Am mai scris că ura e oarbă, dar am uitat să pomenesc că ea conţine şi o mare doză de prostie. Unii o vor numi miopie politică, alţii lipsă de experienţă, şi nici epitetul de “gândire superficială” nu va lipsi din lista definiţiilor consecinţelor urii. Dar pentru mine ura rămâne o dovadă de prostie aducătoare (ca multe alte prostii) de necazuri, mai mari sau mai mici, în funcţie de gradul prostiei. Dacă prostia ar rămâne în casa omului, totul ar fi acceptabil. Baiul e că prostia unuia poate produce în multe cazuri necazuri de o magnitudine greu de conceput..

Dar de ajuns cu generalităţile, că nu de psihologie de doi bani doresc să scriu aici.

Ceea ce aş dori să prezint e o situaţie în care lipsa de viziune, de inteligenţă minimă, poate pereclita poziţia unor grupe de indivizi, victime inocente ale unor decizii inepte. Oare cineva îşi mai aduce aminte de celebra glumă, în care bărbatul îşi găseşte soţia cu un tip în pat, deschide sertarul noptierii, scoate de acolo un pistol şi şi-l pune la tâmplă? Ca răspuns la ţipătul nevestii: “eşti nebun, ce vrei să faci??!!” individul i se adresează femeii cu un ton plin de ură pătimaşă: ” tu vii la rând imediat” !!

Şi iată despre ce e vorba.

Prima poveste se referă la o fabrică de sifon. Oare se ştie că mai există asemenea întreprinderi în lumea largă? De fapt fabrica de care vorbesc nu produce sifoane, ci aparate prevăzute cu mici butelii de gaz, omul achiziţionează produsul, îl aduce acasă, iar aparatul produce sifon pe loc, insuflând sub presiune bioxid de carbon în sticla cu apă ataşată la aparat. Această fabrică, israeliană şi cunoscută în multe părţi ale lumii, fusese construită în aşa zisele teritorii palestiniene,  pe care unii le numesc “ocupate” iar alţii “eliberate”, în funcţie de ideologia şi părerile politice ale fiecăruia. Fabrica deveni foarte productivă şi de valoare, aducând proprietarilor un venit anual mai mult decât frumos. Afacerea luă avânt şi ca urmare numărul palestinienilor (arabi, nu evrei) angajaţi de firmă ajunsese la un moment dat la mai mult de 750. Prin urmare 750 familii palestiniene îşi primeau venitul lunar din munca celor angajaţi, o situaţie specială într-o regiune în care neliniştea şi nesiguranţa individuală îşi pun amprenta pe relaţiile dintre oameni aparţinând unor grupări etnice diferite. Treburile păreau să meargă foarte bine până când… Efortul de a boicota produsele israeliene pe piaţa mondială nu s-a făcut simţit doar în ultimii ani, el există din momentul apariţiei statului evreiesc pe harta mapamondului. Dar în ultimii ani e de bon ton să te opui mărfurilor israeliene provenite din teritorii. La ora actuală există şi organizaţii internaţionale care conduc campania de boicot, şi în ultimul an chiar anumite guverne vest europene au luat hotărîrea de a însemna orice produs provenit din teritorii, ca să ştie cumpărătorul că prin achiziţionarea mărfii respective el de fapt contribuie la înflorirea colonialismului israelian. Daunele produse economiei israeliene sunt infime, dar impactul psihologic e mult mai puternic decât ne putem închipui.

Deci să ne întoarcem la fabrica de sifon. Treptat, produsele ei au început a fi boicotate pe piaţa internaţională, beneficiile materiale scăzând văzând cu ochii. O scurtă analiză a noii situaţii a dus la luarea unei hotărîri pe cât de drastică pe  tot atât de corectă: mutarea fabricii din teritorii în Israel proper.

Zis şi făcut. Într-o bună zi, într-una din frecventele mele călatorii spre Tel Aviv, pe partea stângă a şoselii a apărut un edificiu complet nou, pe care se lăfaia numele fabricii cu pricina.

Până aici toate bune, şi explicabile.Doar că, aşa cum scriam mai sus, unde dai şi unde crapă… Din cei 750 salariaţi palestinieni doar 74 şi-au putut continua activitatea în noua locaţie, restul fiind înlocuiţi de salariaţi  israelieni. Deci aproape 700 familii palestiniene au rămas fără venit lunar, şi cred că nu e nevoie să amintesc greutăţile întâmpinate de un locuitor al teritoriilor de a găsi de lucru în apropierea casei…..

Dar povestea nu se termină aici. În urmă cu mai puţin de o lună autorităţile israeliene, nevoite să caute soluţii împotriva noului val de teroare, au decis să nu înoiască permisul de lucru al ultimilor 74 salariaţi palestinieni !

Deci să recapitulăm: organizaţii internaţionale, hotărîte să apere interesele palestinienilor ocupaţi şi maltrataţi de coloniştii israelieni, au condus o campanie de boicot a unei fabrici israeliene aflată pe teritoriile palestinene, cu scopul de a lovi în interesele întreprinderii în cauză. Rezultatul? Fabrica înfloreşte, se dezvoltă, vinde din ce în ce mai mult, proprietarii (spre aducere aminte: proprietari evrei, israelieni) prosperă, şi cine suferă?! Palestinienii!!

