Gabriela Iagăr: CERCURILE ALTERITĂŢII în „Tărâmurile şacalului”, de Amos Oz

În nuvela „Tărâmurile şacalului” (ארצות התן) putem identifica mai multe stadii ale alterităţii construite sub forma unor cercuri concentrice. Vom urmări pe parcursul nuvelei formarea acestor spatii concentrice, pornind de la cel mai dinafară pentru ca în final să ajungem la cel din interior. Vom încerca de asemenea să răspundem la întrebările: Este identitatea Celuilalt bine delimitată? Exista vreun punct în care aceste cercuri se întrepătrund?

 

 

În nuvela „Tărâmurile şacalului” (ארצות התן) putem identifica mai multe stadii ale alterităţii construite sub forma unor cercuri concentrice. Vom urmări pe parcursul nuvelei formarea acestor spatii concentrice, pornind de la cel mai dinafară pentru ca în final să ajungem la cel din interior. Vom încerca de asemenea să răspundem la întrebările: Este identitatea Celuilalt bine delimitată? Exista vreun punct în care aceste cercuri se întrepătrund?

***

Vom folosi termenul alteritate aşa cum este înţeles şi definit de Emmanuel Lévinas. Filosoful francez afirmă că deşi omul este înconjurat de fiinţe cu care interacţionează, totuşi el nu îşi pierde integritatea, căci persoanele nu se contopesc[1]. Astfel, cel cu care interacţionez, celălalt, va fi „ceea ce eu însumi nu sunt. Celălalt este astfel nu din cauza caracterului, sau a fizionomiei sau a psihologiei, ci din cauza alterităţii”[2]. Ceea ce implică că cel cu care relaţionez va fi perceput întotdeauna ca altul decât sunt eu, va fi o alteritate, şi „va purta alteritatea ca pe o esenţă”[3]. Aşadar, prin natură, omul face diferenţa între eu şi celălalt. Diferenţierea însă o putem face şi între noi şi ceilalţi, fără a implica o contopire între persoanele care implică grupul noi sau ceilalţi, ci doar o diferenţiere comună care îi determină pe oameni să se grupeze.

Vom aplica în analiza nuvelei alteritatea construită sub forma noi şi ceilalţi şi vom vedea care sunt criteriile în funcţie de care aceasta se formează. Analiza nuvelei va fi descrescătoare, pentru că va începe de la cercul alterităţii cel mai îndepărtat de centru, din punct de vedere spaţial, şi se va încheia cu cercul cel mai apropiat.

De asemenea, ne vom folosi de principiile criticii denumită Noul Istorism. Noul Istorism reprezintă o abordare critică relativ nouă, fiind dezvoltată în anii 1980. Originile acestei teorii se găsesc în principal în operele criticului american Stephen Greenblatt[4]. Teoreticienii Noului Istorism consideră că opere literare poartă urme ale istoriei dintr-o anumită cultură, iar studierea lor „va confirma şi elucida textualitatea istoriei şi a relaţiilor interculturale dintre textele literare canonice şi alte date culturale”[5]. Aceste date culturale reprezintă atât biografia autorului, cât si contextul politico-social sau evenimentele importante care au influenţat o anumită perioadă.[6]

***

Acolo şi aici

Cel mai îndepărtat de centrul este cercul alteraţii definit de cuvântul cheie acolo. Dar ce reprezintă acest acolo? Autorul ne dă un indiciu – cei mai mulţi dintre membrii kibbutz – ului erau emigranţi, adică erau persoane care au trecut prin procesul de aliya[7]. Această emigrare nu este una obişnuită: emigranţii nu sunt persoane care şi-au părăsit ţara de origine în dorinţa de a dobândi o viaţă mai bună. Aceştia şi-au părăsit ţara în dorinţa de a clădi una noua şi de a avea o ţară a lor.

Înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, emigrarea în Israel s-a făcut sub impulsul doctrinei sioniste, iar cei care au emigrat aveau ca obiectiv restaurarea statului şi poporului Israel. După război, şi mai ales după Holocaust, construirea unui stat a devenit o necesitate. O mare parte dintre evreii europeni care supravieţuiseră, au început să emigreze în Palestina, care mai apoi va deveni statul Israel. Aşadar, acolo reprezintă ţările de origine. Noi vor fi cei care au ales să emigreze, cei care vor „să îşi uite timpul şi locul”, dar care totuşi sunt cu gândul la ce era acolo ­-„râuri şi păduri”. Ceilalţi sunt oamenii care au rămas acolo – vecini, prieteni sau rude. Deşi etnicii evrei şi-au iubit ţările de origine şi s-au considerat cetăţeni deplini, totuşi ceilalţi i-au considerat întotdeauna persoane fără ţară.

Componenta religioasă a fost foarte importantă acolo şi a îmbrăcat două aspecte. Primul aspect constă în religia celorlalţi, care îi considerau pe evrei un popor pe care Dumnezeu l-a risipit şi de la care şi-a întors faţa Sa. Cel de-al doilea aspect constă în religia evreilor, care i-a unit şi i-a ajutat să formeze un noi, acolo.

Următorul cerc este aici, „în ţara pe care au dorit-o părinţii noştri”, în Israel. Cercul se micşorează considerabil, devine specific. Israelul este pământul pe care l-au dorit etnicii evrei din toate ţările, cel după care au tânjit, cel în care au venit să locuiască.

Aici este locul unde vor trăi şi îşi vor clădi „o viaţă pură, o viaţă liberă”. Viaţă liberă pentru că acolo minoritatea evreiască ducea o viaţă lipsită de drepturi dar plină de restricţii. Aici, noi sunt evreii emigranţi iar ceilalţi nu mai sunt cei din alte ţări, ci cei din aceeaşi ţară cu ei şi care revendică acelaşi pământ.

Şi aici putem întâlni componenta religioasă. Israelul este o ţară care are o valoare sacră, este pământul pe care Dumnezeu i-a promis-o lui Avraam şi urmaşilor săi ca răsplată pentru credinţa lor nestrămutată.[8]

Munţii

Cel de-al treilea cerc este format din munţi­, Munţii Iudeei. Este primul cerc care trasează o barieră naturală între noi şi ceilalţi. El delimitează două lumi: lumea kibbutz – ului care şi-a format propria societate şi societatea Israelului. Munţii sunt primii care împart categoria pe care am definit-o până acum ca noi. Acest cerc va face diferenţa între noi , cei care suntem în interiorul cercului format de munţi, şi ceilalţi, cei care stau în afara graniţei. Prin înălţimea lor, munţii, par a spune că această graniţă este de netrecut, ceea ce le oferă celor care se află în interior siguranţă şi refugiu. Yair Mazor observă că munţii reprezintă o graniţă între „kibbutz -ul raţional şi ordonat” şi „Ierusalim, oraşul mistic şi mesianic” [9]. Putem spune că munţii fac diferenţa între religios şi non religios şi creează încă un tip de alteritate. Este o diferenţă şi între noi – cei pentru care religia nu mai este definitorie şi ceilalţi – cei pentru care raportarea la religios încă ocupă un loc importantl. Pentru autor, munţii, care fac diferenţa între kibbutz şi Ierusalim, vor fi o dihotomie între eu cel de acum şi eu cel de atunci, şi asta pentru că înainte de a veni în kibbutz –ul Hulda, Amos Oz a locuit în Ierusalim.

Deşertul

Cercul format de deşert este foarte apropiat de cel al munţilor, pentru că munţii marchează marginea acestuia. Este un loc arid, care nu pare propice oamenilor. De aceea putem spune că deşertul reprezintă alteritatea: vom fi noi, oamenii împotriva celuilalt, deşertul. De asemenea, acesta se află dincolo de gardurile kibbutz – ului.

Însă deşertul este şi locul de unde vine duşmanul – şacalul. Observăm că încă din titlu, Amos Oz indică acest lucru: Tărâmurile şacalului reprezintă deşertul care în mod natural adăposteşte şacalii, la fel de ostili oamenilor ca peisajul.

