În aerul serii de vară, răcorit de gheaţa unei grindine pasagere, stau la masa întinsă savurând gustul sarmalelor şi muşcând din pâinea albă şi pufoasă coaptă în casă…Printre comeseni se numără gazdele: tineri sătmăreni şvabi, maghiari şi români, o minunată Mamă gospodină care a pregătit bucatele din care ne înfruptăm. Şi oaspeţii: doi evrei originari de pe meleagurile sătmărene supravieţuitori ai Holocaustului care şi-au pierdut familiile şi n-au mai revenit timp de 70 de ani pe plaiurile natale, o profesoară-scriitoare din Germania şi două tinere germane implicate în programele de educaţie civică iniţiate de Centrul de Studii Max Mannheimer, din Dachau. Cu toţii participă la proiectul Marking Jewish Satmar.
Este seara de rămas bun şi mă simt ca în mijlocul unei familii. O familie vorbitoare de germană, engleză, română, maghiară şi uneori idiş, în care se schimbă opinii, se deapănă amintiri dureroase sau luminoase, se relatează întâmplările recente, lumea se îmbie reciproc cu mâncărurile delicioase şi tinerii, grijulii, acoperă umerii celor vârstnici cu jerseuri sau broboade pentru a-i apăra de răcoarea serii. Poate că aceste gesturi spontane, a căror sinceritate nu poate fi contestată, m-au impresionat cel mai mult…Le-am remarcat imediat după răpăiala grindinei, când tinerii au alergat după prosoape şi haine uscate pentru a-i feri pe oaspeţii octogenari de riscul îmbolnăvirii.
Poza de grup în ultima seară (courtesy Izabella Veibel)
O familie sudată în cadrul unui proiect realizat de opt tineri sătmăreni coordonaţi de Mark Adrian Török (http://marktorok.ro/marking-jewish-satmar/) despre care am aflat de la colega mea Izabella Veibel, doctorandă în istorie şi redactorul emisiunii în limba germană de la TVR Cluj, participantă şi ea la Marking Jewish Satmar.
Evocarea universului evreiesc sătmărean era binevenită în condiţiile în care pe meleagurile sătmărene a trăit o populaţie evreiască foarte numeroasă (numai în oraşul Satu Mare evreii reprezentau o pătrime din populaţie, dar mulţi trăiau în celelalte oraşe şi în satele din împrejurimi) şi diversă care a contribuit atât la prosperitatea economică şi dezvoltarea culturală a acestei zone, cât şi la înflorirea vieţii evreieşti, fie ea tradiţională sau modernă. Comunitatea a fost spulberată o dată cu deportarea la Auschwitz a celor aproape 19.000 de evrei adunaţi în ghetoul instalat în fostul cartier evreiesc. Majoritatea covârşitoare a puţinilor supravieţuitori ai Holocaustului şi-au căutat norocul în Ţara veche-nouă sau în alte părţi ale lumii. În prezent viaţa evreiască este păstrată de o comunitate foarte mică, dar activă, care se integrează în spaţiul multicultural al oraşului, invitând la evenimentele desfăşurate în incinta sinagogii mari, renovate de curând, pe toţi sătmărenii dornici să cunoască ceva din spiritualitatea iudaică.
Sinagogile din Satu Mare
Proiectul celor opt tineri sătmăreni – în ordine alfabetică: Raul Andreica, Roland Bálint, Carina Alexandra Bodea, Oana Laslău, Alexandru Sălăjan, Mark Adrian Török, Ioana Elena Urda, Adrienne Varga şi Izabella Veibel – susţinuţi de partenerii germani de la Centrul de Studii Max Mannheimer mi s-a părut original prin faptul că şi-a atins obiectivele – prezentarea istoriei evreilor de pe meleagurile sătmărene şi a Holocaustului – sub semnul întâlnirilor dintre oameni.
Poza de grup la Dachau (mark.torok.ro)
Tinerii care în luna mai au vizitat lagărul de la Dachau şi au pregătit lucrări privitoare la istoria acestuia, s-au întâlnit acolo cu un supravieţuitor sătmărean Leslie Kleinman (din Anglia), ca în iulie Leslie Kleinman şi soţia sa Miriam să vină la Satu Mare pentru a se întâlni cu tinerii sătmăreni, dar şi cu cel de al doilea supravieţuitor, Erwin Farkas, (stabilit în SUA), originar de pe aceste meleaguri. Cei doi au avut prilejul să-şi revadă satele natale şi să întâlnească oameni care-şi mai aminteau de familiile lor. În acelaşi timp tinerele Nina Ritz şi Nina Rabuza, de la Centrul de Studii Max Mannheimer, dar şi scriitoarea Anna Andlauer, autoarea cărţii despre copiii evrei şi creştini recuperaţi fizic şi psihic la Centrul Internaţional de Copii de la Indersdorf, în anii 1945 – 1946 – o lucrare de referinţă pentru găsirea celor doi supravieţuitori sătmăreni – s-au întâlnit cu evreii din Satu Mare, au cunoscut istoria şi prezentul acestor locuri populate de mai multe etnii şi confesiuni, unde cunoaşterea şi înţelegerea reciprocă sunt elementele esenţiale ale convieţuirii viitoare.
Doi supravieţuitori: Leslie Kleinman (st.) şi Erwin Farkas (dr.) (mark.torok.ro)
Pentru mine întâlnirea cu oamenii proiectului Marking Jewish Satmar a fost una plină de învăţăminte. Un exerciţiu încredere în tinerii de astăzi, de admiraţie faţă de supravieţuitorii care se străduiesc să-şi împărtăşească experienţa – fărăranchiună şi amărăciune, ci cu năzuinţa de a înstăpâni pacea şi înţelegerea – de apreciere faţă de munca plină de competenţă şi râvnă depusă de scriitoarea şi tinerele activiste din Germania. Şi nu în ultimul rând, a fost o lecţie cum să fii părinte coechipier, oferită de Erzsébet Veibel care – să menţionez un alt gest de mare delicateţe – a preparat şi sarmale vegetariene, pentru oaspeţii care respectă caşrutul!
