Albă ca Zăpada și Holocaustul

Albă ca Zăpada și cei șapte pitici a fost primul și cel mai cunoscut film de animație lansat de Walt Disney. Premiera a avut loc în 1937, când Germania nazistă se afla în culmea puterii. Filmul se bazează pe un basm german al Fraților Grimm, și totuși el nu a rulat în Germania. La început motivul nici măcar nu era unul ideologic, era urmarea unei simple neînțelegeri financiare între Studiourile Walt Disney și compania de distribuție germană. Bineînțeles că în anii următori ostilitatea dintre cele două țări s-a intensificat și Germania a boicotat tot ce venea din SUA. Totuși filmul era cunoscut în Germania, cel puțin într-un cerc restrâns. Se spune că Goebbels era un mare admirator al filmului și chiar dorea să înființeze în Germania un studio de filme animate, pe care să-l folosească apoi în scop de propagandă. Însuși Hitler îl admira pe Walt Disney și în special Albă ca Zăpada – printre lucrurile lui au fost găsite două afișe al filmului. Totuși Hitler nu cunoștea limbi străine, cum a reușit să-l înțeleagă? Cu toate că filmul nu a fost difuzat în Germania, a existat o versiune sincronizată în limba germană. Ea a apărut în 1938 cu titlul Schneewittchen und die sieben Zwerge..Read more…

Blestemul Afroditei

Hotărât lucru, nu așa mi-am închipuit o vacanță în Cipru. Ceea ce trebuia să fie o excursie de două săptămâni pe insula însorită din Marea Mediterană (și a și început ca atare) a devenit până la urmă o ședere într-o mizerabilă „leprozerie” – o mare dezamăgire pentru un călător inveterat ca mine. Dar să începem cu începutul. Cum aveam două săptămâni de concediu în septembrie, soția mi-a propus să le petrecem în Cipru. O expertă în „d-ale turismului”, ea știa foarte bine că Ciprul este o destinație ideală în această perioadă a anului: vreme însorită, mare caldă și un peisaj presărat cu pini și chiparoși tocmai pe gustul nostru. Încă un plus foarte tentant pentru oameni vaccinați ca noi a fost scutirea de testele Covid la intrare. Fiind obișnuiți cu distanțe mult mai mari, zborul de nici patru ore ni s-a părut o nimica toată. După o scurtă dezbatere asupra detaliilor cazării, am convenit asupra unei săptămâni într-o vilă închiriată în nord-vest, urmată de un sejur la hotel în sud-est. În primele zile am luat și o mașină, care, după obiceiul local, avea toate viscerele așezate invers, pentru că în Cipru se circulă pe stânga. (În medicină, acest fenomen rar, congenital, se numește situs inversus).Read more…

De vorbă cu un antisemit

Cu ocazia unei vizite la Budapesta, într-una din seri am fost invitat la cină la niște prieteni din copilărie. Erau doi frați apropiați ca vârstă, Gyuri și Pali. Dintotdeauna mi-a făcut plăcere să-i întâlnesc, ne legau atât de multe amintiri comune. Ne-am îmbrățișat, după care am observat un bărbat necunoscut, de vreo cincizeci de ani, cu o mustață scurtă. Bărbatul era așezat pe un fotoliu și mă cerceta cu privirea. – Vărul nostru din New York, Győző, mi l-a prezentat Pali. A venit pentru niște afaceri. Vorbește bine limba maghiară, avea paisprezece când a emigrat. După prezentările de rigoare ne-am așezat. Soția lui Gyuri ne-a adus pălincă de prune și o gustare. După ce ne-am interesat de noutățile legate de familia fiecăruia, noua mea cunoștință a început să mă descoase de cât timp sunt în Israel, unde locuiesc, cu ce mă ocup, etc, etc. Se vede treaba, mi-am zis, că mustăciosul tocmai sosise și prietenii mei n-au avut timp să-i dea informațiile de rigoare. – Ești evreu? m-a întrebat Győző. Nu arăți.Read more…

J’accuse

Nu! Nu scriu despre renumitul articol al lui Émile Zola care îi condamna pe cei care l-au trimis pe nedrept la închisoare pe Alfred Dreyfus sub acuzația de trădare. În acest articol, îi acuz pe medicii care-și încurajează pacienții să nu se vaccineze contra COVID-19 și prin asta contribuie la propagarea, poate la nesfârșit a pandemiei care zi de zi – mai cu seamă acum în România – îşi ia tributul de câteva sute de morţi. Una dintre fraudele medicale pseudo-științifice care a avut repercusiuni publice grave și pe o scară largă a fost comisă de medicului britanic Andrew Wakefield care, împreună cu 12 coautori, a publicat în 1998, în prestigiosul jurnal medical britanic Lancet, un “studiu” pe 12 pacienți cu fișe medicale falsificate de către Wakefield. Rezultatele „revoluționare” ale acestei înșelătorii confirmau că autismul ar fi provocat de triplul vaccin contra rujeolei, oreionului și rubeolei pe care le-au primit copiii. Wakefield și colaboratorii au falsificat anamneza copiilor cu intenția de a da în judecată companiile farmaceutice care fabricau vaccinurile și de a obţine astfel o mulţime de bani. Mii de părinți, panicați în urma acestei publicații, continuă și astăzi să se împotrivească vaccinării copiilor, deși escrocheria lui Wakefield a fost demascată de o bună bucată de vreme.Read more…

Lupii printre (n)oi

Ca reprezentant celei de-a doua generații de supraviețuitori ai Holocaustului mă obsedează acea perioadă în care viața oamenilor nu valora nimic, și nu numai a evreilor, ci și a “cărnii de tun” a diferitelor armate. Obsesia nu este cauzată numai de amintirea celor peste 60 de membri, ai familiei mele și a soției mele, care au fost uciși la Auschwitz, dar și de nenumăratele întrebări rămase fără răspuns, de exemplu, cum s-a putut întâmpla acest fapt odios în Europa “civilizată”, cum s-a produs dezumanizarea unui popor aproape întreg, cum se face că atât de mulți criminali naziști au reușit să scape de mâna legii și, mai ales, de ce unii perpetuează aceleași idei și în zilele noastre. Din păcate, obsesia mea se întețește când întâlnesc oameni în vârstă sau chiar tineri care își manifestă fățiș antisemitismul. În România nu am întâlnit asemenea reacții, nici în scurtele noastre vizite în Germania, dar în Ungaria da. Tânăra generație de germani încearcă să recunoască vina istorică a strămoșilor lor față de evrei prin ajutor financiar acordat supraviețuitorilor Holocaustului, muncă voluntară în Israel, sau participarea la marșurile păcii în amintirea martirilor de la Auschwitz-Birkenau. Nu spun că nu ar mai fi neo-naziști, dar atitudinea oficială și chiar a unei părți din tânăra generație încearcă să repare, pe cât posibil, rușinoasele păcate ale istoriei.Read more…

Medici evrei în timpul Holocaustului

Cartea Jüdische Ärztinnen und Ärzte in der Schoah (Medici evrei în timpul Holocaustului) a lui Erhard Roy Wiehn a apărut la editura Hartung-Gorre din Konstanz, Germania, în iulie 2021. Despre prietenia mea cu profesorul E. R. Wiehn din Konstanz am amintit de mai multe ori în diverse articole (https://baabel.ro/2014/12/mirjam-bercovici-erhard-roy-wiehn-un-om-deosebit/) . Nu m-am mirat când mi-a scris că vrea să scoată o carte despre medici evrei în timpul Holocaustului. Au mai apărut și alte cărți cu această tematică, chiar și vieți romanțate. Au trecut atâția ani și Holocaustul aproape că a intrat în istorie și e normal că există și tineri pe care nu-i preocupă istoria și care nu știu nimic sau aproape nimic despre acest dezastru și ce a însemnat Holocaustul pentru evrei. Și acesta e un motiv pentru care trebuie amintit ori de câte ori se ivește ocazia despre Holocaust. De aceea, când Profesorul E.R. Wiehn a întreprins să scrie o carte despre acest subiect și mi-a solicitat mie, ca medic trecut prin această calamitate și supraviețuitor, să scriu o prefață pentru această carte, am acceptat imediat.Read more…

O pancartă revoltătoare care profanează memoria victimelor Holocaustului

Sâmbătă, 2 octombrie, la Bucureşti s-au adunat douăsprezece mii de aşa-numiţi antivaccinişti, pentru a protesta împotriva restricţiilor impuse de situaţia actuală foarte gravă. (La Bucureşti rata de incidenţă cumulată a cazurilor de COVID19 la mia de locuitori a depăşit 8.) Protestatarii participanţii la evenimentul organizat de partidul AUR au purtat o pancartă care alătura steaua galbenă cu şase colţuri şi cu inscripţia JUDE – semnul distinctiv stigmatizatnt pe care evreii europeni au fost obligaţi să-l poarte în timpul Holocaustului – cu o stea galbenă de aceeaşi formă, în care era înscris cuvântul „nevaccinat”. Ştiu că mesajul pancartelor purtate de către demonstranţi trebuie să fie cât mai pregnant, chiar şocant, însă consider că aceasta a întrecut orice limită. Imaginea pancartei negre cu cele două stele galbene, într-o mare de steaguri tricolore, m-a revoltat şi m-a întristat în egală măsură.Read more…

Orgoliul unei femei refuzate a dus la…prima lecție biblică de strategie în economie

În Geneza 41 (Iosif tâlcuieşte visele lui Faraon, Înălţarea lui Iosif, Iosif strânge bucate în Egipt), textul biblic relatează că Iosif[1], – al unsprezecelea fiu al patriarhului Iacov și cel dintâi al Rahelei -, era vestit prin faptul că se pricepea să interpreteze visele. Frumuseţea, eleganţa şi inteligenţa lui Iosif, precum şi afecţiunea tatălui pentru el, a stârnit invidia fraţilor săi care l-au vândut unor negustori ismaeliți, aflaţi în drum spre Egipt. Ajunși în Egipt, Iosif a fost vândut lui Putifar, unul din marii dregători ai Faraonului. Văzând că e un om cu minte ascuțită, Putifar l-a numit administrator al casei sale. Femeia lui Putifar a pus ochii pe Iosif, care era un bărbat deştept, bine făcut, “chipeș la corp si frumos la față”, şi a vrut să-l seducă. Însă Iosif nu voia să abuzeze de încrederea stăpânului său; el credea în sfințenia căsătoriei, iar avansurile soției demnitarului erau potrivnice principiilor sale etice, morale și religioase, învățate de tatăl său Iacov. Iosif refuză oferta femeii, ofensându-i orgoliul de stăpână şi acest fapt avea să-l coste mult. Jignită până în rărunchi, femeia lui Putifar l-a acuzat pe Iosif de hărţuire sexuală. În consecință, Iosif a fost aruncat în temniţă.Read more…

Popas la sinagoga multiseculară din Split

Pe drumul de întoarcere din vacanţa petrecută în Croaţia, am făcut un scurt popas la Split – capitala Dalmaţiei, care oferă multe obiective interesante pentru vizitatori – cu un scop precis: să vizităm sinagoga veche de peste cinci secole. Am introdus adresa descărcată de pe Internet (informaţiile esenţiale şi succinte se află pe pagina de internet a comunităţii evreieşti din oraş https://www.zost.hr/ ) şi am pornit pe traseul indicat de atotștiutorul program Here pentru pietoni, care (eram siguri) ne va călăuzi la destinaţie: Židovski prolaz (Pasajul evreiesc) nr. 1. Pe prima casă din minusculul pasaj evreiesc era amplasată o tablă discretă care informa trecătorul atent că în acel edificiu (cu mai multe caturi şi obloane albe) se află sinagoga şi sediul comunităţii evreieşti. Grilajul deschis ne invita să urcăm scările înguste şi să sunăm la uşă. În scurt timp ne-a deschis un bărbat înalt, bine făcut, cam de vârsta noastră. Ne-a privit cu o oarecare suspiciune şi ne-a întrebat pe un ton sever: „De unde sunteţi?” „Din România” – am răspuns noi, zâmbind larg, pentru a-l îmbuna. Ne-a poftit înăuntru în spaţiul intim al sinagogii, povestindu-ne pe scurt istoria ei. Read more…

Portocale, pisici și un elefant verde

Acum că stau și mă uit pe geam și afară plouă, grădina aia mi se pare îndepărtată, dacă nu de-a dreptul ireală. Grădina aia umbroasă, cu gard vopsit în verde și cu portocale căzute pe jos. Pe care m-aș fi repezit să le culeg și să le mănânc cu nesaț. Copilăria în care am jinduit după portocale și banane pare că n-o să mă părăsească niciodată. În curând la piață o să găsesc portocale. Dar nu vor fi la fel de ademenitoare ca cele trei căzute pe jos într-o grădină moleșită de căldură din Dubrovnik. Și oricât o să caut, n-o să găsesc nici aroma celor două caise culese de la margine de șosea. Pline de praf, aproape strivite, dar calde, moi și atât de aromate. Acolo, pe șoseaua aia îngustă unde ne opriserăm ca să căutăm curba perfectă a unui deal. Și să ne odihnim pe rotocoalele mari de paie ieșite din batoză.Read more…

Prieten sau dușman? This is the question!

Dacă arunc o privire înapoi, spre toți anii pe care i-am trăit până acum în perfectă stare cognitivă, viața mea (în ceea ce privește subiectul pe care doresc să-l dezvolt aici) se împarte în două părți practic egale. În prima parte subiectul (sau mai bine zis, obiectul) respectiv nu a avut în ochii mei nici cea mai mică însemnătate. Știam, bineînțeles, că există și la ce folosește, dar niciodată nu l-am avut în vedere, pentru mine ”el” era ceva de care au nevoie alții, și pot să spun că uneori mă uitam ”de sus” la cei care aminteau locul pe care îl ocupa în existența lor, aș zice aproape cotidiană. Însă de câțiva zeci de ani ”el” și-a făcut apariția și în viața mea, și nu întâmplător. De fapt eu l-am adus în casă, am căutat un loc propice pentru a-l plasa și de atunci face parte integrală din gândurile și preocupările mele. Ba mai mult, ”el” a devenit un fel de controlor și indicativ a tot ce fac, și asta la nivel cotidian.Read more…

Scrisori mai lungi

Iubesc cu pasiune cărțile, le venerez, cititul e îndeletnicirea mea preferată de când am învățat cum se face. Primul roman pe care l-am citit, la nouă ani și jumătate, a fost Aventurile lui Tom Sawyer de Mark Twain, într-o vară care-mi dăruia vacanța mare și plăcerea nestrămutată de a citi. Când am terminat cartea am avut regretul puternic că povestea s-a sfârșit și îmi părea atât de rău că această carte nu mă așteaptă s-o citesc de acum înainte ci, iată, o epuizasem deja. Sigur că citisem deja alte cărți, mai cu seamă Poveștile nemuritoare cuprinse în volume care erau pe vremea aceea în mare vogă, dar primul roman și primul meu erou a fost Tom Sawyer. În vara aceea am primit bucuria de a citi ca pe un dar pe care nu l-am pierdut niciodată și mă rog să nici nu-l pierd, căci prea e prețios. Regretul de a termina o carte care îmi place mult mă însoțește până azi, la fel ca regretul că n-o mai am de citit într-un viitor pe care știu că l-ar face mai senin. Țin minte perfect după amiaza de vară când am terminat Aventurile lui Tom Sawyer.Read more…

Soarele – sursa principală de energie regenerabilă

Soarele este sursa principală de lumină şi energie a întregii umanităţi. Este sursa care activează fotosinteza, încălzeşte mările şi oceanele, dinamizează întreaga atmosferă terestră şi care dă viaţă regnului animal, vegetal şi întregii omeniri. Energia solară, împreună cu resursele secundare de energie: eoliană, hidroelectrică, geotermică, biomasă, energia valurilor mărilor şi oceanelor, reprezintă 99,9% din fluxul de energie regenerabilă care ne stă la dispoziţie pe Terra. Soarele este o sursa de energie inepuizabilă, paşnică şi liberă, care este la dispoziţia întregii omeniri. Captarea şi utilizarea energiei solare este liberă şi nici o organizaţie statală nu limitează utilizarea ei. Oricine poate produce curent electric cu o centrală fotovoltaică, pentru necesităţi personale şi colective. Producerea energiei electrice din energia solară este: economică şi regenerabilă, nu produce deşeuri, protejează mediul înconjurător, este un produs decentralizat, nu depinde de uzinele electrice convenţionale. Energia electrică solară aduce o nota de siguranţă deoarece se găseşte la dispoziţia tuturor, în cantităţi nelimitate pe toată suprafaţa Terrei şi depăşeşte de mai multe ori necesităţile energetice ale populaţiei mondiale.Read more…

