Impresii de vacanţă de iarnă dincolo de ocean care ne aduc aproape o seamă de aspecte din viaţa evreilor din metropola cu cea mai mare populaţie evreiască din diaspora: New York.
Prima lumânare de Hanuka, la Braşov
Anul “laic” 2012 s-a încheiat la capitolul sărbătorilor evreieşti, în Braşov, cu un festival de Hanuka neobişnuit de animat. Circa 500 de participanţi au umplut cum se zice “până la refuz’ Sinagoga din strada Poarta Şchei, într-o seară de sâmbătă (considerată de “scepticii” noştri o alegere complet neinspirată) chiar seara care a precedat alegerile pentru Parlamentul României. A fost o reuşită de “zile mari” frumuseţea aprinderii primei lumânări ,urmată de un spectacol cu totul inedit care a avut un mare succes de public aplaudat inclusiv de reprezentanţi ai diferitelor partide care urmau să se confrunte la urne a doua zi . Şi în sfârşit surprizele delicioase de final (gogoşi care nu se “vând”, ci se oferă) şi la ieşirea din sinagogă o Hanukia iluminată ,vizibilă din strada
care mai apoi a fost aşezată în spaţiul public, alături de un brad decorat de Crăciun, în jurul cărora zile de-a rândul – în cadrul programului “FatzaDa”(foto4) sprijinit de Primăria Brașov – s-au derulat tot felul de mini festivităţi. Importanta a fost premiera ieşirii simbolice în public !
Într-o foarte interesantă carte de Jonathan Sachs , Şef Rabin şi Lord al Marii Britanii, am regăsit ideea că ceea ce a marcat atitudinea evreilor de-a lungul istoriei a fost refuzul lor de a dispărea..Deşi tot timpul ei au reprezentat alteritatea – pe “celălalt” – au găsit de multe ori calea compromisului benefic. A fi altfel este pentru evrei o condiţie existenţială şi au persistat în afirmarea dreptului de a fi “altfel”, uneori cu preţul unor mari suferinţe, dovedind curaj, tenacitate şi inteligenţă. În secolul XXI, secolul comunicării şi globalizării poate părea desuetă aceasta persistenţă, dar – spune Sachs – dilema este că trebuie sa fii diferit ca să ai ce comunica, dar nu atât de diferit, încât să nu mai ai cum comunica.
Am avut ocazia să simt problematica acestei dileme – a fi evreu si american în acelaşi timp – de-a lungul celor patru săptămâni petrecute în Statele Unite, la cumpăna dintre ani.
Ultima lumânare de Hanuka la New York
Am aprins ultima lumânare de Hanuka in 16 decembrie, la NewYork, într-un mediu familiar, în casa primitoare a unor prieteni (soţ ,soţie) originari din România, el născut la Cernăuţi, ea născută şi crescută la Bucureşti, unde s-au şi cunoscut s-au căsătorit şi de unde au plecat în Statele Unite în anii 60’(evident scoşi “contra cost” de rude !)
Pe străzile New-York-ului, paralele şi perpendiculare, unde nu poţi să te rătăceşti, ne-am plimbat cu încântarea de a descoperi la fiecare pas ceva nou, surprinzător şi, de cele mai multe ori, remarcabil. Am mai fost de câteva ori în acest mega-oraş, dar de fiecare dată în fugă, având multe de făcut şi de văzut într-un interval de timp foarte scurt, cu idei preconcepute – evident preluate de la cei care le-au (pre)conceput – cea mai comună dintre ele fiind cea că ”New York nu reprezintă America”. Aş spune acum că dimpotrivă, cele mai importante şi mai nobile calităţi ale naţiunii americane se cumulează în această gigantică superproducţie umană de mare calitate care este, fără îndoială, New York. Cred că una dintre confirmările reprezentative este şi sediul ONU, sugerând discret că aici se află capitala Lumii.
Dar fără îndoială este oraşul cu cei mai mulţi evrei (din diaspora), aproape 15% din populaţia evreiască a lumii locuind la New-York, 10% din populaţia orașului fiind alcătuită din evrei.
Am întâlnit nenumărate exemplare de Hanukia expuse pe străzi alături de brazi de Crăciun sau aşezate cuminţi în vitrinele multor magazine, nu doar în cele cu proprietari evrei. Desigur este şi un mod de promovare a propriilor afaceri, dar şi o dovadă că oamenii chiar doresc să-l facă pe “celălalt” să se simtă confortabil..,
chiar cu aluzii glumeţe, ca “între noi”. Ceea ce chiar nu mai văzusem în nicio biserică creştină , am văzut la New-York in cea mai mare Catedrală Episcopală din lume(foto10) (a cărei construcţie a fost începută în 1892 şi încă nu e terminată, deşi funcţionează), şi anume două menore aşezate în dreapta şi stânga altarului (foto 11) acestei Biserici cu o suprafața de 11200 metri pătraţi şi înălţimea de 38 de metri în interior.
De altfel” Catedrala St John the Divine “este printre puţinele biserici din NewYork care, aşa cum se întâmpla în trecutul îndepărtat, domină peisajul înconjurător. Cele mai multe biserici sunt “pierdute” în mulţimea uriaşelor şi monumentalelor construcţii care le înconjoară (foto 12)
Evident nici sinagogile nu au un regim… preferenţial..
Şabat în sinagogile din New York
În New York sunt peste o mie de sinagogi mai mici sau mai mari, mai vechi şi mai noi. În fiecare săptămână am participat la câte un serviciu de Şabat, de fiecare dată la o altă congregaţie, încercând să dobândesc o experienţă proprie despre viaţa religioasă.
Park East Synagogue (foto 14), de rit ortodox modern, a fost o revelaţie, un serviciu religios de o rara frumuseţe, fastuos , cu doi hazani (cantori), un cor fabulos (care participa la rugăciune activ ,tot timpul) şi un “Dvar Tora” rostit de Rabinul Arthur Schneier, conducătorul spiritual al comunităţii înfiinţată în 1890. De altfel Rabinul Schneier este un vechi şi devotat prieten al evreilor din România. Ne-a vizitat de mai multe ori, fiind în bune relaţii cu Rabinul Rosen (z.l.) şi cu defunctul patriarh Teoctist. Născut la Viena, a supravieţuit Holocaustului fiind ascuns la Budapesta şi a emigrat în 1947 in SUA . Este preşedintele fundaţiei Apel pentru conştiinţă.
Următorul Şabat am fost la Central Synagogue situat foarte central (după cum îi divulgă şi numeleJ) pe Lexington Avenue, construită în 1872 în stil maur de o rară splendoare (foto) .Cu ceva ani în urmă sinagoga a fost devastată de un incendiu, dar după refacere (2001)a devenit şi mai frumoasă.
Serviciul de dimineaţă de Şabat a început la ora 10.00, în prezenţa a puţine persoane, majoritatea fiind doamne. Lipsea vibraţia şi participarea pe care le simţisem în sâmbăta precedentă. Dar mărturisesc că serviciul a fost foarte frumos,impresionant şi plăcut gustului unui om modern. O mini orchestră (pian electric, clarinet şi baterie) acompania serviciul divin condus de Rabinul Peter Rubinstein ( care oficia alternativ în ebraică şi engleză) şi cantora Angela Buchdahl care cânta superb (voce şi chitară).
A fost scos un sul de Tora din Aron Kodesh (splendid ornat şi cu o iluminare sofisticată) din care a citit Baal Kore (o doamnă) pentru un singur chemat (tot o doamnă).Serviciul a durat cam o oră. Mi s-a spus (enoriaşii au fost foarte prietenoşi şi comunicativi) că la Kabbalat Şabat participă mult mai multă lume,că este o congregaţie importantă – se numește Ahavath Chesed (dragostea de binefacere) cu peste 2500 de familii active din zona centrală din Manhattan.