Pentru membrii kibbutz –ului şacalul reprezintă o ameninţare serioasă, un duşman iminent. Leon I. Yudkin susţine că „acest pericol are caracter ambivalent. Este periculos dar este şi fascinant”[10]. Într-adevăr, putem observa că în descrierea sa, Amos Oz subliniază fascinaţia pe care o are pentru şacali: „Astfel noi nu putem distinge şacalii în apariţia lor bruscă din bârloguri. Ratăm astfel, în mod necesar, priveliştea nasului lor fin care descâlceşte aerul, labele lor ce plutesc pe suprafaţa bulgărilor de pământ, pe care parcă nici nu îi ating”. Această fascinaţie o simt şi câinii kibbutz – ului. Însă pentru aceştia, fascinaţia se transformă în „gelozie, teroare şi invidie”. Invidia vine din faptul că „ei sunt singurii care coboară în adâncimile mişcării acesteia fermecate”, singurii care înţeleg graţia şi viclenia şacalilor. Invidia este şi cea care îi determină să urle. Se pare că nu şacalii sunt cei care urlă noaptea în kibbutz , ci câinii. Invidia şi fascinaţia faţă de şacali derivă şi din faptul că aceştia „ştiu firul” pe care oamenii îl caută cu disperare, cel care face legătura între viaţă şi linişte.

În nuvelă, şacalul reprezintă un simbol, însă el nu este unul de natură religioasă. Şacalul reprezintă pericolul, duşmanul, vecinul ostil. El este un semn al alterităţii şi trasează o barieră între noi oamenii si ceilalţi animalele, sau, extrapolând, între noi cei raţionali şi ceilalţi duşmanii, cei ghidaţi de instincte.

Prin intermediul nuvelei, autorul încearcă să îmblânzească imaginea şacalului, atât de urât de membrii kibbutz – ului. Povestea puiului de şacal prins în capcană ne impresionează şi ne trezeşte empatia, determinându-ne să îi considerăm drept duşmani pe membrii kibbutz –ului. Astfel binomul noiceilalţi se schimbă. Noi, şacalii, reprezintă victimele, iar ceilalţi, membrii kibbutz – ului, vor deveni agresorii, pericolul iminent.

Kibbutz – ul

Delimitat de celelalte cercuri, kibbutz -ul ne apare ca o insulă[11]. Comparaţia acestuia cu o insulă se datorează autonomiei de care se bucură. La fel ca o insulă, kibbutz -ul se autoguvernează, pentru că are propriile instituţii, propria societate. Acest cerc este ultimul care desemnează un spaţiu, constituindu-se ca un axis mundi.

Aici este pământul emigranţilor, casa lor. Deşi l-au dorit atât de mult, „în orele lungi şi aspre din timpul zilei blestemau pământul încălzit de focul soarelui, îl blestemau cu disperare, cu furie”. Noaptea însă, „uitarea îi învăluia ca îmbrăţişarea unei mame” şi compuneau pentru pământ cântece de dragoste. Aici erau diferiţi, vorbeau limbi diferite, aveau o altă cultură. Îi uneau ţelul pentru care veniseră şi cântecul, care „era un mecanism de asimilare a individului în grup şi de promovare a unui simţ al apartenenţei”[12].

Noi şi ceilalţi

Ultimul cerc, „cel din inima noastră luminată”, este unul format din oamenii. Nu este un cerc uniform, pentru că se va face din nou diferenţa între noi şi ceilalţi.

Noi sunt emigranţii din primele valuri sau cei care sau născut aici. Noi sunt oamenii Sabra[13].

Sunt oamenii curajoşi, cei care au construit şi au luptat pentru ţara lor, cei care au introdus ebraica ca limbă naţională, cei care erau educaţi la şcolile de aici.[14] Însă definirea termenului Sabra nu este una biologică, căci sub umbrela acestuia intră cei care s-au născut în Palestina dar şi „persoanele care au venit în Palestina atunci când erau copii şi ale căror personalităţi au fost modelate”[15] aici. Evreul Sabra era ”noul evreu, născut şi hrănit în propriul său pământ, liber de inhibiţiile şi superstiţiile generaţiilor anterioare; chiar şi psihicul său este superior faţă de cel al vărului său din vechea ţară”[16]

În nuvelă, reprezentanţii generaţiei Sabra sunt Sashka şi Tania. Ei reprezintă şi două arhetipuri ale acestei generaţii: „unii dintre ei sunt blonzi – cârlionţaţi ca Sashka, iar alţii sunt fermi şi cu pleoape mici ca ale Taniei”. Vedem că ei sunt clădiţi din „furie, dorinţă şi dedicare” – calităţi reprezentative pentru generaţia Sabra, cea care a construit Israelul.

Cel care întruchipează cel mai bine modelul de evreu Sabra este Sashka. Nuvela, scrisă în 1963, îl surprinde la vârsta maturităţii ceea ce ne indică că acesta s-a născut în Palestina în jurul anilor 1900 -1920, perioada în care generaţia Sabra s-a format. Este fondatorul kibbutz – ului şi „unul dintre activiştii lui proeminenţi”, ceea ce ne arată tenacitatea şi dorinţa sa de a construi o nouă lume. Discursul său :„nu există o poziţie mai nobilă decât poziţia celor puţini înaintea celor mulţi”, face parte dintre discursurile generaţiei Sabra. „Tema victoriei a celor care sunt inferior numeric şi care nu dispun nici de multe arme dar care sunt superiori în curaj, credinţă şi virtuţi morale apare iar şi iar de-a lungul istoriei evreilor”[17]. În timpul generaţiei lui Sashka această temă se concretizase în legenda despre armata israeliană care a învins „cele şapte naţiuni arabe”.[18]

Diferenţa între generaţiile Sabra nu este vizibilă în text. Mai degrabă putem observa diferenţa între noi Sabra şi ceilalţi care nu sunt Sabra. Această diferenţă se poate observa în opoziţia pe care Amos Oz o face între Sashka şi Matatyahu Damkov.

Matatyahu Damkov este celălalt pentru că face parte dintre emigranţii târzii. Este un emigrant din Bulgaria, iar autorul ne indică participarea acestuia în război, care cel mai probabil este Cel de-al Doilea Război Mondial: „De fapt, spune Matatyahu Damkov, în timpul războiului, oamenii pierd şi mai mult de trei degete ”. Aceasta înseamnă ca a ajuns în kibbutz după anul 1940.

El este un non – Sabra. Nu pentru că este un emigrant, ci pentru că personalitatea sa nu s-a format în acest mediu al „furiei, dorinţei şi dedicării”. El nu are parte „de arderea dorinţei şi a dedicării care muşcă buzele până la sânge”. Matatyahu nu poate înţelege dorinţa generaţiei Sabra de a construi o ţară doar a lor, a de a se lupta cu duşmanii pentru a-şi apăra pământul, aşa cum au făcut fondatorii kibbutz – ului care „s-au apărat pe acest pământ şi au înfipt în el unghiile palide”. Această generaţie de non – Sabra are „o tristeţe care este diferită”. Tristeţea lor constă în dorul de locurile natale, de viaţa de acolo. Tristeţea generaţiei Sabra este aceea că nu pot fi liberi în ţara lor pentru că pericolul duşmanului este iminent. De asemenea, generaţia Sabra consideră că ceilalţi doar beneficiază de lupta celor care au creat lumea de aici, de aceea „sunt în plus şi aşa vor fi până în zilele cele mai de pe urmă”.

Observăm de asemenea că autorul este un Sabra, pentru că se alătură grupului noi prin vocea auctorială. Într-adevăr, dacă studiem biografia sa, observăm că este născut în anul 1939, ceea ce ne indică că este a doua generaţie de evrei Sabra, la fel cum este şi personajul său, Galila.

Concluzionând, putem spune că pe măsură ce cercurile se restrâng, alteritatea devine mult mai specifică. La început diferenţa este între noi evreii care locuim aici şi celelalte naţiuni care locuiesc acolo. Apoi putem observa că diferenţa se va face aici între noi care locuim în interiorul arcului muntos şi ceilalţi care locuiesc dincolo de acesta. Apoi va fi diferenţa între noi şi ceilalţi – duşmanii noştri locali – şacalii, ca mai apoi să se facă diferenţa între noi cei care suntem Sabra şi ceilalţi care nu sunt. Putem spune că şi între noi cei care suntem Sabra există o diferenţă dictată de generaţii: noi –Tania şi Sashka – prima generaţie Sabra şi ceilalţi – Galila – cea de-a doua generaţie Sabra.

Acum, după ce am observat modul de construcţie a alterităţii, în cercuri concentrice, să răspundem la întrebările de la care am pornit: Este identitatea Celuilalt bine delimitată? Există vreun punct în care aceste cercuri concentrice ale alterităţii se întâlnesc?

La prima întrebare răspunsul este unul negativ. Deşi personajele percep etichetele eu – ceilalţi ca fiind extrem de bine delimitate, nuvela ne demonstrează că în realitate ele sunt foarte fluide. Putem observa cum, în sufletele primilor emigranţi acolo şi aici trăiesc laolaltă: „aici în ţara pe care au dorit-o părinţii noştri (…) Acolo vom trăi…”. Ei trăiesc şi lucrează pământul de aici, dar visează la ceea ce era acolo: „râuri şi păduri”. Munţii şi deşertul par a se întrepătrunde, iar oamenii şi şacalii aparţin împreună deşertului aşa cum deşertul aparţine lor. De asemenea şi kibbutz –ul aparţine deşertului aşa cum şi deşertul aparţine kibbutz – ului. Noi suntem duşmanii iar ceilalţi – şacalii – sunt victimele, la fel cum noi suntem victimele şi ceilalţi – şacalii – sunt duşmanii noştri.

La cea de-a două întrebare răspunsul este unul pozitiv. Aceste cercuri fluide, au şi un punct în care se întâlnesc. Deşi ruptura dintre cercuri formate din oamenii Sabra şi non Sabra pare ireconciliabilă, acestea au un punct în care se întâlnesc. Matatyahu, un non Sabra, şi Tania, o Sabra, se contopesc şi creează astfel un punct de întâlnire: Galila.

În concluzie, m observat modul de construcţie al alterităţii în nuvelă, dar şi modul de construcţie al realităţii. Alteritatea este construită în cercuri concentrice, care devin din ce mai mici şi specifice, la ultimul cerc format doar din oameni. Nici acest cerc nu este omogen, fiind format din noi şi ceilalţi. Acesta este primul mod de construcţie al realităţii: cel al celor care stabilesc aceste etichete. Privind din afara cercurilor, observăm cum această realitate este fluidă, iar categoriile noi-ceilalţi coexistă în conştiinţa personajelor, dar şi în mediul în care locuiesc (deşertul, kibbutz – ul). Există şi un punct în care acestea se întâlnesc: Galila pentru că aceasta este un punct în care categoriile aparent ireconciliabile, Sabra şi non Sabra se contopesc.

Facultatea de Litere

Masteratul de Cutura şi Civilizaţie Ebraică „Golstein-Goren”



Emmanuel Lévinas, Time and the Other, Duqusne University Press, USA, 1987, p.42.

Emmanuel Lévinas, Op.cit., p.83.

Emmanuel Lévinas, Op.cit., p.88.

Martin Coyle, Peter Garside, Malcolm Kelsall, Dr. John Peck, John Peck (editors), Op.cit., p.797.

Martin Coyle, Peter Garside, Malcolm Kelsall, Dr. John Peck, John Peck (editors), Op.cit., p.801.

Martin Coyle, Peter Garside, Malcolm Kelsall, Dr. John Peck, John Peck (editors), Op.cit., pp. 791- 805.

Aliya –termen ebraic care denumeşte procesul de repatriere în Israel.

Geneză 15, 7-21.

Yair Mazor, Somber Lust –The Art of Amos Oz, State University of New York Press, Albany, 2002, p.98.

Leon I. Yudkin, ”The jackal and the other place – the stories of Amos Oz” in Journal of Semitic Studies, Volume 23, Issue 2, 1978., p.332.

Avraham Balaban, Between God and beast: an examination of Amos Oz’s prose, The Pennsylvania State University Press, 1993., p.53.

Oz Almog, The Creation of the New Jew – The Sabra, University of California Press, London, 2000, p.238.

Sabra este un termen folosit începând din 1930 pentru „israelianul nativ, ale cărui maniere dure şi masculine ascundeau un suflet delicat şi sensibil (…), crescut natural, „fără complexe” în adevărata sa patrie” (cf. Oz Almog, Op.cit., p.4.

Oz Almog, Op.cit., p.2.

Ibidem.

Ibidem, p.1.

Ibidem, p.37.                     

Ibidem.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *