Silvia Mitricioaei: MIHAELA GLIGOR şi MIRIAM CALOIANU (editori) „THEODOR LAVI în CORESPONDENŢĂ” *

Prezentul volum reuneşte un număr de 136 de scrisori, datînd între 1958 şi 1983, ale reputatului sionist Theodor Lavi Lowënstein. Corpul epistolar este însoţit de o introducere, redactată de Mihaela Gligor, de nota asupra ediţiei, dar şi de o sumă de fotografii cu Theodor Lavi. Lectura volumului este un exerciţiu de moderaţie, subtextul scrisorilor fiind acela că existenţa se conturează nu în alb şi negru, ci întotdeauna într-o sumă de nuanţe de gri.

 

Nu mulţi cercetători şi-ar asuma responsabilitatea de a-şi pune o lucrare sub imperativul a două motto-uri precum acestea: „[…] Toţi am fost martori şi toţi simţim că va trebui să stăm ca mărturie pentru viitor […]”, respectiv „Adevărul despre un autor este de căutat mai degrabă în corespondenţă decît în opera sa”. Primul citat este din Elie Wiesel, despre datoria de a sta ca martor văzută ca o opţiune estetică, iar celălalt, din Cioran. Însă demersul Mihaelei Gligor şi al lui Miriam Caloianu se ridică la standardele pe care coordonatoarele însele şi le-au stabilit.

Prezentul volum reuneşte un număr de 136 de scrisori, datînd între 1958 şi 1983, ale reputatului sionist Theodor Lavi Lowënstein. Corpul epistolar este însoţit de o introducere, redactată de Mihaela Gligor, de nota asupra ediţiei, dar şi de o sumă de fotografii cu Theodor Lavi. Grupajul fotografic se deschide cu imaginea plăcuţei indicînd strada din Ierusalim care îi poartă numele şi continuă cu fotografii care urmăresc existenţa lui Lavi din copilărie şi adolescenţă pînă în Israel, la Universitatea ebraică. De asemenea, volumul cuprinde biografia lui Lowënstein, concepută de Miriam Caloianu, dar şi consistenta bibliografie a acestuia, elaborată de Emanuel Aczel.

Îngrijind acest volum de corespondenţă, Mihaela Gligor şi Miriam Caloianu publică pentru prima oară documente din Fondul 147. Theodor Lavi Lowënstein, aflat în custodia Centrului pentru studierea evreilor din România, de pe lîngă Universitatea Ebraică din Ierusalim.

Scrisorile sînt grupate tematic, explică coordonatoarele, urmărind problematica antisemitismului în România interbelică şi fascinaţia intelectualilor români faţă de ideologia mişcării legionare. Subiectul acesta, însă, pare să fie doar un pretext editorial. În pofida consistentului nucleu reprezentat în volum de schimbul epistolar al lui Theodor Lavi cu Mac Linscott Ricketts, ce vizează reconstituirea anilor „tulburi” ai lui Eliade, scrisorile din volum ascund în paginile lor o bogăţie de viaţă evreiască care depăşeşte vădit limitarea.

Dincolo de ordonarea cronologică şi alfabetică a scrisorilor, se poate opera, într-adevăr, o grupare tematică, tangenţială sau nu cu mişcarea legionară. Una dintre finalităţile schimbului epistolar este, atît pentru Theodor Lavi, cît şi pentru majoritatea corespondenţilor săi, documentarea referitoare la criminalii de război şi la legionari, nu întîmplător coperta volumului reproduce fotografia lui Theodor Lavi depunînd mărturie în procesul Eichmann. Cu toate acestea, nu o asemenea înverşunată căutare reprezintă esenţa volumului, aceasta sustrăgîndu-se încadrării tributare ideologiei.

Lectura volumului este un exerciţiu de moderaţie, subtextul scrisorilor fiind acela că existenţa se conturează nu în alb şi negru, ci întotdeauna într-o sumă de nuanţe de gri. Acest fapt este oglindit, bunăoară, şi de uşurinţa cu care Mac Linscott Ricketts omite să citească întreaga încărcătură antisemită în articolele lui Eliade pe care i le pune la dispoziţie Theodor Lavi.

Stilul epistolar al lui Theodor Lavi este mai curînd sobru, însă nota dominantă a corpusului de scrisori este supralicitarea memoriei, înregistrarea cîtor mai multe aspecte ale istoriei trăite. Explicaţia poate să stea sub semnul primului motto, căci, aşa cum explică unul dintre corespondenţii lui Lavi, Adolf Bleicher, „este de datoria celor ce suntem pe drumul apusului să golim sacul de amintiri”. Aşadar, ceea ce pare un minus pentru direcţia de lectura propusă de coordonatoare, prin depărtarea de subiectul antisemitismului, devine un plus pentru reconstituirea atmosferei epocii.

În fiecare dintre paginile de corespondenţă, memoria covîrşeşte prezentul redactării. Trecutul, în diferitele sale ipostazieri, emerge din orice fapt de viaţă prezentă expus de Lavi ori de corespondenţii săi. În ansamblu, scrisorile nu reflectă decît tangenţial atmosfera intelectuală, ci mai ales viaţa evreiască din perioada interbelică, şi nu numai, cu toate exaltările, temerile şi certitudinile ei. Restituţia ideologică ori de atmosferă nu se limitează, cum sugerează citatele de pe coperta a patra a volumului, numai la mişcarea legionară, ci transgresează această delimitare convenţională.

Volumul, aşa cum afirmă Mihaela Gligor, „se înscrie în categoria acelora care au o viaţă proprie, insuflată de însuşi personajul principal, Theodor Lavi”. Înainte să fi devenit personaj, sionistul, pedagogul şi publicistul Theodor Lavi Lowënstein a trăit „sub vremi”, memoria acestora impregnînd corespondenţa sa. Prezentul israelian al acestuia, delimitat între documentarea pentru Yad Vashem, coordonarea Centrului pentru Studierea Evreilor din România şi arta jurnalistică de la Toladot, îşi împarte prim-planul, în economia epistolară, cu trecutul de înflăcărat sionist, dar şi cu cel de deţinut din închisorile comuniste.

Demersul celor două coordonatoare ale volumului este admirabil. Şi dincolo de faptul că lucrarea este dorită a fi mărturia documentară a ispitelor ideologice ale unei generaţii remarcabile din istoria culturii noastre, cititorul poate găsi în selecţia epistolară pe care o propun Mihaela Gligor şi Miriam Caloianu aspecte de viaţă la fel de profunde precum cel în jurul căruia acestea gravitează. Dintre ele, merită menţionate trimiterile la posteritatea jurnalului lui Mihail Sebastian, la geneza şi receptarea memoriilor de închisoare ale lui Theodor Lavi însuşi sau la etica moştenirii culturale.

Fapt este că, prin complexitatea figurii în jurul căreia gravitează, ca şi prin varietatea corespondenţilor lui Theodor Lavi, printre care Liviu Floda, Bela Vago, dar şi Lucien Boz ori Monica Lovinescu, volumul devine o restituire caleidoscopică, plasîndu-se la intersecţia istoriei ideilor, a istoriei literare şi a studiilor iudaice.

 

* Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2012, 500 p.

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *