După cum am văzut în articolul despre Licoricia din Winchester https://baabel.ro/2022/07/o-femeie-de-afaceri-in-anglia-medievala/, evreii au fost izgoniți din Anglia în 1290 și nu au revenit decât prin 1650, cu permisiunea lui Oliver Cromwell. Adică timp de vreo trei secole și jumătate în Anglia nu a mai călcat picior de evreu? De fapt nu e chiar așa. Când evreii din Peninsula Iberică au fost siliți să se convertească sau să plece, evident Anglia nu i-a primit. Dar printre cei convertiți și urmașii lor, au fost unii negustori, medici etc. care s-au stabilit în Anglia. Erau creștini cu acte în regulă, deci nu era niciun motiv să nu fie primiți. În timpul domniei lui Henric al VIII-lea, la Londra trăiau vreo 100 de „creștini noi” care practicau în taină iudaismul. Când Henric al VIII-lea a trecut la protestantism, aceștia au făcut la fel, ca supuși de nădejde ai Angliei. Faptul că erau evrei era „secret”, dar despre mulți se știa… Unul dintre aceștia, venit în Anglia la începutul domniei reginei Elisabeta I, a fost doctorul Roderigo Lopez (1517 – 1594).
Așa cum se întâmplă deseori, era fiul unui medic și chiar unul de renume, medicul regelui Portugaliei. În 1498, când evreii portughezi au fost puși în fața alegerii de a se converti sau de a părăsi țara, familia a ales să se convertească, astfel că Roderigo s-a născut deja „creștin”. A studiat la Coimbra și a început să practice medicina, dar cum Inchiziția îl bănuia că practică pe ascuns iudaismul, a decis că era mai bine să se facă nevăzut – și în 1559 s-a stabilit în Anglia. A trecut la protestantism și a început să lucreze ca medic.
Fiind un medic bun, a făcut o carieră strălucită. A fost angajat întâi la St Bartholomew, cel mai vechi spital din Londra și cu timpul și-a format o clientelă printre oamenii cei mai de seamă ai vremii, chiar și printre apropiații reginei Elisabeta, iar în 1581 a fost numit medic al curții, cu un salariu anual de £50. Mai târziu a primit și o moșie de la un client recunoscător, episcopul de Worcester. Devenise un om înstărit și respectat.
Lopez a luat-o de soție pe Sarah, fiica unui alt „creștin nou”, negustorul Dunstan / Gonsalvo / Benjamin Anes (Añes), stabilit și el la Londra. Nu se știe cu siguranță dacă doctorul Lopez și familia sa practicau în taină iudaismul. Evident el nega acest lucru care, oricum, era ilegal în Anglia de atunci. Pe de altă parte, se știe că a donat bani pentru o sinagogă secretă la Anvers.
Aparent a fost o poveste de succes, dar realitatea era mai complicată. Oricine se bucura de favoarea reginei stârnea invidie și își făcea dușmani. Unul din cei mai aprigi a fost contele de Essex, un important demnitar de la curte și favorit al reginei Elisabeta. Acesta a pus spioni pe urmele doctorului Lopez și a descoperit tot felul de lucruri suspecte…
Lopez avea legături în Spania, în Portugalia și chiar la Constantinopol și coresponda cu tot felul de personaje importante. Să nu uităm că Spania și Anglia se aflau pe picior de război: în 1588 Filip al II-lea a trimis Invincibila Armada să invadeze Anglia, să o detroneze pe regina Elisabeta și să reinstaureze catolicismul – dar expediția a eșuat. Când regele Portugaliei a murit fără să lase moștenitori, Lopez a fost amestecat în lupta pentru succesiune. Din scrisorile interceptate nu a reieșit nimic care să indice că Lopez era trădător, dar totuși el a povestit amănunte de la curte fără știrea reginei. Printre altele, el a povestit că l-a tratat pe contele de Essex de o boală venerică. Este ușor de imaginat mânia acestuia când a aflat!!!
De acolo nu mai era decât un pas să-l acuze pe Lopez că ar fi participat într-un complot ca să o otrăvească pe regină. Medicul a fost întemnițat în Turnul Londrei. La proces a fost găsit vinovat de înaltă trădare și în 7 iunie 1594 a fost executat public în modul cel mai crud cu putință – hanged, drawn and quartered – dar mai bine să nu intru în amănunte.
Vinovăția – sau nevinovăția – lui Roderigo Lopez nu a fost niciodată dovedită până la capăt.
