Resveratrolul este un fenol produs natural din rădăcinile unor plante, mai ales ale celei denumită Japanese Knotweed din care e extras comercial. Planta îl foloseşte când e atacată de bacterii şi ciuperci. Deşi apar multe articole de publicitate care afirmă că resveratrolul are efecte contra îmbătrânirii, nu există până acum nici o dovadă ştiinţifică în acest sens pentru aplicarea lui la mamifere. Unii cercetători afirmă că el este responsabil pentru “paradoxul francez” ( francezii au o alimentaţie bogată în grăsimi, dar puţine probleme de sănătate).
Când aveţi hipertensiune ?
Când aparatul electronic arată 14 sau 16 sau 12 ca presiune a sângelui in arterele dvs? şi eu am hipertensiune şi, după cum spune doctorul meu de familie sunt “farmaco -dependent” adică dacă nu aş lua medicamente în câteva luni aş fi la morgă. Citesc pe Internet sau în diferite reviste că e bine să mănânc struguri negri fiindcă au resveratrol. Acest minunat atioxidant şi reducător al tensiunii arteriale se găseşte în strugurii negri, în vinul roşu, în toate fructele negre ( mure, afine) dar şi în cele roşii(pepene, smeură, coacăze, vişine, cireşe) .Un pahar de vin roşu seara, înainte de culcare şi, îmbinând utilul cu plăcutul, adormeam cu zâmbetul pe buze. Când iată că o recomandare care durează de 30 de ani se prăbuşeşte. Noi recomandări ale unor paneluri de specialişti au ajuns la concluzia că pentru persoanele de peste 60 de ani o tensiune de 150/90 e limita de la care trebuie început tratamentul. De trei decenii limita superioara era fixată la 140/90. O nouă dovadă a intervenţiei fabricanţilor de medicamente în recomandările medicilor. Un punct în modificarea limitei inferioare a hipertensiunii aduce milioane de consumatori de medicamente în plus. Decenii la rând cardiologii şi vârstnicii de peste 60 de ani se luptau să obţină o presiune sub 140/90, oamenii înghiţind cu încredere diferite pilule. De care nu aveau nevoie.Un comitet de medici a studiat timp de cinci ani date culese din cabinete şi spitale şi a ajuns la concluzia menţionată mai sus.. Comitetul a fost alcătuit din 17 profesori universitari care au apreciat că milioane de oameni iau fără rost medicamente menite să le scadă tensiunea sub 140. (Eu sunt unul dintre ei !!). Iată că şi japonezii au luat atitudine contra excesului de medicaţie. Două grupuri de medici au studiat persoane de peste 60 de ani care şi-au redus presiunea sistolică sub 140 şi au constatat că ele nu sunt mai sănătoase decât cele cu presiunea sistolică între 140 si 160. Purtătorul lor de cuvânt a declarat că ne-am obişnuit să credem că reducerea tensiunii la normal (140/90) ne va face să ne simţim mai bine. Dar asta nu e neapărat adevărat. Pentru tineri, sub 40 de ani limita normală e considerată 140/90. Potrivit unui “ folclor medical “, susţin japonezii, scu cât e mai scăzută tensiunea, cu atât e mai bine pentru sănătatea celor în vârstă. Dar de fapt nu există nici o dovadă ştiinţifică pentru această afirmaţie. Ca şi ideea, apărută în 1977, că presiunea arterială trebuie să fie 100 plus vârsta pacientului. Ceea ce s-a dovedit a fi o regulă, de asemenea fără o bază ştiinţifică..
Bun e vinul Ghiurghiului
Resveratrolul este un fenol produs natural din rădăcinile unor plante, mai ales ale celei denumită Japanese Knotweed din care e extras comercial. Planta îl foloseşte când e atacată de bacterii şi ciuperci. Deşi apar multe articole de publicitate care afirmă că resveratrolul are efecte contra îmbătrânirii, nu există până acum nici o dovadă ştiinţifică în acest sens pentru aplicarea lui la mamifere.
Unii cercetători afirmă că el este responsabil pentru “paradoxul francez” ( francezii au o alimentaţie bogată în grăsimi, dar puţine probleme de sănătate). Legendele medicale afirmă că resveratrolul are efecte antitumorale, dar nu există nici un articol ştiinţific serios care să confirme proprietăţile lui antioxidante şi nici nu se ştie precis cum e asimilat resveratrolul din vin în organism. Toate experimentele clinice au fost efectuate numai pe…şoareci.
2500 de pahare cu vin
Am pus deoparte sticla de vin roşu. Fiindcă panelul oamenilor de ştiinţă a afirmat că un pahar de vin roşu are aproximativ 800 de micrograme de resveratrol (0,0008 grame). La şoareci experimentele au fost făcute cu două până la cinci grame. Ca să obţineţi această cantitate din vinul roşu (două grame) ar trebui să beţi 2500 de pahare de vin. mai exact 493 de sticle de vin. Resveratrolul este promiţător, dar dacă beţi vin doar pentru beneficiile sale medicale, s-ar putea să vă îmbătaţi fără un motiv prea bun şi neavând o bază ştiinţifică clară.