Arnold Schönberg transmite chiar și melomanilor o stare de anxietate, nu neapărat din cauza muzicii sale greu de descifrat, ci și a fobiei lui faţă de numărul 13, fobie care l-a obsedat întreaga viață.

A asculta concertul omagial Schönberg, la 150 de ani de la nașterea lui, vineri, 13 iulie 2024, mi s-a părut un sacrilegiu; am preferat să merg la al doilea spectacol, la Musikverein (sala Concertului de Anul Nou), sâmbătă în 14 iulie. În program a fost prezentată compoziția de referință a lui Arnold Schönberg, considerată cea mai complexă creație muzicală din istorie: oratoriul Gurre Lieder (Cântecele din Gurre). Premiera a avut loc în 23 februarie, tot în aceeași sală, cu soliști ai orchestrei simfonice din Viena (Wiener Symphoniker).

Performanța muzicală din această seară fost realizată sub conducerea dirijorului Petr Popelka cu 400 de artişti: orchestra Wiener Symphoniker, trei coruri pe opt voci (corurile filarmonicilor din Viena, Slovacia și Ungaria) și șase soliști de operă. În decurs de un secol, o orchestră excepțională poate prezenta doar de 2-3 ori Gurre Lieder. Este nevoie de foarte mulți instrumentiști, coruri reunite, co-repetitori și un dirijor care să coordoneze totul. Dar mai ales este dificil de găsit un tenor care poate interpreta rolul regelui Waldemar. Partitura pune la încercare calitățile vocale ale tenorului, prima parte fiind compusă în stil wagnerian, celelalte două pentru o voce cu timbru liric.

Nici reprezentația de la Viena nu a fost scutită de greutăți: primul tenor a renunțat la proiect din motive personale, cu puțin timp înainte de spectacol, apoi tenorul care l-a înlocuit a răcit… După 50 de zile de secetă, în 13 septembrie, Viena a fost inundată de ploi torențiale.

Cum ar putea fi descris Schönberg? Vizionar, inventator, o personalitate muzicală controversată, pictor, iudaist[1], protestant, revoluționar, provocator, vienez sau american?

S-a născut la Viena, într-o familie modestă, în 13 septembrie 1874 și s-a stins din viață la Los Angeles, la 76 de ani (7+6=13), într-o vineri, în 13 iulie 1951. Toată viața Schönberg a crezut în blestemul numărului 13 și în manuscrisele sale l-a evitat, înlocuindu-l cu 12a. Cu trecerea anilor, depresiv şi bântuit de panică, s-a temut de anul 1939, când împlinea 65 de ani, deoarece existau prea mulți „13“ (65=5×13 și 39=3×13) și a compus numai după un horoscop special făcut pentru el. „Mare noroc că numele soției mele, Mathilde, se scrie cu H, altfel căsătoria mea ar fi fost o catastrofă!” (numele Mathilde și Arnold au împreună 14 litere) i-a spus el prietenului său, arhitectul Adolf Loos. Superstiții sau adevăr? Cel care avea să distrugă micul univers al familiei Schönberg a fost pictorul Richard Gerstl (tot 13 litere!)

Scrierea oratoriului Gurre lieder se întinde pe o perioadă de 13 ani din viața familiei Schönberg: Arnold, Mathilde și fratele ei, Alexander Ziemlinsky. Ce s-o fi petrecut în acești ani, dacă soția sa i-a scris: “Niciodată nu mi-am putut imagina că poți fi atât de nefericit fără să mori!“? Totul a început romantic, în vara anului 1899, în regiunea Semmering. Sub îndrumarea prietenului său, renumitul profesor de compoziție Alexander Ziemlinsky, Schönberg a compus cinci lieduri pentru concursul Societății Compozitorilor Vienezi din ianuarie 1900. El s-a inspirat din poeziile lui Jens Peter Jacobsen, bazate pe o veche legendă daneză: regele Waldemar o iubește pe Tove, iar regina geloasă Helwig o ucide în castelul din Gurre. Conștient că muzica sa avangardistă, în stil de wagnerian, nu ar fi avut succes, Schönberg nu a prezentat public liedurile. În acea vară, la Semmering, s-a îndrăgostit de Mathilde, sora lui Alexander, și i-a compus un lied pe versurile poetului Richard Demel, Verklärte Nacht (Transfigurarea nopții). Cei doi s-au căsătorit în 1901, iar Mathilde și-a schimbat traiul modest din casa părinților cu grijile unei familii nevoite să caute mereu o chirie modestă și să accepte ajutorul financiar al prietenilor și marilor amfitrioni. Era o femeie cultivată, cu un talent muzical deosebit. Arnold nu știa să cânte la pian, toate compozițiile sale erau cântate cu Mathilde sau cu fratele ei. Mathilde alegea și textele.

Schönberg a fost autodidact. În copilărie a luat lecții de vioară, dar moartea subită a tatălui l-a obligat să părăsească școala și să învețe o meserie pentru a-și întreține familia. Din 1895 a fost violonist într-o orchestră de amatori. Așa l-a cunoscut pe Alexander Ziemlinsky, cel care a recunoscut talentul lui deosebit. Fără Alexander și Mathilde, Schönberg nu ar fi devenit un mare compozitor și, din păcate, rolul celor doi este prea puțin amintit de muzicologi.

Mathilde a trăit în umbra unui geniu, izolată social, în bucătărie, printre sacii de cartofi și varză. Prin fratele ei, Alexander, soțul ei a avut acces la lumea elitei culturale și financiare vieneze de la începutul secolului XX. Schönberg mergea singur la toate întâlnirile, dineurile și petrecerile date de familiile care patronau arta. Cumnatul său fusese profesorul de compoziție și iubitul Almei Schindler, pe care aceasta l-a părăsit pentru Gustav Mahler, pe atunci directorul Operei din Viena. Marele compozitor l-a susținut și l-a promovat artistic pe Schönberg, facilitându-i concertele la Viena, cu toate că ele se sfârșeau adesea cu scandalul publicului și al presei. Chiar în vremea mișcării feministe din Viena, Schönberg a rămas un anti-feminist convins. Cu toate acestea, el frecventa saloanele artistice ale Berthei Zuckerkandl și participa la dineurile selecte ale Eugeniei Schwarzwald (cea care a înființat și a condus prima școală de fete cu bacalaureat). Aceasta din urmă s-a lovit de încăpățânarea și egoismul lui Schönberg, în dorința ei de a-i face cunoștință cu cele mai „muzicale“ femei din Viena, Alma Mahler și Mathilde Schönberg, pentru crearea unei Societăți Muzicale care să promoveze tinerele talentate. În timp ce Alma își asumase rolul de cea mai frumoasă femeie din high life-ul vienez și soția unui geniu, Mathildei nu-i rămânea decât să-l însoțească pe Arnold la concerte sale tumultoase, să cânte la pian partiturile pentru concertele soțului și să pregătească șnițele și varză pentru grupul de muzicieni avangardiști flămânzi de la soireé-urile din micul apartament al familiei Schönberg.

În 1907, două premiere ale lui Schönberg s-au terminat în dezastru și scandal, compozitorul fiind poreclit Bürgerschreck (spaima cetățenilor); profund deprimat, el se gândea la sinucidere. Grupul său de prieteni petrecăreți – în jargonul artistic vienez Champagner-Gilde (Breasla Șampaniei) – au mutat întâlnirile artistice în cafenele și berării.

Paradoxul societății vieneze de la începutul secolului XX era conviețuirea într-un amestec de religii, naționalități, idei politice, așteptând parcă finalul unei lumi care avea să vină odată cu atentatul de la Sarajevo. La aceste petreceri adepții socialismului se întâlneau cu monarhiștii, conservatorii cu progresiștii și antisemiții cu industriașii evrei. La dineurile pictorului Carl Moll (tatăl vitreg al Almei Mahler, cunoscut antisemit), care promova tinerii pictori expresioniști, Schönberg a cunoscut un tânăr pictor avangardist, Richard Gerstl (1883-1908), care se încăpățâna să nu-și expună pictura de îndată ce afla că în salonul expozițional era și „un Klimt“. Richard Gerstl era fascinat de muzica lui Schönberg, iar muzicianul a început să ia lecții de desen de la Gerstl. Acesta a devenit oaspete permanent în casa familiei Schönberg, își petreceau împreună chiar și tradiționalele vacanțe muzicale la Gmunden. În paralel cu autoportretele sale radicale, Gerstl a pictat câteva tablouri cu familia Schönberg și portrete ale Mathildei.

Schönberg bănuia că ceva nu e în regulă, dar reprima mereu gândul unei apropieri intime între Richard și Mathilde. Când muzicianul i-a surprins întâmplător, perechea îndrăgostită a fugit din Gmunden, ascunzându-se într-un apartament din Viena. Compozitorul Anton Webern a convins-o pe Mathilde să se întoarcă acasă de dragul celor doi copii. Scandalul a izbucnit în seara zilei de 4 noiembrie când, la scurt timp după despărțirea de Mathilde, Richard Gerstl s-a sinucis. De atunci, între soții Schönberg nu a mai existat decât o legătură de conveniență .

Liedurile compuse în vara când a cunoscut-o pe Mathilde l-au urmărit ani în șir pe Schönberg, fiind mereu modificate și adaptate, întâi într-un sextet pentru coarde, apoi în compoziții pentru orchestră – acestea au fost singurele care au cunoscut de la început succesul. Ele sunt ultimele sale compoziții în stil romantic târziu.

Transpunerea muzicală a poveștii de dragoste dintre regele Waldemar și Tove rupe tiparele compoziției: tipic stilului wagnerian, întreaga dramă se desfășoară în primul act, cu trei soliști, Waldemar, Tove și un porumbel care anunță moartea lui Tove. Actul al doilea are o singura arie, cearta lui Waldemar cu divinitatea. În partea a treia, Waldemar cheamă la o vânătoare fantomatică pe toți supușii din morminte (interpretați de corul bărbătesc din Ungaria, al doilea cor ca mărime din lume) pe o melodie ca un dans al morții, amenințând divinitatea cu o luptă în Împărăția Domnului, dacă el și Tove vor fi despărțiți în eternitate. La cântarea cocoșului, armata de fantome se întoarce în morminte. O voce pe muzică atonală avertizează plantele și animalele de furtuna care va pustii totul, ca apoi, odată cu răsăritul soarelui, „muzica vântului” să aducă pacea și strălucirea zilei, încheind oratoriul cu care Schönberg s-a despărțit definitiv de compozițiile clasice.

În 1913 Arnold Schönberg a început să experimenteze cu un nou stil de compoziție: muzica atonală. Noroc că octavele au 12 tonuri și nu 13, altfel nu ar mai fi existat „a doua școală muzicală vieneză“ sau muzica dodecafonică inițiată de Arnold Schönberg. Concertul din Musikverein din 1913 este denumit în muzicologie „Concertul palmelor“. Publicul tumultos, revoltat de noul stil muzical, a întrerupt concertul și s-a luat la bătaie cu adepții lui Schönberg prezenți la concert și cu membrii orchestrei. Compozitorul Oscar Strauß, a scris: „Zgomotul palmelor dintre spectatori a fost lucrul cel mai melodios din această seară“.

“Sunteți Schönberg, compozitorul îngrozitor de care se revoltă toți vienezii?” a fost întrebat Schönberg la Paris. „Da, cineva trebuia să fie Schönberg și alegerea a căzut asupra mea!”

Epilog

Mathilde a murit în 1923. Șase luni mai târziu, Arnold Schönberg s-a recăsătorit cu Gertrude (1898-1967) și au avut trei copii. Etapa vieneză a vieții sale s-a sfârșit în 1933, familia a emigrat în Statele Unite. Nepotul lui Arnold Schönberg, Randol, a fost avocatul care a reușit ca portretul Adelei Bloch-Bauer, de Gustav Klimt, să fie restituit moștenitoarei, Maria Altman.

Alexander Zielinsky (1871-1942) a scăpat de urmărirea Gestapo-ului din Viena, luând drumul exilului spre New York.

În exil, între Alma Mahler și Gertrude Schönberg s-a legat o prietenie care s-a transmis și următoarelor generații ale celor două familii.

Majoritatea tablourilor lui Richard Gerstl se află în muzeul Kunsthaus (Casa artei) din Zug, lângă Zürich.

Simona Fuchs

Viena, 14 septembrie 2024

Surse:

“Gurre-Lieder”: Großes “Geburtstagsständchen” für Schönberg, Der Standard, 12 septembrie 2024 https://www.vienna.at/gurre-lieder-groses-geburtstagsstandchen-fur-schonberg/8937940

https://www.br-klassik.de/themen/klassik-entdecken/was-heute-geschah-25031898-schoenberg-konvertiert-zum-protestantischen-glauben-100.htm

Wahnsinnsliebe, Lea Singer, 2003

---

[1] Notă de subsol: Schönberg s-a născut evreu, s-a convertit, dar la bătrânețe a revenit, fiind atras de cultura și religia iudaică.