Soarta bijutierului clujean Gyula Léber, în iarna terorii lui Szálasi

Gyula Léber s-a născut la Cluj, în 1907. în aşa-numitele „vremuri de pace”, când Transilvania făcea parte din Imperiul Austro-Ungar, iar evreii se bucurau de toate drepturile obţinute în urma emancipării. A învăţat meseria de bijutier și și-a deschis un atelier de profil. Ȋn scurt timp a ajuns unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai apreciaţi bijutieri din Cluj, un profesionist de excepţie, de o corectitudine exemplară, faţă de clienţii săi. Ȋn 1939 s-a căsătorit cu Ibolya Leőb, iar în 1940 a devenit tatăl unei fetiţe: Zsuzsa. Gyula Léber a fost mobilizat în detaşamentul de muncă pentru evrei, din cadrul armatei maghiare. În 3 mai 1944 a început ghetoizarea și apoi deportarea evreilor clujeni care la sfârşitul lunii mai-începutul lunii iunie au fost îmbarcaţi în trenurile cu destinaţia Auschwitz. Gyula, care era la muncă forţată, nu știa nimic din cele ce se întâmplaseră la Cluj, nu bănuia că rămăsese singur pe lume! Avea şi el problemele lui. Rănit în timpul bombardamentelor aliaţilor, mai întâi a fost internat la un spital militar din Budapesta.Read more…

Sportivi evrei de top din România. O descoperire extraordinară

Nu am fost surprins de reacțiile stârnite de articolul meu precedent, deși, printre altele, mi s-a amintit de un alt mare reprezentat al etniei noastre în sportul de tenis de masă, pe care pur și simplu l-am uitat și nu sunt mândru de eroarea mea. Este vorba desigur de marele campion Nicu Naumescu și nu am nici o scuză, în special deoarece în timpul scurtei mele cariere la România Liberă, i-am luat un interviu în cursul căruia el m-a tratat cu respect și prietenie, deși eram încă un puști, “verde” în meserie. Mă întreb și acum de ce m-au ales tocmai pe mine și nu pe Angelica Rozeanu, care era și ea reporteră la ziar, și care or fi fost relațiile dintre ei. Atâta știu că am fost trimis să-l văd și să scriu despre el, ceea ce am și făcut cu mare mândrie. Dorind să îmi completez cunoștințele, am început să scormonesc prin arhivele Internetului ca să aflu tot ce se găsește despre marele campion, cel care a reprezentat România la numeroase turnee naționale și internaționale, inclusiv un număr de campionate mondiale, înainte și după războiul mondial.Read more…

Sucot 5782

Suntem în timpul sărbătorilor de toamnă și nu aș vrea să las să se îndepărteze prea mult anul de care ne-am despărțit, fără a reflecta puțin la noi și fără să evocăm amintiri dragi din copilărie, de această dată dedicate sărbătorii de Sucot. A fost o vară toridă și totuși am găsit energia și elanul de a-mi pregăti trecerea în noul an evreiesc. Perioada iertărilor a fost mai profundă, am simțit nevoia iertării și nu voi spune cât am alocat iertării mele și împăcării cu mine, dar voi spune că am reușit să iert oamenii fără chip, dar care aveau nevoie și de iertarea mea. Am pregătit apoi îndelung ”bagajul” cu care am intrat la masa de Roș Hașana, pregătită să pășesc în noul an. Am așteptat cu emoție Yom Kipur, sărbătoarea cea sfântă, cu speranța sigilării cu bine în Cartea Vieții. În viețile noastre toate se întâmplă cu o ordine și cu un rost. Ne pregătim de fiecare dată să pășim cum se cuvine într-un nou an și o facem fiecare în felul nostru. Cum se construiește acest fel de a fi al fiecăruia? Se construiește pe ceva, pentru că nimeni nu se naște din nimic, toți avem rădăcini, mai mult sau mai puțin adânci, sănătoase, trainice. Baza construcției noastre a fost pusă în copilărie, în familie și cu acel ”bagaj” inițial de educație și experiențe proprii pornim prin viață.Read more…

Sunt oare talibanii descendenții celor zece triburi pierdute ale Israelului?

Războiul din Afganistan s-a încheiat (cel puțin deocamdată, înaintea apariției unor noi grupări teroriste, a unor noi conflicte), a trecut și 11 septembrie și ne întrebăm cu jale ce am reușit să facem în acești 20 de ani pentru Afganistan, Orientul Mijlociu și pentru securitatea globală, iar răspunsul este ”prea puțin”, de aceea urmărim cu atenție ce se mai întâmplă în această parte a lumii. Noul guvern afgan s-a instalat cu aceeași gândire, aceeași ideologie, doar în ceea ce privește politica, liderii afgani vor să pară mai pașnici. Ei au declarat că doresc să stabilească relații de colaborare cu vecinii lor mai apropiați și mai depărtați, cu excepția Israelului. O poziție interesantă, afirmă cercetători care se ocupă de istoria afganilor, deoarece în Afganistan se află poate răspunsul la unul dintre cele mai ciudate mistere ale istoriei evreilor: soarta unei părți din cele zece triburi pierdute din Israel. Această problemă a fost abordată recent în The Jerusalem Post de Michael Freund, fondatorul și președintele organizației Shavei Israel, care cercetează și se ocupă de istoria triburilor pierdute ale Israelului și a altor comunități evreiești ascunse și încearcă să recupereze niște ”rămășițe”.Read more…

Ultimul tangou la Kabul

Acesta este genul de poveste din care sunt confecționate legendele. E povestea ultimilor doi evrei din Kabul. Locuiau în aceeași clădire, în interiorul aceleiași sinagogi, dar îi despărțeau șapte oceane de ură. Față de ei, Andreea Marin și Mihaela Rădulescu ar fi părut prietene la cataramă, Lenin și Troțki frați de cruce, Tom și Jerry ar fi putut fi dați ca exemplu al iubirii aproapelui. Zebulon Simantov era comerciant de alcool și negustor de covoare. Se născuse în provincia Herat din vestul Afganistanului, de unde ajunsese în tinerețe la Kabul. Se și însurase odată, la finele secolului trecut. Nevasta, originară din Turkmenistan, a emigrat în urma cu două decenii în Israel. Simantov a refuzat să o urmeze. “Mai bine sub taliban decât sub muiere”, crede Simantov, care în niciun caz nu e un feminist. A refuzat să-i dea și divorțul, așa încât femeia, care e singură de peste 20 de ani, nu are nici dreptul să se recăsătorească.Read more…

Vârsta şi stilul – evoluţii în sincron

„Anumite lucruri se pot face doar la o anumită vârstă”, spune o vorbă din bătrâni. O contrazic cu toată puterea, din toată inima şi cu adâncă convingere! Viețile multora dintre noi nu sunt conforme cu ceea ce așteaptă societatea de la noi. Nu mai parcurgem traseul clasic, în ordinea impusă de generațiile anterioare (şcoala, facultate, căsătorie, prima casă, copiii, mașina, pensie, nepoți) – şi ce realizare extraordinară că suntem libere să ne ducem viața în ritmul dorit, făcând lucrurile în ordinea potrivita fiecăreia dintre noi! Că nu toate femeile înțeleg această libertate şi că nu discutăm în termeni absoluți despre această posibilitate (la 45 de ani e cam târziu să iei primele lecții de balet, daca visezi să devii balerină profesionistă), e altă poveste, pentru un alt articol..Cât despre modă, stil şi felul în care alegem să ne îmbrăcăm – cum ne exprimăm vârstele (biologică, emoţională, mentală, chiar arhetipală) prin vestimentație -, diferențele dintre generații au căpătat contururi încețoșate, gusturile se suprapun, garderobele împrumută unele de la celelalte. Înseamnă asta că la 40 de ani ne putem îmbrăca la fel cum o făceam atunci când aveam 20 de ani? Sau că ne putem îmbrăca în aceleași ţinute pe care le poarta fiica noastră de 19 de ani? Fiecare e deținătoarea propriului răspuns. Eu am ajuns la concluzia ca vârsta, ca cifră ce definește o limită, e un reper impus aleatoriu. Trăirea şi reflectarea acesteia prin vestimentație țin de o interpretare profund personală.Read more…