Număr vizualizări 19 ori

Războiul Mondial se terminase și, treptat, viața culturală a Clujului și-a reluat cursul. Au reînceput spectacolele de teatru, operă și teatru de păpuși, au apărut ziare și reviste noi, în limbile română și maghiară. Printre acestea s-a numărat și Dolgozó Nő (Femeia muncitoare), o publicație lunară în limba maghiară, organ al Uniunii Femeilor Antifasciste. Revista a funcționat între anii 1945–1989, sub egida Uniunii Democratice a Femeilor din România și, mai apoi, a Consiliului Național al Femeilor din RSR. Era o revistă de interes public, cu rubrici din viața femeilor de la orașe și sate, care cuprindea reportaje puternic politizate, dar și rubrici de sănătate, literatură, sport, sfaturi pentru gospodine.

Din anul 1947, revista Dolgozó Nő a înființat și un supliment pentru copii, intitulat Kis Pajtás (Micul Prieten), care avea o trăsătură deosebită (poate unică): autorii articolelor erau copii care scriau sub îndrumarea unor redactori. Printre aceștia se număra și scriitoarea Lili Marton (1914–2000), pe care am avut onoarea s-o cunosc personal. Păstrez și azi cărțile pe care mi le-a dăruit. Mi-a plăcut mult A kőországi kisfiú (Băiețelul din țara de piatră), un roman cu elemente autobiografice, în care povestește cum a înfiat un băiat dintr-o familie numeroasă din Țara Moților.

Începând din 1950, Kis Pajtás nu a mai apărut ca supliment, ci a devenit o rubrică a revistei Dolgozó Nő, ocupând, de obicei, o foaie. Și încă ceva: nu a mai fost redactată de copii, ci de redactorii adulți, conținutul fiind intens politizat.

Printre micii redactori ai suplimentului se numărau și copii evrei supraviețuitori ai Holocaustului. Unii scăpaseră trecând frontiera cu România, alții fuseseră ascunși de familii creștine, alții supraviețuiseră, împreună cu părinţii, în ascunzători din Clujul ocupat, iar alții făcuseră parte din Grupul Kasztner. Acești copii, câteva zeci la număr, avuseseră norocul de a nu ajunge în ghetoul de la Fabrica de cărămizi și de acolo la Auschwitz, altfel ar fi împărtășit soarta zecilor de mii de copii de pe teritoriul Transilvaniei de Nord: ar fi fost trimiși direct în camera de gazare.

Iată câțiva dintre micii autori ai suplimentului Kis Pajtás, cei pe care am avut onoarea să-i cunosc personal:

Júlia Szilágyi (1936–2025) a devenit una dintre personalitățile literare emblematice ale Clujului: scriitoare, publicistă, eseistă, critic literar, cadru didactic universitar. În urmă cu zece ani mi-a dăruit cartea ei intitulată Álmatlan könyv (apărută și în română sub titlul Cartea insomniilor). Cartea vorbește, printre altele, despre copilăria și tinerețea ei, despre anii întunecați ai războiului și felul în care a reușit să se salveze. Menționez că Júlia Szilágyi a publicat și câteva articole în Baabel.

Zsuzsi Farkas a devenit medic stomatolog și cadru didactic al Facultății de Stomatologie din București, apoi medic la München. Ea mi-a povestit că, în fiecare săptămână, mergea împreună cu alți copii la sediul revistei Dolgozó Nő (Piața Unirii nr. 10) din Cluj, unde se țineau „ședințele de redacție” ale suplimentului Kis Pajtás.

De fapt, Zsuzsi este sora mea mai mare și mama prof. E. Lengyel, directorul Institutului ginecologic din Chicago, unul dintre cei mai cunoscuți specialiști din lume în domeniul oncologiei ginecologice.

Judith Diamantstein (1935-2009) a absolvit Facultatea de Litere din Cluj, secția de franceză. După mai mulți ani s-a stabilit în Franța, unde a devenit director cultural la Primăria din Lyon. S-a stins în urmă cu 15 ani.

O țin minte de la o vârstă tânără, fiindcă era cea mai bună prietenă a surorii mele, Zsuzsi. Venea des la Uzinele Electrice, unde tatăl ei lucra ca inginer. Clădirea de birouri era lipită de casa copilăriei mele de pe Str. Șincai și Judith trecea adesea pe la noi, ca să stăm de povești.

Andrei Zador a absolvit Institutul Politehnic din Cluj și a lucrat ca inginer și informatician la Uzina Tehnofrig din Cluj. În tinerețe a fost campion național la tenis de masă. După pensionare s-a aplecat asupra istoriei evreilor din Cluj, publicând mai multe cărți despre personalitățile evreiești, contribuția evreilor la industrializarea orașului, dar și despre istoria tenisului de masă clujean și a Uzinei Tehnofrig. De asemenea, după anul 2000, s-a implicat în proiectele importante ale Comunității Evreilor din Cluj. Și Andrei Zador semnează adesea în Baabel.

Ultima ediție a rubricii Kis Pajtás a apărut în numărul din decembrie 1952 al revistei Dolgozó Nő.

Acest articol mi-a fost inspirat de câteva imagini reproduse dintr-un caiet de amintiri, în care „redactorii revistei Kis Pajtás” s-au iscălit cu prilejul aniversării prietenei și colegei lor întru ziaristică, Judith Diamantstein. Iată una din aceste imagini:

Imaginile le-am primit de la André Martin, fiul lui Judith Diamantstein, prin intermediul lui Mihály Szilágyi-Gál, fiul Júliei Szilágyi.

Cred că suplimentul Kis Pajtás merita acest articol, întrucât constituie o filă firavă, dar importantă, atât pentru istoria evreilor clujeni de după Holocaust, cât și pentru publicistica pentru copii din Clujul postbelic.

Johanan Vass

Foto credit: André Martin, Johanan Vass, Mihály Szilágyi-Gál, Andrea Ghiță

Bibliografie:

1. Romániai Magyar Irodalmi Lexikon – Kriterion Könyvkiadó, București, 1994
2. https://hu.wikipedia.org/wiki/Dolgoz%C3%B3_N%C5%91_(Kolozsv%C3%A1r)
3. Szilágyi Júlia – Álmatlan könyv – Korunk Komp-Press, Kolozsvár, 2014
4. Németh Júlia: Marton Lili Emlékére. cotidianul Szabadság, Cluj, 28.03.2000
5. Biblioteca Academiei, Filiala Cluj, Colecţia Dolgozó Nő (1950-1952)