Sportivi evrei de top din România. O descoperire extraordinară

Nu am fost surprins de reacțiile stârnite de articolul meu precedent, deși, printre altele, mi s-a amintit de un alt mare reprezentat al etniei noastre în sportul de tenis de masă, pe care pur și simplu l-am uitat și nu sunt mândru de eroarea mea.

Este vorba desigur de marele campion Nicu Naumescu și nu am nici o scuză, în special deoarece în timpul scurtei mele cariere la România Liberă, i-am luat un interviu în cursul căruia el m-a tratat cu respect și prietenie, deși eram încă un puști, “verde” în meserie. Mă întreb și acum de ce m-au ales tocmai pe mine și nu pe Angelica Rozeanu, care era și ea reporteră la ziar, și care or fi fost relațiile dintre ei. Atâta știu că am fost trimis să-l văd și să scriu despre el, ceea ce am și făcut cu mare mândrie.

Dorind să îmi completez cunoștințele, am început să scormonesc prin arhivele Internetului ca să aflu tot ce se găsește despre marele campion, cel care a reprezentat România la numeroase turnee naționale și internaționale, inclusiv un număr de campionate mondiale, înainte și după războiul mondial.

L-am găsit pe Naumescu la un număr de campionate mondiale de tenis de masă, printre care și cel de la Cairo în 1939, într-o echipă destul de eclectică, în care participau Géza Erős, Viktor Vladone, Naumescu și A. Sighișoreanu. Echipa s-a clasat pe locul cinci printre țările participante.

Tabelul cu rezultatele Campionatului Mondial de Tenis de Masă Cairo 1939

Aceste campionate marchează și apariția Angelicăi Rozeanu, pe numele de fată Angelica Adelstein. La frageda vârstă de 18 ani, împreună cu compatrioata sa Sári Kolozsvári, au câștigat pentru România medalia de bronz în competiția de dublu femei. După cum se vede, pe antisemiții și șovinii la putere la București la sfârșitul anilor 30, nu-i deranja să aibă un succes internațional, chiar dacă vedetele nu erau pur sang!

În afară de descoperirea extraordinară despre care voi vorbi mai jos, palmaresul acestor campionate a fost oarecum deosebit de campionatele anterioare, prin schimbările subite de naționalități în rândul participanților, create de schimbările politice și geografice din Europa anului 1939.

Ca urmare a invaziei naziștilor și acapararea Austriei, campioana mondială Gertrude Pritzi, care în anii anteriori purtase tricolorul austriac, a fost în acel an reprezentanta Germaniei hitleriste, cu steagul german cu zvastică pe tricou. (După război Pritzi a revenit la naționalitatea austriacă.)

Un alt fost campion austriac, evreul Richard Bergman care câștigase în 1938 o medalie de bronz la campionatele mondiale din acel an, a devenit campion mondial la Cairo în 1939, dar purtând un alt tricou. Ajuns ca refugiat în Anglia, el a făcut onoare noii săi patrii clasându-se pe locul întâi în turneul individual pentru bărbați și câștigând medalia de aur.

Richard Bergman

Dar cea mai mare surpriză am avut-o găsind pe lista țărilor participante o națiune nemaiîntâlnită până atunci la aceste campionate și de fapt la nicio altă competiție sportivă internațională. Numele noii națiuni acceptate cu drepturi depline era JEWISH PALESTINE (Palestina evreiască)!

Am cercetat îndelung și nu am găsit nicio explicație și nici vreun document care să justifice includerea în campionate a noii națiuni care nu era recunoscută de niciun alt forum internațional, dar faptul rămâne că în analele Federației Mondiale de Tenis de Masă, Palestina Evreiască va rămâne pentru veșnicie menționată în anul 1939 ca un stat independent.

Emblema Clubului de Pingpong Maccabi Tel Aviv 1939

Aș dori să adaug că în 1937, șeful delegației Jewish Palestine, Simcha Finkelstein, obținuse o medalie mondială de bronz ca reprezentant al Poloniei, dar cu un an mai târziu fugise în Palestina, trecând prin România. El a fost cel care a creat echipa de tenis de masă din Palestina.

O descoperire extraordinară, fără doar și poate!

Jack Chivo

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

3 Comments

  • Andrea Ghiţă commented on September 24, 2021 Reply

    Din cele citite de mine în cartea de memorii a lui Farkas Paneth, Paleta şi Planeta, reiese că majoritatea campionilor europeni şi mondiali, de origine est-europeană, din perioada interbelică şi imediat după război au avut origine evreiească, printre ei Paul Ehrilich şi Viktor Barna.

  • Klein Ivan commented on September 23, 2021 Reply

    După așa un titlu mă așteptam să mă “dezumflu” la sfărșitul articolului dar n-a fost așa , dimpotrivă a fost opusul și nu-mi pot explica rațiunea . K.I.

  • gabriel gurm commented on September 23, 2021 Reply

    Stau si ma intreb daca am mai auzit vreodata aceasta denumire: Jewish Palestine?!
    Multumesc, Nelu.
    GBM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *