După ce ştirea a fost dată publicităţii,au urmat câteva zile de aşteptare încordată. Nu se ştia dacă Bob Dylan (Robert Alan Zimmerman la origine), cel căruia Comitetul Nobel i-a acordat Premiul pentru Literatură,aflase sau nu « the piece of news », iar în caz afirmativ, se va supune oare excentricul personaj protocolului, sosind la Stockholm pentru a i se înmâna distincţia râvnită de atâţia, de către însuşi Regele Suediei?

S-a mai întâmplat de-a lungul istoriei ca laureaţi să nu-şi facă apariţia la festivitatea de premiere, dintr-un motiv sau altul, unii din propria lor iniţiativă, alţii fiind obligaţi,să absenteze.

În sfârşit, după cinci zile pline de tensiune, conducerea Comitetului a aflat că Dylan a fost de acord ca pe site-ul  internet care-i promova noul volum de texte, să fie menţionat alături de numele autorului cuvintele « Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură ».Însă cu ocazia unui concert care a avut loc chiar în seara deciziei, n-a făcut nici cea mai mică menţiune legată de distincţia cu care fusese onorat şi care include suma de  8 milioane de coroane suedeze (aproape un milion de dolari).

Sara Danius, secretara permanentă a Academiei Nobel, hotărâtă să salveze aparenţele, a comunicat presei că nu e deloc îngrijorată de tăcerea lui Dylan, exprimându-şi convingerea că laureatul va sosi totuşi la festivitatea organizată cu multă pompă an de an. Pentru orice eventualitate, Danius a adăugat: « Dacă nu are chef să vină, nu va veni.Va fi, în orice caz, o petrecere de pomină,iar onoarea îi aparţine oricum. »

Sara Danius anunţă câştigătorul Premiului Nobel pentru Literatură 2016

Decizia alegerii lui Dylan drept câştigător al Premiului Nobel pentru Literatură a stârnit controverse considerabile, legate mai ales de faptul că nu ar fi un reprezentant tipic al genului. Am citit şi comentarii în care se afirma că acest idol al unei intregi generaţii nu face decât să-şi compromită renumele atunci când acceptă bani acordaţi din fonduri create de un fabricant de dinamită şi armament. « De ce nu refuză Dylan premiul, aşa cum a intenţionat să facă şi Jean-Paul Sartre la vremea sa? », se întreabă autorul comentariului.(În ciuda refuzului său,Sartre este considerat laureat al Premiului Nobel, distincţia rămânând valabilă şi în astfel de cazuri.)

A sosit şi ziua evenimentului, sâmbătă 10 decembrie.Întreaga lume aflase între timp că Dylan nu va veni la Stockholm pentru preluarea premiului.

Una dintre calităţile tipic suedeze este talentul cu care locuitorii acestui ţinut ştiu să-şi ascundă diferitele stări sufleteşti. Astfel s-a întâmplat şi cu ocazia înmânării distincţiei în acest an. Nu am citit pe faţa celor care au rostit discursuri referitoare la Dylan vreo expresie care să fi trădat jignire sau dispreţ. În cel mai ales limbaj posibil,un  critic literar, membru al Academiei, l-a omagiat pe revoluţionarul trubadur, spunând printre altele: « În mâinile sale, materia se bucură de schimbări miraculoase. În ochii publicului, şocul a fost total.Tânărul cu ghitara sa a ştiut să împletească limbajul străzii cu cel al Bibliei, într-o uniune în comparaţie cu care sfârşitul lumii ar putea apărea ca o simplă repetiţie.Iar despre dragoste, el cânta cu o putere de convingere pe care toţi ar dori să o posede….În scurt timp, lumea a încetat să-l mai compare cu Woody Guthrie şi Hank Williams (reprezentanţi de frunte ai aceluiaşi gen muzical, idoli ai lui Dylan,n.a),acestora luându-le locul Blake, Rimbaud, Whitman,Shakespeare ».

Pe ultimul dintre aceşti giganţi, Dylan îl pomeneşte şi în scrisoarea trimisă în semn de mulţumire Comitetului Nobel şi publicului prezent la eveniment în somptuoasa sală a Primăriei Stockholm, mesaj citit de ambasadoarea Statelor Unite.

Ceremonia decernării premiilor Nobel, de la care a lipsit Bob Dylan

Din tabăra « jigniţilor » s-au făcut auzite proteste legate de « lipsa de modestie » şi « aroganţa » lui Dylan, care îşi permite să îşi justifice statutul de poet, comparându-se cu Marele Will: « Sunt convins că atunci când a scris Hamlet gândurile l-au purtat spre multe alte probleme, unele banale: care ar fi actorii potriviţi pentru piesă, cum va fi ea pusă în scenă, este oare Danemarca locul potrivit? La fel sunt şi eu preocupat de întrebări ca de pildă: care ar fi soliştii ideali pentru interpretarea acestui cântec, este oare studioul potrivit pentru a-l înregistra, este oare cheia muzicală cea corectă? Există lucruri care nu se schimbă, nici după patru sute de ani.

Nu am avut niciodată timp să mă întreb: Este oare aceasta literatură?Le mulţumesc membrilor Academiei Suedeze pentru timpul destinat cugetărilor legate de această întrebare,oferind,în final,minunatul lor răspuns ».

George Farkas