Tiberiu Roth: HAI ROMÂNIA!

Evenimentul la care mica, dar răspândita noastră ”galerie”, scanda, de cele mai multe ori în gând, dar pătimaș și cu nestăvilită ardoare: Hai România!!, se petrecea la o distanță mare, pe Stadionul Teddy din Ierusalim unde avea loc festivitatea de deschidere a celei de 19-a Ediții a Jocurilor Macabiadei, cea mai mare întrecere a sportivilor evrei din întreaga lume,

 

Nu ştiu din câte piepturi a izbucnit cu entuziasm şi convingere acest strigăt de încurajare de atâtea ori, din păcate însoțit de invective care degradează noblețea îndemnului sportiv, dar cu siguranță că în săptămâna începută pe 19 iulie, numărul acestora a sporit cu câteva zeci (îndrăznesc să sper că sute), de ”susținători” aplecați asupra laptop-urilor, tabletelor sau smartphon-urilor (căci vedeți bine PC-urile sunt deja d-ale trecutuluiJ), cu disperarea căutătorului care riscă să piardă momentul irepetabil, care nici măcar nu era pomenit la niciunul din cele peste 100 de canale de televiziune din România care se întrec în dibăcia de a emite speculații care mai de care mai sinistre, împânzite din ce în ce mai des și mai tumultuos, de suspiciuni și ură generalizată. Evenimentul la care mica, dar răspândita noastră ”galerie”, scanda, de cele mai multe ori în gând, dar pătimaș și cu nestăvilită ardoare: Hai România!!, se petrecea la o distanță mare,

pe Stadionul Teddy din Ierusalim unde avea loc festivitatea de deschidere a celei de 19-a Ediții a Jocurilor Macabiadei, cea mai mare întrecere a sportivilor evrei din întreaga lume, dominată de o vâlvătaie de drapele fluturând, de izbucniri strălucitoare de lumini miraculoase, lasere multicolore care împung violent întunerecul boltit deasupra Stadionului care freamătă de muzică, de gălăgie de tinerețe neastâmpărată.

Cei 9000 de sportivi evrei participanţi din 75 de țări, (cea mai mare participare de până acum) ”defilează” colocvial, lejer, conversând cu cei cca 35000 de spectatori, salutând prietenos pe Shimon (Peres) și pe Bibi (Natanyahu), purtând cu solemnitate cordială drapelele naționale ale țărilor lor, un panou albastru cu numele țării (scris cu caractere ebraice care schimbă în mod neașteptat ordinea ”alfabetică” cu care suntem familiarizați) și cu un imens balon cu însemnele și culorile țării

 

 

Ordinea schimbată pune la încercare răbdarea noastră și a echipei cu steagul și balonul tricolor

 

care este ”ante penultima” (urmată doar de Rusia și Șvaiț (Elveția) şi evident de echipa Israelului cu 1500 de sportivi. Ei poartă un imens drapel al Statului Israel care este ridicat alături de drapelul Jocurilor Macabiadei şi de steagul Ierusalimului. În afara gazdelor, marile delegații participante la Macabiada au fost cele din Canada ,Africa de Sud, Franța, Marea Britanie, Germania, Rusia, cu sute de sportivi, nemaivorbind de echipa Statelor Unite

care a dominat întrecerea cu cei 1100 de atleți participanți. Micul cârcotaș din mine,face socoteala simplă,că proporțional, echipa din România este de fapt mult mai mare decât cea americanăJ.Dar iată că totuși mult așteptatul moment când imensul port-drapel electronic al stadionului se acoperea de însemne tricolore,a venit,dar a și trecut căci ”relativ” marea, dar de fapt micuța noastră echipă, formată din 7 tineri entuziaști, nu a putut ține ”afișul” prea mult. Dar am fost acolo, am reușit să strigăm cu vocea încă slabă și ușor răgușită , ” România-prezent!”

La festivitatea de deschidere nu s-au rostit cuvântări. (La noi nu s-ar fi ratat un asemenea prilej ) S-a cântat Hatikva. Speranța! Este un imn frumos, scurt, compus de Samuel Cohen pe versurile poetului Naftali Herz Imber, scrise în 1878 la Iași în România. Este imnul sionist al poporului evreu și de la înființarea sa Imnul Statului Israel.

Apoi Aly Raizman fermecătoarea gimnastă, medaliată cu aur la Olimpiada – Londra 2012, a aprins Flacăra Macabiadei 2013.

 Cum e cu sportul la Evrei?                              

Este de notorietate publică că sunt cel puțin două distincții majore cu care omenirea își onorează elitele și care au devenit în lumea contemporană simbolurile consacrării : Premiile Nobel în Știință și Cultură (mai exact în domeniile Fizică, Chimie, Fiziologie sau Medicină, Literatură și Contribuții pentru Pace respectiv Economie) și Premiile Oscar în Cinematografie. Dar tot de notorietate publică este faptul că un număr mare de evrei au fost distinși cu aceste râvnite, dar greu de obținut premii. Din cei aproape 1000 de laureați ai Premiilor Nobel care s-au atribuit începând din 1901 (cu excepția anilor terorii naziste (1940-1942) de către instituţii ale Academiei Regale a Norvegiei, 197 adică cca 20% au fost de origine evreiască, iar o glumă binevoitoare (sau nu?) spune că sunt două mari sărbători evreiești de bucurie Purim și festivitatea de atribuire a Premiilor Oscar. Au fost numeroase păreri privind explicația acestei realități incontestabile, de la acuzații primitive privind puterile ”oculte” ale evreilor, până la absurdul unei moșteniri genetice de ”superinteligență”. Nu cred că există răspunsuri simple pentru fenomene complexe, dar o oarecare justificare poate oferi faptul că evreii s-au dedicat în mai mare măsură decât alții studiului , învățăturii și cugetării, ascuțind mintea lor curioasă şi interogativă, îmboldind-o spre noi domenii, spre noi tărâmuri și noi descoperiri. Oricum au preţuit mai mult în viața milenară a comunităților lor endogene, dar extrem de mobile, pe cei educați, pe învățați și înțelepți. Evreul sportiv nu era un model agreat. Din antichitatea biblică, curentul dominant al societății ebraice, fidelă învățăturilor Torei,dezavua cultul Greco-Roman al trupului antrenat prin exerciții fizice, lupte, gimnastica practicată cu corpul aproape nud și s-a răsculat vehement împotriva aristocrației elenizatoare, sub conducerea lui Juda Macabi și cei patru frați ai lui care aveau să întemeieze ultima familie regală a evreilor, Dinastia Hașmoneilor. Și în epocile următoare în care Evreii au luptat pentru supraviețuire în propria lor țară sau în numeroasele țări din Diaspora, cărțile lor de căpătâi cuprinse în monumentalul Talmud, izvor de înțelepciune, cugetare și sfaturi practice pentru viața de zi cu zi, condamnau sporturile Romane,pline de sălbăticie ,cum erau de exemplu luptele de gladiatori .Este consemnată o excepție notorie , acea a lui Shimon ben Lakish

un ”amora” (un comentator, al Legii Orale-Mishna,devenită ulterior parte a Talmud-ului), care în tinerețea lui a fost gladiator, cu o rară îndemânare în lupte și o enormă forță fizică, dar în același timp un mare învățat, un neobosit susținător al adevărului, pe care nu pregeta să-l exprime cu curaj . Multe cugetări profunde i-au supraviețuit ca aceasta spre exemplu: ”Întâi educă-te pe tine, și doar după aceea educă pe alții” sau ”Ferește-te să trăiești în vecinătatea unui ignorant, care este și pios!” .

Cu tot disprețul rabinilor fața de virtuțile fizice care a determinat de-a lungul secolelor ignorarea exercițiilor corporale, în educația copiilor, de altfel extrem de riguroasă, nu a putut împiedica odată cu emanciparea evreilor din Europa, captarea interesului tinerilor față de sport și jocurile sportive. Redescoperirea frumuseților corpului uman şi cultura dedicată ei a fost una din luminoasele întorsături ale destinului omenirii, denumită în modul cel mai potrivit, ”Renaștere”. Odată începută, renașterea a continuat impetuos, debordândstavilele falselor pudori și nefireștilor restricții, reintegrând Omul, această splendidă coroană a Creației, în Natura care-l provoacă, dar îl și ocrotește.

Înflorirea uimitoare a sporturilor îndeosebi din secolul XIX, a culminat prin reeditarea Jocurilor Olimpice în varianta modernă, la Atena în1896, grație deciziei Comitetului Internațional Olimpic (IOC) înființat cu doi ani înainte, la inițiativa lui Paul de Cubertin. 14 țări au participat la întrecerile primei Olimpiade moderne,cele mai multe fiind Europene, dar cei mai mulți finaliști ai competițiilor în cele 9 ramuri de sport au fost din Statele Unite. Austria și Ungaria au participat ca echipe distincte, deşi constituiau politic o țară unită. Primii clasați au fost distinși cu medalii de argint purtând efigia lui Zeus și o ramură de măslin, iar secunzii cu o medalie de bronz și o ramură de laur. Ulterior și retroactiv, IOC a decis să ofere primilor trei clasați în fiecare întrecere finală, medalii de aur, argint și bronz, rămase consacrate.

Evrei laureaţi ai Olimpiadelor

Din cele 122 de medalii care au fost atribuite, 10 (din care 8 aur) au fost câștigate de sportivi evrei care purtau culori ale diferitelor țări pe care le reprezentau. Alfred Flatow a obținut 3 medalii de aur și una de argint la Gimnastică, concurând în culorile Germaniei. De-a lungul celor 27 ediții ale Olimpiadelor moderne (din cauza războaielor mondiale au fost suspendate Jocurile din 1916, 1940 și 1944) sportivi evrei din diferite țări ale lumii au câștigat 365 de medalii, din care 171 de aur, o performanță mai mult decât onorabilă pentru o populație care la apogeul său demografic, din anii premergători Holocaustului număra doar 18 milioane de suflete în întreaga lume. O pleiadă de sportivi medaliați olimpici și-au afirmat cu mândrie apartenența la poporul evreu: marii campioni ai înotului

Mark Spitz

 

 

 

                               Jason Lezak

 

 

 

înotătoarea Dara Torres


 

 

 

 

patinatorii Ilya Averbuch

 

și Irina Slutskaya


 

 

 

 

 

 

 

 

gimnasta Agnes Keleti

 

 

floretista Ildikó Rejtő  . Poate veți obiecta de ce atâta insistență pe acest subiect, nu cumva are un iz prea naționalist? Și ce importanță are dacă 88 de medalii de aur ale SUA, 44 ale Ungariei , 43 ale Rusiei și încă multe din alte țări au fost câștigate de sportivii evrei ai țărilor respective? Îndrăznesc să cred că nu a fost doar un capriciu al sorții un scor atât de onorabil al medaliilor olimpice, mai cu seamă la un popor care a excelat în cultură, artă, spiritualitate, a fost cunoscut pentru aptitudini în comerț şi finanțe, dar nicidecum pentru forță, vitejie și succese în lupta sportivă sau în bătăliile pentru viață. Și totuși!

Macabiada o Olimpiadă mai mică dar…mai specială,…

Miracolul acestei festivități nu constă în întrecerile pentru doborârea recordurilor, ci mai ales în atmosfera de prietenie, de emulație, de sportivitate, de înțelegere între generații, între ideologii și credințe sau măcar de armistițiu pe perioada celor aproape două săptămâni de întreceri, în care nu doar învingătorii, ci toți participanții trebuie să se bucure de frumusețea întâlnirii.

Macabiada este organizată după modelul Olimpiadelor, o dată la 4 ani. La un an de la organizarea primei Olimpiade moderne la Atena , a avut loc la Basel primul Congres al nou înființatei Organizații Sioniste Mondiale la inițiativa lui Theodor Herzl. Sionismul își propunea nu doar să realizeze o soluție politică pentru reîntoarcerea poporului evreu în patria sa ancestrală (pe atunci sub suveranitatea imperiului Otoman), ci și o reorientare socio-culturală a poporului care urma sa construiască acolo un stat democratic modern. Cetățeanul viitorului Stat Sionist trebuie să fie un om cult, educat sănătos, capabil de muncă fizică și intelectuală, viguros și capabil să-și apere căminul și țara. Nu este de mirare că mișcarea sionistă a sprijinit activ organizarea unor asociații sportive ale tineretului evreu. La Congresul al doilea al WZO s-a adoptat, la propunerea lui Max Nordau și a Prof. Mandelstamm, hotărârea de a susține mișcarea sportiva a tineretului. Apoi la al 5-lea Congres s-a hotărât concret înființarea asociațiilor de sport. Prima asociație denumită ”Bar Kochba” luase deja ființă în 1898 la Berlin. Ideea a luat amploare; asociații similare s-au înființat în întreaga Germanie, astfel încât la al 6-lea Congres Sionist s-a hotărât întemeierea unei federații sportive internaționale care în 1921 a primit denumirea de Macabi, mai exact MWU (Maccabi World Union), dedicată dezvoltării identității evreiești prin sport și cultură fizică, sub incitanta provocare ”Mai repede, mai sus,mai puternic!” în epocă reîntoarcerea evreilor în Ereț-Israel, (Palestina care recent schimbase stăpânirea Otomană cu cea Britanică) era timidă și limitată. Primele trei valuri de Imigrare (Aliah) proveneau în majoritate din Europa Răsăriteană (Rusia, România, Polonia), tineri din familii sărace care au vrut să scape de persecuțiile și discriminările antisemite, cochetând cu idei socialiste, dar determinați să înfrunte dificultățile pionieratului. Erau sioniști și idealiști.

Unul din cei în jur de 100.000 de evrei palestinieni, un tânăr pe nume Iosef Yekutieli, născut în anul primei Olimpiade moderne de la Atena și entuziasmat de Olimpiada din 1912 – ținută la Stockholm, înaintea izbucnirii primului Război Mondial – despre care citise în ziarele vremii, a lansat o idee năstrușnică: să organizeze o Olimpiadă evreiască. Idei vin multora, dar puțini au determinarea și capacitatea de a le realiza. Ei bine Yekutieli a avut. A convins responsabilii Yișuv-ului (Establishement-ul evreiesc), ai K.K.L. (Fondul Național pentru Israel-un fond privat bazat pe contribuția voluntară a tuturor evreilor din lume, destinat răscumpărării pământurilor, asigurării apei și îmbunătățirilor funciare), dar chiar și pe Sir Arthur Wauchope, Înaltul Comisar Britanic pentru Palestina, de utilitatea și importanța organizării Macabiadei. Mai mult, întrucât în acea vreme condițiile de comunicare erau precare (fără televiziune,fără telefonie mobilă și fără internetJ) a organizat în anii 1930-31 plecarea unor echipe pe motociclete în aproape toate țările Europei să mobilizeze comunitățile evreiești să participe la acest eveniment. (In acele timpuri se putea călători din Palestina spre Europa pe uscat!!). Yekutieli însuși a fost cu motocicleta în Iugoslavia și Bulgaria (în România nu a mai ajuns, pe semne că nu exista încă podul de la GiurgiuJ) Și astfel prima Macabiadă , în primăvara anului 1932

s-a deschis la Tel-Aviv (atunci un oraș cu 50.000 de locuitori astăzi o metropolă cu 1.300.000 ) printr-o paradă pe străzile orașului având în frunte pe celebrul primar Meir Dizzengoff, călare pe un cal alb.

Au participat la primele Jocuri 390 de sportivi din 18 țări, inclusiv 69 de participanți din Egipt și Siria (pe atunci având Comunități evreiești numeroase și guverne prieteneJ). Cea mai mică delegație a fost cea din SUA, formată doar din 10 sportivi! După 81 de ani la a XIX-a Macabiadă au participat 9000 de sportivi din 75 de țări, cea mai mare delegație din Diaspora fiind a SUA…de 1100 sportivi.

Acum 81 de ani la Tel-Aviv, anul acesta la Ierusalim!

Mahon Wingate

Circulând cu mașina intre Haifa și Tel Aviv pe autostrada 2 sau 4, nu se poate să nu-ți rețină privirea și atenția, în preajma orașului Natania, un campus uriaș 

cu numeroase clădiri și pavilioane, protejate de o vegetație luxuriantă, de privitori și priviri inutile. Este Institutul Orde Wingate pentru Educație Fizică și Sport, pe scurt și mai simplu Mahon (Institut) Wingate.

Personajul  al cărui nume îl poartă de la înființarea sa (1957) institutul a fost un general britanic născut în India într-o familie creștină foarte credincioasă, devotată Bibliei și ideii de reîntoarcere a poporului evreu în patria sa. A fost în misiune în Ereț-Israel ca ofițer de informații în perioada 1936-39 și a avut o contribuție esențială în organizarea trupelor speciale din rândurile combatanților din Hagana. Era un activ pro-sionist și un important prieten al Yișuv-ului. În cadrul Mahon Wingate funcționează cele mai multe centre de învățământ și cercetare în domeniul educației fizice și sportului din Israel, dar și centre de antrenament speciale inclusiv pentru militari. Și mai funcționează acolo Sala Faimei Sportive

în care se onorează contribuția atleților evrei la gloria sportivă, în Israel sau în oricare țară a lumii. Se regăsesc în acest spațiu al excelenței numele sportivilor Leon Rotman și Angelica Rozeanu din România.

Cei șapte tineri care au reprezentat evreimea din România au binemeritat un loc de onoare în Sala Onoarei Sportive din inimile noastre, purtând cu mândrie identitatea lor evreiască și drapelul tricolor al României într-o întrecere sportivă de la care noi am lipsit peste 50 de ani, mai mult de o jumătate de secol. Au plecat cu curaj și mândrie (însoțiți la aeroport și de Ambasadorul Israelului)

știind că fără antrenament, în condiții cu care nu erau familiarizați, nu aveau multe șanse să obțină laurii victoriei. Au plecat pe banii și timpul lor pentru ca să reînnodăm fire dureros rupte, și ca să ne ajute să regăsim un statut pe care-l credeam definitiv pierdut. Va mulțumim Gloria Suciu (Cluj); Patricia Decsei (Satu-Mare); Thea Haimovits (Bucuresti/Arad);Ranko Szuhanek (Timișoara);Mihai Grumberg (Timișoara); Gyuri Csorja (Târgu-Mureș);Roby Roth(Brașov/București).

Vă mulțumim prieteni! În numele celor care gândesc la fel cu mine,

Tiberiu Roth, 31 august 2013 ,Brasov.

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *