Există oameni care au capacitatea reală de a sfinți locul, cum se spune. Ei își făuresc un destin aparte care îi atinge pe cei din jur și lasă urme chiar peste veacuri. Nu sunt mulți asemenea oameni; cel pe care doresc să vi-l aduc în atenție este Iosif Vulcan, cărturarul bihorean din secolul al XIX-lea care a întemeiat revista Familia, publicația despre care a învățat fiecare elev român, pentru că aici a debutat Mihai Eminescu.
Am stat pe gânduri dacă să folosesc cuvântul ”cărturar”, dar îndoielile mi-au trecut repede, fiindcă Iosif Vulcan merită această caracterizare, și-a câștigat-o prin activitatea sa prodigioasă de îmbogățire și promovare a culturii române, susținută pe patru decenii. A fost scriitor, poet, dramaturg, traducător, promotor al teatrului și publicist de o profundă cultură și de un caracter plin de devotament patriotic.
Născut în 1841 în satul bihorean Holod, fiu de preot greco-catolic, Iosif Vulcan a urmat școala primară la Leta Mare (Létavértes, azi pe teritoriul Ungariei), apoi gimnaziul la Oradea și dreptul la Universitatea din Budapesta. Absolventul care iubea mult mai mult literatura decât dreptul a înființat în capitala maghiară revista Familia, o publicație în limba română destinată răspândirii culturii și cunoștințelor de interes general cititorilor din ”părțile ungurene” ale Imperiului Austro-Ungar.
În acest an se împlinesc 160 de ani de la apariția revistei Familia. Autorizația de publicare a fost solicitată Prefecturii poliției din Pesta în 5 aprilie 1865. În 2 mai redacția a scos un număr de probă, iar din 5 iunie revista a apărut săptămânal timp de 40 de ani. În articolul-program al revistei, Iosif Vulcan face următoarea precizare “Revista nu se va ocupa de politică, ci va vorbi sincer, simplu și curat despre tot ce nobilizează inima, înavuțește cunoștințele noastre.”
Din 1880 revista a apărut la Oradea, iar Iosif Vulcan și-a continuat aici misiunea nobilă de patron al revistei și redactor. Din momentul apariției la Oradea, Familia a devenit o revistă națională, citită în toate regiunile locuite de români și publicând scriitori de limbă română.
În 1852 s-a înființat la Oradea ”Societatea de lectură”, din care făcea parte și Iosif Vulcan. Ea publica creații literare ale românilor bihoreni, promovând un activism literar care se regăsea și în alte părți transilvane. Astfel, la Sibiu, în 1861 a luat naștere ASTRA (Asociația pentru literatura română și cultura poporului român din Transilvania), având ca scop încurajarea încercărilor literare, propagarea culturii, a culegerilor de folclor, a cunoștințelor științifice și economice în limba română. Ca atare, în acele timpuri, revista Familia avea la rândul ei un caracter enciclopedic, întitulându-se Foaie enciclopedică și beletristică cu ilustrațiuni și se alătura ASTREI în demersul nobil de a încuraja și promova cultura în limba română.
În limbajul contemporan, probabil că revista ar putea fi considerată un fel de magazin, dar, pe lângă partea cu priză la publicul larg care trebuia atras și format, Familia avea și o secție unde se regăseau colaboratori consacrați în domeniile lor, aceștia aducând o contribuție foarte importantă la profilul revistei. La început, revista apărea de trei ori pe lună, iar apoi, bucurându-se de succes, ea a apărut în fiecare duminică. Publicul țintă era burghezia românească a epocii, dar Iosif Vulcan nu i-a uitat nici pe țărani, pentru ei a publicat între anii 1865-1882 foaia Șezătoarea.
Revista Familia era de o bogăție uimitoare, publica proză, poezie, nuvele, note de călătorie, traduceri din maghiară, germană, franceză, biografii, teatru, dar erau și rubrici dedicate învățământului, științelor naturii, igienei, studiului folclorului, arheologiei și istoriei. Fiecare găsea lucruri interesante în paginile revistei, chiar și copiii și adolescenții. Pentru fete și femei, Iosif Vulcan publica până și modele de broderii. Numele revistei purta în el intenția părintelui său de a forma o familie fidelă de cititori și, pentru a capta cât mai mult interesul publicului, era prezentă o rubrică intitulată ”Felurimi” (azi s-ar numi ”Diverse”). Rubricile ”Portrete și ilustrațiuni” și ”Biografii” aveau rolul editorialelor de azi, actualitatea se regăsea în secțiunea ”Viața socială”, iar în ”Reuniuni și societăți de cultură” erau publicate corespondențe și articole specifice.
O oglindă a zonelor de interes ale vremii se găsește în rubricile din partea a doua a revistei: “Oglinda lumii”, “Din străinătate”, “Noutăţi economice”, “Medicina populară” “Salon”, “Conversare cu cititoarele”, “Literatură şi artă”, “Teatru şi muzică”, “Descoperiri şi invenţii”, “Noutăţi literare”. În paginile revistei își găseau loc și titluri umoristice, cum ar fi: “Glume şi nu pre”, “Umor şi satiră”, “Cioroboru” (Fel de fel…), “Solzi de peşte”, “Frunze risipite”, “Bomboane”, “Pancove (regionalism bihorean pentru gogoși) de carnaval”.
