Găsisem la un moment dat un citat, nu mai ştiu al cui şi oricum nu contează, care parafrazat ar suna aşa: “Oamenii sunt mai frumoşi când sunt goi, cel puţin sunt ei înşişi.”

Găsisem la un moment dat un citat, nu mai ştiu al cui şi oricum nu contează, care parafrazat ar suna aşa: “Oamenii sunt mai frumoşi când sunt goi, cel puţin sunt ei înşişi.”

Nu ştiu dacă este vorba de o manieră de a respinge moda, consumerismul, un anumit tip de estetică sau doar frivolitatea, narcisismul şi dualitatea exhibiţionist-voyeur a contemporanelor noastre. Prea puţin îmi pasa. Dar ştiu că, în meseria mea de stilist, revendic vestimentaţia drept o modalitate de a ne afirma o parte din personalitate.

Pe de altă parte… când renunţăm la haine şi accesorii, când ne dezbrăcăm, nu mai putem minţi. Nu mai putem apela la taiorul impecabil croit, care ne bifează locul în organigramă.  Nici la rochia cu drapaje asimetrice care arată că avem bun gust şi suntem branşate la tendinţe.  Cu atât mai puţin la geanta Hermes sau Celine care declara tuturor cât putem să cheltuim, nu neapărat dacă alegem un accesoriu pentru calitatea lui sau pentru cum este perceput.  În pielea goală, suntem toate egale.  Bine, sigur, unele avem fundul mai mare sau mai mic, picioarele mai lungi sau mai scurte, sânii mai rotunzi şi asa mai departe…

Dacă ar fi să trăim fără îmbrăcăminte, ar trebui să învăţăm să ne privim cu bunăvoinţă pentru ca sa ne simţim bine “dans notre peau” cum zic francezii.  Cred că e posibil, cunosc persoane atât de autentice şi atât de dezinvolte, încât îşi recunosc cu spontaneitate lipsa de “fiţe”.  Nu e nimic grav în asta – ba din contră, judecata greşită a altora ar fi gravă!

Din când în când însă, toate simţim nevoia să ne manipulăm propria natură. Recurgem la un sutien push-up ca să ne dopăm nivelul de seducţie. Purtăm tocuri înalte şi parfum pentru ca să fim mai îndrăzneţe la un rendez-vous, să putem privi un bărbat în ochi de la înălţimea lui. Îmbrăcăm un sacou negru, cambrat, pentru a ne ranforsa structura exterioară. Sau şosete molcuţe, pufoase, când ne răsfăţăm egoul.

Hmm, cine ştie, poate că de fapt ne deghizam? Punem semnul egal între o cravată sobră cu dungi şi profesia de bancher, între pantofii cu vârf ascuţit şi pasul energic al unei working woman, între capa bej camel şi o fashionistă, între o căciuliţă tricotata Rasta si un tip hyper cool, între fusta maxi vintage tricotată de mână şi hippioata romantică, între rochia mulată din piele neagra şi seducătoarea rapace, ieşită la vânătoare de masculi.

Vrem sa aparţinem – unui clan, unui grup social sau profesional – iar lucrul acesta “se vede”, nu doar “se simte”. Intrate într-un tipar, ne mulăm pe forma respectivă ca aluatul unei prăjituri. Conformismul nu este un semn de inteligenţă, asa cum nu este nici copierea şi colarea tendinţelor sau achiziţionarea acelor It Items, just for their status sake.

Să ne găsim  şi dezvoltăm look-ul propriu. Să ne amuzăm cu hainele. Să ne jucăm cu moda, făra să îi cădem victimă socială. Nu e mai gratificant?

(preluare de pe blogul autoarei http://www.stylediary.ro)