Nu fac parte dintre acei fanatici care ar sta treji noaptea ca să urmărească o dezbatere politică între cei doi candidați la președinția Statelor Unite. Pentru mine politica americană rămâne un năvod cu prea multe ochiuri, între care mă simt ca un pește pe uscat, iar când vine vorba de culisele ei, prefer să mă țin deoparte. Dar reacțiile pe care le-am auzit în dimineața de după și care asemuiau confruntarea cu un meci de box în care unul din candidați l-a făcut knock-out pe celălalt m-au determinat să urmăresc totuși câteva selecțiuni din această saga de o oră și jumătate.
Între milă și silă – aceasta a fost toată gama de sentimente pe care am simțit-o. Milă, în primul rând, pentru America, dacă asta e tot ce a putut ea oferi în acea noapte. Dezbaterea de ieri ar fi trebuit să se desfășoare în prezența unui doctor, undeva într-un salon din secția de geriatrie a unui spital și asta nu doar din cauza vârstei pacienților, ci mai ales a incapacității lor de a înțelege că poate ar trebui să lase locul și altora. Milă pentru America, în a cărei curte am învățat ce înseamnă democrație, drepturile omului și politică curată. Milă pentru că oamenii valoroși din acea țară, pe care am admirat-o, se îndepărtează de politică ca de foc, preferând să-și facă miliardele în altă parte, în afaceri mai profitabile, dar și mult mai individualiste.
Am simțit milă și pentru președintele Biden, un om bun, fără discuție, dar care nu s-a putut exprima. Știu că în primul său mandat are multe realizări. A creat 14,8 milioane de locuri de muncă, a oprit la graniță mai mulți imigranți ilegali decât a făcut-o Trump, dar în dezbaterea de ieri toate acestea nu au contat. Am văzut un Biden confuz, rătăcit pe undeva prin alte timpuri și asta este exact ceea ce nu poate convinge alegătorul indecis. Nu pentru asta a fost inițiată dezbaterea. Poate că Biden va înțelege acum, în ceasul al doisprezecelea, că a venit vremea să se retragă, dar nimeni din afară nu-l poate convinge. Sloganul său ar trebui sa fie Put America first!
Sila am resimțit-o la reapariția aceluiași om grobian și arogant care reprezintă tot ce e putred în politica americană, un om care nu pune niciun preț pe ceilalți, decât în măsura în care aceștia îi servesc interesele. Am mai folosit de câteva ori această frază, cu referire la un alt lider, mai apropiat de locurile în care trăiesc, care și el…
Din păcate, politica americană nu este un film de Hollywood în care până la urmă câștigă cel bun. Aici de cele mai multe ori câștigă cel rău, dacă nu cel urât. Un individ aflat acum la Kremlin are toate motivele să jubileze după cele ce s-au petrecut azi-noapte. Mă tem că în acest joc periculos, noi, toți ceilalți, vom avea numai de pierdut.
George Uri Schimmerling
13 Comments
N-am urmărit dezbaterea dar preferințele unui cititor pentru “omul de afaceri” care-si ” tine promisiunile” ma împinge la gândul ca acest om va prefera sa nu mai investească în ” afacerile” nerentabile precum NATO, Ucraina și chiar Israelul lasand-ul pe marele cuceritor de imperii neafacerist sa se bucure de noua prada.
Titlul articolului exprimă corect ceeace percepe cineva rezident undeva înafara S.U.A. Spre deosebire de acesta, cetățeanul american nu trebuie să aștepte o dezbatere publică între un prezident și un ex-prezident pentru a decide cu cine să voteze, ambii cu aproape aceeași vechime la Casa Albă. Afirmațiile autorului despre Biden, om bun ( pe ce bază ) , creator de milioane de locuri de muncă ( poate a spus asta în debate – de fapt economia americană le crează în conjuncturi favorabile), opunîndu-se imigrației ilegale mai mult decît Trump ( haida de ). Cît cele despre Trump, chiar dacă e un sîmbure de adevăr în ele, exagerează în direcție negativă neluînd în considerare că acesta vine din lumea reală a afacerilor ( nu e un șlefuit scîrța-scîrța pe hîrtie ) care a încercat să se țină de cuvînt pentru promisiuni făcute înainte de a fi în funcție în timpul căreia a pierdut jumătate din avere ( mare deosebire de președinții precedenți care s-au îmbogățit ). Pe scurt, Trump are intenția ( demonstrată ) și capacitatea de a face ceva pozitiv în America.Iar ceeace e bun pentru America e bun pentru Israel.
