Prieten sau dușman? This is the question!

Dacă arunc o privire înapoi, spre toți anii pe care i-am trăit până acum în perfectă stare cognitivă, viața mea (în ceea ce privește subiectul pe care doresc să-l dezvolt aici) se împarte în două părți practic egale.

În prima parte subiectul (sau mai bine zis, obiectul) respectiv nu a avut în ochii mei nici cea mai mică însemnătate. Știam, bineînțeles, că există și la ce folosește, dar niciodată nu l-am avut în vedere, pentru mine ”el” era ceva de care au nevoie alții, și pot să spun că uneori mă uitam ”de sus” la cei care aminteau locul pe care îl ocupa în existența lor, aș zice aproape cotidiană.

Însă de câțiva zeci de ani ”el” și-a făcut apariția și în viața mea, și nu întâmplător. De fapt eu l-am adus în casă, am căutat un loc propice pentru a-l plasa și de atunci face parte integrală din gândurile și preocupările mele. Ba mai mult, ”el” a devenit un fel de controlor și indicativ a tot ce fac, și asta la nivel cotidian.

El îmi prescrie atitudinea care se impune față de o mulțime de aspecte ale existenței mele de zi cu zi, care (cum spuneam) pe vremuri le trăiam aproape instinctiv, pentru că mi-era bine cum era și nu simțeam nevoia de a fi îndrumat în niște chestiuni care mi se păreau clare, dar în același timp periferice în noianul de idei și noțiuni și situații cu care trebuia să mă iau la trântă tot timpul.

Aș dori să continui să întind coarda și să amân momentul când voi trebui, fără discuție, să dezvălui cititorului cum se numește acel ”el”, de care azi nu mai pot să mă despart.

Cred, însă, că acesta e momentul. ”El” e… cântarul din baie!

Și acum să încercăm o pistă mai serioasă.

Nu, nu voi începe să umplu spațiul care-mi stă la dispoziție cu prezentarea pericolului obezității, cunoscut până la cele mai mici detalii.

Ca medic ATI, filozofia mea de o viață întreagă m-a condus la concluzia că cele cinci mari catastrofe medicale ale omenirii în ziua de azi (în afară de cancer) sunt hipertensiunea, obezitatea, diabetul, alcoolul și drogurile. Ordinea o va stabili fiecare dintre cei care citesc aceste rânduri.

Se spune că 50% din tot ce ni se întâmplă din punct de vedere medical are o explicație genetică: din păcate nimeni nu ne-a întrebat din ce părinți am vrea să ne naștem, așa că suntem nevoiți să purtăm povara moștenirii genetice preluate și transferate de la o generație la alta. Dar în aceeași măsură știm că cealaltă jumătate depinde de noi înșine.

Știu, și sunt pregătit să primesc ricoșeturile acestei afirmații, când mi se va spune că criminalul nr. 1 în lumea de azi, cancerul, de cele mai multe ori nu are nici legături genetice și nici nu depinde de modul nostru de a ne comporta față de propriul nostru organism. Da, totul e adevărat, și cu toate acestea în ochii mei argumentul cancerului e o dovadă de defetism total. E ca și cum am fi cu toții partizanii drobului de sare din prea-cunoscuta poveste a prostiei omenești a lui Ion Creangă.

Și înapoi la subiect.

Cântarul a apărut în viața mea odată cu primele semne de destabilizare a stării mele de bine – nu e cazul să intru în amănunte. Din momentul în care am apelat pentru prima oară la serviciile lui, am creat o legătură indestructibilă între cifra indicată pe cadran și deciziile pe care urma să le iau în viitor.

Cântarul din baia mea e de fapt oracolul a trei din cele cinci baiuri de care aminteam mai sus, pentru că el e cel care indică (e drept, indirect, și uneori prea târziu) existența pericolului drobului de sare care poate fi eliminat, sau simțitor redus dacă luăm în serios treaba și știm ce avem de făcut.

Deci ce spune cartea? Că trebuie să ai activitate fizică cel puțin 30 minute zilnic, vreo patru sau cinci zile pe săptămână. Ce activitate? Ea stă la latitudinea fiecăruia, dar important este să arzi calorii. Restul vine de la sine. Apoi cartea mai spune că trebuie să știi să-ți alegi ce mănânci, și asta zilnic, pentru fiecare masă. Ba mai mult, un dicton nostim îți recomandă să mănânci dimineața ca un rege, la prânz ca un prinț, însă seara… ca un cerșetor.

Da, totul e scris, sute de manuale, mii de articole, dar cel care îți indică dacă ai procedat corect e cântarul. El stă într-un colț al băii, timid și fără să-și facă simțită existența, dar e acolo, e cu tine și îl vezi ori de câte ori nevoia te duce spre acea cameră unde rămâi singur cu tine și cu… efectele păcatelor comise în ultima vreme.

De multe ori îți vine să-l arunci pe fereastră, pentru că el nu se lasă înduplecat și rămâne, așa cum spune poetul, nemuritor și rece în fața realității pe care i-o prezinți.

El e termometrul și nu antipireticul! El e diagnosticul și nu leacul. El nu-ți rezolvă problema, îți arată doar că ceva nu e bine în ceea ce faci.

Și mai enervant este că el nu ține cont nici de lipsa ta de timp, nici de faptul că ți s-a stricat bicicleta de efort și încă n-ai înlocuit-o, nici că în ultima săptămână ai fost invitat la trei petreceri cu mâncare și băutură.

Asta e nimic față de nepăsarea lui în ceea ce privește modul cum se schimbă metabolismul pe măsură ce avansezi în vârstă. Pe el nu-l privește că atunci când ești tânăr/ă, ca să prinzi un kilogram ai nevoie de un surplus de 6000 calorii, exact același număr de calorii pe care trebuie să-l arzi ca să dai jos un kilogram, pe când după o anumită vârstă raportul se schimbă radical: 5000 calorii ca să pui un kilogram, dar 7000 (!) ca să-l dai jos.

Te sui pe cântar, cobori privirea și vezi numărul oferit fără explicații și fără compasiune.

Povestea pare simplă, dar de fapt e mai complicată decât cred unii, pentru că prezența cântarului în viața ta îți poate crea o stare obsesivă, o situație în care în loc să te bucuri de tot ce faci în cursul zilei, o întrebare păcătoasă nu-ți dă pace: ce o să indice ”el” diseară, când, umil și pocăit, dar mai ales neliniștit și angoasat, te vei îndrepta cu pași mici spre locul bine știut, îți vei plasa labele picioarelor pe platformă și îți vei îndrepta timid privirea spre cadranul cu cifre, în așteptarea verdictului.

Din acel moment numărul apărut pe cadran îți va indica direcția pe care trebuie s-o iei începând cu acea seară, sau cel mai târziu a doua zi dis-de-dimineață.

Întrebările vor fi fără sfârșit: mai ai dreptul la desertul de la masa de seară? Trebuie să mărești numărul de flotări la gimnastica de dimineață și numărul de kilometri la marșul forțat de după amiază? Trebuie să ștergi brânza cottage de 5% din lista săptămânală de cumpărături și s-o înlocuiești cu cea (deloc gustoasă) de 3%?

Ce arată tabelele pe care le ții în sertarul acela, de care nu vrei să-ți amintești: ce are mai multe calorii, mărul sau para? Oare vei găsi mâine la băcănie pâine și mai dietetică, adică să încerci să reduci numărul de calorii de la 35 pe felie la 32?

Iar la urmă, cea mai grea dintre toate: ce te faci cu invitația pentru vineri seară, unde te așteaptă un imens număr de ispite culinare, toate potrivnice indicațiilor impuse de tartorul din baie?

Ca de obicei, știrile bune sunt mult mai rare decât cele care te întristează. Foarte rar, prea rar, tartorul din baie îți acordă o notă bună, care poate fi interpretată ca o permisie de scurtă durată de a ieși din negura dietei zilnice și de a păcătui în următoarele 24 ore, dar cu grija de a nu sări peste cal.

Dacă cântarul ar avea voce, iată ce ai auzi în gând: eu îți vreau binele, eu doresc să-ți îndrum pașii, să te ajut să rămâi sănătos, sau cel puțin nu mai bolnav decât ești acum, așa că eu de fapt sunt prietenul tău…

Și atunci sper că întrebarea care apare la începutul acestor rânduri e mai mult decât justificată: friend or foe? Prieten sau dușman?

Dacă mă întrebați pe mine, situația descrisă mai sus poate fi definită cu ajutorul cunoscutei expresii love and hate relationship.

Dacă nu sunteți de acord cu părerea mea, rubrica ”comentarii” vă stă la dispoziție.

Poftă bună!

Gabriel Ben Meron

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

19 Comments

  • Andrea Ghiţă commented on October 1, 2021 Reply

    Revin cu un comentariu care relatează o poveste legată de mine. O găsiţi şi în articolul Strada Şincai nr. 4 https://baabel.ro/2017/08/strada-sincai-nr-4/. M-am născut cu 1300 de grame şi am scăzut la 900…Mama a stat în spital cu mine mai bine de trei luni, până am ajuns la o greutate rezonabilă de vreo 3-4 kilograme. Când m-a scos din spital era deja noiembrie. Ne-am instalat în locuinţa care i se repartizase de la Sfatul Popular (atât mama cât şi tata erau orfani, părinţii lor pieriseră la Auschwitz, iar în perioada la care mă refer erau studenţi la Leningrad, aşa că nu aveau locuinţă la Cluj). Prima noapte eu am dormit în căruciorul împrumutat şi mama a stat pe o valiză, îngrijorată cum se vor desfăşura lucrurile de acum încolo. Tata se întorsese la studii şi mama rămăsese cu mine la Cluj. A doua zi, de dimineaţă, a apărut în prag medicul Andor Havas ( de binecuvântată amintire) care i-a spus mamei. “Ţi-am adus prima mobilă: un cântar pentru copii. Ai un copil prematur şi e esenţial să-l cântăreşti după fiecare alăptat!”. Apoi au sosuit alţi prieteni cu piese de mobilier, aşternuturi, vase, etc. Deci cântarul a fost prieten cu mine, încă de la naştere. Nici acum nu e inamic, doar că uneori nu.mi vine să dau ochii cu el. Evident, nu e acelaşi cântar.

    • gabriel gurm commented on October 2, 2021 Reply

      Aveți perfectă dreptate!
      Pe vremea aceea orice nou născut care era subponderal sau se părea că nu suge destul era cântărit după fiecare supt.
      Aceasta era recomandarea medicilor de copii!!
      Alea vremuri!!!!
      GBM
      PS. De la nasterea mea și până în acest moment eu m-am îngășat cam de 23 ori față de greutatea cu care am venit pe lume!
      Dar Dvs?
      Acelaș

      • Andrea Ghiţă commented on October 2, 2021 Reply

        Muult mai mult, dar gândiţi-vă că aveam 1,300 kg.

  • Veronica Rozenberg commented on September 27, 2021 Reply

    Articolul acesta ridică nu numai problema cântarului, o ridică mai curând pe cea a VOINŢEI şi a controlului pe care fiecare îl poate avea asupra vieţii sale culinare.

    Şi eu cred că este foarte important de a păstra în spaţiul locativ un cântar, al cărui folos îl poţi verifica cu fiecare vizită la medicul care ţi-ar atrage atenţia fie că ai tensiunea mărită, glicemia ridicată (astăzi se foloseşte un parametru HbA1c, care chipurile verifică o medie a zahărului din sânge pe o perioadă de trei luni, perioada vieţii unei globule roşii) sau probleme ortopedice serioase, care îţi provoacă dureri de genunchi.

    ps. HbA1c măsoară cantitatea de zahăr din sânge (glucoză) atașată hemoglobinei. Hemoglobina este partea celulelor roșii din sânge care transportă oxigenul din plămâni către restul corpului. Un test HbA1c arată care a fost cantitatea medie de glucoză atașată hemoglobinei în ultimele trei luni. Este o medie de trei luni, deoarece de obicei trăiește o celulă roșie din sânge. (reprodus din Internet)
    Şi totuşi, de unde se poate şti că în momentul luării şi verificării celulelor roşii din sânge, ele nu se află în perioada lor de sfârşit a vieţii, şi în consecinţă, ceea ce s-a ataşat de ele, ca glucoză, s-a realizat doar într-o lună. Poate cineva explică, dar zeci de ani acest parametru nu a fost utilizat.

    • Hava Oren commented on September 29, 2021 Reply

      Dacă s-ar verifica o singură globulă roșie, ar putea să fie într-adevăr una mai „tânără”, dar în picătura de sânge analizată sunt atâtea mii, încât se primește o medie.
      Acest parametru a intrat în uz la sfârșitul anilor 1970 și în zilele noastre este urmărit la toți diabeticii.

      • Veronica Rozenberg commented on September 29, 2021 Reply

        Pana acum 5-6 ani nu a fost niciodata luat in seama.
        Eu am, poate o nejustificata neincredere in utilizarea acestui parametru. Exista si glicemia provocata, care de asemenea este o masura ca situatiei de asimilare a zaharului in corp, cred ca astazi nu este folosita.

        • Veronica Rozenberg commented on September 29, 2021 Reply

          “Luat in seama” se refera la cercul restrans al cunsocutilor mei, nu in general.
          Intre timp a devenit principala masura legata de calificarea cuiva ca diabetic.

