Număr vizualizări 184 ori
Expresia „nimic nou sub soare” i se atribuie Regelui Solomon. Cu 3000 de ani în urmă, el a făcut observația că este imposibil ca cineva să nu repete ceea ce a mai fost spus, scris sau făcut de altcineva anterior. Versetul Ce a fost va mai fi, ce s-a făcut se va mai face; și nu este nimic nou sub soare apare în Vechiul Testament (Eclesiastul 1:9).
Eminescu a preluat și a prelucrat acest concept, sau poate i-a venit și lui aceeași idee fără să fi întâlnit în prealabil pasajul de mai sus. Versurile „Vreme trece, vreme vine, / Toate-s vechi și nouă toate…” sunt din poezia Glossă, publicată în 1883.
Dacă ar fi fost obligat să dea credit celor de la care a preluat cuvintele sau ideile pe care acestea încercau să le transmită în cele două romane, Ulysses și Finnegan’s Wake, James Joyce ar fi trebuit să adauge o notă la fiecare rând tipărit. Textul propriu-zis al romanului Ulise, în traducerea lui Mircea Ivănescu, are 655 de pagini urmate de 506 note explicative. Una dintre preocupările constante ale cercetătorilor operei lui James Joyce este identificarea surselor cuvintelor și a ideilor expuse în romanele lui.
Cu ajutorul formulelor învățate la matematică putem calcula numărul maxim de cuvinte care pot fi create din numărul de litere pe care ni le pune la dispoziție alfabetul unei limbi. Dacă limităm lungimea cuvântului, în mod obligatoriu numărul de cuvinte va fi limitat. Cei care au învățat analiza combinatorie și își mai amintesc termenii aranjamente, combinări și permutări pot să se distreze alegând un alfabet imaginar format 3 sau 4 litere și să verifice câte cuvinte cu cel mult 5 sau 6 litere pot exista într-o limbă care ar folosi un astfel de alfabet. Pentru nostalgicii ambițioși, iată formulele:
Akn=n!/(n-k)!;
Ckn=n!/k!(n-k)!;
(Pn=n!);
Alfabetele limbilor pe care le cunosc (aproximativ) și le folosesc (intermitent), ebraica, engleza, maghiara și româna, au între 22 și 44 de litere, iar cele mai lungi cuvinte sunt alcătuite din cel mult câteva zeci de litere, în funcție de definițiile adoptate de cei care le numără. Sunt foarte multe – dar numărul lor e limitat. Concluzia, mai greu de digerat, dar nu imposibil de conceput, este că și numărul combinațiilor posibile între aceste cuvinte va fi limitat.
Pentru acest articol m-am folosit de amintirile mele, de materiale publicate în cele câteva cărți pe care le am în casă și, mai ales, de informații culese, cu mai mult sau mai puțin efort, de pe internet. În cursul compunerii articolului nu am plagiat deliberat, nu am copiat cuvânt de cuvânt, integral sau parțial, texte citite sau recitite – poate oare cineva să-și amintească tot ce a citit vreodată? Pentru un subiect oarecare, numărul de cuvinte care îmi stau dispoziție este limitat, la fel și numărul de combinații între ele. Sunt convins că la o verificare atentă, inspectorii veleitari vor găsi idei și fraze care au mai fost gândite, spuse sau scrise și în trecut de alți oameni, în alte locuri.
În urmă cu câteva luni, redactoarea revistei Baabel, doamna Andrea Ghiță, ne-a relatat șocul pe care l-a avut la primirea cererii de plată de la o companie străină pentru utilizarea unei fotografii luate de pe internet în mod inocent, fără intenție de valorificare comercială. De atunci mă preocupă subiectul notelor de subsol sau final. Sunt ele destinate să permită cititorului verificarea textului publicat – dar oare de ce nu l-ar crede pe autorul articolului? Sau ele conferă autorului posibilitatea de a nu își asuma răspunderea pentru textul scris? „Uite, vezi, nu eu am gândit, spus sau scris asta primul!” Sau poate că ele nu sunt nicidecum destinate cititorului, ci autorilor textelor care probabil / posibil au fost utilizate pentru compunerea materialului publicat? „Uite, îți dau credit, te rog, nu mă da în judecată că am folosit materialul publicat de tine!” Unii autori ar putea argumenta că din punctul lor de vedere, scopul notelor este educativ, de exemplu bibliografia este o listă suplimentară de materiale publicate pe același subiect.
Oare ce ar trebui să conțină notele potențiale ale acestui articol pentru ca să nu fiu dat în judecată pentru neacordare de credit, să nu încurc cititorul, să nu sune didactic – vreau să fie un articol atractiv, care să acapareze atenția cititorului și nu o lecție moralizatoare.
Oare să menționez ce Biblie am folosit, cine a tradus-o, în ce an, din ce limbă? Să-l amintesc pe înțeleptul rege Solomon care se pare că ar fi trăit prin anii 900-1000 î.e.n., unica dovadă a existenței lui fiind Biblia, existență neconfirmată până azi de nicio sursă științifică cum ar fi arheologia sau istoria?
Și ce mă fac cu Eminescu? Versurile lui sunt citate din memorie. Cum au ajuns acolo, din care manual sau carte le-am învățat pe din afară, sau poate le-am recitit de pe internet? Cine le-a pus acolo și cu ce drept?
În urma acestor dileme, am ales în mod deliberat să scriu acest articol fără note de subsol. Sper ca doamna redactoare Andrea Ghiță sau urmașii legali ai regelui Solomon, ai poetului M. Eminescu și ai romancierului James Joyce să nu mă dea în judecată pentru utilizarea, neautorizată în prealabil, a numelor lor.
Îi las cititorului plăcerea(?!) de a decide la care cuvinte din acest material ar fi trebuit să atașez câte o notă de subsol, informativă, explicativă sau de evitare a răspunderii?
Foto: A. Herzlinger
Andrei Herzlinger
4 Comments
Interesant articol acompaniat de comentarii la fel de interesante si la subiect.
Mi-a plăcut acest articol, pe care l-am citit în cheie polemică, chiar umoritsitcă. Întâi aş clarifica indicii n şi k utilizaţi în formulele pentru aranjamente (A) şi Combinări (C)de n luate câte k. De fapt, le-am învăţat în gimnaziu, n fiind numărul total de elemente şi k numărul de elemente alese. La aranjamente contează ordinea alegerii, iar la combinări nu contează. La permutări n este egal cu k. Formulele sunt aplicabile pentru formarea cuvintelor doar într-un caz ideal, pentru că niciodată nu vom avea cuvinte alcătuite numai din consoane sau din grupuri de consoane mai mari de 3 (poate de 4 în Cehia sau Africa :))). Acum despre notele de subsol. L-am rugat pe ChatGPT să sintetizeze subiectul:
Când pui note de subsol:
Când citezi o sursă (carte, articol, document).
Când preiei o idee care nu îți aparține (chiar reformulată).
Când folosești date, statistici sau informații verificabile.
Când incluzi citate.
Când menționezi fapte sensibile, rare sau controversate.
Când vrei să oferi detalii suplimentare fără să aglomerezi textul.
Când nu pui note de subsol:
Informații de cultură generală.
Opinii proprii.
Fapte evidente și ușor verificabile.
Într-un articol de opinie dintr-o publicaţie care nu e de specialitate, precum Baabel, nici notele de subsol şi nici referinţele (Bibliografia) nu sunt obligatorii. Totuşi, uneori eu le solicit ca să dăm mai multă credibilitate celor prezentate în articole, dar ÎNTOTDEAUNA am încredere în autori. Nu sunt adepta suspiciunilor şi investigaţiilor. Unde aş ajunge dacă nu aş acorda această încredere? Eu – pentru că numele meu este citat în articol – m-am bazat şi mă voi baza lu de acum înainte pe competenţa şi onestitatea autorilor care-şi asumă cele afirmate. De altfel, există şi un paragraf în acest sens, la sfârşitul fiecărui articol publicat care sună astfel: “Opiniile exprimate în textele publicate nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.”. În ceea ce priveşte imaginile, legea de copyright e strictă şi de aceea solicităm sursele lor şi recomnadăm utilizarea imaginilor proprii sau a celor aflate în baze de date libere de copyright, precum Wikimedia Commons. Dacă sunt alte imagini avem nevoie de dovada obţinerii copyright-ului.
Cred Dle Herzlinget ca relatati lucruri luate din domenii usor diferite, dandu le proportii dincolo de realitate. Cel putin privind citatele si referintele, numite si note de subsol.
In privinta ideii drepturilor de autor, desi se considera a fi foarte stricta, precum am si vazut si ati si mentionat, nu am cunostinte exacte. Banuiesc ca autori de arta vizuala, ar dori sa fie recompensati pentru folosirea lucrarilor lor in situatii diverse si de aceea revoltati, daca s ar face fara stirea lor. Cu siguranta exagerarile nu lipsesc. As mai avea ce spune, dar trec la alt subiect.
Am avut recent aici in baabel exemple ale unor lucruri pr care le consider grave. Ele sunt grave pt o anumita categorie de oameni, carora VERICIDICITATEA informatiilor le este importanta. Altfel oricine s ar putea “masca” in cunoscator al disciplinelor diverse si daca i s ar permite, ar putea cu voia celor care l publica si naivitatea cititorilor neavizati sa creeze valuri de public sau de vanzari. Ma refer la setul de info false aduse de un autor baabelian, care s a deghizat in cunoscator al istoriei Romaniei comuniste.
Referirea la surse este importanta in lumea care apreciaza corectitudinea si nu incurajeaza diletantismul. Aceasta e in primul rand cea academica.
In privinta stiintelor exacte e mult mai simplu, acolo deghizarea in cunoscator e cu mult mai complicata, iar recunoasterea “copierii”, sau a falsului, se pot detecta mult mai repede.
In orice caz, personal cred “in” si aprob EXIGENTA in transmiterea publica a informatiilor.
Asa cum apreciez exigenta redactoarelor de la baabel, Hava Oren si Andrea Ghita in redactarea super dedicata in vederea aparitiei articolrlor, ca forme extrem de corecte lingvistic. Si dincolo de aceasta faptul ca o fac BENEVOL!
💐❤💐
Matematica nu am înțeles-o, nici nu cred că poate fi înțeleasă fără explicații despre semnificația simbolurilor. În orice caz, nu poate fi atât de simplu. Numărul (teoretic) al cuvintelor posibile variază de la o limbă la alta, pentru că fiecare limbă impune alte restricții.
Dar acest lucru nu are nicio importanță, pentru că varietatea ideilor exprimate cu ajutorul acestor cuvinte este infinită, altfel nu ar mai exista literatură.
Iar problema dreptului de autor și a bibliografiei este exagerată până la absurd. Da, dacă l-ați cita pe Eminescu și ați predinde că poezia vă aparține…