Pentru cineva interesat de fenomenul bumerangului, exemplul  de mai sus e mai mult decât edificator. Şi atunci te întrebi, prostia stă numai cu regele la masă sau ea se găseşte în mod ubicuitar, la fiecare colţ de stradă şi în sufletul multora care nu ştiu să judece lucrurile “la rece”?

Aş fi fost extrem de bucuros să-mi pot încheia aici mica mea povestire.

Dar din păcate pentru mine şi pentru o mulţime de alţi israelieni, exemple de prostie pot fi găsite şi printre cei care fac parte dintr-un popor socotit de multă vreme ca producător de capete inteligente.

Ideea de “unde dai şi unde crapă” e valabilă, se pare, şi în societatea israeliană.

Iată cum.

Trei tineri, doi minori şi unul în jur de 20 ani, hotărăsc să-i înveţe minte pe palestineni şi să-i convingă că locul lor nu e unde s-au născut, pentru că locul acesta, unde s-au născut, a fost dăruit în urmă cu mii de ani unui alt popor. E drept, poporul acela a părăsit locul cu pricina vreme de mai bine de două mii de ani, e adevărat că între timp alţii s-au aşezat pe locul respectiv, şi e şi mai adevărat că în acest caz trebuie găsită soluţia împărţirii judicioase a teritoriului respectiv, dar toate astea sunt apanajul şi rezultatul unei gândiri înţelepte şi nu produsul urii ce-şi găseşte adăpost în inima multor muritori de rând.

Prin urmare, cum poţi să-i faci pe cei veniţi după tine, dar de fapt înaintea ta, să înţeleagă despre ce e vorba? Nicidecum nu e vorba de a aplica proverbul “bate şeaua ca să priceapă iapa”, ci din contră, bate iapa ca să simtă durerea în mod direct şi personal.

Deci, într-o noapte întunecată, cei trei tineri intră într-un sat palestinian şi cu totul la întâmplare aleg o casă cu ferestrele deschise, aruncă prin geam sticle cu material incendiar, şi ca urmare patru membri ai familiei mor arşi de vii! Acţiunea are un singur supravieţuitor, un copilaş de 4-5 ani, scăpat ca prin minune de urgia “patrioţilor” israelieni.

Bine înţeles, realmente peste noapte, victimele devin eroi naţionali palestineni, presa de pretutindeni publică datele masacrului, amicii Israelului crapă de ruşine, inamicii Israelului se bucură de un neaşteptat vânt dinspre pupă, antisemitismul internaţional jubilează, ONU-ul înfierează crima, şi toţi văd în această acţiune mâna criminală a israelianului colonialist şi fanatic.

Dacă cineva îşi închipuie că această tragică poveste a convins vreun palestinian să-şi ia catrafusele şi să se mute în altă parte, mă simt obligat să-l dezamăgesc. Toţi au rămas pe loc, aşa cum era de aşteptat.

De atunci au trecut câteva luni bune. Cei trei au fost depistaţi, închişi şi judecaţi. În momentul de faţă îşi aşteaptă pedeapsa. “Afacerea” era pe cale să fie uitată, pentru că memoria omului e scurtă, dar totul se petrece într-un context imprevizibil. Micul supravieţuitor, îngrijit vreme de luni de zile într-un spital israelian, bineînţeles din banii contribuabilului, este pus pe picioare, trece în custodia bunicilor şi-şi exprimă dorinţa de a se fotografia cu eroul viselor sale, celebrul fotbalist Ronaldo.

Drept pentru care se ia legătura cu clubul madrilen, Real, şi bunicii împreună cu micul copil, zboară la Madrid unde are loc întâlnirea cu Ronaldo. Ca urmare, ştirea face ocolul lumii, şi din nou se povesteşte povestea micului supravieţuitor, uciderea părinţilor şi fraţilor săi, se accentuează cruzimea ocupantului israelian, nefericirea poporului palestinian oropsit de soartă  şi de lipsa de dreptate a unei societăţi bolnave, adică cea israeliană.

Toţi cei care uitaseră de poveste îşi aduc aminte despre tot şi din nou infierare, condamnare, etc.

Unde dai şi unde crapă?!

Cine a pierdut şi cine a câştigat din toată această tărăşenie tragică, soldată cu moartea a patru fiinţe umane complet nevinovate?

Aşa cum spuneam, pericolul constă în “glorioasa” coaliţie dintre prostie şi ură, o combinaţie care nu lasă loc hotărîrilor judicioase, echilibrate. Goya spunea că somnul raţiunii naşte monştri şi analizând cele de mai sus nu poţi decât să-i dai dreptate.

De zeci de ani de zile m-am obişnuit ca la sfârşitul prezentării unei probleme, de orice tip, să caut şi rezolvarea ei, cel puţin teoretică, aşa cum mă duce capul. De data asta mă dau bătut! La vârsta mea credeam că pot oferi sfaturi de luptă împotriva prostiei şi de limitare a efectelor grave ale urii. Dar mă simt complet neputincios în faţa acestei realităţi, rodul împreunării celor două rele. Oare pentru că realitatea de care vorbesc face parte integrantă dintr-o imagine mult mai largă, cea a unui Orient Apropiat înjunghiat, unde măcelul, ignoranţa şi sălbăticiunea se unesc pentru a produce rău, chin, jale şi frustrare?

Gabriel Ben Meron