea ce ziariștii din occident numesc un scoop, expresie pe care aveam s-o înţeleg mai bine ani mai târziu. Am revenit deci în grabă la redacție şi cu aprobarea șefului meu, Dumitru Tabacu, am scris micul reportaj care a fost trimis la redacția tehnică pentru a fi inclus în ediția de a doua zi. Spre surprinderea mea însă, a doua zi știrea nu era pe pagina întâi și nici măcar în alte pagini ale ziarului. Read more…

Gramatica şi… identitatea de gen. Cugetările unei profane.

Deunăzi discutam (în contradictoriu) cu cineva foarte revoltat de ştirea că în Olanda se intenţionează eliminarea informaţiei privitoare la sex (gen) din cartea de identitate. „Asta e prea de tot!” spunea cu năduf nemulţumitul meu partener de conversaţie. De ce ar fi exagerat? – am replicat eu. Pur şi simplu e desuet. De altfel, nici nu ştiu ce relevanţă are această informaţie. Pentru a-mi întări spusele i-am dat de exemplu faptul că cărţile de identitate aflate în circulaţie în momentul de faţă, la noi, nu mai sunt trecute religia şi naţionalitatea, aşa cum se făcea mai demult. Atunci de ce s-ar mai înscrie sexul?. Pe de o parte aceste informaţii pot genera discriminare şi, pe de alta, nu sunt vitale, ca de pildă codul grupei sanguine. Dacă toţi oamenii au drepturi egale, ce mai contează informaţia despre gen?! Eventual, pentru statistici. Nu ştiu dacă mi-am convins preopinentul (masculin) dar nu m-am putut abţine să nu caut alte argumente în favoarea ideii mele privitoare la subiectivitatea definirii genului. Din câte am observat, abordarea genului variază în funcţie de limbă. În limba mea maternă, maghiara[1], nu există gen gramatical, mai exact părţile de vorbire flexibile au aceeaşi formă la masculin şi feminin. Tocmai din acest motiv maghiarii încurcă destul de des formele de masculin şi feminin din alte limbi. Din câte cunosc, la majoritatea limbilor indo-europene această împărţire pe genuri apare doar la persoana a treia, În acest caz aş putea spune că genul este o etichetă pe care ţi-o aplică ceilalţi (când nu eşti de faţă). Adică, până la urmă, genul este o categorie subiectivă, de percepţie.Read more…

Povestea unui tată exemplar – tatăl meu Ezri Ladislau

În 17 iunie 2020, la ora 12.25 a încetat din viață scumpul meu tată, Ezri Ladislau –Laci (Abraham Ben Israel Hacohen), la vârsta de 93 de ani și șapte luni. Nu a suferit mult în spital, doar o zi. Aparent este un părinte ca toți ceilalți și sunt convins că în această povestire nu puțini cititori își vor identifica, cel puțin parțial, propriii lor părinți. Totuși tatăl meu a fost un om special, care a suferit mult, dar a și contribuit mult societății ca simplu muncitor, cetățean incoruptibil și familist de excepție. Deși aceste calități sunt subînțelese de către mulți dintre noi, societatea în care trăim ar fi, cred eu, mai bună, dacă toți am fi buni la suflet, conștiincioși la muncă și cinstiți, la fel ca tatăl meu. În ultimii lui ani, tata, care a ținut în el toată viața amărăciunile pe care le-a suferit în adolescență, a început să ni le dezvăluie mamei mele și mie și în timp ce povestea, plângea mocnit și reținut. Deși unele detalii sunt strict familiale (“Rufele murdare se spală acasă”), simt nevoia să povestesc mai departe ceea ce a trăit tata, având ca adolescent o mamă vitregă, fiindcă tata nu avea unde sa “spele rufele murdare”,,,Read more…

Prezentarea evenimentelor istorice precum s-au întâmplat

Articolul de faţă este o dezvoltare a unui comentariu privitor la comentariul postat de Andrea Ghiţă la articolul lui Gabriel Ben Meron “Între subiectiv şi obiectiv – eterna dispută” .Deşi comentariul iniţial era axat pe o idee care m-a preocupat în timpul vizitei mele la Berlin, în 2001, m-am simţit obligată să văd filmul ecranizat după cartea despre care relatează articolul. Filmul este expresia vizuală a jurnalului scris de femeia între 35 şi 40 de ani, cunoscută drept ”Anonima”. Motivele care au determinat-o să scrie le-am perceput chiar de la început. Femeia era jurnalistă, vizitase Moscova şi alte ţări şi oraşe europene, cunoştea limbi străine, franceza şi mai ales rusa, care i-a fost un nepreţuit ajutor. În condiţiile apocaliptice în care a trăit, instinctul jurnalistic a condus-o să pună pe hârtie cele trăite şi simţite în Berlinul sfârşitului de război. În scurtul timp care mi-a stat la dispoziţie am verificat unele lucruri. “Anonima”, autoarea Jurnalului, este Marta Hillers, E interesant de menţionat că la publicarea cărţii în Germania (1959), împotriva ei s-au ridicat voci care susţineau că ea ar fi încercat “să mânjească onoarea femeilor germane”. Read more…

Lidice – sau despre valoarea simbolurilor

În 27 mai 1942 a avut loc un atentat împotriva lui Reinhard Heydrich, șeful suprem al Securității Reichului și „protectorul”, cel mai înalt demnitar al Protectoratului Boemiei și Moraviei, „omul cu inima de fier”, cel care a organizat Noaptea de Cristal și cel răspunzător de îndeplinirea „soluției finale”. Heydrich a fost asasinat de doi luptători ai rezistenței. Hitler a ordonat represalii crunte: peste zece mii de persoane au fost arestate, mii de oameni au fost uciși sau deportați, dar în memoria colectivă a intrat mai cu seamă distrugerea satului Lidice, în 10 iunie 1942. Satul Lidice (pronunțat Lidițe) se află la vreo 20 km spre vest de Praga. De ce a fost ales tocmai el? Se zvonea că sătenii adăposteau luptători ai rezistenței. O presupunere a fost suficientă pentru a dezlănțui urgia. Toți bărbații au fost împușcați. Femeile au fost trimise la muncă silnică în lagărul Ravensbrück. Prea puține s-au întors. Iar dintre copii, câțiva au fost trimiși în Germania, pe la orfelinate, sau adoptați de familii germane, dar cei mai mulți au fost uciși. La masacrul din Lidice au pierit 340 de persoane, dintre care 88 de copii. Iar la sfârșit satul a fost ras de pe fața pământului. Din păcate nici nu a fost singurul, dar distrugerea satului Lidice a fost filmată și publicată de înșiși cuceritorii germani, pentru a sluji drept exemplu! După război satul a fost reconstruit ceva mai încolo, iar pe locul satului distrus s-a ridicat un muzeu (cel vizitat de Eugen Jebeleanu) și mai târziu un monument în amintirea copiilor uciși. Multe țări din lume și-au manifestat solidaritatea. Foarte curând satul Lidice a primit o semnificație simbolică. Comuniștii au văzut în el un simbol al rezistenței și al luptei pentru pace; mitul „Lidice” s-a păstrat și după revoluție, chiar până în zilele noastre. Până aici, povestea, chiar dacă foarte tristă, este bine cunoscută. Dar iată că în ultimul an ea a luat o întorsătură neașteptată, provocând o dispută crâncenă.Read more…

America de ieri…America de azi

Politicieni democrați cer schimbarea numelui aeroportului John Wayne și îndepărtarea statuii acestuia, ceea ce foarte probabil să se întâmple în curând. În isteria care domnește în prezent în America, numeroase statui – Columb, președinți, politicieni, artiști, generali americani – au fost distruse sau urmează să fie îndepărtate de mase de protestatari care văd în ele numai legătura cu sclavia din trecut, uitând cu totul rolul lor în edificarea statului prosper ai cărui beneficiari sunt. Monumentele aflate pe teren federal sunt protejate printr-un ordin al președintelui Trump, prin care autoritățile locale sunt răspunzătoare de securitatea lor. În prezent, isteria nu se limitează numai la distrugerea de statui, simboluri ale unui trecut care nu mai poate fi schimbat. Protestatarii îl consideră pe John Wayne rasist, ca urmare a unor afirmații ale sale, precum: “I believe in white supremacy until the Blacks are educated to a point of responsibility. (Eu cred în supremația albilor, până când negrii vor fi educați la nivelul de a fi responsabili.) I don’t believe in giving authority and positions of leadership and judgment to irresponsible people” (Nu cred că indivizi iresponsabili trebuie admiși în posturi de conducere.)(1)Read more…

Europa și evreii ei

De 75 de ani în Europa avem pace, progres, bunăstare, democrație, libertate de opinii și de mișcare, dezvoltare uimitoare, cultură înfloritoare, cooperare între oameni și popoare, unire, inclusiv unire europeană, chiar dacă mai apar întreruperi și emoții, dar este o unire pornită pe un drum foarte greu și fără întoarcere. Toate popoarele Europei care au suferit oroarea războaielor, a dictaturilor descreierate, a mizeriei și lipsurilor, sunt acum prezente la masa bunătăților, la care toți contribuie, desigur nu în mod egal, dar nici participarea nu este tocmai egală. Dar asta face parte din legile firii și ale… competiției. Un singur popor lipsește, sau aproape lipsește de la ”masa pusă” a Europei, poporul evreu. După război, după Holocaust și după prăbușirea regimurilor comuniste din Europa, din cele aproape 10 milioane de evrei (inclusiv cei din Imperiul Rus) au rămas cca. 1,4 milioane. Populația evreiască din Europa este în continuă scădere. Potrivit ultimelor evaluări ale Parlamentului European, numărul evreilor în Europa a scăzut de la 1,12 milioane estimate în 2009 la 1.08 milioane în 2016 și tendința de scădere se accentuează. În Franța numărul evreilor a scăzut cu 10% în ultimii 10 ani. Majoritatea evreilor din Franța sunt cei veniți din fostele colonii franceze, acum state independente (Algeria, Maroc, Tunis, etc.) Evreii devin o raritate în lume, visul lui Hitler despre Judenrein se apropie de realitate. Tulburătoarea întrebare: e timpul ca toți evreii să părăsească Europa?Read more…