La prima vedere, totul pare clar: a fost judecat și a fost găsit vinovat, totul perfect legal. Dar dovezile împotriva lui se limitau la două scrisori mai vechi. Una pomenea de un complot: regele Spaniei, Filip al II-lea, plănuia să pună niște portughezi să asasineze pe regele Franței și pe regina Angliei. Scrisoarea nu a fost nici scrisă de Lopez, nici adresată lui și nici nu îl pomenește. Există încă o scrisoare în care un anume António da Veiga spune că crede că l-ar putea convinge pe Lopez să-l otrăvească pe unul din pretendenții la coroana Portugaliei, dar acest lucru nu s-a întâmplat. În plus, a fost acuzat de așa-zișii lui complici, dar mărturiile au fost obținute, după obiceiurile vremii, prin tortură. În aceste condiții oamenii mărturisesc orice, de aceea în zilele noastre probele obținute under duress nu sunt admise. Este adevărat, Lopez ar fi putut să uneltească și să o otrăvească pe regină (ceea ce, evident, nu s-a întâmplat!), iar ca mobil al crimei ar putea să fi fost banii – poate că da și poate că nu.
Există însă și amănunte care par să-l dezvinovățească. Se pare că regina Elisabeta nu era convinsă de vinovăția medicului și timp de peste trei luni a tot amânat să semneze ordinul de execuție. După lege, ea avea dreptul de a confisca întreaga avere a trădătorului, dar nu a făcut-o. Din contră, ea a sprijinit-o pe văduvă și a finanțat studiile fiului ei.
***
Povestea doctorului Roderigo Lopez pune multe semne de întrebare. Eu cred că singura lui vină a fost că a divulgat amănunte intime despre un pacient – a fost o acțiune lipsită de etică și i-a furnizat dușmanului său un pretext de răzbunare, dar nu a fost o crimă. Contele de Essex este el însuși un personaj controversat: în 1601 a fost și el condamnat la moarte pentru înaltă trădare – a organizat o lovitură de stat împotriva reginei Elisabeta, dar planul a eșuat și el a fost prins.
După părerea mea, adevăratul vinovat a fost antisemitismul virulent al vremii. Și dacă nu îi avea ca țintă pe evrei, pentru că în Anglia nu erau, și-a găsit o țintă alternativă în evreii convertiți, „creștini noi” sau marani. Cu toate că s-a născut catolic și în Anglia a devenit protestant, Lopez a fost judecat nu ca om, ci ca evreu. Iată cum îl descrie un contemporan, avocatul londonez Gabriel Harvey:
Doctor Lopus, the Queenes physitian, is descended of Jewes: but himselfe A Christian, & Portugall. He none of the learnedest, or expertest physitians in ye Court: but one, that maketh as great account of himself, as the best: & by a kind of Jewish practis, hath growen to much wealth, & sum reputation.
(Dr. Lopez, medicul reginei, este de origine evreiască, dar el însuși e creștin și portughez. Nu e cel mai învățat, nici cel mai expert dintre medicii de la curte, dar tot făcând pe grozavul, așa cum fac toți evreii, a acumulat multe bogății și o mare reputație.)
Iar la proces, procurorul l-a numit a perjured, murdering villain and a Jewish doctor worse than Judas himself (un ticălos sperjur și un doctor evreu mai rău decât însuși Iuda). E clar că judecat era evreul, nu omul.
Chiar învinuirea pare să fi fost inventată de contele de Essex pe baza unor zvonuri care circulau pe vremea aceea în Anglia și în Spania: că medicii evrei convertiți își otrăvesc pacienții. Este o altă versiune a calomniei de sânge: evreii ucid copii creștini. Ambele sunt la fel de absurde, dar cine vrea neapărat, le crede. (De fapt, este exact același lucru ca fake news de pe rețelele de socializare de astăzi și mulți le cred.)
Istoricul William Camden, poate chiar martor ocular la execuție, relatează că ultimele cuvinte ale lui Lopez au fost: I love my queen as I love my lord and saviour Jesus Christ. (O iubesc pe regină așa cum îl iubesc și pe domnul și mântuitorul meu Isus Cristos.) La aceste cuvinte, mulțimea a izbucnit în huiduieli și urlete: Hang the Jew! (Spânzurați-l pe evreu!)
***
Apropo, „scandalul Lopez” pare să-l fi inspirat pe Shakespeare să scrie Negustorul din Veneția și să creeze personajul Shylock – cămătarul evreu cel neîndurător. De fapt, subiectul era demult la ordinea zilei. Piesa Evreul din Malta a fost scrisă de Marlowe cu vreo patru ani înainte și a fost prezentată în preajma execuției lui Lopez, cu un succes enorm la public, ceea ce l-a făcut pe Shakespeare să abordeze și el subiectul.
Nici Marlowe, nici Shakespeare, nici mulți alți scriitori englezi nu au văzut vreodată un evreu, dar stereotipul s-a păstrat timp de secole. Poate primul evreu care apare ca personaj pozitiv în literatura engleză este Rebecca din romanul Ivanhoe al lui Walter Scott, publicat în 1819.
Hava Oren
Bibliografie:
”The Jewish Conspirators of Elizabethan England”, capitol în cartea The Jews in the History of England 1485 – 1850, David S. Katz, Oxford University Press 1996
https://en.wikipedia.org/wiki/Roderigo_Lopes
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5548115
https://www.cassidycash.com/roderigo-lopez-and-jews-in-16th-century-england
20 Comments
Permiteți-mi să am rezerve asupra evreității ca vină principală în cazul execuției lui Lopez – n-o exclud, dar omul pare să fi comis ”gafe majore” conform fabuloasei istorisiri.
Să nu uităm, că la vremea aceea, Curtea Angliei era una dintre cele mai sângeroase (poate cea mai!) din Vestul Europei. Totodată populată de cele mai erudite, luminate minți ale timpului. Cădeau capete pentru orice bârfă sau un fleac suspect. Toată lumea spiona pe toată lumea. De la religie până la scandaluri de alcov, orice putea fi motiv al descăpățânării.
Este și asta o posibilitate, desigur, dar de-a lungul acestei povești apar prea multe detalii antisemite ca să putem declara că a fost ucis pentru vreun fleac sau dintr-o greșeală a justiției.
….insasi cruzimea inimaginabila a executarii (asupra careia nu ati insistat, din delicatete, pentru a cruta sensibilitatea cititorului)… dar cautand detalii, lamuriri pe internet m-am ingrozit… toate pledeaza in favoarea motivatiei profund antisemite a acuzatiei… a crimei.
Mi-a trecut prin cap o idee trasnita meditand asupra portretului si a numelui contelui de Essex… oare ce origini o fi avand si el…?!
Cruzimea a fost aceeași pentru toți, era pedeapsa prevăzută prin lege pentru înaltă trădare. Cât despre contele Essex, ideea este într-adevăr trăsnită: ascendența lui era impecabilă, provenea din cea mai înaltă nobilime engleză – ceea ce nu l-a împiedicat să devină la rândul lui trădător.
Ca și în cazul altor comentatori și în mine a vibrat o coardă, dar spre deosebire de ei eu n-am reușit să traduc vibrația în cuvinte.
Extrem de impresionant… O initiativa atat de necesara de a scoate la lumina aceste comori ale istoriei… Felicitari si mii de multumiri nu numai pentru redarea magistrala a povestii palpitante, cu final tragic, a renumitului medic, frate al nostru, cat si pentru efortul remarcabil de documentare atenta din diferite surse, pentru a ne introduce in contextul istoric special al epocii, cu acele convertiri la crestinism, decisive pentru supravietuire si cu implicatii nebanuite pe termen lung, pentru urmasi… Cine stie cati dintre ei, urmasi ai urmasilor acelor evrei convertiti in buni crestini, mai stiu ceva despre originile lor?!… mai simt ceva?!… Ma preocupa mult in ultimul timp aceste aspecte mai ales atunci cand mi se pare ca ghicesc, in trasaturile unora din semenii nostri, in felul de a vorbi, in privirea lor etc… fire nevazute spre posibile origini mozaice… Multumita minunatului dvs articol intrebarile si meditatiile pe aceste teme vor capata si mai mult inteles
Lopez (din naivitate sau prostie) a comis două mari greșeli care nici astăzi nu ar fi fost bine văzute: a ținut legătura cu Spania, inamica Angliei și a încălcat etica medicală divulgând în public boala unui pacient. Dar asta nu înseamnă că a trădat Anglia sau pe regină.
De acord. A încălcat etica medicală. A fost o faptă demnă de dispreț pentru care a plătit cu vârf și îndesat, dar nu a fost o crimă și cu atât mai puțin înaltă trădare. Cât despre legătura cu Spania, povestea e mai complicată. Când regele Portugaliei a murit fără moștenitori, unul din pretendenți a fost Filip al II-lea al Spaniei. Evident că asta nu era pe placul reginei Elisabeta și ea l-a sprijinit pe celălalt, iar în această afacere, Lopez a fost intermediar – deci a fost în serviciul Angliei. Totuși Filip al II-lea a câștigat tronul și timp de câțiva ani Spania și Portugalia au fost unite. Se pare că Lopez a continuat corespondența și mai târziu, pe cont propriu.
Extraordinar de interesant articol precum povestea în sine. Fake news se pare că este un fenomen care avea și are putere când este urmărit un scop mârșav.
Superbă prezentare, superbă și…tristă!
Nu, nu e tristă, ci doar adevărată.
De-a lungul vremii evreul Diasporei a plătit pentru tot, chiar și când nu era dator!
Oare există cineva mai potrivit expresiei țap ispășitor?!
GbM
Articol foarte interesant si original prin prezentarea faptelor istorice, posibil legendare.
La linkul de mai jos (ce trebuie prelucrat)
desteptiDOTroSLASHtapul-ispasitor-sensul-si-originea-expresieiSLASH
se gasesc mai multe explicatii despre ţapul ispasitor, a carui origine este intr-un pasaj din “Levitic” (a Cincea Carte a Bibliei ebraice). Acolo se spune că Marele Preot, pe lângă “ţapul ispăşitor” pentru Azazel (שעיר לעזעזל), mai alegea unul care era imolat (sacrificat) lângă altarul sacrificiilor, de la intrarea în templu, după care sângele animalului era folosit pentru curățarea templului și a altarului profanat de păcatele israeliților.
Articolul este foarte interesant și poate fi găsit cu ușurință dând o căutare „deștepți țapul ispășitor”. Textul biblic relevant se află în Lev. 16: 18-27.
Nu mă miră că aceeași idee apare și în alte culturi. Cea mai interesantă mi se pare tradiția greacă: pentru a preveni o calamitate, un țap ispășitor (sau chiar un om) era alungat din cetate, luând cu sine păcatele celorlalți. Acest țap era numit PHARMAKON. Care e legătura cu farmacia? E clar: țapul ispășitor era „leacul” care prevenea calamitatea.
Interesant si, din pacate,cum spui, optimismul e departe!
Foarte,foarte interesant . Am încercat să găsesc ceva despre el în două cărți ale lui Yirmiahu Yovel, dar spre mirarea mea , deși scrie despre perioada în care a trăit Lopez Rodrigez, nu scrie despre el.
Sunt convinsă că avea cunoștiință despre judecata lui Rodrigez.
Ce cred eu . Privind profilul lui Lopez, cu trăsături fine , nasul coroiat, care putea pune semne de întrebări, dar și liniile hotărâte ale feței și ale privirii și citind în alte locuri că era un medic foarte bun , dar care lupta împotriva prejudecăților , am ajuns la concluzia că “evreul” a fost condamnat la moarte și nu omul.
Degeaba s-a creștinizat. Degeaba s-au creștinizat evrei în timpul lui Hitler . Ura rasială este ca un munte pe care vrei să-l miști din loc, dar nu reușești decât să dai cu capul în el. Excepțională poveste, știi Hava că tema mă preocupă mult . Shabat Shalom și liniște de care nu avem parte de mii de ani.
Eu mă mir unde ai găsit un portret. Eu nu am găsit decât afișul pe care l-am pus la început, dar acolo abia se vede cum arăta – de fapt nici nu știu dacă este un portret realist sau numai propagandă.
Și eu cred că a fost condamnat la moarte evreul – poate dacă nu ar fi fost evreu, nici nu le-ar fi trecut prin minte să-l bănuiască.
Dar cel mai mult mi-a plăcut faptul că contele Essex, cel care l-a învinuit de trădare, s-a dovedit el însuși trădător și și-a încheiat zilele exact la fel!
Culmea e că am găsit portetul Contelui Essex și am crezut că e Rodrigez dar apoi l-am găsit și pe a lui Rodrigez. era mai plinuț la față și nasul mai puțin coroiat. Dacă-l găsesc din nou ți–l trimit pe email./
Articolul, bine documentat și foarte bine scris, prezintă un șir de întâmplări care pot ține cu sufletul la gură orice cititor. Cred că ar merita o dramatizare sau ecranizare reparatorie.
Ura de rasă este expresia murdară a oamenilor care nu gândesc independent și nu apreciază persoana respectivă după faptele și realizările lui. Faptul că eu îi urăsc pe teroriștii islamiști (sau alt fel de criminali) nu înseamnă că îi urăsc pe toți musulmanii.
Nu știam de cazul Lopez..
Dar evreii au avut numai dușmani și nimeni nu i-a iubit…. Dar i-au apreciat.
Cu toate astea, au plătit cu viața faptul că erau evrei. Nu pentru fapte. Nu ca oameni. Ci doar ca evrei.
Întrebarea este, va dispare această ură?
Dacă ați fi pus întrebarea acum vreo zece ani, aș fi răspuns „Sper că da.” Acuma nu mai sunt atât de optimistă.