Vestea mi-a dat-o şoferul de taxi, cu o mină îngrijorată.

– Nu ştiu, doamnă, ce-o fi cu noi, totul se duce de râpă… Până şi magnoliile au degerat – mi-a spus, după ce l-am salutat şi i-am indicat destinaţia călătoriei mele.

Adevărul e că dacă vrei să te informezi prompt asupra noutăţilor arzătoare şi să iei pulsul societăţii atunci, în timpul unei călătorii cu taxiul, nu e cazul să te cufunzi în lumea smartphone-ului, ci să conversezi cu şoferul. Fie că eşti de acord cu el, fie că-l contrazici, cel câştigat eşti tu, clientul. Sper totuşi că şi reciproca e valabilă, plecând de la o maximă plină de tâlc (nu ştiu cui îi aparţine), pe care tata mi-o pomenea adesea: „Dacă doi oameni schimbă între ei două obiecte, în final fiecare va avea câte un obiect, dar dacă schimbă două idei, în final fiecare va rămâne cu ambele”.

– Au îngheţat magnoliile? Aşa ceva nu am mai văzut de când sunt!

– Nici eu – întări şoferul de taxi – dar azi dimineaţă, când am ieşit din casă, florile superbei magnolii de vizavi stăteau ca nişte lumânări încremenite. Apoi s-au învineţit şi s-au pleoştit… Aşa sunt vremurile, aduc numai nenorociri. Nu vedeţi ce e în lume? Războiul face ravagii în Ucraina şi nu pare să se termine. E la doi paşi de noi, n-ai de unde să ştii dacă nu ajunge şi aici. Şi Trump impune taxele acelea care o să ne nenorocească şi pe noi… Oare ce va fi la noi, la alegerile prezidenţiale din mai? Cine credeţi că va câştiga?

– Habar nu am – mi-am spus eu părerea sincer. D-voastră ce credeţi?

– Acu’ că au degerat şi magnoliile e semn rău. Nu pot să dau niciun pronostic – a conchis şoferul, circumspect ca mine. Nu ai de unde să ştii ce opinii politice are clientul, şi-o fi zis el. De ce să intri în contradicţie, acum când toată lumea e încrâncenată? La fel am gândit şi eu.

– La revedere, servici uşor. Şi ziceţi că au îngheţat magnoliile?

– Au degerat. Semn rău. Săru’mâna.

Înflorirea magnoliilor din Cluj era un eveniment public încă de pe vremea copilăriei mele, când în oraş erau doar câteva magnolii albe, în Grădina Botanică. Presa locală titra Au înflorit magnoliile, publicând şi câteva poze alb-negru, iar clujenii se grăbeau să admire delicateţea şi să inspire parfumul discret, abia perceptibil al acestor flori exotice.

Cu timpul a apărut câte un arbust de magnolie în diferite locuri din Cluj, iar în Grădina Botanică au fost plantate şi magnolii roz.

Pot spune că aştept să înflorească magnoliile începând din momentul în care se scutură şi cea din urmă petală de pe cea mai întârziată magnolie vişinie (care înfloreşte printre ultimele şi e cea mai rezistentă).

Le iubesc şi le urmăresc, an de an, cu aceeaşi uimire, fără să mă satur de spectacolul lor efemer. Poate că nici înflorirea albă-roz a pomilor fructiferi din cartierul meu – zarzări, cireşi, caişi şi pruni – nu ţine mai mult, dar mi se pare banală în comparaţie cu magnoliile mult mai rare, mai exotice, mai senzuale…

În adolescenţă am descoperit două magnolii albe, gemene, într-o curte din proximitatea liceului din cartier, iar în studenţie mi-a tresăltat inima zărind o minunată magnolie roz, iţindu-se dindărătul gardului înalt al unei clădiri seculare din vecinătatea universităţii. Era un arbore înalt şi robust care fusese acolo, probabil, de ani şi ani, şi doar eu am descoperit târziu superbul spectacolul al florilor roz.

Pe an ce trecea, Oraşul Comoară se îmbogăţea cu tot mai multe magnolii, iar eu mă străduiam să le ţin socoteala, să le inspectez evoluţia din stadiul de îmbobocire şi până când – inevitabil – se ofileau şi se scuturau. Uneori, din motive neştiute, câteva flori rămâneau până toamna târziu. „De bun augur”, îmi spuneam eu. Parcă odată cu primii boboci de magnolii (stelate) înmugurea şi primăvara din sufletul meu, aflat într-o conexiune subtilă cu aceste flori ancestrale, apărute în urmă cu zeci de milioane de ani[1]. În fiecare an harta magnoliilor mele se îmbogăţea cu locaţii şi specii noi, din cele mai diferite nuanţe roz, liliachii şi chiar galben-auriu, iar periplul meu de vizitare devenea mai lung, mai sinuos, sporindu-mi bucuria.

Primăvara din acest an s-a arătat după o iarnă blândă şi caldă, astfel încât la înflorirea primei magnolii din cartier – una stelată care a furat startul – prin grădini mai găseai trandafiri rămași de anul trecut…

La sfârşit de martie, primăvara generoasă a declanşat aproape simultan înflorirea tuturor magnoliilor din cartier şi eu nu mai pridideam cu fotografiatul. Urma, cât de curând, să ne facem plimbarea anuală, de-a dreptul rituală, în Grădina Botanică, pentru a admira şi magnoliile de acolo.[2] Numai că vremea rea ne-a încurcat planurile. La mijloc de martie s-a abătut peste Cluj frigul cu lapoviţă şi nopţi geroase. Şi iată că îngheţaseră şi magnoliile…

În drum spre casă mi-a fost dat să văd magnoliile din cartier, învineţite, cu petalele zbârcite, îmbătrânite peste noapte. Mi-am amintit că mătuşa unei prietene din copilărie a albit într-o singură noapte, după ce şi-a pierdut singurul fiu. Mă durea sufletul privindu-le.

„Semn rău” îmi zisese şoferul de taxi. „Semn rău” mi-am zis şi eu… Cred că fiecare dintre noi caută să descifreze semnele mărunte care pot prefigura deznodămintele unor procese aflate în derulare, mai ales cele care ne afectează viaţa. Eu sunt încredinţată că, pe undeva, există o relaţie inefabilă între toate cele ce se petrec şi dacă eşti foarte atent şi receptiv poţi intui ce va urma să se întâmple.

Magnoliile pustiite de ger păreau întruparea deznădejdii…

Seara soţul meu a intrat în casă anunţându-mă:

– A îngheţat magnolia de vizavi de institutul nostru.

„Semn rău”, am vrut să adaug, dar m-am trezi spunându-i, consolator:

– Am văzut şi eu magnoliile îngheţate, par să fi murit… Dar poate că au mai rămas câţiva boboci neatinşi de ger. Se vor întoarce zilele calde şi sper că şi magnoliile vor reînflori.

Peste o săptămână vremea s-a îmbunat, dar a murit Papa Francisc. Încă o veste tristă, încă un motiv de îngrijorare. În Ucraina războiul continuă parcă şi mai devastator, imprevizibilul preşedinte american a pus gând rău economiei mondiale, au mai rămas ostatici ne-eliberaţi în Gaza devastată de bombardamente… Mă tem că nu prea sunt şanse pentru alegerea unui papă cu mintea şi inima deschisă, continuator al politicii defunctului suveran pontif. Cât despre alegerile prezidenţiale din România, în sondaje conduc doi candidaţi „suveranişti”[3] – lucru care, din punctul meu de vedere, nu e deloc de bun augur.

Magnoliile din Cluj îngheţaseră… Şi totuşi, într-una din zilele calde şi senine, ne-am luat inima în dinţi şi ne-am dus la Grădina Botanică. Spre uimirea şi bucuria noastră, alături de câteva magnolii lovite de ger, strălucea în toată splendoarea o magnolie înflorită din cap până în picioare. Scăpase…

În zilele următoare am descoperit şi în cartierul nostru câteva magnolii ale căror boboci îşi deschiseseră cupele fragile alături de florile mai vechi, rănite mortal de ger. Culoarea lor era mai vie şi aspectul mai seducător, mai frumos, mai viguros… victorios.

Să fie ele semnele bune?

Habar nu am. Ştiu că unii ghicesc vremea în foi de ceapă[4], dar mă îndoiesc ca vremurile să poată fi prognozate în petalii de magnolii, chiar dacă unele au triumfat îngheţului rău-prevestitor şi par a întruchipa speranţa.

Andrea Ghiţă

Ilustraţii:

1. Foto Andrea Ghiţă
2. https://www.photoarchive.minerva.org.ro/Ro/search?query=Botanikus+kert, Fotograf neidentificat
3. Foto Andrea Ghiţă
4. Foto Adrian Ghiţă
5. Foto Andrea Ghiţă

---

[1] „înaintea albinelor” – precizează Wikipedia https://en.wikipedia.org/wiki/Magnolia

[2] Am relatat despre acest obicei într-un articol din 2014 https://baabel.ro/2014/03/andrea-ghita-atentie-magnoliile-sunt-pe-cale-sa-infloreasca/

[3] Un termen mai blând pentru naţionalist-extremist.

[4] https://reporter24.ro/cum-va-fi-vremea-in-2024-potrivit-metodei-bunicilor-ce-arata-calendarul-foilor-de-ceapa/