Este ciudat că în cei patru ani care au trecut de la ultimele alegeri prezidențiale din SUA, care și atunci a fost o competiție între doi oameni bătrâni, în cele două mari partide nu au apărut persoane mai tinere, capabile, cu programe interesante țintite către numeroasele probleme, mai degrabă interne decât externe, cu care se confruntă Statele Unite. De fapt, precum se afirmă și realitatea o confirmă, alegerile prezidențiale americane sunt câștigate de cei care propun soluții pentru prima categorie. Se pare că americanii sunt mai puțin interesați de ce se întâmplă în lume, decât de ce li se întâmplă lor. Problemele externe îi frământă doar dacă implică mari cheltuieli din buget care ar afecta bunăstarea cetățenilor. Să ne amintim, de pildă, că în timpul mandatului său, Donald Trump a declarat că forțele americane din NATO vor veni în apărarea europenilor dacă sunt plătite – și se referea mai ales la acei aliați care nu au afectat 2% din buget pentru cheltuieli militare. Acum am înțeles că Trump ar pune aceeași condiții Taiwanului, iar în ceea ce privește sprijinul financiar pentru Ucraina, sunt mari semne de întrebare. De aceea, democrații s-au grăbit să treacă prin Congres acel ajutor de 60 de miliarde de dolari înainte de alegeri, mai ales că majoritatea pariurilor îl dau câștigător pe Trump. Se pare că singura țară care nu ar fi afectată de reducerile bugetare ale republicanilor ar fi Israelul.

Donald Trump este un norocos (nu vreau să-l jignesc, spunând că s-a născut în zodia porcului), dar la fel de norocoasă s-a dovedit întreaga lume. Departe de mine să fiu adepta lui Trump. Nimic nu-mi displace mai mult decât autoritarismul, rasismul și mai ales, lucru deosebit de periculos pentru un lider al celei mai mari puteri din lume, impredictibilitatea lui. Aș putea înșira și alte slăbiciuni care îl fac nepotrivit pentru funcția la care tânjește. Și totuși, când am văzut cum a scăpat ca prin urechile acului de glonțul asasin, dacă eram credincioasă, i-aș fi mulțumit lui Dumnezeu că totuși are grijă de noi, pământenii. Mă gândesc cu groază la consecințele asasinării unui candidat la președinția americană și cu atât mai mult a lui Trump, în primul rând pentru Statele Unite. Cu siguranță s-ar fi ajuns la un război civil. Să ne gândim numai la dezlănțuirea de forțe din 6 ianuarie 2021, când republicanii au asaltat clădirea Congresului, ca reacție la ceva absolut legal: democrații au câștigat alegerile. Dacă Trump ar fi fost asasinat, nimeni nu ar fi putut convinge opinia publică republicană că nu a fost mâna democraților. Acum, spre norocul lumii (și ghinionul pompierului care a murit în locul lui Trump), asasinul s-a dovedit simpatizant republican. Un război civil în SUA ar fi distras atenția americanilor de la problemele de politică externă, de la Europa, de la războiul cu Ucraina, slăbind în acest fel puterea și capacitatea de acțiune a Uniunii Europene. Ar fi fost un mare stimulent pentru eurosceptici, suveraniști și putiniști care oricum s-au întărit în Parlamentul European. Unitatea europeană ar fi fost subminată și s-ar fi putut deschide alte fronturi de agresiune pentru Putin.

S-ar putea spune și că tentativa de asasinat a fost o mare lovitură de PR pentru Trump. Acest lucru s-a văzut la convenția republicană, când el a acceptat candidatura. Nu vreau să fiu cinică și să spun că a fost o chestie aranjată, desigur nu a fost, doar a murit un om, chiar dacă nu a fost cel țintit, și nicio persoană normală nu ar fi elaborat un astfel de scenariu. Oricum, prin acest incident cu final fericit, Trump s-a apropiat și mai mult de câștigarea alegerilor. El s-a prezentat la convenția republicană sub cea mai bună formă. Deși rănit, s-a văzut că este viguros, plin de energie, un atu pentru cei care se leagă de vârsta lui și îl consideră bătrân. Numai că, în zilele următoare a apărut  bomba – Joe Biden a renunțat la candidatură fiind înlocuit deocamdată cu vicepreședintele Kamala Harris, un adversar mult mai periculos decât bătrânul Biden și care ar putea clătina certitudinea victoriei republicanilor.

Biden nu s-a grăbit să ia singura decizie rațională pentru salvarea viitorului partidului său, cu toate că de la începutul campaniei era limpede că are probleme de memorie și chiar de slăbiciune fizică. În cei patru ani de președinție a reușit să facă față marilor dificultăți cu care s-a confruntat America și să-i păstreze prestigiul neștirbit, nimeni, nici măcar medicii lui nu au vorbit de un început de Alzheimer. Nu a fost ușor și dacă la toate problemele cunoscute mai adăugăm conflictele din interiorul Partidului Democrat, îi putem acorda nota maximă.

Dar acum toți americanii au nevoie de un președinte sănătos fizic și cu gândire clară și dacă Trump corespunde acestor cerințe, Biden, din păcate, nu le mai îndeplinește. Semnele de degradare s-au manifestat mai demult și este de mirare că liderii Partidului Democrat nu au văzut (sau nu au vrut să vadă) și nu au pregătit unul sau mai mulți candidați pentru o astfel de eventualitate. În ultimul timp, tot mai multe figuri importante din partid, dar și din opinia publică democrată, susținători ai lui Biden și sponsori i-au cerut să se retragă.

Numai că Biden a fost greu de convins. O analiză din New York Times, cotidian al democraților, a arătat că el nu voia să renunțe, deoarece se simțea frustrat. De prea multe ori, se arată în articol, a fost dat deoparte, sau a trebuit să renunțe la candidatura pentru președinție în favoarea altora, ultima dată în favoarea lui Hillary Clinton și Bertie Sanders. Apoi, toți președinții democrați au avut două mandate, iar retragerea după primul mandat ar fi însemnat un eșec care i-ar fi sporit și mai mult sentimentul de frustrare.

Dar până la urmă el a luat decizia corectă. Rațiunea a învins ambiția personală. Biden și-a dat seama că a te retrage cu demnitate înseamnă înțelepciune și salvarea prestigiului Partidului Democrat și a făcut acest pas curajos pentru un președinte.

Este însă doar prima etapă de corectură a perspectivelor Partidului Democrat. Deocamdată el urmează să fie înlocuit de Kamala Harris, coechipiera lui, susținută de multe personalități politice din Partidul Democrat, inclusiv de sponsorii lui Biden. Dar numirea nu este bătută în cuie. Voci din partid cer o competiție deschisă. Există o listă virtuală de posibili candidați dintre care, potrivit unor aprecieri, câțiva ar avea șanse mai mari decât Harris. Ideea favorizată pentru câștigarea alegerilor este atragerea alegătorilor moderați și indeciși, adică centrul din ambele partide, deoarece, spun analiștii, atunci când Trump l-a ales ca viitor vicepreședinte pe J.D. Vance, un extremist feroce, el a renunțat la proprii alegători de centru. Iar printre democrați Harris este considerată prea de stânga pentru a-i coagula pe acești alegători. Indiferent cine va fi nominalizat de către democrați, așa cum am arătat mai înainte, victoria republicanilor nu mai este o certitudine.

Eva Galambos