Octombrie 1995

50 de ani de căsnicie! Nunta de aur! Doream să le oferim un cadou deosebit, un voiaj în care să-i plimbăm prin țări necunoscute lor, dar oferta noastră a fost refuzată – erau foarte sedentari, se temeau de greutățile călătoriei. Planul a fost înlocuit cu o vacanță de o săptămână la Eilat, dar nici aceasta nu s-a materializat după așteptările noastre.

Cu o zi înaintea plecării, primul ministru al Israelului a fost asasinat. Eram cu toții înmărmuriți. Am amânat călătoria pe a doua zi, dar la câteva ore după sosirea la Eilat ne-a întâmpinat o nouă surpriză: un atac de cord. A fost internat la terapia intensivă. Am stat alături de el, îngrijorați, fără să știm dacă va supraviețui. După o săptămână, un avion particular cu doi anesteziști l-a transportat la spitalul Meir din Kfar Saba, unde lucram eu, iar a doua zi a fost dus la spitalul Beilinson din Petach Tikva, pentru o operație urgentă de bypass coronarian. După eliberarea din spital, singurul gând care-l preocupa era dacă va mai putea lucra. După o scurtă perioadă de reabilitare a revenit la serviciu și a lucrat încă 12 ani, până la vârsta de 87 de ani.

Mai 2005

Au trecut încă zece ani. Înconjurați de frumoasa familie, patru nepoți și cinci strănepoți, Familia Friedmann urma să celebreze 60 de ani de căsnicie. Elisabeta nu a dorit niciodată să-și revadă meleagurile copilăriei și tinereții. Păstra cu sfințenie amintirile acelor ani, ochii i se umpleau cu lacrimi când ne povestea despre familia ei, despre tatăl ei, rabinul Silber, a cărui fotografie înrămată se afla în dormitorul lor. Uneori vorbea despre ororile trăite în lagăr. An de an, în ziua comemorării holocaustului stăteau în fața televizorului, copleșiți de amintirile dureroase pe care le-au păstrat până în ultima clipă a vieții.

În cursul vizitei mele la Auschwitz am văzut ruinele barăcii unde a trăit timp de un an. I-am adus chiar o bucățică de cărămidă din soba rămasă în mijlocul barăcii. Dar eram foarte curioși să vedem satul ei natal, de unde a fost deportată la vârsta de 20 de ani.

La începutul secolului al XIX-lea, în mica comună Baktalórántháza trăiau câteva familii de evrei, majoritatea comercianți sau meșteșugari. Exista Hevra kadișa, cimitir evreiesc, o mică sinagogă și o școală evreiască. Guvernul maghiar din anii 1938-1941 a stabilit legi antievreiești pentru înlăturarea evreilor din viața socială și economică a țării. În anul 1941, 25 de evrei din comună au fost trimiși în lagăre de muncă obligatorie, iar în iunie 1944, după invazia Ungariei de către armata germană, cca 7000 de evrei din întreaga regiune au fost transportați în lagărul de exterminare Auschwitz. Câțiva supraviețuitori s-au întors, dar au plecat din nou. Azi Baktalórántháza este un orășel cu 3500 de locuitori, în majoritate maghiari.

Cu aceste informații culese din Wikipedia, însoțiți de un prieten din Budapesta, un aparat de fotografiat și unul de filmat, am ajuns la Baktalórántháza. După 60 de ani nu aveam mari speranțe să mai găsim martori de la care să aflăm ceva despre familia Silber.

La intrarea în fosta comună, într-o dimineață ploioasă, am observat un cimitir care părea să fie părăsit de zeci de ani. Abia când ne-am apropiat, am văzut că era un cimitir creștin. Un om în vârstă ne-a întrebat politicos ce căutăm în cimitirul pe care el îl îngrijea de ani de zile. De la el am aflat că vechiul cimitir evreiesc se află în altă parte; la primărie vom putea primi informații suplimentare.

La primărie am fost întâmpinați de o funcționară foarte amabilă. După ce i-am explicat scopul vizitei noastre, ne-a condus în biroul ei, a deschis un dulap vechi plin cu registre prăfuite și a scos unul din ele. Era registrul stării civile din anii 1900-1944. Nu ne-a fost greu să găsim numele tuturor membrilor familiei Silber, data nașterii părinților și a celor 13 copii. Ne-a eliberat un extras al certificatului de naștere al Elisabetei, dar fiind destul de tânără, nu ne putea oferi mai multe informații. La despărțire ne-a recomandat să mergem la azilul de bătrâni din apropiere.

Azilul de bătrâni era o clădire relativ nouă, bine întreținută, înconjurată de o grădină minunată. La intrare am fost întâmpinați de două tinere localnice, administratoarele azilului. Nu aveam prea mari speranțe, dar după o scurtă convorbire, una din ele ne-a condus la ușa camerei unde trăia bunica ei, născută în comună în anii în care s-a născut și mama Iuliei. Tremurând de emoție, am intrat într-o cameră modestă, mobilată cu două paturi despărțite de o masă veche și câteva rafturi atârnate deasupra fiecărui pat.

Tânăra a prezentat-o pe Iulia uneia din cele două femei care locuiau în cameră. După câteva minute de contemplare, cu mâini tremurânde, bătrâna a scos un album cu fotografii și după ce l-a răsfoit puțin, s-a oprit la o fotografie în care două tinere de vreo 18-19 ani stăteau îmbrățișate. Una era ea, cealaltă era mama Iuliei, Elisabeta. În timp ce eu filmam fiecare clipă a acestei întâlniri neașteptate, ea continua să povestească amintiri din copilărie și din anii în care au urmat împreună cursul de croitorie. Conversația devenea tot mai emoționantă. Cu toate că trecuseră 60 de ani, amintirile ei erau încă vii, i se părea de necrezut că fiica Elisabetei stătea lângă ea. Cu vocea înecată în lacrimi își amintea cu limpezime imaginea întregii familii, știa unde fusese casa lor și unde se aflau vestigiile cimitirului evreiesc. S-a oferit să ne conducă la casa părintească a Elisabetei, unde în ultimii ani locuise o familie locală.

Am găsit o clădire veche, părăginită, care în urmă cu 60 de ani adăpostise mica sinagogă locală. În spatele ei era fosta locuință a familiei Silber. Sinagoga fusese demolată, iar locuința era închisă, părăsită, murdară, nu amintea deloc casa în care au trăit 15 persoane. Femeia știa că vom fi zguduiți, dar spera să ne ofere o surpriză mai plăcută la niște foști vecini ai familiei Silber. Am trecut drumul și ne-am oprit la poarta unei case minunate, unde ne aștepta o femeie îmbrăcată în straie tradiționale care străluceau de frumusețe. O basma colorată îi acoperea părul argintiu și chiar dacă părea trecută bine de 80 de ani, ochii albaștri și zâmbetul cald prevesteau că ea ne va dezvălui taine din istorie familiei Silber pe care mama Iuliei poate le uitase.

Am intrat într-o sufragerie spațioasă, ornamentată cu mobilă și obiecte de artizanat maghiar, dar privirea ne-a fost atrasă de tabloul de pe perete. Imaginea din centru ne-a amintit de o fotografie pe care mama Iuliei o păstra în albumul ei. Tânăra Elisabeta ședea pe un cal, iar un bărbat necunoscut ținea hățurile. Bătrânica a observat surprinderea și emoția noastră.

Tânăra din șa era Elisabeta, mama Iuliei, iar bărbatul nu era altul decât fostul ei soț, demult decedat. Își amintea perfect numele părinților și ale tuturor copiilor familiei Silber, fusese adesea în casa lor, aducându-le aproape zilnic lapte proaspăt, fructe și legume. Stăteam lângă ea uluiți, nu ne-am imaginat că în scurta noastră vizită la Baktalórántháza vom întâlni martori vii, oameni a căror viață a fost împletită cu istoria familiei noastre. Aceste întâlniri neașteptate, surprinse pe pelicula aparatului meu de filmat, au fost completate cu o scurtă vizită în vechiul cimitir evreiesc, unde au rămas doar câteva pietre funerare, majoritatea sparte, răsturnate și acoperite de buruieni.

Imaginile înregistrate în cursul vizitei noastre la Baktalórántháza au devenit subiectul unui film realizat de fiul nostru și prezentat apoi întregii familii.

Un colaj cu sute de fotografii reprezentând arborele genealogic al familiei le-a fost înmânat părinților Iuliei cu ocazia celebrării a 60 de ani de căsnicie – 60 de ani de dragoste!

Iunie 2022

Elisabeta s-a stins din viață la 84 de ani, iar Zoltán a urmat-o peste câțiva ani, la vârsta de 94 de ani, în mormântul comun din cimitirul din Kfar Saba.

Memoria lor trăiește în inima și în gândurile noastre ca o lumânare veșnică; flacăra ei se va stinge numai odată cu flacăra vieții noastre.

Minunata sinagogă neologă renovată din Cluj a fost dintotdeauna pentru noi centrul spiritual unde evreii clujeni se întâlneau cu ocazia sărbătorilor. Am vizitat-o recent și, cu consimțământul președintelui comunității, am hotărât să imortalizăm memoria familiilor noastre cu o placă comemorativă dedicată lor și celor care au pierit în perioada holocaustului. Sperăm să fim prezenți în momentul dezvelirii ei, în cursul sărbătorilor de toamnă din acest an.

Ivan Schwartz