George Hida: MITURI şi ADEVĂRURI DESPRE ALIMENTE (II)

Vă invit în continuare să cugetaţi asupra posibilităţilor de a înlocui uneori carnea cu produse vegetale, mult mai sănătoase. O să amintesc şi despre „binefacerile” vitaminelor şi mineralelor din carne, precum şi despre toxinele şi deci potenţialul de îmbolnăviri asociate cu carnea pe care o mâncăm.

 

Vă invit în continuare să cugetaţi asupra posibilităţilor de a înlocui uneori carnea cu produse vegetale, mult mai sănătoase. O să amintesc şi despre „binefacerile” vitaminelor şi mineralelor din carne, precum şi despre toxinele şi deci potenţialul de îmbolnăviri asociate cu carnea pe care o mâncăm. Voi continua compararea opiniilor dr. Mihaela Bilic, MD cu ale mele George Hida PhD

 

5. În spanac găsim mai mult fier decât în carne?

Bilic, MD:

FALS. Chiar dacă conţinutul de fier în spanac şi alte legume cu frunze verzi este foarte crescut, acesta nu poate fi absorbit în intestinul uman. Principala sursă de fier a omului este carnea, cât mai roşie şi mai crudă, alături de organe precum ficatul şi splina, depozite de fier atât la om, cât şi la animale. Fierul din carne se absoarbe şi mai bine în prezenţa vitaminei C, deci o friptură în sânge alături de o salată verde sunt reţeta perfectă împotriva anemiei.

Hida, PhD:
DEPINDE
. Spanacul are o valoare nutriţională mare, fiind

totodată bogat în antioxidanţi, mai ales dacă este consumat proaspăt, fiert în abur sau numai opărit. Conţine vitamina A (luteina), vitaminele B2, B6, B9, C, E, K, precum şi minerale esenţiale pentru organismul uman: magneziu, mangan, fier, calciu, potasiu, cupru, fosfor, zinc şi seleniu. Ca să nu mai spunem de betaină, acid folic, nialcin, grăsimi de tipul Omega-3 şi proteine vegetale. Din păcate absorbţia calciului, magneziului şi fierului este redusă din cauza oxalaţilor care împiedica absorbţia lor la nivel intestinal. Alte surse de fier a omului pot fi într-adevăr, carnea, mai ales roşie, alături de ficat şi splină. Este adevărat că fierul din carne se absoarbe şi mai bine în prezenta vitaminei C, deci lămâi, portocale sau mere sunt binevenite ca şi garnitură, alături de alte salate şi crudităţi .

Este interesant faptul că în timpul celui de al doilea război mondial, medicii români ii tratau pe soldaţii anemici cu mere în care fuseseră înfipte cuie de fier. Rugina devenise o adevărată sursă de fier şi pentru copiii anemici născuţi imediat după război, generaţiile 1946-1952. Medicii noştri au continuat să folosească cu succes sursa de fier din merele cu rugină. Astăzi se ştie conţinutul de fier asimilabil din merele cu rugină este de 5 ori mai mare decât în spanac.

Şi acum câte ceva despre „hemoglobină”.

 Hemoglobina este o moleculă organică ne-proteinică, de culoare roşie, care conţine 4 atomi de fier şi este responsabilă pentru transportul oxigenului în organism. Pentru biochimişti hemoglobina este alcătuită din 4 segmente porfirice cu atomul de fier în centru. Un electron de valenţă al atomului de fier este legat de segmentul central al moleculei de hemoglobină, iar celalalt electron, de asemenea nelegat, este disponibil pentru legătura cu un atom de oxigen. O moleculă de hemoglobină conţine patru segmente porfirice. Formula chimică a unui segment porfiric: C34H32FeN4O4.

Fierul este esenţial ca element însărcinat cu transportul oxigenului în organismele animale. Lipsa chiar uşoară de fier duce la anemie, oboseală şi slăbiciune; lipsa cronică de fier în sânge poate duce la căderea organelor vitale. în acelaşi timp, prea mult fier în organism poate provoca tulburări de metabolism la nivelul inimii si/sau ficatului. Organismul omului are capacitatea de regla nivelul fierului în sânge astfel încât supradozele sa fie extrem de rare, petrecându-se mai ales când se administrează în timp scurt suplimente bogaţi în fier. Fierul din alimente este considerat sigur şi nu afectează sănătatea organismului.

Fierul se absoarbe în organismul uman atât din produse alimentare animale (heme = carne) cât şi vegetale (non-heme = plante). Deşi asimilarea fierului din produse animale este mai eficientă, el se absoarbe destul de bine şi din legume şi alte vegetale, evitând astfel problemele generate de toxinele din carne. Conţinutul necesar zilnic de fier din alimente este de cam 18 miligrame, la un organism de greutate medie.

Iată câteva alimente bogate în fier, atât din produse animale cât şi fructe sau vegetale, categorisite după cantitatea de fier la 100 g produs.

  1. moluşte (in mgFe/100g produs) (scoici 51, creveţi 18, stridii 54, midii 32, caracatiţe 45, etc.)

2. ficat de mamifere (max 23mgFe/100g ficat): porc>pui>curcan>miel>vita

3. seminţe: dovleac 15, susan 23, floarea soarelui 11, seminţe de în 9

4. alune: alune din con de brad 9, alune propriu-zise 7, alune turceşti 7, migdale 7, fistic 7

5. muşchi de oaie 3.1, muşchi de vită 3.7

6. boabe uscate: soia 27, linte 23, fasole roşie 23, năut 21, fasole neagră 18, fasole albă 12

7. grăunţe de cereale: ovăz 12, orz 12, orez brun 11, grâu roşu 7, grâu obişnuit 6

8. frunze de salată: spanac 20, salată obişnuită 14, varza roşie 9, varza Bruxelles 12, frunze de sfeclă 7

9. ciocolata neagra şi cacao 17

10. tofu 2.7

De menţinut că existenţa calciului alături de fier reduce asimilarea fierului în organismul uman

6. Carnea nu conţine fibre?

Bilic, MD & Hida PhD:

ADEVĂRAT. Din metabolismul cărnii nu rezultă niciun fel de reziduuri solide nedigerabile şi, ca urmare, bolul alimentar trebuie completat cu legume proaspete şi produse cereale, altfel există riscul ca un regim bogat în carne să fie urmat de constipaţie.

 

7. Carnea e responsabilă pentru boala numită gută?

Guta, o caricatură din 1799, semnată de James Gillray Inflamarea articulaţiei genunchiului drept ca efect al gutei                                    

                                                                  

 

 

 

Bilic. MD:

ADEVĂRAT. Toate alimentele bogate în purină (carne roşie, vânat, carne de animal tânăr – viţel, miel, dar şi ciocolată), au ca rezultat depunerea acidului uric la nivelul articulaţiilor mici şi apariţia atacului de gută.

Hida, PhD:

NICI CHIAR AŞA. Ce ştim despre dieta propice pentru controlul acidului uric în sânge?

Credinţa greşită, veche de secole, cum că boala numită gută – considerată a fi “boala regilor” -este cauzată de dietele bogate în grăsimi pe bază de carne roşie şi că este suficient să eliminăm aceste alimente pentru a controla sau preveni guta, este la fel de falsă ca şi povestea cu consumul de alimente bogate în colesterol care va duce la creșterea propriului colesterol din sânge.

Astăzi ştim că marea parte din conţinutul de acid uric este produsă de organism indiferent de alimentele pe care le consumăm. Cam 10% din populaţia cu probleme de gută produce prea mult acid uric, indiferent de dieta alimentară. Restul de 90% sunt cauzate de faptul că rinichii nu elimină în mod eficient acidul uric.

Există alimente care pot declanşa un atac de gută, dar ele nu sunt cauza bolii în sine. Cauza acestei boli este concentraţia prea mare de acid uric în sânge. Cei bolnavi de gută trebuie să ia măsuri medicale pentru a descreşte cantitatea de acid uric din sânge, la mai puţin de 6 mg/decilitru.

Alimente cu un conţinut ridicat de purina

Existenţa acidului uric în sânge provine de la purine, substanţe fabricate de corpul propriu în proporţie de circa 80%. Restul de 20% provine indirect din alimentele pe care le consumăm.

Tocmai despre acest 20% aş vrea să discutăm.

Cele mai multe din metodele de control al conţinutului de acid uric se referă la menţinerea unei greutăţi corporale sănătoase, la controlul numărului de calorii din alimentele pe care le consumăm, la ingerarea unor cantităţi crescute de băuturi ne-alcoolice consumate peste zi, în care cantitatea de apă este esențiala iar alcoolul este contraindicat, la exerciţiile fizice de mare efort de cel puţin 3 ori pe săptămână şi abia apoi la limitarea alimentelor cu conținut mare de purine.

Sângele celor afectaţi de gută devine pentru moment suprasaturat cu acid uric care va începe să se depună pe articulaţii şi să declanşeze atacul de gută foarte incomod şi chiar dureros. În aceste condiţii, eliminarea alimentelor cu multă purină din dieta poate sa ajute uneori la descreşterea momentană a nivelului de acid uric în sânge. Dar în toate cazurile, numai schimbarea de dietă nu este de ajuns pentru a reduce şi/sau controla nivelul acestui acid în sânge.

