Tereza Mózes: ADAH-KALEH, INSULA SCUFUNDATĂ

Demult, foarte demult, când eram elevă de gimnaziu, am învăţat că Dunărea străbate şase ţări şi patru capitale. De atunci harta Europei s-a modificat, sporind atât numărul ţărilor, cât şi al oraşelor scăldate de ea. N-am să vă povestesc despre acest fluviu lung de 2580 de kilometri, al doilea din Europa, după Volga, ci despre o insuliţă măruntă de pe cursul său inferior, aşezată în Defileul Cazanelor. Şi asemenea Atlantidei – un tărâm a cărui existenţă n-a putut fi dovedită -… a fost şi nu mai este. S-a scufundat.

 

 Demult, foarte demult, când eram elevă de gimnaziu, am învăţat că Dunărea străbate şase ţări şi patru capitale. De atunci harta Europei s-a modificat, sporind atât numărul ţărilor, cât şi al oraşelor scăldate de ea. N-am să vă povestesc despre acest fluviu lung de 2580 de kilometri, al doilea din Europa, după Volga, ci despre o insuliţă măruntă de pe cursul său inferior, aşezată în Defileul Cazanelor. Şi asemenea Atlantidei – un tărâm a cărui existenţă n-a putut fi dovedită -… a fost şi nu mai este. S-a scufundat.

Adah-Kaleh, paradisul turiştilor

Ultima oară am vizitat Adah-Kaleh, insula locuită de turci, în anii 1960, când îşi trăia crepusculul… Dar habar nu aveam ce soartă o aşteaptă.

Păşind pe insula lungă de 1700 de metri şi lată de 400 – 500, aflată la trei kilometri est de Orşova, am fost uimită de atmosfera exotică, orientală, şi curăţenia desăvârşită. Populaţia insulei, preponderent (90%) turcească, niciodată n-a depăşit mia de suflete. Străzile, late de doi metri şi bine luminate, erau străjuite de şiruri de case de cărămidă cu acoperişuri de olane. În faţa caselor se înşirau cafenele şi baruri. Am văzut grădini cu pomi fructiferi exotici precum: smochinul, măslinul, curmalul şi arborele de kiwi. Aici înfloreau vestita lalea neagră şi trandafirii înmiresmaţi, din care se prepara delicioasa dulceaţă. Aerul era impregnat de aroma cafelei verzi, prăjită la nisip. Aici se preparau vestitul rahat, halviţa de culoare albă cu miere, nuci şi stafide, halvaua şi braga, după o reţetă specială.

Principalele surse de venituri ale insulei erau cultivarea tutunului, pescuitul şi turismul. Se mai ştie că în perioada estivală mulţi locuitori ai insulei plecau prin ţară să vândă îngheţată, întorcându-se cu un câştig frumos. Localnicii mai aveau o îndeletnicire, pe cât de puţin legală, pe atât de bănoasă: contrabanda.

Locuitorii insulei se bucurau de privilegii precum scutirea de impozite, vămi şi armată. La Adah Kaleh se fabricau şi ţigări din cele mai fine, până când Ceauşescu a dat ordin să se producă numai Carpaţi şi Mărăşeşti. După ce regimul comunist a retras statutul de comună al insulei, gimnaziul a fost închis, iar locuitorii mai înstăriţi au fost declaraţi chiaburi şi trimişi la muncă silnică în Bărăgan.

Insula avea şi obiective demne de vizitat: fortăreaţa ridicată de austrieci în 1689, moscheea înălţată în locul fostei mănăstiri franciscane, cimitirul mohamedan şi minunatul covor, lung de 16 metri, dăruit insularilor de Sultanul Abdul al II-lea. Populaţia era tradiţională. Bărbaţii mai vârstnici purtau şalvari şi fes roşu. Femeile îşi acopereau feţele cu şaluri. Pe insulă trăia şi un paşă trimis de la Istanbul. Deşi populaţia nu depăşea o mie de suflete, aici funcţionau o casă de cultură, un cinematograf, o creşă şi alte instituţii sociale.

Istoria insulei

Insula era cunoscută şi locuită încă din antichitate. În legendele lui Herodot era pomenită sub numele de Cyraunis, dar apare şi sub denumirile Yermis şi Saan. Grecii o numeau tărâmul măslinilor sălbatici, iar sârbii îi spuneau insula Carolina, dar mai era pomenită şi sub numele de Orşova Turcească sau Orşova Nouă. În limba turcă Adah Kaleh înseamnă „insulă fortificată”. Se pare că turcii s-au aşezat pe insulă în timpul expansiunii Imperiului Otoman.

De-a lungul vremurilor insula şi-a schimbat de mai multe ori stăpânul, fiind rând pe rând sub administrație: austriacă, maghiară, turcească şi românească. De câte ori a fost cucerită de austrieci, turcii au recucerit-o. Austriecii şi-au dat seama de importanţa strategică a insulei în 1689, când au construit şi fortăreaţa. În 1878, după Pacea de la Berlin, insula a ajuns sub administraţie austro-ungară, rămânând, însă, proprietatea sultanului şi contând drept teritoriu turcesc, motiv pentru care beneficia de un statut special. În 1913 aparţinea de Ungaria, iar în 1923, a fost anexată României, în urma unui referendum.

Nu e lipsit de importanţă să menţionăm că vizavi de această insulă, în defileul dintre Carpaţii Meridionali şi Balcanii Sârbeşti, la Orşova, în apropierea graniţei cu Ungaria, a fost îngropată în 1849 Sfânta Coroană Maghiară şi celelalte însemne de încoronare. Comorile au fost găsite în 1855, după înfrângerea luptei de eliberare. În cinstea acestui eveniment a fost înălţată Capela Coroanei, în stil bizantin.

Tot de istoria insulei ţine şi faptul că Insula Nimănui, descrisă de Jókai Mór, în romanul Omul de Aur, este inspirată de Adah Kaleh.

Pe această insulă a locuit şi Béla Bicsérdi[1] , întemeietorul mişcării care-i purta numele, care la începutul anilor 1920 a întemeiat pe insulă o colonie „bicserdistă”.

Sfârşitul imanent

Porţile de Fier sunt alcătuite dintr-un lanţ de defileuri, constituind graniţa naturală, lungă de 134 de kilometri, dintre România şi Serbia. Navigaţia pe acest sector era foarte dificilă din cauza numărului mare de cataracte, bancuri de nisip şi vâltori. Între anii 33 – 34 d.C. împăratul roman Tiberius a construit un drum de 210 metri lungime, pentru a uşura tractarea vaselor peste cataracte. După dispariţia construcţiei romane, în evul mediu, navigaţia a încetat. De-a lungul anilor s-au făcut mai multe tentative pentru regularizarea cursului Dunării, însă acest deziderat avea să se realizeze de abia în secolul XX, prin construcţia a două hidrocentrale în aval de Porţile de Fier.

Prima a fost construită în 1964, la graniţa dintre România şi Iugoslavia, iar a doua, între anii 1977 – 1984, în apropiere de graniţa cu Bulgaria. În urma acestei a doua construcţii, nivelul râului s-a ridicat cu circa 60 de metri, iar oraşul Orşova Veche, insula Adah-Kaleh şi alte trei sate (Jupalnic, Tufari şi Cormanic) au fost inundate. Locuitorii acestor aşezări au fost strămutaţi la Turnu Severin, Timişoara, Orşova şi Constanţa. După ce-a fost acoperită de Dunăre, doar vârful turnului moscheii din Adah Kale, se mai vedea din apele învolburate.

În interesul regularizării cursului Dunării au fost construite mai multe ecluze, astăzi ele făcând parte din calea navigabilă Rin – Main – Dunăre care leagă Marea Nordului de Marea Neagră.

Proiecte nerealizate

Exista şi un plan de salvare a insulei Adah Kaleh, pentru a o valorifica în scopuri turistice; mai exact se dorea reînvierea ei pe insula Şimian. Zidurile fortăreţei au fost desfăcute în blocuri de piatră, pe care le-au numerotat şi le-au transferat pe insula Şimian unde s-au şi înălţat zidurile exteriore al cetăţii. La fel s-a procedat şi cu câteva case, strămutându-se şi câteva pietre tombale mai aspectuoase.

 

Insula Şimian

Apoi lucrările au fost sistate din lipsă de fonduri. Moscheea şi celelalte case au fost aruncate în aer. Pe locuitorii din Adah Kaleh, cărora le dăduseră şi ceva despăgubiri, i-au îndemnat să se mute la Şimian, dar ei nu se simţeau acasă pe cealaltă insulă. Mohamedanii dezrădăcinaţi s-au risipit în ţară. Câteva familii s-au repatriat în Turcia, alţii au plecat în Dobrogea unde exista o comunitate turco-tătară, ducându-şi cu ei, din nostalgie, pomii exotici şi florile. Imensul covor persan, de 144 metri pătraţi a fost dus la muzeul din Constanţa.

Înfloritoarea insulă de odinioară îşi doarme somnul de veci sub apele înspumate ale Dunării, iar din comuna exotică şi plină de viaţă au rămas doar legendele şi visul utopic al unei lumi pe cale de a se naşte.

(articol preluat din revista Új Kelet, traducere Andrea Ghiţă)



Béla Bicsérdi (Budapesta 1872 – 1951, Montana ) naturist, propagator al alimentaţiei vegetariene şi al postului, precum şi al unui mod de trai cât mai apropiat de natură, autor al cărţii „Cum să învingi moartea”, care la vremea respectivă a făcut un număr mare de adepţi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *