După fabula pe care am publicat-o de curând, https://baabel.ro/2024/03/șacalul-și-papagalul/ mi-a venit pofta să scriu. Aceasta este continuarea celei anterioare, “Șacalul și papagalul”, care s-a încheiat când coaliția coruptă a regelui șacal, a reginei și a aliaților lor, vulpile și șerpii veninoși, au părăsit rezervația Ngorngoro, dar nu înainte de a-i da foc.

Focul a făcut prăpăd: animalele mici și chiar o mare parte dintre erbivorele mari au pierit. Carnivore mari oricum nu mai erau, cuplul regal și papagalul ucigaș le-au otrăvit încă de la începutul dominației lor. Elefanții, hipopotamii, rinocerii și crocodilii, atâția câți au mai rămas, s-au înghesuit pe malul râului care trecea prin rezervație și așa au scăpat cu viață, împreună cu câțiva babuini. Vegetația a fost complet distrusă.

Totuși, precum se știe, savanele au o mare capacitate de a se reface după incendii. Pe terenul pustiu dar foarte fertil, păsările au răspândit semințe aduse din rezervația vecină și încetul cu încetul au răsărit plante noi și chiar copaci. Babuinii au trimis soli în rezervația învecinată, Serengeti, și și-au chemat rudele, maimuțe de toate rasele și o puzderie de erbivore mai mici și mai mari ca să ia parte la refacerea rezervației. Cel mai mult au ajutat maimuțele care mâncau fructele sălbatice și răspândeau sâmburii, contribuind la creșterea rapidă a vegetației. Același lucru l-au făcut și păsările. Au revenit și carnivorele. Era că într-un kibuț, fiecare contribuia ce putea.

În scurt timp savana și-a recăpătat splendoarea. Dar era nevoie de cineva care să cârmuiască și să facă dreptate – la fel ca la oameni, și la animale pot apărea atitudini belicoase, pot izbucni certuri și cineva trebuia să facă dreptate. Erbivorele s-au înmulțit excesiv și vegetația era periclitată. Era nevoie de carnivore mari care să restabilească echilibrul din savană. Dar mai presus de toate, era nevoie de o organizație care să facă ordine și dreptate între specii. Așa s-a creat Organizația Speciilor Unite (OSU).

Prima care a fost numită în postul de președinte a fost hiena Furt. Ea se trăgea din dinastia de hiene rare din specia Aldheim, după numele zoologului austriac care le-a descris. Deși era cunoscută prin ferocitatea ei și avea un trecut dubios de mâncătoare de pui ale altor animale, chiar de lei (avea pe conștiință mii de pui), ea a fost votată în unanimitate pe principiul că toți păcătuiesc în viața lor. Numele ei sugera că ea era vestită și pentru că fura vânatul unor carnivore, ba chiar al leoparzilor.

Furt i-a amnistiat pe refugiații șacali, vulpi și șerpi veninoși și aceștia au revenit la Ngorongoro. Ea întrunea frecvent ședințele OSU. Erau foarte multe plângeri între diferitele specii de animale. Erbivorele se plângeau că unele mănâncă prea mult și nu le ajunge iarba, carnivorele mici erau nemulțumite că cele mari mâncau cea mai mare parte a vânatului, erbivorele se plângeau de carnivore că le vânează, iar carnivorele că erbivorele fug prea repede și adesea carnivorele rămâneau flămânde.

Erau multe de făcut, Furt nu se descurca singură și a creat un Consiliu de Securitate al animalelor care să ia hotărâri în funcție de voturi. Curând i-a venit ideea originală ca membrii consiliului să fie cei “neutri”, care plecaseră demult din savană: șacalii, vulpile și șerpii veninoși, precum și reprezentanții marilor carnivore și elefanții. Conducătorul fiecărei specii avea drept de veto.

Printre animalele reprezentate la OSU erau și bursucii de miere. Acestea sunt animale mici cărora le place mierea și, mai ales, larvele albinelor. Sunt considerate printre cele mai curajoase animale, îi înfruntă până și pe lei. Ei au gheare mari, dinți ascuțiți și nu se tem de nimeni. Acest lucru le-a adus respectul unora dintre animale, dar invidia și ura celorlalte, mai ales a carnivorelor care nu îi puteau vâna. Dușmanii lor s-au unit și i-au atacat în vizuinile lor sau afară, în savană, dar în zadar, erau invincibili. Singurii lor prieteni erau elefanții cărora le era milă de ei. Când se aflau în preajma elefanților, nimeni nu aveau curajul să-i atace. Dar răuvoitorii nu cedau și voiau să-i extermine pe bursucii de miere sau să-i alunge din savană. Sub diferite pretexte, răuvoitorii apelau la Furt care întrunea Consiliul de Securitate al OSU ca să voteze împotriva bursucilor, dar toate inițiativele destructive au eșuat, fiindcă elefanții votau împotrivă și propunerea cădea. Atunci adversarii bursucilor au decis să încerce să-i corupă pe elefanți.

Ocazia a venit când lui Elefani, noua conducătoare a elefanților, i s-a promis stăpânirea unor mari teritorii pline de copaci și izvoare. La următoarea ședință a OSU, Elefani a votat ca bursucii de miere să fie excluși din OSU și alungați din rezervație.

De multe ori viclenia și înșelătoria înving, iar cei drepți pierd.

Nimeni nu știe unde au dispărut bursucii de miere.

Tiberiu Ezri

Bibliografie
https://www.kiwoitoafricasafaris.com/ro/bursucul-de-miere/#:~:text=Bursucul%20de%20miere%20este%20un,nume%20pentru%20acela%C8%99i%20animal%20%2D%20ratel

Sursa imaginii
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Honey_Badger.jpg Jaffacity, CC BY-SA 4.0 <https://creativecommons.org/licenses/by-sa/4.0> via Wikimedia Commons