Am mai participat la un Şabat al unei comunităţi Reform şi a uneia Reconstrucţioniste, ambele interesante, mult mai potrivite cu raţiunea mea de om al secolului 21, dar parcă mai puțin aproape de inima mea de evreu(bătrânJ).
Diversitatea evreilor din New Yorkului, dilemele şi cultul istoriei
Statisticile – oricât de contrare logicii noastre – oglindesc mai fidel realitatea, fie că ne place, fie nu. Populaţia evreiască a New York-ului a crescut în ultimul deceniu pe seama sporului demografic exclusiv în familiile ortodoxe tradiţionaliste şi a creșterii duratei de viaţă. Peste 40% din populaţia evreiască este ortodoxă şi cam tot atâţia agnostici atei sau indiferenți. Cei care încearcă să soluţioneze dilema identitară, într-o lume modernă şi globalistă, prin compromis şi înţelepciune, nu se dovedesc suficient de competitivi. Lumea evreiască, probabil nu doar la New York, a devenit mult mai diversificată, nu mai funcţionează Halacha unificatoare şi iudaismul pluralist a devenit sloganul la moda. Iudaismul este astăzi nu doar strict ortodox, ci şi hasidic, ortodox-modern, conservativ, reform, reconstucţionist, umanist, cabalist, budist, feminist, ecologist şi nu am enumerat toate curentele care îşi dispută viitorul.
Există un singur domeniu în care disputa devine concordie şi anume : trecutul.
Evreii americani respectă şi donează generos pentru ca istoria înălţătoare, eroică sau tragică a poporului evreu să fie păstrată şi cunoscută de întreaga naţiune americană. Există în America un adevărat cult al istoriei (maliţioşii pot spune că cine n-are istorie , îşi face!) şi evreii americani au întemeiat numeroase muzee şi memoriale dedicate trecutului evreiesc şi îndeosebi Holocaustului. Ele nu sunt ascunse în curţi de sinagogi, ci sunt în plină lumină a interesului public. Am vizitat câteva din aceste splendide mărturii ale trecutului evreiesc mai îndepărtat sau mai recent.
Museum of Jewish Heritage (deschis in 1997) este aşezat în cea mai nouă dezvoltare urbană a New-York-ului, in Battery Park City (foto 16)
într-un loc de unde se vede excelent Statuia Libertăţii, simbolul care i-a fascinat şi i-a inspirat pe imigranţii evrei fără ţară , fără apărare şi fără speranţă.
(foto18,19) Nu întâmplător Statuia poartă o placă pe care se afla înscris inspiratul poem Noul Colos, de Emma Lazarus, o mare poetă şi sionistă americană. Din anul 1880 (începutul pogromurilor in Rusia ) până în 1948(întemeierea Statului Israel) au imigrat în SUA circa 4,5 milioane de evrei, majoritatea originari din Estul Europei. Aproape toţi au trecut prin celebrul punct de admisie (triere) situat pe insula Ellis – acum grav avariată de uraganul Sandy – care de asemenea se bine vede din Muzeu. Trei expoziţii permanente pe trei nivele se întitulează sugestiv: Viaţa evreiască cu secole în urmă, Războiul împotriva evreilor şi Reînnoirea Evreiască. Numeroase exponate, filme, montaje, susţinute de cele mai proprii mijloace tehnice, fac din acest muzeu un excelent prilej de reflecţii, emoţie, dar şi de informare. Am întâlnit şi câteva exponate legate de evrei din România
Dar cea mai plăcută amintire din muzeu, a fost sala întitulată Hava Naghila în care am întâlnit o istorie-poveste minunat colorată, (foto 23) din care vă reproduc câteva panouri (26,27)
de pe care am aflat că binecunoscutul cântec evreiesc, israelian, cu rădăcini folclorice din Ucraina şi România a fost făcut celebru şi, respectiv, l-a făcut celebru pe…Harry Belafonte!