Așa cum orice familie are membri cu diferite gusturi, așa și revista avea diverse rubrici, acoperind un spectru larg de interese, cu un amplu rol educativ alături de cel informativ.
În februarie 1866, la mai puțin de un an de la apariția primului număr, Iosif Vulcan a primit la redacție o scrisoare de la Cernăuți care conținea o poezie cu titlul ”De-aș avea”, semnată de un elev al unui gimnaziu de limbă germană din Cernăuți, pe nume Mihai Eminovici. Redactorului bihorean i-a plăcut poezia și a hotărât s-o publice, dar nu i-a prea plăcut terminația slavă a numelui tânărului poet și a schimbat-o cu de la sine putere în ”escu”, devenind astfel ”nașul” ad-hoc al debutantului Mihail Eminescu. Tânărul a acceptat și și-a păstrat noul nume… iar restul e istorie, cum se spune.
M-am întrebat cum se face că un tânăr poet român din Bucovina a scris unei reviste românești din Pesta, dar Cernăuți, Oradea și Pesta se aflau în același imperiu. Din respect pentru adevărul pe care l-am trăit, se cuvine să specific că în anii 1970 nu am învățat la școală că Eminescu ar fi debutat în revista românească scoasă la Budapesta. Erau vremurile când socialismul ocolea realitățile după bunu-i plac, ca să fiu eufemistică.
Familia a continuat să-l publice pe Eminescu alături de nume sonore ale literaturii vremii precum Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, Timotei Cipariu, George Coșbuc, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Duiliu Zamfirescu și mulți alții. Colaborarea cu Vasile Alecsandri a început în 1873, iar la dispariția Bardului de la Mircești, la fel ca și la cea a lui Mihai Eminescu, revista le-a dedicat numere speciale.
La împlinirea a 40 de ani de apariție a fost publicat un număr aniversar în care regăsim o abundență de mesaje de felicitare. Însuși George Enescu, aflat la Paris, a trimis un imn dedicat lui Iosif Vulcan. În patru decenii revista își câștigase renumele și respectul pentru dedicarea neobosită a celui care o înființase și o crescuse.
Prima serie a apariției revistei Familia se încheie în 31 decembrie 1906 și cuprinde declarația părintelui acestei publicații: “Recunosc că revista aceasta, pornită atunci când nu prea erau scriitori şi era singura făclie literară română în Ungaria, de multe ori s-a prezentat cu lucrări ale începătorilor, dar am şi bucuria că unii din aceștia au devenit căpeteniile literaturii noastre” (Familia, 1906, nr. 41, p. 490).
Opt luni mai târziu, după apariția ultimului număr din prima serie de publicare a revistei Familia, părintele ei, intelectualul de mare anvergură Iosif Vulcan s-a stins din viaţă, la Oradea. A fost un om salutar pentru cultura română, un om de o cultură multilaterală, unul cum nu sunt mulți, demn de toată admirația și recunoștința noastră. Ca semn de recunoaștere a contribuției sale culturale, în anul 1879, Iosif Vulcan a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar în 1891 a devenit membru titular al prestigioasei instituții. Un muzeu memorial îi este dedicat la Oradea, iar la Holod, locul nașterii sale, există Casa Memorială ”Iosif Vulcan”. Opera sa literară, creată pe parcursul a 50 de ani, este studiată până astăzi și multe școli și instituții cu culturale îi poartă cu mândrie numele.
Familia, revista literară orădeană de mare prestigiu, își continuă apariția până în ziua de azi. Pe parcursul a 160 de ani, ea a apărut cu câteva întreruperi, din cauze istorice obiective.
- Seria I, 1865-1906
- Seria II, 1925-1928
- Seria III 1934-1943
- Seria IV 1944-1945
- Seria V 1965- până în prezent.
Pentru prima oară am fost la muzeul ”Iosif Vulcan” la 13 ani, însoțită de tatăl meu. Cele câteva încăperi mici, cu mobilier din secolul al XIX-lea, unde trăise și lucrase cel care îl descoperise pe Eminescu, m-au impresionat adânc. Clădirea micului muzeu orădean este cea în care a funcționat sediul revistei între anii 1892 și 1906 fiind și locuința soților Iosif și Aurelia Vulcan. Poate să fi fost prezența tatălui meu, el însuși emoționat de importanța momentului, nu știu, dar rememorez emoția pe care am simțit-o atunci când tata mi-a atras atenția asupra foii de hârtie îngălbenite de timp a unei scrisori a lui Eminescu, cea care conținea poezia ”Și dacă”. La vârsta aceea îmi amintesc că m-am simțit importantă, pentru că puteam să văd, iată, o scrisoare a lui Eminescu păstrată în acest loc pe care îl găseam fabulos. Încă îndrăgesc acest spațiu, chiar așa îmbătrânit și prăfuit cum este azi, după atât de mulți ani în care a păstrat flacăra vie a spiritului unui mare om care a dat oamenilor acestor locuri o ”Familie” încă prezentă după 160 de ani.
Foto credit: Anca Laslo
Sursa imaginii de frontispiciu
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/5/55/Revista_Familia_-Logo-_9_martie_1866.JPG
not credited, Public domain, via Wikimedia Commons
Anca Laslo