Deși în America dezbaterea era la o oră rezonabilă pentru mine, nu am urmărit-o decît foarte superficial şi a decurs în modul în care mă așteptam. Ea nu putea decurge altfel. Publicul american e divizat în două părți aproximativ egale. Nici unul din participanți nu își putea permite să spună prea mult, să riște să îndepărteze chiar o mică parte din alegători sau să dea posibilitate atotputernicei Media să se agațe de ceva în defavoarea sa. Articolul l-am citit cu mare atenție – e scris pentru persoane care apreciază realitatea privind departe, în sus. Eu mă ghidez după proverbul “spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți spun cine ești”. Eu sper ca americanii să-l prefere pe cel care e realmente mai bun pentru America .
După umila mea părere SUA urmează exemplul URSS ului de a se sparge în 3 est-vest-sud sau chiar 4 în plus Alaska
Nu am vizionat disputa, dar așa cum îi cunosc pe cei doi protagoniști, probabil că ai dreptate. Dar ai omis un amănunt crucial: așa cum sunt, amândoi ne-au ajutat (și sperăm că vor continua). Așa că „între silă și milă” s-ar cuveni și un cuvânt de recunoștință. Un proverb ebraic spune: al tihie țodek, tihie hacham – e bine să ai dreptate, dar e și mai bine să fii înțelept.
“Așa că „între silă și milă” s-ar cuveni și un cuvânt de recunoștință”
Punct ochit, punct lovit , si eu cred astfel !!
Veronica si Hava aveti dreptate . Hakarat Hatov – e un principiu fundamental în iudaism..
As zice intr-o comportare omeneasca, fara legatura cu iudaismul, care nu are intotdeauna un asemenea credit, nu in trecut si nu neaparat in prezent 🙁
Mulți se tot întreabă oare cum a ajuns America intr o asemenea fundatura, să aibă de ales între acești doi. Dar ei sunt cei mai potriviți. Se pot neliniști cei care pot crede că un oricine ar fi el, vine la Casa Albă și are acolo puterea, influență semnificativă și ultimul cuvânt. La cor se spune că sunt dirijori de cor și de decor. Cei care ajung la Casa Albă sunt cam numai de decor….. Din păcate, nici unul nu e potrivit nici pentru decor….
Daca ma uit la palmaresul celor doi candidati, vad in batranul Baiden o papusa trasa de sfori, singura mare expresie ramasa in urma: “don’t”. Adica nu-l primeste in Casa Alba pe prim ministru al Israelului. A mai facut si alte năzbâtii, dă un mare ajutor Hamasului prin “ajutorul umanitar”. Ici colo opreste actiunile armare Izraeliene, opreste ajutorul militar armatei. Sprijina tendintele Iranului. Pe plan intern a permis imigrarea, a simplificat dobândirea cetateniei americane, pentru obtinerea de voturi. S-a promolgat o lege, ca furtul din magazine alimentare pâna la 100$ nu este considerat infractiune. Pe când “omul grobian și arogant” a înjghebat “acordul de pace Avraham” intre Israel si alte trei tari arabe din golf, considerat de presa israeliana de stânga ca un acord fara importanta. Tramp este de preferat pe departe pentru Israel.
Daca autorul crede ca Biden este “un om bun” este dreptul lui. Exista insa foarte multi care cred contrariul mai ales considerand activitatea lui in Ucraina si Afganistan. Astazi New York Times, un sprijinitor strict al partidului democrat i-a cerut demisia. Oare numai motivele sanatatii sa fie cauza?
Ieri am primit un mesaj din Canada,contzinand un citat dintr-un “ilustru necunoscut”, care numea scena dintre cei 2 de mai sus “dementzie senila” (confruntarea dintre un dement si un senil). Vai de capul lumii pe care o lasam copiilor si nepotzilor nostri…
Ca un Post Scriptum citez cele postate în legătură cu acelaşi subiect, pe pagina de Facebook a autorului (George Schimmerling). Mi se pare o completare foarte sugestivă a acestui articol: “Dezbaterea de aseară m-a dus cu gândul la un film pe care l-am văzut demult- The Sunshine Boys – cu George Burns și Walter Mathau, după o piesă de Neil Simon . Și acolo era vorba despre doi bătrânei care nu se suportau dar trebuiau să mai apară odată impreună intr-un ultim show la televiziune. Bineințeles că relațiile lor nu s-au imbunătățit cu această ocazie. Căci -in ciuda a ceea ce scrie in postările motivationale de pe internet- la bătrânețe nu devenim mai maleabili ci chiar din contră. Dar măcar bătrâneii ăia doi erau simpatici in incăpățânarea lor. Cei doi bătrânei de ieri – un clown si un rătăcit – nu inspirau decât milă.
Si mai e o deosebire. In finalul piesei cei doi sfârsesc -spre oroarea lor- in aceeasi casă de bătrâni. Din bătrăneii de ieri- unul va ajunge -spre oroarea noastră- la o Casă Albă , lângă butonul roșu.. Brrr”.