Primele reacţii la dezvăluirile fostului angajat CIA Edward Snowden au fost aproape similare, mai ales în Europa: indignare contra autorităţilor americane, a căror sete de informaţii reprezintă un serios atentat la intimitatea restului lumii, în special a ”internauţilor”. Snowden a fost declarat ,,erou al libertăţii de exprimare” şi ,,vajnic luptător pentru dreptul la intimitate”. S-au grăbit oare autorităţile să-l numească pe Snowden ,,trădător”? Au greşit poate cei care i-au sărit în apărare ? Dilema pare să crească în profunzime, iar întrebările legate de scandal par să se multiplice pe zi ce trece.
Contractat de Agenţia Naţională de Securitate a SUA (NSA),Edward Snowden activa de câteva săptămâni în Hawai, într-o clădire a agenţiei. Proiectul la care lucra era considerat ultra-secret, fapt cu care fusese pus la curent. Într-una din dimineţi, tânărul angajat în vârstă de 29 de ani, pe care colegii şi şefii săi îl considerau ,,un tip extrem de dotat, stăpân pe claviatura calculatorului” şi-a anunţat superiorii că va fi nevoit să lipsească de la lucru, din motive de sănătate. Fiindcă trecuseră câteva zile fără ca ,,bolnavul ” să dea vreun semn de viaţă, oamenii Agenţiei au pornit pe urmele sale, asistaţi de experţi federali. Nimic însă,până în momentul ,,exploziei”: pe primele pagini ale cotidianelor Washington Post şi Guardian, cu litere uriaşe, lumea putea citi amănunte legate de scandalul care lua proporţii, iar purtătorul de cuvânt al NSA, cu o expresie vădit îngrijorată pe fata,punea publicul la curent cu concedierea lui Snowden, motivul fiind ,,violarea codurilor etice şi a integrității instituției”.
Urmăritul era la Hong Kong, adresa fiind însă păstrată în cel mai strict secret.
Primele reacții la dezvăluirile fostului angajat CIA Edward Snowden au fost aproape similare, mai ales în Europa: indignare contra autorităţilor americane, a căror sete de informații reprezintă un serios atentat la intimitatea restului lumii, in special a ”internauților”. Snowden a fost declarat ,,erou al libertăţii de exprimare” şi ,,vajnic luptător pentru drepturile la intimitate”. Pe site-ul Casei Albe, zeci de mii de semnături au pretins imediata absolvire de orice culpabilitate a celui pe care conducerea americana îl acuza de ,,trădare”. Din ascunzișul său asiatic, Snowden declara la rândul său:, ,Nu sunt nici erou, nici trădător. Sunt un american de rând, dornic să dezvăluie lumii activitatea criminala a organelor SUA.”
S-au grăbit oare autoritățile să-l numească pe Snowden,,trădător”? Au greșit poate cei care i-au sărit în apărare ? Dilema pare să crească în profunzime, iar întrebările legate de scandal par să se multiplice pe zi ce trece.
S-ar părea că suntem gata să ne apărăm identitatea cu dinţii, dar la o privire ceva mai atentă, un alt adevăr ni se așterne în faţa ochilor.
Conform unei anchete relativ proaspete, inițiate de publicația Search Engine Journal, peste două milioane de fotografii sunt publicate pe Facebook (ceea ce înseamnă că cel care le publică nu-şi ascunde identitatea) într-un răstimp de…20 de minute, în timp ce pe o rețea concurentă, Flickr, un număr de 3.500 de imagini sunt descărcate în fiecare minut. Aceste cifre, dar şi multe altele, relevă în mod cât se poate de clar, cantitatea astronomică de informații personale, distribuite ,,online”, de parcă nimănui nu i-ar trece prin minte că datele împărţite cu atâta generozitate ar putea cădea în mâini nepotrivite sau (o alternativă aparent inofensivă) ar putea fi folosite în scopuri publicitare.
Majoritatea navigatorilor pe unde virtuale (categorie în care mărturisesc că se include şi subsemnatul, mea culpa) nici măcar nu se obosesc să citească rândurile referitoare la aşa-numita Privacy ori de câte ori descarcă vreun program sau se aventurează pe câte o adresă, apăsând automat pe pătrăţelul cu ,,O.K” sau,,Accept”.
Ce s-ar întâmpla dacă am fi opriți pe strada de un trecător necunoscut care ne-ar pune întrebări referitoare la data nașterii şi la preferințele noastre în ale muzicii, literaturii, nutriției etc.? Numărul celor care ar refuza să răspundă ar fi, în mod sigur, superior celor dispuși să-şi împărtăşească micile secrete cu indiscretul interlocutor, ba l-ar şi alunga fără să ezite.
În faţa calculatorului, parcă vrăjiți, ne schimbam total atitudinea, uitând de regulile elementare ale discreţiei. Dezvăluim benevol informații,pe care cei interesați le folosesc apoi cu dibăcie, iar când ne trezim la realitate, înțelegem cu tristețe că am fost, pur şi simplu, fraieriți şi trădați. Este însă mult prea târziu : datele publicate nu mai pot fi retrase din uriașele arhive ale Fratelui cel Mare, despre care am uitat că ,,sta cu ochii pe tine”.
Intimitatea (din păcate nu găsesc acum cuvânt mai potrivit pentru ,,privacy”, termenul folosit pe internet) va deveni în scurt timp o noțiune învechită, adevăr cu care specialiștii în domeniile sociologiei şi comunicațiilor par să fie întrutotul de acord; este evident că pierderea intimității reprezintă prețul pe care suntem nevoiți sa-l plătim în schimbul serviciilor,,gratuite” de genul Google,Facebook,Yahoo şi alte zeci.
Ne-au surprins oare cu adevărat dezvăluirile lui Edward Snowden, ori lumea dă dovada de bătrâna şi bine-cunoscuta ipocrizie? Sau ne este poate teamă că odată cu informațiile legate de identitatea muritorilor de rând, o putere răuvoitoare va fi capabilă să ne fure şi personalitatea, fără de care vom fi cu adevărat vulnerabili…
