Peştele (peştică) la cuptor poate fi delicios mai ales dacă se completează cu brânză telemea sau de capră sfărâmată (brânza nu capra), singură sau amestecată cu urdă şi smântână. Asta înseamnă că fie facem peşte umplut cu cremă de brânza şi mărar sau aşezăm fileul de peşte, frecat în prealabil cu amestecul meu preferat de piper, sare, coajă de lămâie şi ulei de măsline, pe câteva felii de ceapă, roşii sau ardei… Iar dacă ne delectăm din când în când cu vestita raţă cu portocale ce ar fi să mâncăm şi somon cu portocale?
Probabil că ştiţi ce este un cremvurşt (frankfurter, hotdog, etc.): un fel de cârnat din ceva tocat (pe ambalaje scrie că conţine şi carne) care arată uneori apetisant (şi nu prea), dar de al cărui conţinut nu eşti niciodată sigur. La fel şi cu mâncărurile de la restaurante, aşa că am cam renunţat la ele şi mâncăm din în ce mai des acasă cu bucate preparate în bucătăria personală. Şi pentru că mă dau în vânt după peştică – categoria pisces în latină şi peştică în bucătăria mea, adică (cel puţin pentru mine) carnea de peşte şi a altor fructe de mare – îmi face plăcere să prepar din ce în ce mai des mâncăruri cu peşte inedite, la care încerc tot felul de adausuri mai puţin cunoscute, pregătite de cele mai multe ori la cuptor, împreună cu tot felul de legume, fructe şi condimente mai mult sau mai puţin exotice, cum ar fi Curcuma (Turmeric), una din variantele Ghimbirului.
Şi pentru că veni vorba de salatele de peşte cu maioneză, cu care sper că oareşicum v-am delectat, o sa adaug aici, la Bucătăria din Baabel şi alte reţete de mâncăruri de peştică gătit la cuptor. Probabil că peştică la cuptor cu lămâie aţi mai mâncat, dar gătit cu portocale ba, aşa că mi-am luat inima (sau ce a mai rămas din ea) în dinţi (citiţi proteza dentară) şi am alcătuit câteva mâncăruri cu peşte mai deosebite, pentru o cina în doi, pe care le-am preparat şi servit în câteva ocazii. Jumătăţii mele a mai bună îi place somonul de Alaska şi când am ocazia îi cumpăr somon proaspăt pe care îl prepar pentru mâncăruri speciale. Şi acum la treaba.
Peştică la cuptor poate fi delicios mai ales dacă se completează cu brânză telemea sau de capră sfărâmată (brânza nu capra), singură sau amestecată cu urdă şi smântână. Asta înseamnă că fie facem peşte umplut cu cremă de brânză şi mărar (data viitoare o să vă prezint şi peştică umplut cu brânză la cuptoriu) sau aşezăm fileul de peşte, frecat în prealabil cu amestecul meu preferat de piper, sare, coajă de lămâie şi ulei de măsline, pe câteva felii de ceapă, roşii sau ardei. Dacă vrem să înlocuim legumele cu câteva din fructele care, coapte odată cu peştică, îi conferă cărnii de peşte un gust deosebit: portocala, mărul, mango şi ananasul sunt pe loc de frunte.
Iar dacă ne delectăm din când în când cu vestita raţă cu portocale ce ar fi să mâncăm şi somon cu portocale?
Aşa că înciudat mi-am şoptit adânc în barbă că trebuie să fac o mâncare de peştică cu portocale să rămână mâţa-n coadă, chiar dacă toata lumea bună vrea raţă. Aşa că am gătit fileuri de somon cu portocale la cuptoriu (aşa îmi place să-i zic; are cineva ceva împotrivă?). După ce s-au făcut mâncabile, le scot şi le trântesc pe o salată cu boabe de năut, brânză de capră, felii de castraveţi proaspeţi şi nelipsita ceapă roşie.
Şi acum filmul procesului de preparare a somonului cu portocale la cuptor, servit peste o salată cu năut şi castraveţi proaspeţi. Am uitat să vă spun că eu prefer portocalele roşii, sângerii, datorită mai ales aromei specifice acestor portocale care se culeg îndeobşte dimineaţa devreme, la răcoare. Am în curte câțiva portocali, dintre care unul face portocale sângerii, ale căror fructe le culeg personal, aşa că am învăţat să deosebesc aroma fructelor culese ziua în amiaza mare faţă de cele rupte de pe cracă la crăpatul de ziuă.
Mâncare de somon cu portocale pe pat de năut şi castraveţi proaspeţi pentru două persoane.
1. Ingrediente:
– 2 fileuri de somon (sturionii de la gurile Dunării sunt de-a dreptul un deliciu dacă aveţi parte de ei, dar merge şi somon, somn sau chiar şalău)
– ½ kg năut fiert proaspăt sau din conservă
– 1-2 portocale sângerii (sunt bune şi cele portocalii obișnuite dacă nu avem sângerii la îndemână)
– O legătură de mărar proaspăt; nu creşte în curtea mea dar se poate găsi la orice food sau farmer market, sau pe româneşte, la ţăran în piaţă.
– 1-2 căţei de usturoi
– un castravete englezesc lung şi subţire
– o lămâie
– o ceapă roşie mijlocie
– o legătură de cimbru proaspăt
– o ceaşcă de brânză de capră mărunţită; după cum v-am spus mai devreme, telemeaua e şi ea la fel de bună, mai ales dacă este amestecată cu urdă dulce (Ricotta) şi puţină smântână. N-am încercat cu brânză de burduf că nu prea am acces la ea de aici din „provincie”
– ½ linguriță de praf de cimbru
– 1 linguriţă piper proaspăt măcinat
– Sare de mare, de preferat proaspăt măcinată, după gust
– Ulei de măsline şi ulei de struguri sau floarea soarelui
– Încălzim cuptoriul la 220-225oC.
– Scoatem fileurile de peştică (fără piele) din frigider şi le lăsăm o ţâră pe masă să se încălzească la temperatura camerei.
– Strecurăm boabele de năut fierte sau scoase din cutie şi le clătim în apă rece curgătoare. Le lăsăm apoi în sită să se scurgă.
– Clătim mărarul în apă curgătoare, apoi, ţinându-l de tulpiniţe separăm frunzele cu codiţe mai fragede şi mai scurte şi le mărunțim (chop-chop-chop-chop).
– Tăiem portocalele în felii rotunde subţiri.
– Facem un mujdei de usturoi, adică „zdrobulim” şi mărunţim căţeii de usturoi folosind un cuţit mai greu şi lat. Apoi adăugăm puţină sare fină şi frecăm usturoiul până când devine o pastă mai zgrunţuroasă. În timpul frecării adăugăm treptat, în porţii mici, o linguriţă de apă fierbinte. Eu adaug întotdeauna puţin ulei de măsline şi câteva picături de zeamă de lămâie. Parcă aşa se prepară şi mujdeiul de usturoi la cumnată-mea acasă (o gospodină de mare clasa din Cluj)
– Curăţăm castravetele de coajă, îl clătim cu puţină apă rece, apoi îl tăiem (mai ales daca este prea gros) în două pe lungime şi, dacă are multe seminţe le scobim afară. Apoi tăiem cele doua jumătăți de castravete în feliuţe rotunde sau semi rotunde şi le punem de-o parte.
– Tăiem lămâia în sferturi şi eliminăm sâmburii.
– Decojim ceapa şi o tăiem în feliuţe subţiri. O opărim şi apoi o lăsăm să se scurgă puţin. Apoi o punem într-un vas de sticlă sau de porţelan mai adânc şi o stropim cu ulei şi zeamă de lămâie.
– Spălăm în apă curgătoare crenguţele de cimbru şi le lăsăm să se zvânte.
– Amestecam într-un mojar sarea, piperul şi praful de cimbru. Cine vrea poate adăuga şi puţina boia iute, dacă se încumetă.
3. Pregătim şi asezonăm peştică:
– Uscăm fileurile cu hârtie absorbantă şi apoi le frecăm pe toate părţile cu amestecul de sare, piper şi praf de cimbru.
– Ungem o tăviţă cu ulei de floarea soarelui sau din sâmburi de struguri şi tapetăm cu felii de portocale sângerii mijlocul tăviţei cât pentru cele două fileuri de peştică.
– Pe fiecare felie de portocală punem câte o mlădiţă de cimbru.
4. Prăjirea lui peştică la cuptoriu:
– Aşezăm fileurile de peştică pe feliile de portocale de pe fundul tăviţei şi le acoperim cu feliile de portocale rămase astfel încât feliile de portocale să învelească peştică. Cele doua fileuri se pun una lângă cealaltă, separate doar de câteva crenguţe de cimbru. Stropim apoi totul cu ulei de măsline şi adăugam, dacă mai este nevoie, puţin amestec de sare, piper şi praf de cimbru.
– Introducem tăviţa în cuptoriul pre-încălzit şi îl ţinem acolo cam 15-20 minute, sau până când carnea de peştică este gata de mâncat.
5. Pregătirea salatei:
– In timp ce peştică se prăjeşte la cuptoriu punem într-un bol de sticlă sau porţelan boabele de năut fierte şi scurse, feliuţele de castraveţi, mujdeiul de usturoi, ceapa opărită şi scursă, brânză de capră cât încape (adică după gust) şi jumătate din mărarul mărunţit (chop-chop).
– Le amestecăm binişor după care adăugăm la ele şi sferturile de lămâi stropite cu ulei de măsline (facultativ).
6. Servirea:
– Împărțim salata de năut în două farfurii plate. Pe patul de salată aşezăm fileurile de peştică cu portocale cu tot. Pe deasupra puteţi adăuga restul de mărar mărunţit (chop-chop) şi brânza de capră (dacă v-a rămas).
Pofta bună!