Iată în continuare câteva alimente cu un conținut mare de purina:

Unele specii de peşte (sardele, hamsii, heringi, macrou, melci de mare), organe de vita (rinichi, creier, ficat, măduva), carne de vânat, precum şi unele legume( sparanghel, ciuperci, fasole uscata, linte).

 


 

 

8. Regimul proteic duce la slăbire rapidă?

Bilic, MD:

ADEVARAT. Se pot pierde în 2 săptămâni 5-7 kg (din greutate, n.a.) prin consumul exclusiv de proteine, pentru că excesul de proteină se transformă foarte greu în grăsime. Exista, însă şi un mare risc de pierdere a masei musculare, deoarece organismul este obligat să-şi ardă proteinele constituţionale pentru a obţine puţină glucoza ca sursa de energie şi pentru buna funcţionare a sistemului nervos.

Hida, PhD:

UNII SPUN CÂ ESTE ADEVARAT, ALTII CĂ E FALS. într-adevăr se pot pierde în 2 săptămâni 5-7 kg prin consumul exclusiv de proteine, pentru că excesul de proteina se transformă foarte greu în grăsime. Există însă riscul de pierdere a masei musculare în DETRIMENTUL GRASIMII ACUMULATE, deoarece organismul este obligat să-şi ardă PROTEINELE CONSTITUTIONALE pentru a obţine puţină glucoză ca sursă de energie şi pentru buna funcţionare a sistemului nervos. Organismul va cere din ce în ce mai multe glucide şi produse pe bază de amidon, aşa că în scurt timp organismul va începe din nou sa câştige în greutate şi chiar sa depăşească greutatea dinainte de începerea acestei diete.

Celebra dieta Atkins care se bazează pe proteine şi grăsimi animale, eliminând în acelaşi timp carbohidraţii, a fost folosită acum 10 ani şi de soţia mea. Urmarea: la 3 luni după trecerea la dieta obişnuită a „recuperat” o greutate aproape dublă faţa de cea pierduta în primele 4 săptămâni.

9. Cei care vor “muşchi” trebuie să mănânce carne?

 

B & H:
ADEVARAT
. În condiţiile unui efort fizic intens sau dacă este urmărită creşterea masei musculare prin sport, este indicat sa se consume în principal proteine animale de calitate superioară (carne, lapte, oua) ca materie primă pentru sinteza de aminoacizi, asociate cu fructe, conţinând o cantitate mare de fructoză şi vitamina C. Aportul proteic trebuie să fie cu 30% mai mare. Similar, la femeile gravide sau care alăptează este nevoie de o creştere a ratei proteice cu 20-30% pentru a asigura dezvoltarea adecvata a embrionului şi a fătului.

10. Regimul vegetarian este mai sănătos?

Dr.Bilic:

FALS. Legumele şi cerealele nu conţin toţi aminoacizii esenţiali, prin urmare, unele proteine ce au la bază aceşti aminoacizi nu pot fi sintetizate. Regimul vegetarian duce şi la o carenţă de vitamine, mai ales cele din grupul B şi vitaminele liposolubile A, D care se găsesc doar în produsele animale, ca sa nu mai vorbim de fier şi zinc. Este recomandat, ca soluţie de mijloc, regimul lacto-vegetarian pentru a putea asigura organismului toate principiile alimentare de bază.

Hida PhD:
ADEVĂRAT
. Legumele şi cerealele nu conţin toţi aminoacizii dintre care unul sau doi pot fi importanţi. Dar organismul uman învaţă să sintetizeze aceşti aminoacizi. Regimul vegetarian poate duce la o aparentă carenţă de vitamine, mai ales cele din grupele B, A, D. Dar ele se găsesc şi în vegetale, în seminţe şi fructe, numai că este nevoie de un consum adecvat din aceste vegetale care să aducă nutrienţii, vitaminele şi mineralele la nivelul cerut de organism. Regimul lacto-vegetarian cu sau fără peşte poate fi şi el o soluţie.

Veganii, adică cei care consumă numai şi numai vegetale au trăit şi trăiesc bine mersi de sute şi mii de ani (asceţii şi yoghinii din orientul îndepărtat), având o durată de viaţa superioară omului omnivor. Adevăraţii macrobioţi (adepţi ai filozofiei ZEN) consumă mai ales rădăcinoase, seminţe şi cereale, dar foarte rar frunze, ierburi sau carnea fructelor.

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *