Armenii catolici din Transilvania prăznuiesc Sfintele Paşti împreună cu fraţii lor de confesiune romano-catolică. Răsfoind volumul al patrulea – Etnografia – a Monografiei Oraşului Liber Regal Gherla, de Kristóf Szongott, găsim câteva referinţe preţioase care evocă atmosfera pascală din Armenopolis – Oraşul Armenesc de odinioară. (capitolul Obiceiuri populare ale armenilor autohtoni)

Armenii catolici din Transilvania prăznuiesc Sfintele Paşti împreună cu fraţii lor de confesiune romano-catolică. Răsfoind volumul al patrulea – Etnografia – a Monografiei Oraşului Liber Regal Gherla, de Kristóf Szongott, găsim câteva referinţe preţioase care evocă atmosfera pascală din Armenopolis – Oraşul Armenesc de odinioară. (capitolul Obiceiuri populare ale armenilor autohtoni)

Vinerea şi Sâmbăta Mare

În Vinerea şi în Sâmbăta Mare toată suflarea armenească ( în afara celor care zac bolnavi în pat) ia parte la slujbele religioase care evocă patimile Mântuitorului. Lumea e acolo la şase dimineaţa când, în sunetul cântecelor de jale orientale, Mântuitorul este aşezat în mormânt şi vor fi de faţă seara la şase, la rugăciunea pentru sfânta cuminecătură; dar credincioşii obişnuiesc să meargă şi la alte biserici catolice („jame jam” [în armeană] – din biserică în biserică), de la biserica mare, la biserica Solomon, de acolo la biserica mănăstirii franciscane.

Mâncărurile sfinţite de Paşti.

Armeanca pregăteşte de sâmbătă seara un coş în care aşează kata, pască, cel mai frumos cozonac, şuncă fiartă, o bucată de slănină şi sare. Uneori se mai pune în coş şi friptură de miel şi câteva ouă roşii.

Dimineaţa servitoarea ia coşul acoperit cu o faţă de masă frumoasă şi-l aşează în şirul de coşuri rânduite în curtea bisericii. Între timp preotul termină liturghia din zori şi iese în grădină. Cantorul aduce cădelniţa şi agheasmatarul. Apoi trec pe lângă şirul lung de coşuri şi preotul descoperă şi sfinţeşte coşurile. Fiecare servitoare îi dă câţiva creiţari cantorului. Apoi se duc acasă. În dimineaţa de Paşti fiecare om, inclusiv slugile mănâncă alimente sfinţite. Şi musafirii sunt ospătaţi cu mâncăruri sfinţite.

Iată şi reţetele celor două prăjitură – kata şi pasca – aşa cum sunt descrise, tot în Etnografia lui Kristóf Szongott, în capitolul „Bucătăria armeano-maghiară”

 Kata: O măsură de unt (1/2 de litru) se pune într-un castron de lemn şi se freacă până devine spumos; se adaugă două măsuri de miere (1 litru), drojdie, puţină potasă, două gălbenuşuri şi în final făină brună. Aluatul se lasă la dospit într-un loc cald, din după amiaza zilei de Joia Mare până în dimineaţa de sâmbătă Apoi se coace în vatră acoperit cu un aluat fraged foarte subţire. Având nevoie de mai multă căldură decât cozonacii, se lasă în cuptor până după amiaza la ora şase.

Pască : Se amestecă brânză de vacă, ouă, smântână, făină, coajă de lămâie, zahăr, stafide şi se pun umplutură într-o foaie de aluat subţire. Este o prăjitură foarte gustoasă, consumată de Paşti.

Cântec popular armenesc de Paşti.

Mama armeancă îşi creşte fiica pentru viaţă. O dă la şcoală; o învaţă să gătească, să coacă, să coasă. Odinioară, în perioada genezei acestei melodii, armeanca ştia să toarcă şi să ţeasă. Armencele au scos războiul din casă de-abia în anii 1880, când pânza s-a ieftinit. De Paşti fetele care torseseră de zor în Postul Mare, puneau jos furca şi cântau un cântec al cărui text în traducere sună cam aşa:

„Paşti, Paşte, bine-ai venit

Cât eşti de bine-venit!

Şapte pfunzi pe zi am tors,

Fir pe furcă am întors,

Am trudit şi am lucrat

Din belşug am asudat.

Un ou roş, cât alţi o sută,

Îţi trimit în dar, iubite!”

(traducere din limba maghiară Andrea Ghiţă)