Pentru cei care au urmărit desfăşurarea conflictului intern din Irak şi a războiului civil din Siria, cu zeci de fracţiuni civile şi militare,  pro şi anti-Assad, ISIS nu a apărut din senin şi dacă Occidentul a rămas uluit de victoriile obţinute de forţele jihadiste brutale, înseamnă că a dat dovadă de miopie politică. ISIS a fost consecinţa, pe de o parte a lipsei de viziune (să nu spunem dezinteres) a Occidentului,   în primul rând a Statelor Unite, privind viitorul unor state din Orientul Mijlociu, şi mă refer aici la Irak. Washingtonul nu a avut un plan bine conturat pentru perioada post-retragere a forţelor sale, mai mult, nu a acordat suficientă atenţie conflictelor interne dintre şiiţi şi sunniţi, de fapt nu a luat în considerare posibilitatea unui război religios.

Chiar în ajunul zilei de 11 septembrie, 13 ani de la atacul terorist împotriva Turnurilor Gemene din New York, preşedintele Barak Obama a declarat că de acum înainte, cu sau fără aprobasrea Congresului, Statele Unite se vor implica mai puternic în lupta împotriva ISIS – Statul Islamic, acesta fiind, la ora actuală, una dintre cele mai mari ameninţări ale stabilităţii globale. În acest scop Statele Unite vor recurge la lovituri aeriene, cu avioane şi drone, va fi sporit numărul militarilor americani trimişi în Irak – la cei 300 aflaţi în prezent acolo, adăugându-li-se încă aproximativ 450 – se vor aloca fonduri mai mari pentru înarmarea forţelor antiteroriste din regiune şi, cu acceptul Arabiei Saudite, vor fi organizate pe teritoriul ei centre de pregătire pentru aceşti luptători, mai ales kurzi.

În plus, Statele Unite vor încerca să formeze o coaliţie anti-ISIS şi cu participarea unor ţări din Orientul  Mijlociu. Cum o serie de state din regiune cu conducere sunită se simt ameninţate de forţele Statului Islamic, există toate şansele ca această coaliţie să ia naştere cât de curând.

Declaraţiile preşedintelui Obama pun capăt politicii pe care a încercat să o pună în aplicare în timpul primului său mandat, chiar şi la începutul celui de-al doilea: să întindă o mână prietenească statelor islamice, pentru a soluţiona paşnic, prin negocieri, marile probleme din regiune (Irak, Afganistan, Iran, Israel – Autoritatea   Autoritatea Palestiniană), eliminând în acest fel pericolul terorist. De la bun început, analiştii problemelor zonei au primit cu scepticism această iniţiativă. Cei care cunosc mentalitatea, ideologia şi doctrinele religioase musulmane, mai ales ale islamiştilor radicali, ştiu că o astfel de abordare este privită ca o slăbiciunile manifestată de inamic, deci nu are rost să se discute cu el. La aceştia doar situarea pe poziţii de forţă poate da rezultate şi teoria s-a adeverit aşa cum arată două exemple: Iranul care a cedat într-o oarecare măsură după impunerea sancţiunilor economice internaţionale (şi care acum, când vede o mai mare bunăvoinţă din partea Occidentului, a încercat să obţină concesii şi să nu respecte o serie de cerinţe occidentale) şi Siria unde nu s-a recurs la intervenţie internaţională şi s-a dorit menţinerea regimului Assad, iar rezultatul este, în ultimă instanţă, instaurarea pe o parte a teritoriului sirian a forţelor ISIS.

Execuţiile ISIS

Pentru cei care au urmărit desfăşurarea conflictului intern din Irak şi a războiului civil din Siria, cu zeci de fracţiuni civile şi militare,  pro şi anti-Assad, ISIS nu a apărut din senin şi dacă Occidentul a rămas uluit de victoriile obţinute de forţele jihadiste brutale, înseamnă că a dat dovadă de miopie politică. ISIS a fost consecinţa, pe de o parte a lipsei de viziune (să nu spunem dezinteres) a Occidentului, în primul rând a Statelor Unite, privind viitorul unor state din Orientul Mijlociu, şi mă refer aici la Irak. Washingtonul nu a avut un plan bine conturat pentru perioada post-retragere a forţelor sale, mai mult, nu a acordat suficientă atenţie conflictelor interne dintre şiiţi şi sunniţi, de fapt nu a luat în considerare posibilitatea unui război religios. Victoria împotriva lui Saddam Hussein a determinat o răsturnare a poziţiei sunniţilor, dintr-o clasă dominantă într-una oprimată, puterea revenind guvernului al Maliki care, în loc să cheme la guvernare şi pe sunniţi, i-a prigonit.. Pe de altă parte, „primăvara arabă” a stimulat mai puţin democraţia şi mai mult naţionalismul islamic sub formele sale cele mai radicale.

Concret, ISIS s-a născut, în urmă cu 10 ani, după invazia americană a Irakului. Grupul a provenit din Al Qaida, iniţiatorul fiind Abu Musab al Zarqawi şi era cunoscut sub denumirea de Al Qaida irakian. Abia la 15 octombrie 2006 şi-a schimbat numele în Statul Islamic din Irak şi Sham. Deşi Al Qaida s-a delimitat de el, ideologia grupului nu se deosebeşte cu mult de a acesteia şi se inspiră tot din scrierile şeicului Abdullah Yusuf Azzam, considerat părintele jihadului global, unul dintre fondatorii Al Qaida. El cere moartea tuturor  “necredincioşilor” care nu vor să se convertească la Islam. În scrierile lui Azzam este glorificat războiul şi sacrificiile de pe urma lui. Membri ISIS din care fac parte mulţi foşti militari din armata lui Saddam Hussein doreau să se răzbune pe şiiţii care “le-au furat” puterea, de aici şi cruzimea cu care sunt executaţi. În războiul civil din Siria  ISIS şi Al Qaida, împreună cu alte organizaţii islamiste au luptat împotriva regimului Assad dar, în februarie 2014, din cauza atrocităţilor comise de grupul Statului Islamic şi nu din motive ideologice, Al Qaida a rupt legăturile cu acesta. De atunci, ISIS a crescut ca număr, astăzi având 50.000 de luptători în Siria şi 30.000 în Irak, inclusiv un număr considerabil de adepţi veniţi din Europa şi Statele Unite. Una dintre cele mai mari temeri ale serviciilor antiteroriste occidentale este că aceştia ar putea oricând să se întoarcă în ţările lor de origine şi să organizeze atentate teroriste, aşa cum a fost cel de la Muzeul Evreiesc din Bruxelles, al cărui autor a fost un terorist revenit din Siria. La acestea se adaugă şi obiectivul foarte atractiv pentru o parte a comunităţii musulmane, urmărit de ISIS: refacerea califatului islamic, desfiinţat în 1924 în contextul mişcărilor reformiste din Turcia…ISIS este prezent la ora actuală şi în :Liban, în Libia şi se pare că şi în Egipt, respectiv în penisnula Sinai unde s-ar antrena noii recruţi.

Militanţi ISIS

În ceea ce priveşte apariţia ISIS, circulă şi  nişte teorii ciudate. De pildă în Iran s-a răspândit zvonul că grupul ar fi fost creat de …americani, pentru a slăbi Teheranul, iar că acum  l-au scăpat de sub control Se pare că şi ruşii ar fi lansat o astfel de teorie. Probabil că teza s-a inspirat din situaţia din Afganistan, din anii 80, când armata sovietică a ocupat ţara, iar CIA i-a înarmat pe talibanii care apoi s-au întors împotriva americanilor. În ce priveşte zvonurile răspândite în Iran, deşi nu se vorbeşte public despre acest lucru, Washingtonul colaborează cu Teheranul în combaterea ISIS (e drept, cu destul de multe dificultăţi şi neîncredere de partea ambelor părţi). Statele Unite nu vor să se cunoască acest lucru. Într-un recent turneu efectuat în ţările din zonă pentru a le convinge să participe la alianţa anti-Statul Islamic, secretarul de stat, John Kerry a exclus posibilitatea ca Iranul să facă parte din ea, dar interesele celor două state coincid în multe puncte şi analiştii consideră că se vor putea găsi formule de colaborare.

Luptători kurzi

Israelul, deşi deocamdată nu s-a semnalat prezenţa ISIS pe teritoriul său, doar lozinci de simpatie în cadrul unor demonstraţii palestiniene, urmăreşte atent desfăşurarea forţelor Statului Islamic. ISIS se află la porţile ţării, şi-a făcut apariţia la graniţa siriană, pe înălţimile Golan şi, cu toate că în urmă cu câteva luni liderul acestuia a declarat că deocamdată statul evreu nu se află printre priorităţi, nu se ştie ce se va întâmpla. Este limpede că, ideologic, Hamas şi alte grupări islamice radicale din Gaza fac parte din familia ISIS. Oricum, când a oprit războiul din Gaza şi a acceptat încetarea focului, premierul Netanyahu a declarat că forţele militare israeliene trebuie menajate şi pregătite să se confrunte cu alte ameninţări. Se ştie că structura militară israeliană nu ar dori un război pe două fronturi.

Revenind la punctul de pornire al articolului, este de dorit o mai mare participare americană în combaterea acestei ameninţări teroriste. Se pune însă întrebarea dacă nu este puţin cam târziu şi dacă va fi eficientă ? Aceasta, ţinând cont de faptul că în urmă cu două săptămâni, preşedintele Obama declarase că SUA nu au o strategie de combatere a grupului Statului Islamic. Nu se ştie dacă în acest scurt răgaz a fost găsită această strategie. Măsurile enumerate de preşedintele Obnma arată că mijloacele sunt similare cu cele folosite până acum – de pildă în Libia. Este adevărat că dictatorul Gaddafi a fost răsturnat de la putere, dar ceea ce a urmat şi este în prezent în această ţară nu e de bun augur. Poate că soluţia o va aduce chiar ISIS, ale căror metode brutale faţă de populaţiile nesunite – creştine,  persane sau chiar musulmane, precum şi obiectivele sale vizând răsturnarea regimurilor şiite din ţările zonei vor determina o voinţă comună de a-l combate şi vor fi liantul comun pentru o coaliţie largă  în Orientul Mijlociu. Poate că şi noul guvern irakian va înţelege necesitatea împărţirii puterii şi cu sunniţii şi va reuşi să aducă înapoi măcar o parte din  cei care s-au înrolat în armata califatului.