Era o dimineață senină de vară, soarele care răsărea colora deșertul într-un roșu aprins, ireal. Alon zbura cu avionul lui de sport S2 deasupra craterului Ramon, însoțit de Boaz, nepotul lui de 13 ani. Îi promisese drept cadou de bar mițva un zbor deasupra Negevului. Alon a fost pilot de avioane de luptă timp de douăzeci de ani. După pensionarea lui din aviație, la vârsta de patruzeci și cinci de ani, nu a putut renunța la pilotaj și și-a cumpărat un avion de sport.

Au decolat de treizeci de minute, zborul era lin, amândoi erau încântați de peisaj. La un moment dat Alon a auzit un zgomot ciudat al motorului. A relatat turnului de control al aeroportului local.

– Aterizează cât mai repede! – i-a răspuns Omer, de la turnul de control.

Avionul a început să piardă din înălțime, era din ce mai greu de pilotat.

– Efectuează o aterizare forțată pe Șoseaua Arava (drumul spre Eilat)! – s-a auzit vocea lui Omer.

Alon nu-și mai aducea aminte decât că a încercat să aterizeze. Nisipul deșertului se apropia vertiginos, apoi s-a auzit un zgomot asurzitor…

Doctorul Arie Silver, medicul de gardă la domiciliu al terapiei intensive, a fost trezit din somn de zbârnâitul telefonului.

– Domnule doctor, veniți repede! S-a prăbușit un avion undeva lângă Craterul Ramon, sunt mai multe victime! – a auzit vocea rezidentului de gardă.

Arie s-a aruncat în mașină și în câteva minute a ajuns la Serviciul de Urgențe. Elicopterul care aducea răniții tocmai aterizase. În sala de traumatisme au fost aduși doi pacienți, un adult în comă și un băiat de treisprezece ani, conștient, dar cu fracturi multiple. Arie a lucrat cu echipa de anesteziști și chirurgi. Adultul a fost intubat, ventilat și trimis direct la sala de operații. Avea leziuni multiple, starea lui fiind apreciată deosebit de gravă. Apoi tânărul a fost supus unor intervenții chirurgicale pentru fracturile pe care le avea.

După câteva săptămâni în secția de terapie intensivă, unde era ventilat și sedat, starea lui Alon a început să se amelioreze. S-a trezit, a fost extubat și în cele din urmă transferat la o secție de chirurgie. Iar nepotul, Boaz, care suferise o intervenție chirurgicală pentru fractura complicată, avea piciorul în ghips și umbla în cârje, venea zilnic la secția de terapie intensivă să întrebe de situația bunicului său. În mai multe rânduri a cerut să fie lăsat să intre și să-l viziteze, dar a fost refuzat, pentru că intrarea minorilor neînsoțiți de părinți este interzisă.

Rudele îl vizitau des pe Alon. Într-una din zile, după ce Alon și-a recăpătat cunoștința, doctorul Silver l-a luat pe Boaz în secție ca să-și vadă bunicul de care era și mai legat după accident. De atunci, Boaz l-a vizitat zilnic.

În ziua externării, Boaz a cerut să stea de vorbă cu doctorul Silver. Arie era curios ce voia să-i spună băiatul.

– Domnule doctor, i s-a adresat Boaz, dumneavoastră ați citit Micul Prinț?

– Da, a răspuns Arie, dar ce legătură are povestea frumoasă a lui Antoine de Saint-Exupéry cu bunicul și cu tine?

– Micul Prinț este cartea mea preferată. Prima dată, când încă nu știam să citesc, mi-a citit-o bunicul. Apoi am citit-o singur de mai multe ori. Bunicul mi-a povestit el îl considera pe Micul Prinț un prieten și îl lua cu el la fiecare zbor. În dimineața în care ne-am prăbușit cu avionul în deșert, bunicul nu-mi răspundea, eu eram culcat pe spate și nu-mi putem mișca picioarele. Deodată mi-am amintit de Micul Prinț care mi-a apărut în vis și mi-a vorbit. Mi-a spus să nu-mi fac griji, pentru că amândoi vom fi salvați. Visul s-a terminat brusc când am auzit zgomotul elicopterului care ateriza lângă noi.

Arie a tăcut o vreme, era impresionat de povestea băiatului.

Boaz i-a întins o pungă galbenă. La nedumerirea doctorului i-a spus:

– E cartea Micul Prinț, vă rog frumos s-o primiți.

L-a salutat pe Arie și a ieșit.

Seara, acasă, Arie a deschis cartea. Pe prima pagină era dedicația lui Boaz: „Cu drag pentru omul care l-a ajutat pe prietenul Micului Prinț, bunicul meu, să se facă bine.”

Povestirea se bazează pe fapte reale

Andrei Schwartz

24/09/2022