Andrea Ghiţă: Din ce în ce MAI PUŢINI, mai BĂTRÂNI şi (oare?) mai ÎNŢELEPŢI…

Rezultatele definitive ale Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor din 2011, publicate în 4 iulie 2013, le-au confirmat pe cele parţiale, atestând faptul că noi, evreii, numărăm de-abia câteva mii de suflete. Mult sub pragul celor 20.000 de la care eşti eligibil ca minoritate, pentru …comunicatul de presă al Institutului Naţional de Statistică. În acelaşi timp, cu cât suntem mai puţini, cu atât e mai important fiecare dintre noi, revenindu-i o marjă mult mai substanţială din ceea ce înseamnă să fii evreu în România: păstrarea şi cultivarea identităţiitradiţiei şi culturii, prezervarea patrimoniului, ocrotirea persoanelor vârstnice, educarea tinerilor pentru continuarea vieţii evreieşti…atâta cât va mai fi, aici, în această ţară…

 

 

 

Rezultatele definitive ale Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor din 2011, publicate în 4 iulie 2013, le-au confirmat pe cele parţiale, atestând faptul că noi, evreii, numărăm de-abia câteva mii de suflete. Mult sub pragul celor 20.000 de la care eşti eligibil ca minoritate, pentru …comunicatul de presă al Institutului Naţional de Statistică. 

În acelaşi timp, cu cât suntem mai puţini, cu atât e mai important fiecare dintre noi, revenindu-i o marjă mult mai substanţială din ceea ce înseamnă să fii evreu în România: păstrarea şi cultivarea identităţii, tradiţiei şi culturii, prezervarea patrimoniului, ocrotirea persoanelor vârstnice, educarea tinerilor pentru continuarea vieţii evreieşti…atâta cât va mai fi, aici, în această ţară…

 

Fiecare dintre noi este legatarul înaintaşilor, al generaţiilor care s-au aşezat pe aceste meleaguri, au înălţat sinagogi, şi-au adus obolul la dezvoltarea economică şi culturală a ţării şi odihnesc în sutele de cimitire risipite pe tot cuprinsul ţării – pe care avem datoria să le îngrijim -, precum şi al sutelor de mii care au pierit în Holocaust – a căror memorie suntem datori s-o păstrăm vie, luptând împotriva antisemitismului şi negaţionismului.

 

Cu cât suntem mai puţini, cu atât ar trebui să crească implicarea şi responsabilitatea fiecăruia dintre noi, altfel nu putem răzbi cu toate câte avem de făcut. Fiind doar câteva mii, avem şansa de a ne cunoaşte şi a ne face auziţi mai bine, de a participa mai direct în munca pentru binele obştesc. La reuniunile desfăşurate sub genericul “Bereshit”, având 5 – 600 de participanţi, foarte mulţi (dintre cei puţini care suntem) s-au cunoscut personal, ceea ce poate înlesni conlucrarea şi schimbul de idei.

 

În niciun caz nu doresc să fac o pledoarie pentru binefacerile scăderii numerice a evreimii din România, încerc doar să găsesc părţile bune ale acestui trend, altfel, întristător. De fapt, suntem o comunitate încă viabilă, dar prea mică pentru a suporta energii negative şi presiuni intempestive. Suntem o comunitate care îmbătrâneşte iremediabil şi, îmbătrânind, ar trebui să se înţelepţească şi să caute cât mai curând o cale de a armoniza toate tendinţele menite să-i consolideze existenţa.

 

 

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *