Mi se pare incredibil să vorbesc despre Sofia (sau Zsofi cum o cunoșteau prietenii din tinerețe) la timpul trecut. Sunt persoane care nu ne părăsesc niciodată, prin spiritul lor generos și creator rămân adânc înrădăcinați în sufletele noastre. Acest fel de om a fost Sofia. Inima ei a încetat să bată, dar ceea ce a lăsat în urma ei, ceea ce a sădit prin personalitatea ei în fiecare din cei care au cunoscut-o, constituie o permanență vie.

Din punct de vedere profesional, Sofia a realizat enorm, în primul rând în domeniul muzical, având doctoratul în muzicologie susținut la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj Napoca, compoziții proprii, producții interpretative vocale, cărți de specialitate, recenzii la numeroase concerte și o prodigioasă activitate pedagogică. Sofia a emigrat în Israel în anul 1986 confruntându-se cu o lume complet nouă, dar prin calitățile ei excepționale a răzbit și a știut să se facă auzită și înțeleasă.

O personalitate creatoare, o adevărată intelectuală cu o deschidere rafinată multidisciplinară, fidelă talentului literar cu care a fost înzestrată, a publicat cărți de proză scurtă pline de imaginație, de observație fină a realității, colorate uneori cu un deosebit simț al umorului, scrise într-o limbă română elaborată până la perfecțiune. În plus a colaborat în permanență la reviste din Israel și din România, a luat și a dat interviuri.

Poetul, scriitorul și criticul literar Ion Cristofor Filipaș consideră, pe bună dreptate, că plecarea prea timpurie către neființă a Sofiei Gelman Kiss este o mare pierdere pentru cultura evreo-română.

M-au impresionat minunatele cuvinte ale scriitoarei, poetei, criticului literar și omului de cultură Cleopatra Lorințiu, pentru că în ele îmi văd propriile sentimente. Citez: „Pur și simplu nu pot gândi, nu pot procesa mental această veste. Pur și simplu m-a doborât. Am apreciat atât de mult această Doamnă, am simțit-o aproape, am scris despre ea, a făcut și publicat interviuri cu mine, i-am inclus texte în cărțile mele, am legat o prietenie spirituală superbă peste timp, peste spațiu, o simțeam mereu alături de mine. În clipa asta nu pot scrie mai mult, mi-s ochii plini de lacrimi și minima frântă. Draga mea Sofia!”

De fapt, despre Sofia, un om de o rară noblețe sufletească, un suflet generos, plin de devotament, o minte deschisă și curată, capabilă să vadă frumosul și binele într-o mare de întuneric, o prietenă mereu gata să dea un sfat înțelept și să ajute. Aceasta a fost pentru Zsofi, mai ales în ultimii ani, când, printr-o conjunctură fericită, ne-am apropiat atât de mult. Ca o soție devotată, de câțiva ani nu își putea permite să se îndepărteze prea mult de casă pentru că își îngrijea soțul foarte bolnav. Când mi-am exprimat compasiunea pentru greutatea la care este supusă, mi-a răspuns cu seninătate: „dar eu o fac cu mult drag”. Doamne, ce om, ce capacitate de dăruire și dragoste!

Ne întâlneam pe o bancă în fața blocului unde locuia și ne bucuram de un dialog autentic, o comunicare adâncă și sinceră din care eu am învățat enorm. Având amândouă cariere legate de muzică și în plus înclinații literare, aveam subiecte comune. Vorbeam despre tot ce ne doare și ne bucură, credeam în aceleași valori și nutream aceleași speranțe. Sofia este cea care m-a ajutat, m-a încurajat să public, mi-a trimis articole și poezii la Jurnalul Bucureștiului, unde ea era deja veterană, mi-a făcut legătura cu Adrian Grauenfels care mi-a publicat din când în când articole și poezii în Jurnal Israelian. Părerea ei era întotdeauna sinceră și lipsită de orice nuanță de superficialitate. Nu ezita să-și exprime vreo părere contradictorie sau vreo observație critică, dar o făcea argumentat și cu multă finețe și în același timp deschisă la contraargumente.

Sofia rămâne în inima mea, o voi simți mereu prezentă, dar asta nu înseamnă că nu îmi vor lipsi enorm întâlnirile noastre „studențești” de pe banca din fața blocului unde locuia. Mă gândesc cu tristețe și cu un puternic sentiment de frustrare la acele multe idei, sentimente, planuri intelectuale care au rămas nespuse, încremenite în timp.

Sursa fotografiei: colecţia familiei

Delia Bodea Jacob