  • Roxana commented on September 25, 2021 Reply

    Dragă Gabi,
    Ce surpriză pe mine să aflu că ești preocupat de un ”el”, fie și cu literă mică! Îți spun sincer că am început să citesc cu un elan deosebit, dar, când colo, aflu că e vorba de ”cântar„. Sigur, zic eu, e vorba probabil de umor englezesc, să-l citesc până la capăt, dar, gata să…nici nu-ți mai spun ce disconfort m-a cuprins când am constatat că din ce în ce se îngroașă gluma și ”el” devine din ce mai nesuferit și mai agresiv, e clar că nu-ți poate niciodată deveni PRIETEN.
    Drept care îți recomand eu un ”el”, incomparabil mai tandru, vindecător de orice Kg în plus sau în minus, ocrotitor, cu toate calitățile unui prieten adevărat cum n-ai avut niciodată! .
    Nici eu nu vreau să întind coarda și să te țin în suspans. Ia-ți un motănel dulce și scump!
    Cu dragoste,
    Roxana

    • gabriel gurm commented on September 26, 2021 Reply

      Dragă Roxana,
      Să-ți spun de ce nu!
      1.Daca e sa iau ceva , atunci ar fi un caine, ca e mai credincios ca o femeie!!!!
      2.si daca-mi iau un animal, ce fac cu el când plecam in strainatate? Sau tu crezi ca de cand cu COVIDul sa-mi iau gandul de la un asemenea eveniment?!
      GBM

  • gabriel gurm commented on September 25, 2021 Reply

    Merci
    GBM

  • Andrea Ghiţă commented on September 25, 2021 Reply

    De mică m-am temut că voi fi supraponderală, drept care mereu am făcut “cură de slăbire”. Primul cântar medicinal l-a cumpărat mama, care era mai plinuţă, dar adora să mănânce şi nu-şi făcea griji. Cu atât mai multe griji mi-am făcut eu, care mă cântăream.zilnic. Uneori, mă bucuram că am slăbit, alteori mă necăjeam că m-am îngrăşat. Potriveam cu grijă acul mecanic la zero, ca să nu cumva să mă păcălesc…Şi acum am un cântar digital, dar îl ignor tot mai mult. Cam acelaşi rol îl joacă şi hainele. Sunt strâmte când mă îngraş, largi când slăbesc şi nu trebuie să mă urc pe ele. :))

    • gabriel gurm commented on September 25, 2021 Reply

      Ferice de cei care pot ignora cantarul! A lor e împărăția bucătăriei!!
      GBM

  • Rose commented on September 24, 2021 Reply

    Articolul e brilliant Gaby, felicitäri

  • tiberiu ezri commented on September 24, 2021 Reply

    Cand am incept sa citesc articolul tau, daca eram crestin imi faceam cruce: ce s-a intamplat cu Gabi care vorbeste atat de deschis. Credea ca “El” la care tii atat de mult era organul tau sexual… Mii de scuze pentru greseala!

    • gabriel gurm commented on September 24, 2021 Reply

      Promit un asemenea articol dupa varsta de 90 ani…
      Acum e prea devreme!!
      GBM

  • gabriel gurm commented on September 23, 2021 Reply

    1.”Poanta” e că daca ai grija de ce mânânci în cursul săptămânii iți pot permite o deviație vineri seara !
    1.Iata ce spune literatura:
    Public Health Nutr 2005 Oct;8(7A):1028-36.
    doi: 10.1079/phn2005794
    TEE (Total energy expenditure) and physical activity level (PAL, defined as the ratio of total to resting energy expenditure) declined progressively throughout adult life in both normal weight and overweight men and women. In normal weight individuals (defined as body mass index (BMI) 18.5-25.0 kg m(-2)) TEE fell by approximately 150 kcal per decade, and PAL fell from an average of 1.75 in the second decade of life to 1.28 in the ninth decade
    (The basal metabolic rate accounts for most of our energy needs, about 60-75% of total energy expenditure)
    Prin urmare scaderea cu vârsta a metabolismului bazal are ca semnificație faptul ca ai nevoie de mai puține calorii ca să adaogi un kilogram la greutatea corporala
    GBM

    • Hava Oren commented on September 23, 2021 Reply

      Atunci cum explicați că majoritatea oamenilor foarte bătrâni sunt slabi? Chiar oameni pe care i-am cunoscut ca „bine făcuți” au slăbit la bătrânețe, și nu în mod intenționat.

      • gabriel gurm commented on September 24, 2021 Reply

        S-ar putea ca asta sa fie realitatea la oamenii printre care va invartiti, dar eu in meseria mea am intalnit foarte multi pacienti in varsta si obezi.
        Ceea ce se pare, totusi, ca scade, e masa musculara, dar nu aici e locul pentru a dezvolta subiectul.
        GBM

  • Hava Oren commented on September 23, 2021 Reply

    Fără îndoială că excesul de greutate dăunează sănătății. Dar cred că în raționamentul dv. ați omis nu numai un factor, ci chiar doi:

    1. Stresul cântăritului zilnic este și el dăunător. El poate fi indicat în cazurile de obezitate excesivă, dar altfel cred că face mai mult rău decât bine. Dacă ați renunța la „ispitele culinare” de vineri seara, poate că nu ați mai avea nevoie de cântar.

    2. La o vârstă înaintată catabolismul se intensifică și oamenii slăbesc chiar fără să vrea. Cred că nu ar fi rău de intrat în această fază cu anumite rezerve.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *